Decizia nr. 119/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Adrian Baran în Dosarul nr. 3.323/1998 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

La apelul nominal răspunde avocat Adriana Motatu pentru Adrian Baran. Lipsește Ion Panait, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, apărătorul autorului excepției arata ca acesta este un tânăr de 25 de ani, aflat la primul conflict cu legea penală. Apreciază, sub aspectul modalitatii de executare a pedepsei, ca instanța, deși suverana, este îngrădită de dispozițiile alin. 3 al

art. 81 din Codul penal, introduse prin Legea nr. 140/1996 , care modifica structura textului de lege criticat prin adăugarea unei noi condiții referitoare la "pedepsibilitate", în abstracto.

Deoarece aplicarea pedepsei se stabilește de instanța de judecată, iar nu de lege, considera, pe de o parte, ca scopul legii penale poate fi atins, în speta, fără privarea de libertate a inculpatului și, pe de altă parte, ca art. 81 alin. 3 din Codul penal încalcă, îndeosebi, dispozițiile constituționale ale art. 49 alin. (1) și (2) și ale art. 123 alin. (1) și (2). În final, solicita admiterea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției ridicate, deoarece considera ca motivele invocate nu sunt pertinente în cauza, modificarea legislativă a Codului penal excedand competentei Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 3.323/1998, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Adrian Baran prin apărătorul sau.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile legale atacate sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 22 alin. (2), ale art. 23 alin. (1) și (9), ale art. 49 alin. (1) și (2), precum și ale art. 123 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece constituie o ingradire a exercițiului unor drepturi sau libertăți, restrangerea nefiind proporțională cu situația care a determinat-o. De asemenea, se considera ca autorul excepției a fost supus unei pedepse degradante, nejustificandu-se privarea sa de libertate.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția ridicată este neîntemeiată, dar considera ca dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal trebuie corelate cu modificările limitelor pedepselor stabilite prin

Legea nr. 140/1996 .

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca, "deși nu exista nici un temei care să justifice concluzia ca dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal contravin Constituției, [...] limitarea ariei de aplicare a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul infracțiunilor intenționate, numai la acelea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii până la 12 ani, este necesar să fie reevaluata față de pedepsele majorate prin

Legea nr. 140/1996 ".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susținerile aparatorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , constata următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea constata ca a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția ridicată.

Excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, care au următoarea redactare: "Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura".

Examinând excepția, Curtea constata ca acest text de lege a mai fost supus controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea a pronunțat Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, retinand ca, deși prin textul de lege criticat legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei, acesta nu contravine prevederilor constituționale ale art. 4 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) și ale art. 49. Prin excluderea măsurii suspendării condiționate a executării pedepsei în condițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracțiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. Textele constituționale invocate în susținerea excepției vizează recunoașterea în favoarea cetățenilor a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor, ceea ce justifica nu numai admisibilitatea aplicării unui regim juridic diferit, dar chiar necesitatea lui. Cu privire la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți s-a constatat ca suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă un drept al persoanei, ci doar o măsura de individualizare a executării pedepsei, astfel ca dispozițiile legale criticate nu contravin art. 49 din Constituție. De asemenea, s-a mai arătat că nu poate fi reținut nici argumentul ca între fapta săvârșită și pedeapsa aplicată trebuie să existe un raport just, deoarece proportionalitatea, asa cum este consfintita de alin. (2) al art. 49 din Constituție, privește restrangerea care are ca obiect exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți cetățenești, iar nu restrangerea aplicării măsurii de suspendare condiționată a executării pedepsei, impusa de necesitatea realizării unei politici represive mai ferme.

Aceste considerente își mențin valabilitatea și în cauza de fața.

Referitor la invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 22 alin. (2), potrivit cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant", ale art. 23 alin. (1) și (9), care consfințesc inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei și faptul ca pedepsele sunt stabilite și aplicate numai "în condițiile și în temeiul legii", precum și ale art. 123 privind înfăptuirea justiției, se constată că aceste critici nu sunt concludente în soluționarea acestei excepții, astfel că nu pot fi primite.

În sfârșit, în legătură cu opinia instanței de judecată, legată de "insuficienta" legii, în sensul că limita de 12 ani până la care poate fi acordată suspendarea condiționată a executării pedepsei este necesar să fie reevaluata față de limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de

Legea nr. 140/1996 , Curtea constata ca, deși reală, aceasta nu este totuși o problemă de control de constituționalitate a legii, ci este o problemă ce aparține domeniului politicii penale, care intră în competența exclusiva a legiuitorului, singurul îndreptățit sa modifice și sa completeze dispozițiile legale în vigoare, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Adrian Baran în Dosarul nr. 3.323/1998 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 1999.