Rezoluție · Consiliul de Securitate

Rezoluția nr. 2246/2015

adoptată de Consiliul de Securitate la cea de a 7.554-a reuniune din data de 10 noiembrie 2015

prezumat în vigoare

Data actului
10 noiembrie 2015
Emitent
Consiliul de Securitate
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 43 din 20 ianuarie 2016
Structură
0 articole · 33.046 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Consiliul de Securitate,

reamintind rezoluțiile sale anterioare și declarațiile cu privire la situația din Somalia, în special rezoluțiile nr. 1814 (2008), 1816 (2008), 1838 (2008), 1844 (2008), 1846 (2008), 1851 (2008), 1897 (2009), 1918 (2010), 1950 (2010), 1976 (2011), 2015 (2011), 2020 (2011), 2077 (2012), 2125 (2013) și 2184 (2014), precum și Declarația președintelui său (S/PRST/2010/16) din 25 august 2010 și (S/PRST/2012/24) din 19 noiembrie 2012,

salutând Raportul secretarului general (S/2015/776), solicitat prin Rezoluția 2184 (2014), privitor la punerea în aplicare a acelei rezoluții și la situația în legătură cu pirateria și tâlhăria armată pe mare în largul coastelor Somaliei,

reafirmând respectul său pentru suveranitatea, integritatea teritorială, independența politică și unitatea Somaliei, inclusiv pentru drepturile suverane ale Somaliei în conformitate cu dreptul internațional, în legătură cu resursele naturale din largul coastelor sale, inclusiv cele de pescuit,

constatând că eforturile conjugate ale statelor, regiunilor, organizațiilor, industriei marine, sectorului privat, mecanismelor pentru strategii (think tanks) și societății civile împotriva pirateriei au avut ca rezultat o scădere constantă a frecvenței atacurilor, precum și a deturnărilor, începând cu anul 2011 și până în prezent, și continuând să exprime o profundă îngrijorare față de amenințarea continuă a pirateriei și a tâlhăriei armate pe mare asupra furnizării prompte și în condiții de siguranță a ajutorului umanitar către Somalia și regiune, asupra siguranței navigatorilor și a altor persoane, asupra navigației internaționale și asupra siguranței rutelor comerciale maritime, a altor nave, inclusiv asupra activităților de pescuit derulate în conformitate cu dreptul internațional,

exprimând îngrijorare cu privire la informațiile despre implicarea copiilor în acte de piraterie de-a lungul coastelor somaleze, exploatarea sexuală a femeilor și copiilor în zonele controlate de către pirați, precum și cu privire la informațiile despre constrângerea acestora de a participa la activități care susțin pirateria,

reafirmând în continuare că dreptul internațional, așa cum este prevăzut în Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării din 10 decembrie 1982 (denumită în continuare Convenția), stabilește cadrul legal care se aplică activităților maritime, inclusiv combaterea pirateriei și tâlhăriei armate pe mare,

recunoscând nevoia de a investiga și a aduce în fața justiției nu doar suspecții reținuți pe mare, ci și oricare altă persoană care incită sau facilitează în mod intenționat operațiuni de piraterie, inclusiv membrii-cheie ai unor rețele infracționale implicate în piraterie care plănuiesc, susțin, finanțează ilegal sau obțin foloase în urma acestor atacuri, și reiterând îngrijorare cu privire la persoanele suspectate de acte de piraterie care au fost eliberate fără să răspundă în fața justiției, reafirmând că neincriminarea persoanelor găsite vinovate de acte de piraterie și tâlhărie armată pe mare de-a lungul coastelor somaleze subminează eforturile de combatere a pirateriei,

constatând cu îngrijorare că limitările în materie de capacitate și legislație națională pentru facilitarea arestării și urmăririi penale a celor suspectați de piraterie în urma reținerii lor au îngreunat operațiuni internaționale de amploare împotriva piraților de pe coasta Somaliei, au dus adesea la eliberarea piraților fără ca aceștia să răspundă pentru faptele lor, indiferent dacă există dovezi suficiente care să susțină începerea urmăririi penale, și reiterând faptul că, în conformitate cu prevederile Convenției privind prevenirea pirateriei, Convenția pentru combaterea actelor ilegale împotriva siguranței navigației maritime din 1988 (Convenția SUA) prevede ca părțile să incrimineze, să își stabilească jurisdicția și să accepte predarea persoanelor responsabile sau suspectate de capturarea și controlarea unei nave prin folosirea forței sau a amenințărilor sau a oricărei alte forme de intimidare,

subliniind responsabilitatea principală a autorităților somaleze de a combate pirateria și tâlhăria armată pe mare de-a lungul coastelor Somaliei, constatând multiplele solicitări din partea autorităților somaleze de asistență internațională pentru combaterea pirateriei în largul coastelor sale, inclusiv scrisoarea din 4 noiembrie 2014 din partea Reprezentanței Permanente a Somaliei la Națiunile Unite în care exprimă recunoștința autorităților somaleze pentru asistența acordată de Consiliul de Securitate, exprimând disponibilitatea acestora de a avea în vedere cooperarea cu alte state și cu organizații regionale pentru a combate pirateria și tâlhăria armată pe mare de-a lungul coastelor somaleze și solicitând ca prevederile Rezoluției 2125 (2013) să fie extinse pentru o perioadă suplimentară de 12 luni,

salutând participarea Guvernului Federal al Somaliei și a partenerilor regionali la cea de-a 18-a sesiune plenară a Grupului de Contact pentru Combaterea Pirateriei de-a lungul coastelor somaleze (CGPCS), organizată de Uniunea Europeană la New York în iulie 2015,

recunoscând activitatea CGPCS și a Grupului Operativ de Lucru de Aplicare a Legii pentru facilitarea urmăririi penale a suspecților de piraterie și a Grupului de Lucru pentru Construirea Capacității din cadrul CGPCS pentru coordonarea eforturilor de dezvoltare a capacității juridice, penale și maritime cu scopul de a permite statelor din regiune să lupte mai eficace împotriva pirateriei,

salutând finanțarea oferită de către Fondul Fiduciar al Inițiativelor statelor de Combatere a Pirateriei de-a lungul coastelor somaleze (denumit în continuare Fondul fiduciar) cu scopul de a întări capacitatea regională de incriminare a suspecților de piraterie și de încarcerare a celor condamnați în conformitate cu dreptul internațional al drepturilor omului aplicabil, constatând cu apreciere ajutorul furnizat de Oficiul ONU împotriva Drogurilor și Infracțiunilor (UNODC), Programul Infracțiuni Maritime, și fiind determinat să continue eforturile de a aduce pirații în fața justiției,

apreciind eforturile forțelor navale aflate în coordonarea Uniunii Europene (EUNAVOR), în cadrul Operațiunii Atalanta, ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în cadrul Operațiunii Ocean Shield, și ale Grupului de Acțiune Combinat 151 al Forțelor Maritime Combinate, precum și activitățile de combatere a pirateriei pe coasta somaleză desfășurate de Uniunea Africană și operațiunile navale ale Comunității de Dezvoltare a Africii de Sud și ale altor state care acționează în nume propriu pentru a coopera cu autoritățile somaleze și între ele cu scopul de a preveni pirateria și de a proteja navele care tranzitează apele coastelor somaleze și salutând inițiativa Grupului SHADE (Shared Awareness and Deconfliction) și eforturile individuale ale unor țări precum China, India, Republica Islamică Iran, Japonia, Republica Coreea și Federația Rusă, care au desfășurat misiuni maritime de combatere a pirateriei în regiune,

constatând eforturile statelor de a lua măsuri care să permită navelor aflate sub pavilionul acestora și care tranzitează zone de risc major să aibă la bord delegații de protecție și personal de securitate privat (PCASP) și să permită transporturi cu care acceptă astfel de aranjamente și folosirea acestor măsuri, îndemnând în același timp statele să reglementeze astfel de activități în conformitate cu dreptul internațional aplicabil,

constatând că granițele zonelor de risc major sunt fixate și definite de industria maritimă și de asigurări, fiind redefinite în octombrie 2015,

salutând eforturile de dezvoltare a capacității în regiune ale Codului de Conduită de la Djibouti finanțat de Organizația Maritimă Internațională (OMI), Fondul Fiduciar și activităților Uniunii Europene în cadrul Misiunii UE privind Capacitatea Maritimă Regională din Cornul Africii (EUCAP Nestor), care cooperează cu Guvernul Federal al Somaliei pentru a consolida sistemul juridic penal al acestei țări, și recunoscând importanța ca toate organizațiile regionale și internaționale implicate să se coordoneze și să coopereze în totalitate,

susținând dezvoltarea unei forțe de poliție de coastă, constatând cu apreciere eforturile OMI și ale industriei comerciale maritime pentru dezvoltarea și actualizarea principiilor directoare, bunelor practici de gestiune și recomandărilor care să ajute navele să prevină și să respingă atacurile piraților de pe coasta somaleză, inclusiv în Golful Aden și în sectoare importante ale Oceanului Indian care sunt în continuare marcate ca zone de risc major, și recunoscând activitatea OMI și CGPCS în această privință, constatând eforturile Organizației Internaționale de Standardizare, care a elaborat standarde industriale de formare și certificare pentru companiile private de securitate maritimă, atunci când personalul privat de securitate este prezent la bordul navelor în zone de risc major, și salutând, în continuare, mecanismul Uniunii Europene EUCAP Nestor, care are ca scop dezvoltarea capacității de securitate maritimă a Somaliei,

subliniind importanța continuării eforturilor de îmbunătățire a colectării, înregistrării și transmiterii autorităților competente a dovezilor care atestă săvârșirea actelor de piraterie și tâlhărie armată pe mare de-a lungul coastelor Somaliei și salutând activitatea continuă a OMI și a Interpolului, a grupurilor industriale de dezvoltare a unor recomandări pentru navigatori cu privire la conservarea stării inițiale a locului unde a fost săvârșită o faptă de piraterie și constatând importanța permiterii navigatorilor de a depune mărturie în instanță cu scopul de a pedepsi faptele de piraterie,

recunoscând mai departe că rețelele de pirați continuă să se bazeze pe răpiri și luări de ostatici pentru a obține fonduri cu care să achiziționeze arme, să atragă noi recruți și să-și continue activitățile operaționale, punând astfel în pericol siguranța și securitatea civililor și restricționând schimburile comerciale și salutând eforturile internaționale de coordonare a activității organelor de anchetă și procurorilor, inter alia, prin intermediul Grupului Operativ de Lucru de Aplicare a Legii și de colectare și partajare a informațiilor care să submineze activitatea piraților, ca, de exemplu, Baza Globală de Piraterie Maritimă a Interpolului și constatând eforturile existente ale Centrului de Fuziune și Ordine Regională pentru Siguranța și Securitatea Maritimă, cu sediul în Seychelles și cu scopul de a combate pirateria și infracționalitatea organizată transnațională,

reafirmând condamnarea la nivel internațional a oricărui act de răpire și luare de ostatici, inclusiv a acelor infracțiuni prevăzute de Convenția internațională împotriva luării de ostatici, condamnând cu fermitate existența practicilor de luare de ostatici de către pirații din largul coastelor somaleze, exprimând îngrijorare profundă cu privire la condițiile inumane de captivitate cu care se confruntă ostaticii, recunoscând impactul negativ asupra familiilor acestora, solicitând eliberarea imediată a tuturor ostaticilor și constatând importanța cooperării dintre statele membre în privința chestiunii luării de ostatici și judecării piraților suspectați de aceste fapte,

salutând Kenya, Mauritius, Tanzania și Insulele Seychelles pentru eforturile lor de judecare a suspecților de piraterie în fața instanțelor naționale și constatând cu apreciere susținerea oferită de către Programul UNODC de Combatere a Criminalității Maritime, de către Fondul Fiduciar și alte organizații și donatori internaționali, în coordonare cu CGPCS, pentru a oferi sprijin Kenyei, Mauritius, Insulelor Seychelles, Tanzaniei și Somaliei și altor state din regiune, în eforturile acestora de a judeca sau de a încarcera într-un stat terț pirați, inclusiv persoane care au facilitat ori finanțat acte de piraterie, în conformitate cu dreptul internațional al drepturilor omului aplicabil și evidențiind necesitatea ca statele și organizațiile internaționale să consolideze în continuare eforturile internaționale în această privință,

salutând disponibilitatea administrațiilor națională și regionale somaleze de a coopera între ele și cu alte state care au cercetat persoane suspectate de piraterie cu scopul de a permite repatrierea în Somalia a piraților condamnați, în baza unor aranjamente adecvate de transfer de deținuți, în conformitate cu dreptul internațional aplicabil, inclusiv cu dreptul internațional al drepturilor omului și luând act de returnarea din Seychelles în Somalia a persoanelor condamnate și încarcerate, care doresc și cărora li se permite să execute pedepsele în Somalia,

salutând înființarea Comisiei de Coordonare a Securității Maritime (MSCC) drept un mecanism esențial de partajare a informațiilor și încurajând să începerea activității acestuia cât mai curând posibil,

exprimând o îngrijorare profundă cu privire la ultimele informări privind pescuitul ilegal în Zona Economică Exclusivă a Somaliei (EEZ) și constatând raportul complex dintre pescuitul ilegal și piraterie,

recunoscând eforturile continue ale Guvernului Federal Somalez de elaborare a unui regim juridic de acordare a licențelor de pescuit și încurajând un efort continuu în această direcție, cu susținerea comunității internaționale,

reamintind rapoartele Secretarului General care dovedesc caracterul deosebit de grav al pirateriei și tâlhăriei armate pe mare în largul coastelor somaleze și care oferă recomandări utile pentru anchetarea și punerea sub acuzare a piraților, inclusiv cu privire la instanțele speciale de combatere a pirateriei,

subliniind nevoia ca statele să ia în considerare eventuale metode de sprijinire a navigatorilor victime ale piraților și salutând în această privință eforturile "Programului de sprijinire a ostaticilor" și Fondul de sprijin al victimelor pirateriei și al familiilor acestora, lansat cu ocazia sesiunii CGPCS din 2014 cu scopul de a sprijini ostaticii în momentul eliberării și repatrierii acestora, precum și familiile acestora, pe întreaga durată a reținerii,

recunoscând progresele realizate de către CGPCS și UNODC în folosirea instrumentelor de informare publică pentru a atrage atenția publică asupra pericolelor pirateriei și pentru a evidenția bunele practici de eradicare a acestui fenomen infracțional,

constatând în continuare, cu apreciere, eforturile susținute ale UNODC de sprijinire a măsurilor de îmbunătățire a securității maritime a Somaliei și capacității de punere în aplicare a legii și constatând, de asemenea, eforturile UNODC și UNDP și finanțarea pusă la dispoziție de către Fondul Fiduciar, Uniunea Europeană, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite și alți donatori pentru a dezvolta capacitatea regională juridică și operativă de anchetare, arestare și judecare a persoanelor suspectate de piraterie și de încarcerare a piraților condamnați, în concordanță cu dreptul internațional al drepturilor omului,

ținând cont de Codul de Conduită de la Djibouti cu privire la combaterea pirateriei și a tâlhăriei armate împotriva navelor din vestul Oceanului Indian și Golful Aden, constatând operațiunile de înființare a centrelor de schimb de informații din Yemen, Kenya și Tanzania, recunoscând eforturile statelor semnatare de a elabora cadre legislative și normative necesare pentru a combate pirateria, îmbunătăți capacitatea proprie de a patrula în apele regionale, de a intercepta navele suspecte și de a deferi justiției persoanele suspecte,

subliniind că pacea și stabilitatea din Somalia, consolidarea instituțiilor statului, dezvoltarea economică și socială și a respectului pentru drepturile omului și a statului de drept sunt necesare pentru a crea condițiile unei eradicări durabile a pirateriei și tâlhăriei armate în largul coastelor somaleze și subliniind, în continuare, că securitatea pe termen lung a Somaliei depinde de crearea efectivă a unor forțe naționale de securitate de către autoritățile somaleze,

salutând Comunicatul de la Padang și Declarația privind Cooperarea Maritimă adoptate de Asociația Statelor Riverane Oceanului Indian (IORA) la cea de-a 15-a reuniune a Consiliului de Miniștri, care cere statelor membre să sprijine cooperarea și s-o întărească pentru a combate amenințările pe mare precum pirateria și traficul de droguri și care ia notă de iminenta aderare a Somaliei la IORA înainte de următoarea sa reuniune a Consiliului de Miniștri, întărind astfel cooperarea Somaliei cu vecinii săi în domeniul siguranței și securității maritime,

recunoscând faptul că permanenta instabilitate din Somalia și actele de piraterie și tâlhărie armată pe mare în largul coastelor sale sunt indisolubil legate între ele și accentuând nevoia de a continua reacția comprehensivă a comunității internaționale pentru a reprima pirateria și tâlhăria armată pe mare și a aborda cauzele care determină aceste fapte și recunoscând mai departe nevoia de a întreprinde eforturi pe termen lung și durabile de a reprima pirateria și nevoia de a crea posibilități economice corespunzătoare cetățenilor Somaliei,

stabilind că incidentele de piraterie și tâlhărie armată pe mare în largul Somaliei, precum și activitatea grupurilor de pirați din Somalia sunt un factor important de exacerbare a situației din Somalia, care continuă să constituie o amenințare la adresa păcii internaționale și a securității în regiune,

acționând conform capitolului VII al Cartei Națiunilor Unite,

1. reiterează condamnarea și deplângerea tuturor actelor de piraterie și tâlhărie armată pe mare în largul coastelor somaleze;

2. deși constată îmbunătățiri în Somalia, recunoaște că pirateria exacerbează instabilitatea în Somalia, prin introducerea unor sume mari de bani obținute în mod ilegal și care favorizează noi infracțiuni și alimentează corupția;

3. accentuează nevoia existenței unui răspuns comprehensiv din partea comunității internaționale pentru prevenirea și combaterea pirateriei și abordarea cauzelor aflate la originea sa;

4. subliniază răspunderea principală ce revine autorităților somaleze în lupta împotriva pirateriei și tâlhăriei armate pe mare în largul coastelor Somaliei, salută proiectul de lege al pazei de coastă pe care autoritățile din Somalia, cu sprijinul forței navale aflate sub coordonarea UE (EUNAVFOR) în cadrul Operațiunii Atalanta și al misiunii EUCAP Nestor, l-au transmis Consiliului de Miniștri spre aprobare de către Parlament și îndeamnă autoritățile Somaliei să își continue activitatea în direcția aprobării fără întârziere a unui set comprehensiv de legi antipiraterie și maritime și constituirii de forțe de securitate cu sarcini și atribuții clare care să pună în aplicarea aceste legi și să consolideze, cu sprijin internațional, după caz, capacitatea instanțelor somaleze de a investiga și judeca persoanele care se fac răspunzătoare de acte de piraterie și tâlhărie armată, inclusiv persoanele-cheie ale rețelelor infracționale implicate în piraterie care planifică, organizează, facilitează sau finanțează ilicit sau profită de pe urma unor asemenea atacuri;

5. recunoaște nevoia de a continua investigarea și judecarea persoanelor care planifică, organizează sau finanțează ilicit ori profită de pe urma pirateriei din largul coastelor Somaliei, inclusiv persoanele-cheie ale rețelelor infracționale implicate în piraterie, îndeamnă statele ca, lucrând împreună cu organizațiile internaționale relevante, să adopte legislația care să faciliteze urmărirea penală a persoanelor suspectate de piraterie în largul coastelor Somaliei;

6. cere autorităților Somaliei să blocheze și, odată cu blocarea, să aibă instituite mecanisme de returnare în siguranță a bunurilor însușite de pirați, să cerceteze și să urmărească penal pirații și să patruleze în apele teritoriale din largul coastelor Somaliei pentru a preveni și suprima actele de piraterie și tâlhărie armată pe mare;

7. cere autorităților Somaliei să depună toate eforturile pentru a deferi justiției pe cei care folosesc teritoriul Somaliei pentru a plănui, facilita sau întreprinde acte de piraterie și tâlhărie armată pe mare și cere statelor membre să sprijine Somalia, la cererea autorităților Somaliei și cu notificarea Secretarului general, să întărească capacitățile maritime ale Somaliei, inclusiv cele ale autorităților regionale și accentuează că orice măsuri luate conform prezentului paragraf vor fi conforme cu dreptul internațional aplicabil, îndeosebi cu dreptul internațional al drepturilor omului;

8. cere statelor să coopereze, de asemenea, după caz, în chestiunea luării de ostatici și urmărirea penală a persoanelor suspectate de piraterie pentru luarea de ostatici;

9. cere eliberarea imediată și necondiționată a tuturor navigatorilor ținuți ostatici de pirații somalezi și, de asemenea, cere autorităților Somaliei și tuturor părților interesate relevante să își sporească eforturile de a obține eliberarea imediată și în condiții de siguranță a acestora;

10. salută inițiativa autorităților din Seychelles de a stabili o instanță specializată pentru faptele de piraterie și infracțiuni pe mare și salută, în continuare, demararea primului proces în fața acesteia;

11. recunoaște nevoia ca statele, organizațiile internaționale și regionale și alți parteneri relevanți să facă schimb de elemente probatorii și informații în vederea aplicării legislației antipiraterie și asigurării urmăririi penale efective a suspecților și condamnării la închisoare a celor găsiți vinovați pentru fapte de piraterie și în vederea arestării și urmăririi penale a persoanelor-cheie ale rețelelor infracționale implicate în piraterie care planifică, organizează, facilitează sau finanțează ilicit ori profită de pe urma acțiunilor de piraterie și menține în atenție posibilitatea de a aplica sancțiuni țintite împotriva persoanelor fizice sau juridice care planifică, organizează, facilitează ori finanțează ilicit sau profită de pe urma acțiunilor de piraterie dacă îndeplinesc criteriile pentru listare prevăzute la paragraful 43 din Rezoluția 2093 (2013) și cere tuturor statelor să coopereze deplin cu Grupul de Monitorizare pentru Eritreea și Somalia, inclusiv în chestiunea schimbului de informații privitor la posibile încălcări ale embargoului de arme sau ale interdicției de export a mangalului;

12. solicită încă o dată statelor și organizațiilor regionale care au capacitatea să ia parte la lupta împotriva pirateriei și a tâlhăriei armate pe mare în largul Somaliei, în mod special, în conformitate cu prezenta rezoluție și dreptul internațional, prin dislocarea de nave ale marinei militare, arme și aeronave militare, prin acordarea de sprijin cu baze și logistică pentru forțele antipiraterie și prin confiscarea și valorificarea ambarcațiunilor, vaselor, armelor și altor dotări aferente utilizate pentru acte de piraterie și tâlhărie armată pe mare în largul coastelor Somaliei, sau pentru care există indicii temeinice de a suspecta o astfel de utilizare;

13. subliniază importanța coordonării între state și organizațiile internaționale pentru a descuraja faptele de piraterie și tâlhărie armată pe mare în largul Somaliei, salută activitatea CGPCS pentru înlesnirea unei asemenea coordonări în colaborare cu OMI, statele de pavilion și autoritățile Somaliei și îndeamnă sprijinirea susținută a acestor eforturi;

14. încurajează statele membre să continue să colaboreze cu autoritățile Somaliei în lupta împotriva pirateriei și tâlhăriei armate pe mare, observă rolul primordial al autorităților Somaliei în lupta împotriva pirateriei și tâlhăriei armate pe mare în largul Somaliei și hotărăște ca, pentru încă o perioadă de 12 luni de la data prezentei rezoluții, să reînnoiască autorizările prevăzute la paragraful 10 din Rezoluția 1846 (2008) și paragraful 6 din Rezoluția 1851 (2008), reînnoite prin paragraful 7 din Rezoluția 1897 (2009), paragraful 7 din Rezoluția 1950 (2010), paragraful 9 din Rezoluția 2020 (2011), paragraful 12 din Rezoluția 2077 (2012), paragraful 12 din Rezoluția 2125 (2013) și paragraful 13 din Rezoluția 2184 (2014) acordate statelor și organizațiilor regionale care cooperează cu autoritățile Somaliei în lupta împotriva pirateriei și tâlhăriei armate pe mare în largul Somaliei, pentru care s-a depus notificare în prealabil de către autoritățile Somaliei la Secretarul general;

15. afirmă că autorizările reînnoite prin prezenta rezoluție se aplică numai în privința situației din Somalia și nu vor afecta drepturile, obligațiile sau responsabilitățile statelor membre conform dreptului internațional, îndeosebi orice drepturi sau obligații decurgând din Convenția ONU privind dreptul mării, în legătură cu orice altă situație și subliniază, în special, că prezenta rezoluție nu va reprezenta drept internațional cutumiar; și afirmă mai departe că asemenea autorizări au fost reînnoite pe baza primirii la 4 noiembrie 2014 a scrisorii autorităților Somaliei ce exprimă consimțământul acestora;

16. hotărăște că embargoul asupra armelor pentru Somalia impus prin paragraful 5 din Rezoluția 733 (1992) și apoi dezvoltat în paragrafele 1 și 2 din Rezoluția 1425 (2002) și modificat prin paragrafele 33 la 38 din Rezoluția 2093 nu se aplică furnizării de arme sau echipament militar ori acordării de sprijin destinat exclusiv statelor membre și organizațiilor internaționale, regionale și subregionale care întreprind măsuri conforme cu paragraful 14 de mai sus;

17. solicită ca statele cooperante să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că activitățile pe care le întreprind conform autorizărilor din paragraful 14 din prezenta rezoluție nu au în practică efectul de a bloca sau afecta dreptul de trecere inofensivă al navelor oricărui stat terț;

18. cere tuturor statelor și îndeosebi celor de pavilion, port și de coastă, statelor de cetățenie ale victimelor și autorilor actelor de piraterie și tâlhărie armată și altor state cu jurisdicție conform dreptului internațional și național să coopereze pentru stabilirea competenței și efectuarea anchetei și urmăririi penale a tuturor persoanelor care se fac răspunzătoare de acte de piraterie și tâlhărie armată în largul coastelor Somaliei, inclusiv personajele-cheie ale rețelelor infracționale implicate în piraterie care planifică, organizează, facilitează sau finanțează ilicit sau profită de pe urma unor asemenea atacuri, în conformitate cu dreptul internațional aplicabil, inclusiv dreptul internațional al drepturilor omului, pentru a se asigura că toți pirații deferiți justiției vor fi supuși unor proceduri judiciare și să ofere sprijin, printre altele, prin acordarea de asistență pentru dispunere și logistică în legătură cu persoanele aflate sub jurisdicția și controlul lor, cum ar fi victime, martori și persoane reținute ca rezultat al operațiunilor desfășurate conform prezentei rezoluții;

19. cere tuturor statelor să incrimineze pirateria în legislația lor națională și să analizeze posibilitatea urmăririi penale a persoanelor suspectate de piraterie și încarcerarea persoanelor condamnate pentru piraterie, reținute în largul coastelor Somaliei, precum și a facilitatorilor și finanțatorilor acestora de pe uscat, în conformitate cu dreptul internațional aplicabil, inclusiv dreptul internațional al drepturilor omului și hotărăște să păstreze în atenție aceste chestiuni, inclusiv, după caz, constituirea de instanțe specializate antipiraterie în Somalia cu o participare internațională substanțială și/sau sprijin așa cum este prevăzut în Rezoluția 2015 (2011) și încurajează CGPCS să continue discuțiile sale în această privință;

20. salută, în acest context, activitatea susținută a Programului UNODC pentru Combaterea Infracțiunilor Maritime, de colaborare cu autoritățile din Somalia și din statele vecine pentru a asigura că persoanele fizice suspectate de acte de piraterie sunt urmărite penal și că acelea care sunt condamnate sunt încarcerate într-o manieră care respectă dreptul internațional, inclusiv dreptul internațional al drepturilor omului;

21. încurajează Guvernul Federal al Somaliei să adere la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transfrontaliere organizate, ca parte din eforturile sale de a ataca structurile de spălare a banilor și sprijin financiar care permit rețelelor de piraterie să subziste;

22. îndeamnă toate statele să ia măsurile corespunzătoare conform legislației lor actuale naționale pentru a preveni finanțarea ilegală a actelor de piraterie și spălarea foloaselor financiare obținute din acestea;

23. îndeamnă statele ca, în colaborare cu Interpol și Europol, să cerceteze mai departe rețelele internaționale infracționale implicate în fapte de piraterie în largul coastelor Somaliei, inclusiv pe acelea care se fac răspunzătoare de finanțare ilegală și facilitare;

24. îndeamnă toate statele să se asigure că toate activitățile de combatere a pirateriei, îndeosebi cele desfășurate pe uscat, au în vedere nevoia de a proteja femeile și copiii de exploatare, inclusiv exploatare sexuală;

25. îndeamnă toate statele să transmită informații la Interpol pentru a fi utilizate în baza de date globală cu privire la piraterie, utilizând canalele corespunzătoare;

26. ia notă cu satisfacție de contribuția Fondului Fiduciar și a Codului de Conduită de la Djibouti finanțat de OMI și îndeamnă în egală măsură actorii statali și nonstatali afectați de piraterie, cu precădere comunitatea internațională a transportatorilor maritimi, să contribuie la acestea;

27. îndeamnă statele care sunt părți la Convenție și la Convenția SUA să își pună integral în aplicare obligațiile relevante asumate prin aceste convenții și prin dreptul internațional cutumiar și să colaboreze cu UNODC, OMI și alte state și organizații internaționale pentru a atribui mijloace juridice necesare urmăririi penale cu succes a persoanelor suspectate de piraterie și tâlhărie armată pe mare în largul Somaliei;

28. ia notă de recomandările și îndrumările oferite de OMI cu privire la prevenirea și combaterea pirateriei și tâlhăriei armate pe mare; și îndeamnă statele ca, în colaborare cu industria transporturilor maritime și cea a asigurărilor și OMI, să continue să elaboreze și să aplice bune practici și îndrumare pentru tactici de evitare, evadare și apărare în caz de atac sau în timpul navigației în largul coastelor Somaliei și îndeamnă mai departe statele să pună la dispoziție proprii cetățeni și navele lor pentru anchete corespunzătoare în cel mai apropiat port disponibil, imediat după un act sau tentativă de piraterie sau de tâlhărie armată pe mare sau eliberare din captivitate;

29. încurajează statele de pavilion și statele în care se află portul să aibă în continuare în vedere elaborarea de măsuri de siguranță și securitate la bordul vaselor, inclusiv, acolo unde este cazul, elaborarea de reglementări pentru utilizarea PCASP la bordul navelor, cu intenția de a preveni și combate pirateria din largul coastelor Somaliei, printr-un proces consultativ, inclusiv prin OMI și ISO;

30. invită OMI să continue contribuția la prevenirea și combaterea faptelor de piraterie și tâlhărie armată împotriva navelor, îndeosebi în coordonare cu UNODC, Programul Alimentar Mondial (PAM), industria transporturilor maritime și toate celelalte părți implicate și recunoaște rolul OMI în privința personalului sub contract privat la bordul navelor în zone de mare risc;

31. ia notă de importanța asigurării unei transmiteri în condiții de siguranță a asistenței PAM trimise pe mare și salută activitatea curentă a PAM, Operațiunii Atalanta a EUNAVFOR și a statelor de pavilion în domeniul Detașamentelor de Protecție a Navelor pe navele PAM;

32. solicită statelor și organizațiilor regionale care cooperează cu autoritățile Somaliei să informeze Consiliul de Securitate și pe Secretarul general în termen de 9 luni cu privire la acțiunile întreprinse în exercitarea autorizărilor prevăzute la paragraful 14 din prezenta rezoluție și mai departe solicită ca toate statele care contribuie prin CGPCS să lupte împotriva pirateriei din largul coastelor Somaliei, inclusiv Somalia și alte state din regiune, să trimită până la aceeași dată-limită rapoarte asupra eforturilor lor de a stabili competența și de a coopera în investigarea și urmărirea penală a pirateriei;

33. solicită Secretarului general să raporteze Consiliului de Securitate, în termen de 11 luni de la adoptarea prezentei rezoluții, cu privire la punerea în aplicare a prezentei rezoluții și la situația pirateriei și tâlhăriei armate pe mare în largul coastelor Somaliei;

34. exprimă intenția de a studia situația și de a examina posibilitatea, după caz, de a reînnoi autorizările prevăzute la paragraful 14 pe perioade suplimentare, la cererea autorităților Somaliei;

35. hotărăște să rămână sesizat cu această problemă.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.