Decizia nr. 775/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată din oficiu de către instanța de judecată în Dosarul nr. 38.752/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 95D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, doamna subcomisar Andreea-Lavinia Constantin, cu delegație la dosar, și se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului părții Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 2 din

Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI , mandatul european de arestare reprezintă un instrument de cooperare judiciară internațională care "poate" fi emis în anumite condiții, statele membre neavând o obligație în acest sens. În aceste condiții, prin acordarea posibilității judecătorului de a utiliza sau nu un astfel de instrument, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei, nu poate fi considerată ca afectând dispozițiile art. 16 și art. 124 din Constituție.

4. Apreciind asupra oportunității emiterii mandatului european de arestare, judecătorul nu ia decizia în mod arbitrar, deoarece legea prevede criteriile la care trebuie să se raporteze. În plus, încheierea motivată a acestuia prin care constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea mandatului european de arestare este supusă căii de atac a contestației, putând fi astfel exercitat și un control legal asupra respectivului act. Așa fiind, prin examinarea oportunității emiterii mandatului european de arestare nu este afectată hotărârea judecătorească de condamnare, deoarece dispozițiile legale criticate vizează alegerea modalității de aducere la îndeplinire a unei astfel de hotărâri. Depune concluzii scrise.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece prin instituirea unui examen de oportunitate asupra emiterii mandatului european de arestare s-a urmărit respectarea dreptului european cu privire la proporționalitate și la maximizarea recunoașterii între statele membre a hotărârilor judecătorești de condamnare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 38.752/3/2014, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată din oficiu de către instanța de judecată într-o cauză referitoare la sesizarea organului de poliție cu privire la emiterea unui mandat european de arestare, respectiv solicitarea de dare în urmărire internațională a unui condamnat.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece prin instituirea examenului de oportunitate s-a acceptat posibilitatea de a se reveni asupra celor deja decise și de a pune sub semnul întrebării hotărâri judecătorești. Totodată, egalitatea cetățenilor este afectată, întrucât, spre deosebire de procedura cererii de dare în urmărire internațională, examenul de oportunitate este cerut numai în cazul emiterii mandatului european de arestare.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, concluziile scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 17 din Legea nr. 300/2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 11 decembrie 2013, care au următorul conținut: "Autoritatea prevăzută la alin. (3) emite un mandat european de arestare atunci când, față de natura infracțiunii săvârșite, vârsta și antecedentele penale ale persoanei solicitate, precum și alte împrejurări ale cauzei, consideră că este oportună emiterea unui mandat european de arestare [...]."

12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și art. 124 alin. (1) și (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției care se înfăptuiește în numele legii.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate dispun cu privire la condițiile în care se poate emite un mandat european de arestare. Spre deosebire de vechea reglementare, în prezent, legiuitorul a lăsat judecătorului posibilitatea de a analiza oportunitatea luării unei astfel de măsuri. Or, analizând expunerea de motive a

Legii nr. 300/2013

care a adus aceste modificări, Curtea constată că ele au fost impuse atât de necesitatea soluționării unor probleme de practică judiciară semnalate în perioada 2009-2011 de către instanțele judecătorești și Ministerul Public, cât și de o serie de hotărâri pronunțate în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel,

Decizia nr. 39 din 22 septembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 16 martie 2009, vizează art. 81 alin. (1), devenit, după republicare, art. 88 și care constituie obiectul prezentei excepții. Cu acel prilej instanța supremă a statuat că, de vreme ce mandatul emis în acest context constituie actul procedural prin care este continuată executarea hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești, atunci "legiuitorul, reglementând prin lege specială posibilitatea emiterii mandatului european de arestare, recunoaște judecătorului [...] dreptul de dispoziție, după verificarea condițiilor și competențelor legale cu privire la emiterea sau nu a acestui act de cooperare juridică internațională în materie penală."

14. În plus, legiuitorul are deplina libertate de a institui condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi emis un mandat european de arestare. Acest fapt nu echivalează în niciun caz cu infirmarea hotărârilor judecătorești pronunțate, deoarece mandatul european de arestare, așa cum rezultă din chiar definiția sa, "este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

15. De asemenea, posibilitatea judecătorului de a emite sau nu un mandat european de arestare în funcție de examenul de oportunitate referitor la natura infracțiunii săvârșite, vârsta și antecedentele penale ale persoanei solicitate, precum și alte împrejurări ale cauzei, nu este menită să nege cele statornicite prin mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a detențiunii pe viață sau a închisorii care au justificat declanșarea procedurii. Așa fiind, judecătorul hotărăște asupra arestării persoanei solicitate în temeiul legii, numai după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, și nicidecum nu se pronunță cu privire la temeinicia urmăririi sau condamnării anterior dispuse ori asupra oportunității arestării preventive. De altfel, câtă vreme arestarea preventivă dispusă în condițiile Codului de procedură penală este o excepție ce poate fi luată numai în anumite condiții prevăzute de lege, atunci și emiterea mandatului european de arestare este o posibilitate condiționată, de asemenea, de îndeplinirea altor cerințe prevăzute tot de lege. Prin urmare, emiterea mandatului european de arestare reprezintă un instrument pe care autoritățile române îl au în vederea aducerii în țară a persoanelor care se încadrează în limitele prevăzute de

art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 . În plus, în măsura în care judecătorul competent va constata că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), deci inclusiv condițiile de oportunitate criticate, atunci va emite o încheiere motivată care poate fi atacată de procuror în termen de 3 zile de la comunicare, contestația urmând a fi judecată de instanța superioară, care poate obliga judecătorul de drepturi și libertăți inițial sesizat să emită un mandat european de arestare.

16. De altfel, potrivit art. 2 alin. (1) din

Decizia-cadru 2002/584/JAI

din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, un mandat european de arestare "poate" fi emis în anumite condiții. Aceasta nu înseamnă că, în cazul în care se solicită emiterea unui mandat european de arestare în vederea executării unei pedepse, este afectată autoritatea de lucru astfel judecat, deoarece examenul de oportunitate pus la îndemâna judecătorului nu vizează hotărârea de condamnare, ci alegerea unei modalități de executare în așa fel încât, în funcție de criteriile stabilite referitoare la natura infracțiunii săvârșite, vârsta și antecedentele penale ale persoanei solicitate, precum și alte împrejurări ale cauzei, să fie atins scopul stabilit pentru Uniune, și anume de a deveni un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără ca prin aceasta, în conformitate cu principiul proporționalității, să fie depășit ceea ce este necesar pentru atingerea obiectului.

17. De asemenea, în ce privește relația cu statele terțe referitoare la recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, Curtea constată că examenul de oportunitate cu privire la emiterea mandatului european de arestare în vederea executării unei hotărâri judecătorești de condamnare nu duce la concluzia imposibilității executării ei, întrucât, în acord cu

art. 140^5 din Legea nr. 302/2004 , executarea unei hotărâri judecătorești date de o instanță română poate fi delegată unui stat terț, legiuitorul urmărind pe această cale să maximizeze o astfel de alternativă.

18. Totodată, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece nu poate fi pus semnul egalității între persoanele care pot fi supuse procedurii de dare în urmărire internațională și cele care pot fi supuse procedurii referitoare la arestarea europeană, întrucât, în cel din urmă caz, mandatul european de arestare se emite atunci când persoana în cauză se află pe teritoriul unui alt stat membru, caz în care sunt deplin aplicabile dispozițiile privind cooperarea cu statele membre al Uniunii Europene în aplicarea

Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI

a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, pe când darea în urmărire internațională se aplică în relațiile cu celelalte state pe baza unor raporturi de drept internațional.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de către instanța de judecată în Dosarul nr. 38.752/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile

art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2015.