Decizia nr. 361/2015
privind reintegrarea doamnei Georgeta Modiga în funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului
prezumat în vigoare
Având în vedere Sentința civilă nr. 4.450 din 13 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 30.865/3/2013, definitivă prin Decizia civilă nr. 5.900 din 3 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 30.865/3/2013, prin care s-au dispus anularea
Deciziei prim-ministrului nr. 283/2013
privind eliberarea doamnei Georgeta Modiga din funcția publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, reintegrarea doamnei Georgeta Modiga în funcția publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, precum și plata despăgubirilor egale cu diferența dintre salariul cuvenit pentru funcția deținută anterior emiterii deciziilor contestate și salariul aferent funcției ocupate în prezent de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă,
în temeiul
art. 19 din Legea nr. 90/2001
privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articolul 1
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Georgeta Modiga se reintegrează în funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Articolul 2
La data prevăzută la
art. 1, Decizia prim-ministrului nr. 348/2013
privind transferul, în interesul serviciului, al doamnei Georgeta Modiga din funcția publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului în funcția publică de conducere vacantă de șef serviciu al Serviciului economic din cadrul Casei Județene de Pensii Galați, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 19 august 2013, își încetează aplicabilitatea.
PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Sorin Sergiu Chelmu București, 16 decembrie 2015. Nr. 361.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.