Decizia nr. 691/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Daniel Dragomir și Marinela Zoica Dragomir în Dosarul nr. 2.283/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 831D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorii excepției, fiind asistați de avocații Daniel Caraman și Laura Vicol, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, au fost comunicate note de ședință prin care autorii excepției solicită extinderea controlului de constituționalitate și la dispozițiile art. 56 alin. (4) din Codul de procedură penală, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 131 și 132.

4. Apărătorul autorilor excepției, avocat Daniel Caraman, formulează chestiuni prealabile referitoare la extinderea obiectului excepției de neconstituționalitate și asupra dispozițiilor art. 56 alin. (4) din Codul de procedură penală, considerate a fi în strânsă legătură cu prevederile art. 56 alin. (5) din același act normativ.

5. Reprezentantul Ministerului Public apreciază această cerere ca fiind inadmisibilă, deoarece, astfel cum rezultă din dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate este cel fixat în fața instanței judecătorești în cauza în care a fost ridicată excepția, astfel că, în fața Curții Constituționale, obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin actul de sesizare.

6. Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de autorii excepției de neconstituționalitate în sensul extinderii obiectului excepției și la prevederile alin. (4) al art. 56, având în vedere

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...)", și alin. (4) al aceluiași articol, potrivit căruia "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți (...)".

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autorilor excepției, avocat Daniel Caraman, care face referire la

Decizia Curții nr. 254 din 7 aprilie 2015

prin care s-a reținut că investigarea unor categorii diferite de persoane în cadrul aceluiași dosar nu constituie o egalizare nepermisă a tratamentului juridic. De asemenea, cu referire la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Maszni împotriva României, arată că, deși aspectul privind efectuarea urmăririi penale de către un parchet militar nu a făcut obiectul analizei în respectiva cauză, instanța de la Strasbourg a avut în vedere, la momentul pronunțării hotărârii precitate, legislația României care nu prevedea, în faza de urmărire penală, o astfel de competență extinsă a procurorilor militari. În continuare reiterează criticile de neconstituționalitate formulate în notele scrise, relativ la egalitatea cetățenilor în fața legii și dreptul la un proces echitabil. Președintele Curții acordă cuvântul și avocatului Laura Vicol, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată.

8. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca nefondată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că autorii pornesc de la o premisă greșită, întrucât dubla subordonare a procurorului militar nu atrage imparțialitatea acestuia, din perspectiva săvârșirii unei infracțiuni participanții aflându-se în aceeași situație, așadar ei urmează să fie deferiți justiției în cadrul unui proces penal căruia i se aplică regulile de procedură obișnuite. Arată că, în ipoteza săvârșirii unor infracțiuni de către militari împreună cu civili, legiuitorul a înțeles să opteze ca și civilii să fie anchetați de procurorii militari, cu atât mai mult cu cât pot fi situații în care infracțiunile să aibă legătură cu serviciul și se impune ca ancheta să fie realizată de procurorii militari. Susține că civilii își asumă riscul de a fi anchetați împreună cu militarii atunci când optează să săvârșească infracțiuni împreună cu aceștia din urmă. Faptul că procurorul militar este dublu subordonat nu înseamnă că acesta are un alt statut sau alte drepturi și obligații raportat la un proces civil, actele lui sunt supuse cenzurii instanței civile, potrivit art. 44 din Codul de procedură penală, la care art. 56 alin. (5) din același cod face trimitere. Prin urmare, orice act al procurorului militar, efectuat în cursul urmăririi penale, este supus cenzurii instanței civile. Arată că, prin

Decizia nr. 254 din 7 aprilie 2015 , Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate, așa încât, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei anterior arătate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

9. Prin Încheierea din 8 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.283/3/2015, Tribunalul București - Secția I penală, judecătorul de cameră preliminară, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Daniel Dragomir și Marinela Zoica Dragomir într-o cauză având ca obiect verificarea, în camera preliminară, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, autorii excepției susțin, în esență, că, dacă s-ar admite că art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală ar institui competența procurorului militar de a efectua urmărirea penală față de un "civil", textul de lege ar intra în coliziune cu art. 16 alin. (1) din Constituție referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și cu art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-o cauză împotriva României că magistrații militari - procurori și judecători nu prezintă garanții de imparțialitate și independență, fiind încălcate dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, Curtea Constituțională, prin intermediul

Deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007 , a statuat în același sens.

11. Tribunalul București - Secția I penală, judecătorul de cameră preliminară, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că în Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Maszni împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție, reținând că reclamantul nu a fost judecat de o instanță independentă și imparțială conform exigențelor dreptului la un proces echitabil. S-a apreciat că anumite caracteristici ale statutului judecătorilor militari pot aduce o umbră de îndoială asupra independenței și imparțialității lor. Așadar, urmărirea penală a civililor, efectuată de procurorii militari, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, în condițiile în care asupra acuzației în materie penală decide un tribunal civil, independent și imparțial. Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală extinde competența procurorului militar în efectuarea urmăririi penale față de toți participanții, inclusiv cei civili, aceasta fiind o situație diferită de aceea a unei cauze în care toți participanții sunt civili sau au devenit civili, după săvârșirea infracțiunii, iar fapta nu are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului.

12. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele de ședință depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, modificate prin

art. 102 pct. 29 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: "Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44."

16. Autorii excepției susțin că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin

Decizia nr. 254 din 7 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 15 mai 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

18. În motivarea soluției sale, la paragrafele 25-29, în ceea ce privește critica potrivit căreia persoanele vizate, și anume participanții, nu se află în situații egale, unii fiind civili, iar alții militari, din perspectiva săvârșirii unei infracțiuni, Curtea a reținut că toți participanții se află în aceeași situație, respectiv ei vor fi deferiți justiției în cadrul unui proces penal căruia i se vor aplica regulile de procedură obișnuite. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Așadar, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii și fără discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție.

19. De asemenea, Curtea a reținut că investigarea unor categorii diferite de persoane în cadrul aceluiași dosar nu constituie, de plano, o egalizare nepermisă a tratamentului juridic. Codul de procedură penală prevede, de exemplu, urmărirea penală și judecarea unor persoane fără vreo calitate specială de parchete, respectiv de instanțe superioare în grad celor cărora le-ar reveni competența după materie, atunci când în aceeași cauză sunt implicate persoane a căror calitate specială atrage o anumită competență. Normele de prorogare a competenței unui organ judiciar, adică acelea care, în diferite situații, extind, în mod excepțional, competența unor organe judiciare - teritorială, materială sau personală - au la bază rațiuni de bună administrare a justiției, care justifică, astfel, derogarea.

20. Instituirea art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală a avut în vedere faptul că efectuarea urmăririi penale de către același parchet, cel militar, față de toți participanții, este de natură să asigure continuitate, eficiență și celeritate activității de urmărire penală, deoarece face posibilă o analiză a tuturor elementelor infracțiunilor comise, evitându-se, astfel, soluțiile contradictorii care ar putea apărea în ipoteza în care competența de urmărire ar fi împărțită între un parchet militar și unul civil, ceea ce este o premisă a realizării actului de justiție într-un termen rezonabil și în mod echitabil.

21. În ceea ce privește considerentele

Deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007 , citată de către autorii excepției în prezenta cauză, Curtea a reținut că acestea nu au relevanță în analizarea excepției de neconstituționalitate, întrucât, prin decizia menționată, Curtea a constatat neconstituționalitatea unor norme tranzitorii de competență în materie procesual penală, ținând cont de faptul că se instituiseră două reglementări diferite care se aplicau aceleiași situații juridice, după cum cauza se afla sau nu în curs de urmărire penală sau de judecată la parchetele, respectiv la instanțele militare, la data intrării în vigoare a modificării Codului de procedură penală anterior în sensul trecerii în competența instanțelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari și care comiseseră infracțiuni împreună cu persoane având calitatea de militari. Astfel, prin

Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 , pronunțată sub imperiul Codului de procedură penală din 1968, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (2) și alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi și a constatat că aceste dispoziții contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât reglementează diferit competența de urmărire penală și de judecată a unor persoane având același statut și aflate în aceeași situație juridică, dată de acuzația de a fi săvârșit o faptă penală. Mai precis, dispozițiile de lege constatate ca fiind neconstituționale, prin decizia mai sus menționată, erau discriminatorii nu prin raportare la cercetarea civililor de către parchetul militar sau la judecarea lor de către instanțele militare, ci din cauza faptului că legiuitorul menținuse în mod nejustificat competența parchetelor militare și, respectiv, a instanțelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la data trecerii în competența instanțelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari și care comiseseră infracțiuni împreună cu persoane având calitatea de militari.

22. Prin urmare, în situația analizată prin

Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007

erau aplicabile concomitent două norme de competență diferite, situație care nu se regăsește în cauza de față, întrucât dispozițiile art. 56 alin. (5) din noul Cod de procedură penală stabilesc că, după finalizarea urmăririi penale de către procurorul militar, va fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44 din același Cod. Acest din urmă text de lege prevede că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte, competența aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți făptuitorii revine instanței civile - dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta este militară -, iar dacă instanța militară este superioară în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad competente. Totodată, potrivit

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cauzele de competența parchetelor militare și a secțiilor militare ale parchetelor, aflate în cursul urmăririi penale la data intrării în vigoare a legii noi, trec în competența acestora.

23. În fine, Curtea a reținut că prin Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Maszni împotriva României, instanța de la Strasbourg a statuat, la paragrafele 53-60, că judecarea unui civil de către instanțele militare din România pentru infracțiuni de drept comun contravine art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciind că "îndoielile nutrite de reclamant în ceea ce privește independența și imparțialitatea instanțelor militare pot fi considerate ca justificate obiectiv" (paragraful 59). Așadar, aspectul privind efectuarea urmăririi penale de către un parchet militar nu a făcut obiectul analizei în respectiva cauză, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenție consacră "dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei [... ], de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege". Prin urmare, Curtea a reținut că hotărârea mai sus menționată a instanței de contencios al drepturilor omului nu este relevantă în analiza excepției de neconstituționalitate, deoarece se referă la problema instanțelor militare, ceea ce nu este cazul dispozițiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, aspectele referitoare la judecată fiind preluate de către legiuitor în dispozițiile art. 44 din Codul de procedură penală cu privire la competența instanței civile.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei anterior arătate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Dragomir și Marinela Zoica Dragomir în Dosarul nr. 2.283/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 octombrie 2015.