Decizia nr. 639/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată în Dosarul nr. 98/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 179D/2015.

2. La apelul nominal, pentru partea Iulian Iustin Scutaru răspunde apărătorul ales Martin Manache, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului părții Iulian Iustin Scutaru, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Arată astfel că, prin actuala formulare a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, sunt excluse de la controlul de legalitate al Înaltei Curți de Casație și Justiție - în procedura recursului în casație - măsurile educative luate față de minori de către instanțele inferioare. Excluderea măsurilor educative de la o cale extraordinară de atac creează o situație discriminatorie pentru minori - cu privire la care se pot lua doar astfel de măsuri - față de majorii condamnați la pedepsele prevăzute de lege. Având în vedere că norma criticată este de strictă interpretare, consideră că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală nu sunt compatibile cu cele ale art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Arată că formularea corectă a acestui motiv de recurs în casație ar trebui să fie următoarea: "s-au aplicat pedepse sau măsuri educative în alte limite decât cele prevăzute de lege".

4. Reprezentantul Ministerului Public, în principal, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate. Arată că, în cauză, un inculpat minor a formulat o cerere de recurs în casație pe motiv că măsura educativă luată față de el este nelegală, cerere care a trecut de faza admisibilității în principiu, iar excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție în cursul judecării recursului. Potrivit art. 440 din Codul de procedură penală, cererea de recurs în casație se respinge ca inadmisibilă, printre altele, dacă nu se invocă unul din cazurile de recurs prevăzute de art. 438 din același cod. Aceasta presupune o verificare formală, în sensul că susținerile autorului cererii de recurs în casație se regăsesc între cazurile prevăzute de lege, condiție care nu era îndeplinită în cauză, întrucât măsurile educative nu figurează între cazurile de recurs. Prin urmare, în faza verificării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, putea și trebuia, eventual, să fie invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, pentru că, altfel, instanța nu ar fi putut să treacă de faza admisibilității în principiu. În acest sens, arată că, în cazul respingerii excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să verifice dacă măsura educativă este legală sau nu și nu poate nici să respingă recursul în casație ca inadmisibil, pentru că singura soluție de respingere permisă de art. 448 din Codul de procedură penală este aceea ca nefondat, respingerea recursului ca inadmisibil fiind posibilă doar în faza verificării admisibilității în principiu. Consideră că este același lucru ca atunci când în cursul judecății în fond s-ar ridica o excepție de neconstituționalitate cu privire la faza de cameră preliminară. Concluzionează că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu stadiul procesual în care se află aceasta, și anume judecarea recursului în casație, stadiu procesual în care instanța ar putea doar să verifice dacă măsura educativă este sau nu legală.

5. Pe fondul excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public arată că Înalta Curte de Casație și Justiție invocă, în preambulul motivării acestei excepții, mai multe texte constituționale, respectiv art. 16, art. 20, art. 21 și art. 53 din Legea fundamentală, însă motivarea se referă doar la art. 16, susținându-se, în esență, că minorii ar fi discriminați față de majori, pe motiv că majorii au acces la calea recursului în casație cu privire la legalitatea pedepsei, pe când minorii nu au acces în ceea ce privește legalitatea măsurii educative. Se pornește, însă, de la premisa greșită că majorii ar fi în aceeași situație cu minorii. Din punct de vedere al dreptului substanțial, majorii nu sunt în aceeași situație cu minorii tocmai pentru că față de majori se pot aplica pedepse, pe când față de minori nu se pot aplica pedepse, putându-se lua numai măsuri educative. Prin urmare, din punct de vedere al consecințelor pe care legea penală le prevede pentru minori în cazul săvârșirii de infracțiuni, aceștia se află într-o situație juridică care este, în mod evident, mai favorabilă față de cea în care se găsesc majorii. Situația juridică fiind diferită, în sensul că minorii sunt, deja, din punct de vedere al dreptului substanțial, într-o situație mai favorabilă, atunci și tratamentul juridic poate fi diferențiat din punct de vedere al dreptului procesual. Mai arată că, prin

Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la un text din legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, text care prevedea abrogarea unor cazuri de recurs în casație, reținând că restrângerea de către legiuitor atât a titularilor, cât și a hotărârilor care pot fi supuse recursului în casație este justificată de finalitatea instituției, aceea de a supune aprecierii instanței supreme conformitatea hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, și de scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea noului Cod de procedură penală, respectiv degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, stabilirea cazurilor de recurs în casație este o opțiune a legiuitorului. Reprezentantul Ministerului Public solicită, în această teză subsidiară, respingerea excepției ca nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 98/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de instanța de judecată cu ocazia soluționării recursului în casație formulat de un inculpat minor împotriva hotărârii instanței de apel prin care a fost menținută prelungirea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată, autoare a excepției, susține, în esență, că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" și "Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 53 referitor la condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât exclud sancțiunile de drept penal aplicabile minorilor de la exercitarea controlului judiciar pe calea recursului în casație, creând discriminare între inculpații minori și cei majori. Astfel, cazul de casare prevăzut de textul de lege criticat nu se referă, generic, la "sancțiuni", ci doar la "pedepse", în condițiile în care noul Cod penal prevede exclusiv posibilitatea luării unei măsuri educative față de minorii care săvârșesc infracțiuni și răspund penal. Având în vedere dispozițiile de lege criticate, în cadrul reglementat pentru recursul în casație nu se poate examina legalitatea aplicării față de inculpații minori a sancțiunilor specifice pentru această categorie de făptuitori, respectiv a măsurilor educative, fiind exclusă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac întemeiate pe cazul de casare invocat, ceea ce, pe de o parte, contravine esenței controlului judiciar, iar, pe de altă parte, reprezintă o profundă inechitate, sub aspectul eliminării verificării sancțiunilor de drept penal ce pot fi dispuse, potrivit legii, față de inculpații minori. Dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală creează discriminare între cetățeni, respectiv între inculpații minori și cei majori, care, deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, cu atât mai mult cu cât tratamentul discriminatoriu nu-și găsește nicio justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, arată că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994,

Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, și

Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003).

8. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Art. 438. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: [...] 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;".

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, instanța de judecată, autoare a excepției, invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" și "Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 53 referitor la condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul minor vizează hotărârea instanței de apel prin care a fost menținută prelungirea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe durata maximă de 5 ani prevăzută de art. 125 alin. (2) teza întâi și alin. (3) din Codul penal. Având în vedere că măsura educativă a fost luată în limitele prevăzute de lege, Curtea reține că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală - care au ca ipoteză de aplicare cazul de casare a unor hotărâri prin care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege - nu au legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății instanței de drept comun. Or, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]." Prin urmare, Curtea, ținând cont de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , va respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală ca inadmisibilă.

14. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată în Dosarul nr. 98/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 octombrie 2015.