Ordinul nr. 1476/2015
pentru modificarea și completarea Listei materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii incluși în programele naționale de sănătate curative, finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 268/2013
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 268/2013 23 mai 2013 privind aprobarea Listei materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii incluși în pro…
Văzând Referatul de aprobare nr. DG 2.258 din 14 decembrie 2015 al directorului general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
având în vedere prevederile:
-
Hotărârii Guvernului nr. 206/2015
privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2015 și 2016, cu modificările și completările ulterioare;
-
Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 185/2015
pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2015 și 2016, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor
art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 972/2006 , cu modificările și completările ulterioare,
președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:
Articolul I
Lista materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii incluși în programele naționale de sănătate curative, finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin
Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 268/2013 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 5 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La punctul 1 "Lista materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii incluși în Programul național de boli cardiovasculare", la litera c^1), subpunctele 15 și 20 se modifică și vor avea următorul cuprins:
"15. catetere de angiografie adaptate opacificării diverselor structuri intracardiace;
..........................................................
20. electrozi pentru monitorizare electrică;".
2. La punctul 1, la litera c^1), după subpunctul 27 se introduc 16 noi subpuncte, subpunctele 28-43, cu următorul cuprins:
"28. acoperitoare masă;
29. câmpuri sterile;
30. recipiente sterile;
31. acoperitoare sterile pentru aparatură;
32. lame sterile de unică folosință;
33. halate sterile;
34. seringi de diferite tipuri;
35. kit tuburi de presiune;
36. perfuzoare;
37. valve hemostatice;
38. tubulatură pentru extensie;
39. sonde de ablație neirigate, inclusiv de tip adaptat sistemelor electroanatomice;
40. sonde de ablație irigate, inclusiv de tip adaptat sistemelor electroanatomice;
41. sonde, baloane și alte accesorii necesare procedurilor de crioablație;
42. teacă fixă sau orientabilă pentru stabilizarea cateterelor de ablație;
43. accesorii consumabile pentru sistemele de electrofiziologie."
Articolul II
Direcțiile de specialitate din Casa Națională de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate și unitățile de specialitate prin care se derulează programe naționale de sănătate curative vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea București, 14 decembrie 2015. Nr. 1.476.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.