Decizia nr. 601/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218-222 și ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu și Cătălin Dumitru în Dosarul nr. 136/35/P/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 364 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 din Codul de procedură penală, ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a

Deciziei nr. 361 din 7 mai 2015 , și de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții criticate. Se arată că

Decizia nr. 361 din 7 mai 2015

este relevantă și cu privire la acestea din urmă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 19 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 136/35/P/2014, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 218-222 și ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu și Cătălin Dumitru într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorilor excepției pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și complicitate la spălare de bani, și, respectiv, luare de mită și spălare de bani.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 218-222 și ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, prin neprevederea unei durate maxime pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu, atât în procedura de cameră preliminară, cât și în cursul judecății, încalcă dispozițiile constituționale invocate. Se susține că, în acest fel, măsura arestului la domiciliu tinde să devină o formă de executare a pedepsei.

6. Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, într-adevăr, textele criticate nu prevăd, în mod expres, o durată maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu, dar că din interpretarea sistematică a prevederilor secțiunilor a 5-a, a 6-a și a 7-a ale capitolului I "Măsuri preventive" din titlul V al Părții generale a Codului de procedură penală rezultă că, în cursul judecății în primă instanță, măsura arestului la domiciliu, la fel ca și măsura arestării preventive, nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare decât jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată, în toate cazurile durata arestării preventive neputând depăși 5 ani. Se face, de asemenea, referire la dispozițiile art. 241 alin. (1^1) teza a doua din Codul de procedură penală, conform cărora atât arestarea preventivă, cât și arestul la domiciliu încetează de drept, în cursul judecății în primă instanță, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 218-222 și ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală. Din analiza criticii de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autorii critică, în realitate, prevederile art. 222 și art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 222: Durata arestului la domiciliu

"(1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.

(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

(4) Judecătorul de drepturi și libertăți este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoțită de dosarul cauzei, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

(5) Judecătorul de drepturi și libertăți, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluționare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu și dispune citarea inculpatului.

(6) Participarea procurorului este obligatorie.

(7) Judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată.

(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației.

(9) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

(10) Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

(11) Dispozițiile art. 219 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.

(12) În procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Dispozițiile art. 239 se aplică în mod corespunzător.";

- Art. 241: alin. (1^1) lit. a): Încetarea de drept a măsurilor preventive

"(1^1) Arestarea preventivă și arestul la domiciliu încetează de drept:

a) în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege;".

11. Se susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 23 cu privire la libertatea individuală, art. 25 privind libera circulație, art. 26 referitor la viața intimă familială și privată, art. 32 cu privire la dreptul la învățătură și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 361 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218-222 și art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, a constatat că dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. S-a reținut, în acest sens, prin decizia anterior arătată, că normele procesual penale ale art. 222 din Codul de procedură penală, prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu și nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară și de judecată în primă instanță, sunt neconstituționale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecință fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale vizate de conținutul acestei măsuri. Astfel, Curtea a constatat că o asemenea restrângere este neconstituțională, întrucât încalcă principiul proporționalității, afectând substanța drepturilor fundamentale vizate, nerezumându-se la restrângerea exercițiului acestora.

13. Potrivit prevederilor

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Întrucât încheierea de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate a fost pronunțată pe data de 19 februarie 2015, iar constatarea neconstituționalității textului criticat a intervenit, prin

Decizia nr. 361 din 7 mai 2015 , după data încheierii anterior referite, urmează ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea

Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).

14. De asemenea, Curtea constată că prin

Decizia nr. 361 din 7 mai 2015 , anterior referită, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 218-221 și art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

15. Referitor la prevederile art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, prin decizia anterior referită, Curtea a reținut că acestea reglementează două cazuri de încetare de drept aplicabile exclusiv măsurii arestului la domiciliu și arestării preventive, respectiv în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege; în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunțate în hotărârea de condamnare. Totodată, Curtea a observat că art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală reglementează, ca o primă modalitate de încetare de drept a măsurilor preventive, expirarea termenelor prevăzute de lege. Astfel, din interpretarea sistematică a normelor procesual penale precitate reiese necesitatea reglementării în cuprinsul legii procesual penale a termenelor și a duratei maxime pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară și de judecată în primă instanță, având în vedere și faptul că, în ceea ce privește măsurile preventive pentru care legea prevede o durată maximă, împlinirea acesteia are ca efect încetarea de drept a măsurii, punerea în libertate a inculpatului și ridicarea celorlalte restricții impuse, o astfel de reglementare având caracter de ocrotire și de garanție împotriva unei prelungiri ilegale a măsurii preventive dispuse. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că, deși prevederile art. 241 alin. (1^1) din Codul de procedură penală stabilesc același regim juridic, sub aspectul cazurilor de încetare de drept, atât pentru măsura arestului la domiciliu, cât și pentru măsura arestului preventiv, nereglementarea duratei maxime pentru care poate fi dispus arestul la domiciliu în procedura de cameră preliminară și de judecată în primă instanță atrage ineficiența acestor prevederi, iar nu neconstituționalitatea lor.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, apreciem că atât soluția, cât și considerentele deciziei invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu și Cătălin Dumitru, în Dosarul nr. 136/35/P/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu și Cătălin Dumitru în Dosarul nr. 136/35/P/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 1 octombrie 2015.