Decizia nr. 628/2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 171/2010 16 iulie 2010 (prevederi anume) privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice
Are ca temei 1
- Legea nr. 46/2008 19 martie 2008 Codul silvic
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader
- judecător
Mihaela Ionescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tod Nic Prodcom" - S.R.L. în Dosarul nr. 132/233/2014 al Judecătoriei Galați - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 756D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere faptul că prevederile legale criticate conțin suficiente repere pentru a asigura claritatea și previzibilitatea normei, astfel încât destinatarul lor să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele ce decurg din nerespectarea lor.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 6 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 132/233/2014, Judecătoria Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Tod Nic Prodcom" - S.R.L. din Brusturoasa într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției arată că, din examinarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, la care a formulat plângerea contravențională, se observă faptul că acesta a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 5000 lei pentru că nu a respectat prevederile de lege privind modul de completare și eliberare a avizelor de însoțire a pomilor de Crăciun, fără a se identifica de către agenții constatatori elementele ce lipsesc din aviz și prevederile legale care au fost încălcate.
6. În continuare, autorul preia întocmai considerentele
Deciziei Curții nr. 494 din 10 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile
art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005
privind transporturile rutiere sunt neconstituționale, fiind contrare dispozițiilor constituționale privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, întrucât nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și, de asemenea, imprecizia textului de lege afectează și garanțiile constituționale și convenționale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare. Așadar, arată că descrierea faptei ce constituie contravenție nu se regăsește în conținutul
Legii nr. 171/2010 , ci în cuprinsul art. 3, art. 4 și art. 6 din Normele din 27 august 2008 referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund și al anexei nr. 1 la norme, astfel cum au fost aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 996 din 27 august 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 9 septembrie 2008.
7. De asemenea, similar considerentelor
Deciziei Curții nr. 494 din 10 mai 2012 , arată că, potrivit
art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, "Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce", iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeași lege, "Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie". În același fel, susține că prevederile
art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010
nu pot fi considerate norme de trimitere. În absența indicării cu exactitate a dispozițiilor legale la care se face trimiterea, nu sunt respectate regulile de tehnică legislativă, cuprinse în
art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 , potrivit căruia, "În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conține". Dimpotrivă, redactarea
art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010
are un caracter de maximă generalitate care, întro tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit să figureze ca normă-cadru, detaliată subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravențiile și sancțiunile corespunzătoare.
8. Totodată, observă că norma legală criticată diferă, sub aspectul tehnicii de reglementare, de celelalte norme din cuprinsul
Legii nr. 171/2010 , prin care sunt instituite contravenții, deoarece acestea stabilesc în mod concret faptele a căror săvârșire atrag răspunderea contravențională. Prin urmare, Curtea urmează să constate că stabilirea faptelor a căror săvârșire constituie contravenții este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile și condițiile necesare operațiunii de constatare și sancționare a contravențiilor, în condițiile în care modalitatea de completare a avizului de însoțire se regăsește în cuprinsul Normelor aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 996 din 27 august 2008 .
9. În aceeași ordine de idei, reiterând motivarea deciziei Curții precitată, arată că tehnica de reglementare ce se regăsește în cazul prevederilor legale criticate nu corespunde nici regulilor instituite prin
art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia "Actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea". Totodată, potrivit
art. 1 teza a doua din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , "Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București". În aceste condiții, Curtea urmează să constate că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate sunt deficitare, întrucât nu stabilesc distinct, precis, explicit și cu claritate modul de completare a avizului de însoțire, elementele obligatorii, precum și elementele a căror lipsă atrage răspunderea contravențională.
10. Arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat, iar, în același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului. În plus, nu poate fi considerată "lege" decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, întro măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).
11. În lumina celor enunțate mai sus, arată că prevederile
art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010 , caracterizate printr-o tehnică legislativă inadecvată, nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție.
12. Imprecizia textului de lege supus controlului de constituționalitate, constând în lipsa stabilirii cu suficientă claritate a elementelor avizelor de însoțire, lipsa identificării celor care atrag răspunderea contravențională și în absența descrierii faptei a cărei săvârșire constituie contravenție, afectează, pe cale de consecință, și garanțiile constituționale și convenționale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în esență, că nerespectarea garanțiilor fundamentale, care protejează presupușii autori ai unor fapte ilicite, în fața posibilelor abuzuri ale autorităților desemnate să-i urmărească și să-i sancționeze, reprezintă un aspect ce trebuie examinat în temeiul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68).
13. Judecătoria Galați - Secția civilă opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, arătând că elementele pe care trebuie să le conțină avizul de însoțire a mărfii sunt prevăzute expres de art. 4 și art. 6 din Normele din 27 august 2008 referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, astfel cum au fost aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 996 din 27 august 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 9 septembrie 2008. Așadar, nerespectarea prevederilor legale privind completarea avizului de însoțire a mărfii reprezintă contravenție, conținutul constitutiv al acesteia fiind prevăzut de
art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010 . În aceste condiții, deși prevederile legale ce trebuie respectate la completarea avizului de însoțire a mărfii nu sunt prevăzute de textul normativ care incriminează contravenția, ele sunt reglementate expres în normele menționate, iar textul care reglementează contravenția face trimitere la prevederile legale privind modul de completare și eliberare a avizelor de însoțire a materialelor lemnoase. Prin urmare,
art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010
face trimitere expresă la regulile de drept a căror nerespectare atrage sancționarea contravențională în temeiul acestui articol, iar persoana obligată să respecte regimul juridic privind completarea și eliberarea avizelor de însoțire a mărfii nu se poate prevala de necunoașterea acestora. Caracterul general al normei prevăzute de
art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010
are ca scop să cuprindă orice nereguli în completarea avizului de însoțire a mărfii apărute prin nerespectarea legislației în vigoare, așa încât, având în vedere cele expuse, instanța consideră că norma criticată este suficient de previzibilă.
14. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, care au următorul cuprins: "Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte: [...] d)nerespectarea de către emitenți a prevederilor legale privind modul de completare și eliberare a avizelor de însoțire a materialelor lemnoase."
18. Autorul excepției susține că prevederile de lege criticate contravin atât dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind respectarea obligatorie a Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, cât și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că încălcarea prevederilor referitoare la fondul forestier atrage după sine răspunderea civilă, contravențională sau penală a persoanei vinovate. Pe lângă sancțiunile contravenționale prevăzute de Codul silvic și de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007
privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice, având în vedere creșterea alarmantă a faptelor de încălcare a legii cu efecte dezastruoase asupra fondului forestier național al țării, legiuitorul a adoptat reglementări speciale privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, inițial prin
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, abrogată prin
Legea nr. 171/2010 , având același obiect de reglementare. Conform
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea contravențiilor silvice sunt sancțiunea contravențională principală - amenda, respectiv sancțiunea contravențională complementară - reținerea sau confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției silvice și/sau retragerea autorizației/atestatului, după caz. Sancțiunile contravenționale aplicate în baza
au adresabilitate generală și, totodată, au caracter represiv și punitiv.
20. Curtea reține, de asemenea, că, în cuprinsul său,
reglementează regimul juridic al contravențiilor referitoare la administrarea și amenajarea pădurilor, integritatea fondului forestier, paza și protecția pădurilor, regenerarea pădurilor și punerea în valoare a masei lemnoase, exploatarea masei lemnoase și recoltarea produselor nelemnoase, controlul aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase, al depozitelor și instalațiilor de prelucrare a lemnului. Totodată, legea precitată reglementează, în capitolul VIII, procedura în vederea constatării contravențiilor silvice și aplicării sancțiunilor, stabilind persoanele care au competența de agent constatator și faptul că prevederile sale se completează cu cele ale
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, în măsura în care
nu dispune altfel.
21. Curtea observă că dispozițiile art. 21 lit. d), criticate de către autorul excepției, se regăsesc în capitolul VII al
referitor la controlul aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase, al depozitelor și instalațiilor și prevăd că nerespectarea de către emitenți a prevederilor legale privind modul de completare și eliberare a avizelor de însoțire a materialelor lemnoase constituie contravenție silvică și se sancționează cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei.
22. Curtea reține că autorul excepției susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt deficitare, întrucât nu stabilesc distinct, precis, explicit și cu claritate modul de completare a avizului de însoțire, elementele obligatorii, precum și elementele a căror lipsă atrage răspunderea contravențională, prin aceasta neîntrunind exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, fiind astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, pe cale de consecință, fiind afectate și garanțiile constituționale și convenționale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare.
23. Analizând susținerile autorului excepției și având în vedere ansamblul dispozițiilor
Legii nr. 171/2010 , Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează.
24. Curtea reține că art. 21, la lit. a)-k), stabilește faptele ce constituie contravenții silvice în domeniul controlului aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase, al depozitelor și instalațiilor de prelucrare a lemnului, astfel cum rezultă din denumirea capitolului în care articolul menționat este așezat (cap. VII) și, de asemenea, Curtea observă că în același articol se face referire la "normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare" în cuprinsul dispozițiilor de la lit. a), e), h) și i).
25. Totodată, Curtea reține că, în capitolul I - Dispoziții generale - al
Legii nr. 171/2010 , la art. 2 se arată că "în înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații [...]", stabilindu-se că expresia "norme privind circulația materialelor lemnoase" are înțelesul de "norme referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund prevăzute la
art. 73 din Legea nr. 46/2008
- Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare".
26. Potrivit
art. 73 din Legea nr. 46/2008
- Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, "normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură." Așadar, circulația și comercializarea materialelor lemnoase și, implicit, documentele de proveniență a materialelor lemnoase, conținutul, modelul acestora și modul de completare și eliberare a lor sunt prevăzute în normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, aprobate prin hotărâre de Guvern.
27. În continuare, Curtea reține că normele privind circulația materialelor lemnoase aplicabile la momentul constatării contravenției în prezenta cauză sunt Normele din 27 august 2008 referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 996 din 27 august 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 9 septembrie 2008. Din cuprinsul acestora, Curtea reține că modelul și conținutul formularelor de aviz de însoțire sunt reglementate prin anexele nr. 1 și 2 la norme, iar în art. 4 alin. (11) și în art. 6 din norme se stabilește modalitatea de completare a avizelor de însoțire.
28. Așadar, având în vedere cele arătate, Curtea reține că atâta vreme cât
face trimitere în chiar cuprinsul său la "normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare", ce trebuie respectate în materie de proveniență, circulație și comercializare a materialelor lemnoase, de asemenea dispozițiile de lege criticate regăsindu-se în capitolul privind controlul aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase, persoana obligată să respecte regimul juridic privind completarea și eliberarea avizelor de însoțire a materialelor lemnoase nu se poate prevala de necunoașterea legii pentru a justifica o eventuală eliberare și completare necorespunzătoare a documentelor de proveniență a materialelor lemnoase (nemo censetur ignorare legem) și nici nu poate invoca o lipsă de claritate a normelor criticate.
29. Obiectul de reglementare al
îl constituie stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în concret, descrierea faptelor ce constituie contravenții silvice și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea, iar nu modul de completare și eliberare a avizelor de însoțire a materialelor lemnoase, trimiterea din actul normativ menționat la "normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare" fiind suficient de clară, astfel încât "să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita", mai mult având în vedere și faptul că, în această materie, persoanele vizate efectuează în mod obișnuit acte de comercializare a materialelor lemnoase. De altfel, în materia clarității și previzibilității unui text de lege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant, statuând că, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație (de pildă, Hotărârea din 11 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 31).
30. Totodată, Curtea reține că, în prezent, "normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare" sunt Normele din 4 iunie 2014 referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 470 din 4 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 10 iunie 2014. Având în vedere că, potrivit
art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 , pentru urmărirea trasabilității lemnului recoltat din păduri și pentru furnizarea de informații statistice s-a instituit un Sistem informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL), a cărui utilizare este obligatorie și pentru toți operatorii și comercianții care recoltează, depozitează, prelucrează, comercializează sau efectuează operațiuni de import-export cu materiale lemnoase [pomii de Crăciun făcând parte din categoria materialelor lemnoase potrivit
art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 ], această categorie de "profesioniști", astfel cum îi numește actul precitat, trebuie să manifeste o mai mare diligență în a cunoaște legislația aplicabilă operațiunilor comerciale pe care le derulează cu materiale lemnoase.
31. Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor și, pe cale de consecință, nici celor referitoare la dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.
32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Tod Nic Prodcom" - S.R.L. în Dosarul nr. 132/233/2014 al Judecătoriei Galați - Secția civilă și constată că dispozițiile
art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Galați - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.