Decizia nr. 630/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 549^1 alin. (3) și (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Rudolf Varga în Dosarul nr. 21.491/211/2014 al Tribunalului Cluj - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 778D/2015.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 166 din 17 martie 2015 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 21.491/211/2014, Tribunalul Cluj - Secția penală, judecătorul de cameră preliminară, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 549^1 alin. (3) și (5) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Rudolf Varga într-o cauză având ca obiect contestația formulată de acesta, în temeiul art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, împotriva Sentinței penale nr. 1.337 din 20 noiembrie 2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a dispus, în baza dispozițiilor art. 549^1 alin. (3) din același cod, confiscarea specială a unor bunuri a căror deținere este interzisă de lege.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de sesizare, autorul apreciază că normele procesual penale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, cerința prevăzută de art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale fiind aceea ca orice cauză să fie examinată în mod echitabil, echitatea fiind indisolubil legată de respectarea principiului contradictorialității, doar astfel putând fi respectat dezideratul egalității depline a părților în proces. Fără respectarea principiului contradictorialității, dreptul la un proces echitabil nu poate fi respectat în procesul penal, fiind necesar ca atât procurorul, cât și inculpatul să aibă posibilitatea de a răspunde și a combate susținerile părții adverse, de a dezbate toate motivele invocate de cealaltă parte. Arată că dreptul la un proces echitabil înseamnă și posibilitatea inculpatului de a-și expune cauza sa instanței de judecată, în condiții care să nu îl dezavantajeze față de procuror, situație imposibil de realizat în măsura în care procurorul are dreptul, după ce emite rechizitoriul, de a combate cererile și excepțiile inculpatului, în camera preliminară, chiar anterior pronunțării judecătorului, fără ca inculpatul să mai poată răspunde în vreun fel. Susține că aceleași norme procesual penale criticate aduc atingere și dreptului la apărare conform căruia persoana trebuie să dispună de toate înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, fiind necesar ca aceasta să aibă posibilitatea să își formuleze apărarea într-un mod adecvat și complet față de toate susținerile și motivele invocate de partea adversă.

6. Tribunalul Cluj - Secția penală, judecătorul de cameră preliminară, opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, având în vedere jurisprudența recentă a Curții Constituționale, respectiv

deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014

și nr. 641 din 11 noiembrie 2014, dispozițiile criticate fiind contrare prevederilor constituționale ale art. 11, art. 20, art. 21 alin. (1)-(3) și art. 24, în ceea ce privește lipsa unei proceduri care să se desfășoare în condiții de oralitate și contradictorialitate, ca și garanții ale dreptului la un proces echitabil.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8. Avocatul Poporului arată că, prin

Decizia nr. 166 din 17 martie 2015 , Curtea a admis excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 549^1 alin. (3) și (5) din Codul de procedură penală, astfel încât excepția de neconstituționalitate din prezenta cauză urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 549^1 alin. (3) și (5) din Codul de procedură penală. Art. 549^1 a fost introdus prin pct. 319 al

art. 102, titlul III din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispozițiile criticate au următorul cuprins: "(3) După expirarea termenului prevăzut de alin. (2), judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra cererii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2), putând dispune una dintre următoarele soluții:

a) respinge propunerea și dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării;

b) admite propunerea și dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desființarea înscrisului. [...]

(5) Contestația se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanța sesizată este Înalta Curte de Casație și Justiție, de către completul competent potrivit legii, care se pronunță prin încheiere motivată, fără participarea procurorului și a persoanelor prevăzute la alin. (2), putând dispune una dintre următoarele soluții:

a) respinge contestația ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată;

b) admite contestația, desființează încheierea și rejudecă propunerea potrivit alin. (3)."

12. Autorul excepției susține că prevederile de lege criticate contravin atât dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 relativ la dreptul la apărare și art. 129 privind folosirea căilor de atac, cât și prevederilor art. 6 și art. 17 referitoare la dreptul la un proces echitabil și interzicerea abuzului de drept, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, cu trimitere la art. 1 privind obligația de a respecta drepturile omului, din Convenție, cu trimitere la art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, privind interzicerea generală a discriminării, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală și art. 47 alin. (2) privind dreptul la un proces echitabil, din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 549^1 alin. (3) și (5) din Codul de procedură penală, autorul excepției critică soluțiile legislative cuprinse în aceste texte de lege, potrivit cărora judecătorul de cameră preliminară se pronunță "în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)", respectiv instanța ierarhic superioară ori completul competent se pronunță "fără participarea procurorului și a persoanelor prevăzute la alin. (2)". Prin

Decizia nr. 166 din 17 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale atât dispozițiile art. 549^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, cât și soluțiile legislative mai sus menționate cuprinse în art. 549^1 alin. (3) și (5) din Codul de procedură penală, întrucât încalcă prevederile art. 21 alin. (3) și ale art. 24 din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Curtea a reținut, prin decizia precitată, că procedura specială reglementată de art. 549^1 din Codul de procedură penală vizează o atribuție a judecătorului de cameră preliminară în care acesta decide asupra fondului cauzei, respectiv dispune cu privire la desființarea unui înscris sau cu privire la confiscarea specială a unor bunuri. În condițiile în care nici ordonanța procurorului de clasare sau de renunțare la urmărire penală prin care decide cu privire la raportul de drept penal analizat și nici încheierea judecătorului prin care se soluționează plângerea împotriva acestor soluții ale procurorului, în baza art. 341 din Codul de procedură penală, nu au autoritate de lucru judecat în fața judecătorului de cameră preliminară care urmează a se pronunța în conformitate cu prevederile art. 549^1 din Codul de procedură penală (paragraful 43). Curtea a observat că procedura desfășurată în fața judecătorului de cameră preliminară în această materie prevede o judecată sumară, pe baza notelor scrise depuse de către persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost afectate, fără respectarea principiilor oralității și contradictorialității, potrivit cărora procurorul și părțile din proces au dreptul de a lua cunoștință de toate piesele și observațiile prezentate judecătorului și de a-și putea expune susținerile în fața acestuia (paragraful 45). De asemenea, ținând seama că procedura de soluționare a cererilor privind desființarea unui înscris falsificat antamează fondul cauzei, Curtea a observat lipsa unei rațiuni care să justifice absența publicității ședinței de judecată în procedura supusă controlului de constituționalitate (paragraful 48).

15. În fine, prin

Decizia nr. 166 din 17 martie 2015 , paragraful 39, Curtea a reținut că, din perspectiva protejării drepturilor omului, principiul contradictorialității este un element al principiului egalității armelor și al dreptului la un proces echitabil. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că egalitatea armelor este o trăsătură inerentă a unui proces echitabil, care presupune ca fiecărei părți să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație net dezavantajoasă vizavi de adversarul său (Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95). Dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un caz penal, că atât procurorului, cât și inculpatului trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoștință și de a putea aduce observații referitoare la toate probele prezentate sau la observațiile depuse de către cealaltă parte în vederea influențării deciziei instanței (Hotărârea din 16 februarie 2000, pronunțată în Cauza Rowe și Davis împotriva Regatului Unit, paragraful 60).

16. Cu privire la procedura confiscării speciale, Curtea a apreciat că, pe lângă textele constituționale și convenționale constatate a fi încălcate, trebuie respectate și garanțiile prevăzute de art. 6 paragrafele 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta deoarece, potrivit Codului penal, măsura confiscării speciale este o măsură de siguranță, care se poate lua față de o persoană care a comis fapte prevăzute de legea penală, conform art. 2 alin. (1) din Codul penal. Măsurile de siguranță au, în sfera categoriilor juridice, caracterul de sancțiuni de drept penal, în conformitate cu prevederile art. 2 din Codul penal, deoarece pot fi dispuse numai față de persoanele care au săvârșit fapte penale, chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, conform art. 107 alin. (2) și (3) din Codul penal (paragraful 51).

17. Așa încât Curtea, făcând referire la jurisprudența instanței de la Strasbourg prin care s-a statuat că dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor presupune existența unei garanții judiciare eficiente, a reținut că din aceeași jurisprudență se desprinde necesitatea existenței următoarelor garanții: evaluarea trebuie făcută de către o instanță în cadrul unei proceduri judiciare, ce include o audiere publică; apărarea trebuie să aibă acces la dosarul cauzei/comunicarea în avans a argumentelor acuzării; persoanele în cauză trebuie să aibă posibilitatea să administreze probe, să ridice obiecțiile și să prezinte dovezile (fie ele mărturii documentare sau verbale) pe care le consideră necesare; prezumțiile pe care acuzarea se bazează să nu fie absolute, astfel încât ele să poată fi răsturnate de inculpat. Mai mult, în materia confiscării extinse, instanța europeană a statuat că aplicarea practică a diverselor dispoziții naționale privind această măsură de siguranță este compatibilă cu noțiunea de "proces echitabil", cu prezumția de nevinovăție, cu protecția proprietății, și include confiscarea în cadrul pedepselor penale la care se referă art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (paragraful 52).

18. Așa fiind, Curtea a apreciat că procedura desfășurată în fața judecătorului de cameră preliminară care decide cu privire la fondul cauzei, respectiv cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict - faptă, persoană și vinovăție - în ceea ce privește aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale, nu întrunește garanțiile prevăzute de art. 6 paragrafele 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența instanței europene.

19. Potrivit

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Ținând cont de

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

și de faptul că decizia mai sus menționată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, Curtea urmează a respinge excepția de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță "în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)", excepție ridicată de Rudolf Varga în Dosarul nr. 21.491/211/2014 al Tribunalului Cluj - Secția penală.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia instanța ierarhic superioară ori completul competent se pronunță "fără participarea procurorului și a persoanelor prevăzute la alin. (2)", excepție ridicată de același autor, în același dosar, al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2015.