Sentința nr. 1929/2013
referitoare la pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal formulate de reclamanta S.C. NIC&GIL IMPEX - S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Consiliul Concurenței și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "anulare act administrativ"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 3
- Legea nr. 85/2006 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenței
- OG nr. 27/2011 31 august 2011 privind transporturile rutiere
- OG nr. 27/2011 31 august 2011 (prevederi anume) privind transporturile rutiere
Are ca temei 2
- Legea nr. 24/2000 27 martie 2000 (prevederi anume) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
- OG nr. 27/2011 31 august 2011 privind transporturile rutiere
Dosar nr. 1.183/2/2013
Completul compus din:
Președinte - Ionel Radu
Grefier
- Mariana Dincă
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal formulate de reclamanta S.C. NIC&GIL IMPEX - S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Consiliul Concurenței și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "anulare act administrativ".
Dezbaterile asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Concurenței și asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 4.06.2013. La data de 4.06.2013, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.06.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin Cererea înregistrată cu nr. 1.183/2/2013 reclamanta S.C. NIC&GIL IMPEX - S.R.L., Ministerul Transporturilor, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea
Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 .
În motivarea cererii, reclamanta arată că la data de 31 august 2011 Guvernul României a emis Ordonanța nr. 27 privind transporturile rutiere, constituind potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) "cadrul general pentru organizarea și efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri și persoane pe teritoriul României, precum și a activităților conexe acestora, în condiții de siguranță și calitate, cu respectarea principiilor liberei concurențe, garantarea accesului liber și nediscriminatoriu la piața transportului rutier, protecția mediului înconjurător, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice și pentru satisfacerea necesităților economiei naționale și a nevoilor de apărare ale țării".
Prin
Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011
au fost aprobate Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, stabilite prin
privind transporturile rutiere.
La data de 8 noiembrie 2012 ministrul transporturilor și infrastructurii a emis Ordinul nr. 1.640 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, stabilite prin
Ordonanța Guvernului nr. 27/2011
privind transporturile rutiere, aprobate prin
Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011 .
Prin acest Ordin al M.T.I. s-au stabilit în anexa nr. 2 criteriile de evaluare a operatorului de transport și punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor/curselor interjudețene. În cadrul acestor criterii s-a prevăzut la pct. 2 că "În funcție de structura parcului de vehicule utilizat pentru executarea acelei curse sau traseu, se acordă 10 puncte pentru fiecare vehicul aflat în proprietate sau deținut cu contract de leasing. Vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot participa la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean". La pct. 6 s-a prevăzut că: "operatorul de transport rutier va fi depunctat cu un număr de 10 puncte în cazul în care se află sub incidența
privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare". La pct. 9 s-a prevăzut că: "operatorul de transport rutier nu poate participa la atribuirea traseelor/curselor interjudețene, în cazul în care înregistrează obligații restante la bugetul centralizat al statului, conform certificatului de atestare fiscală".
În opinia reclamantei, prevederile citate încalcă dispozițiile cuprinse în art. 45 și 53 din Constituția României,
art. 1 și 23 ale O.G. nr. 27/2011 , art. 2 și
art. 9 lit. b din Legea nr. 21/1996 , art. 1 și
art. 2 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000 ,
Regulamentul Parlamentului European nr. 1.071/2009
și
privind normele de tehnică legislativă, întrucât au o natură discriminatorie ce creează o inechitate între operatorii de transport, fără o justificare legală în totală contradicție cu scopul și spiritul legilor mai sus arătate.
În cursul procesului, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâților Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Concurenței, cerere întemeiată pe prevederile
art. 16^1 din Legea nr. 554/2004 .
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că ordinul contestat a fost emis în 2012 și are ca fundamente juridice art. 6 alin. (2) lit. e), art. 6 alin. (3), art. 24 alin. (5), art. 38, art. 48 alin. (4), art. 57, art. 73 alin. (2) și
art. 89 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011
privind transporturile rutiere, cu respectarea dispozițiilor
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 .
Concret, pârâtul susține că depunctarea cu un număr de 10 puncte în cazul în care operatorul se află sub incidența
privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, prevăzută la punctul 6 din anexa II a ordinului contestat, s-a justificat raportat la durata programului de transport care va avea o valabilitate de 74 de luni. Acest aspect implică o mai mare responsabilitate din partea operatorului în vederea asigurării continuității efectuării serviciului de transport, iar ipoteza unei astfel de situații nu este de natură a-l exclude din competiție, ci doar de a-l depuncta pentru rațiuni privind oportunitatea demersului administrativ, incenzurabil pe cale judecătorească. Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din dispozițiile
art. 95 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 , planul de reorganizare poate avea o durată de maximum 3 ani, deci cu mult mai mică față de durata de valabilitate a programului de transport, motiv pentru care, având în vedere faptul că nu se poate prevedea eficiența unei astfel de proceduri, existând riscul ca după expirarea termenului de 3 ani societatea respectivă să intre în procedura falimentului, nu pot fi pertinent reținute în cauză susținerile reclamantei care apreciază nelegalitatea acestui criteriu prin raportare la situația juridică a societăților aflate în procedura falimentului.
În ceea ce privește criteriul potrivit căruia vehiculele deținute în regim de închiriere nu pot participa la atribuirea traseelor, învederăm instanței de judecată faptul că acesta urmărește, ca un prim aspect, continuarea investițiilor în autovehiculele performante, confortabile și mai puțin poluante, adaptate condițiilor existente în România, cu care să se presteze în mod real și continuu servicii de transport pe care și le asumă în urma ședinței de atribuire operatorul de transport declarat câștigător, sens în care s-a eliminat posibilitatea utilizării în cazul transportului de persoane prin servicii regulate a autobuzelor deținute în temeiul unui contract de închiriere. Un argument în plus în ceea ce privește sustenabilitatea acestui criteriu îl reprezintă riscurile și responsabilitățile bunului închiriat în cadrul contractului de închiriere, în antiteză cu riscurile și responsabilitățile privind bunul cedat în cadrul contractului de leasing. Dacă în ceea ce privește închirierea acestea nu se transferă utilizatorului, ci aparțin proprietarului, nu același lucru se întâmplă și în cazul leasingului, unde se conferă utilizatorului anumite drepturi reale, iar la termenul prevăzut în contract beneficiarul își poate manifesta opțiunea de a cumpăra vehiculul respectiv.
În ceea ce privește criteriul de evaluare prevăzut la punctul 9 din anexa nr. 2 la ordin, pentru susținerea legalității acestei prevederi învederează că eliminarea operatorului de transport rutier de la atribuirea traseelor județene, în cazul în care înregistrează obligații restante la bugetul centralizat al statului, conform certificatului de atestare fiscală, urmărește reducerea evaziunii fiscale și a datoriilor pe care operatorii de transport le înregistrează față de bugetul consolidat al statului, sens în care se urmărește creșterea nivelului de capacitate și responsabilitate economică și socială în efectuarea serviciilor de transport și asigurarea unui mediu concurențial sănătos.
Un asemenea impediment nu este de natură a afecta libera concurență sau accesul liber și nediscriminatoriu la piața transportului rutier, ci, dimpotrivă, promovează astfel de principii, împiedicând participarea acelor agenți economici care ar putea sau ar încerca să-și creeze avantaje tehnice sau de altă natură prin neplata obligațiilor ce le incumbă către bugetul centralizat al statului, în defavoarea concurenților care, fiind de bună-credință, își îndeplinesc astfel de obligații la termen și cu respectarea dispozițiilor în materie, motiv pentru care nu mai au la dispoziție aceleași resurse ca și competitorii lor din prima categorie spre a-și asigura aceleași avantaje. În plus, o asemenea restricție este în interes general, asigurând plata taxelor, impozitelor, contribuțiilor etc. la bugetul general consolidat.
La dosarul cauzei s-au depus ordinul contestat, înscrisurile de la baza acestuia, dovada procedurii prealabile și alte înscrisuri.
Pârâtul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care a învederat, în esență, că nu se circumscrie subiectelor vizate de
art. 16^1 din Legea nr. 554/2004
și, prin urmare, nu are legitimare procesuală pasivă.
În raport cu susținerile pârâtului Consiliul Concurenței, Curtea a apreciat că acesta invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, pe care a pus-o în discuția părților în ședința publică din 28 mai 2013. Pentru identitate de rațiune, a pus în discuție și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Examinând cererea de chemare în judecată în raport cu pretențiile concrete ale reclamantei și prevederile
art. 16^1 din Legea nr. 554/2004 , Curtea constată că pârâții Consiliul Concurenței și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt organisme sociale interesate, în sensul textului legal menționat, pentru a putea fi chemate în judecată de reclamantă.
Pe de altă parte, Curtea constată că reclamanta nu formulează nicio pretenție concretă față de acești doi pârâți. Așa fiind, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive, cu toate consecințele ce decurg de aici.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că prin
OMTI nr. 1.640/8.11.2012
au fost modificate și completate Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, stabilite prin
Ordonanța Guvernului nr. 27/2011
privind transporturile rutiere, norme aprobate inițial prin
OMTI nr. 980/2011 .
În speță prezintă relevanță anexa nr. 2 (anexa nr. 18 la normele metodologice) în care se prevăd criteriile de evaluare a operatorilor de transport și punctajele ce se acordă în cazul atribuirii traseelor/curselor interjudețene. Concret, criticile reclamantei privesc pct. 2, pct. 6 și pct. 9 din anexa nr. 2, care au următorul conținut:
"2) În funcție de structura parcului de vehicule utilizat pentru executarea acelei curse sau traseu, se acordă 10 puncte pentru fiecare vehicul aflat în proprietate sau deținut cu contract de leasing. Vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot participa la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean."
"6) Operatorul de transport rutier va fi depunctat cu un număr de 10 puncte în cazul în care se află sub incidența
privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare."
"9) Operatorul de transport rutier nu poate participa la atribuirea traseelor/curselor interjudețene, în cazul în care înregistrează obligații restante la bugetul centralizat al statului, conform certificatului de atestare fiscală."
Curtea mai reține că, așa cum reiese din preambulul său,
OMTI nr. 1.640/8.11.2012
a fost emis în temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) lit. e), art. 6 alin. (3) lit. d), art. 24 alin. (5), art. 38, 42, art. 48 alin. (4), art. 57, art. 73 alin. (2) și
art. 89 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011
privind transporturile rutiere.
Articolul 1
alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011
(actul normativ cu forță juridică superioară, în baza căruia a fost emis ordinul) are următorul conținut:
"Art. 1. - (1) Dispozițiile prezentei ordonanțe constituie cadrul general pentru organizarea și efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri și persoane pe teritoriul României, precum și a activităților conexe acestora, în condiții de siguranță și calitate, cu respectarea principiilor liberei concurențe, garantarea accesului liber și nediscriminatoriu la piața transportului rutier, protecția mediului înconjurător, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice și pentru satisfacerea necesităților economiei naționale și a nevoilor de apărare ale țării.
(2) Prin prezenta ordonanță se creează cadrul legal general pentru aplicarea directă a prevederilor
Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009
al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a
Directivei 96/26/CE
a Consiliului, ale
Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009
al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri și ale
Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009
al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 561/2006 , denumite în continuare
Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 ,
Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 , respectiv
Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009 ."
Curtea mai reține că, potrivit
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 , normele de tehnică legislativă se aplică în mod corespunzător și la elaborarea și adoptarea proiectelor de ordine, instrucțiuni și de alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate, iar în conformitate cu art. 4 alin. (4) din aceeași lege actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Examinate din perspectiva textelor citate, prevederile pct. 2 teza a doua și pct. 6 din
anexa nr. 2 la OMTI nr. 1.640/8.11.2012
sunt într-o evidentă contradicție cu litera și spiritul actului normativ în temeiul cărora au fost elaborate și implicit cu normele de drept comunitar pe care acestea din urmă le transpune, așa cum se va arăta în continuare.
Conform pct. 2 teza a doua din anexă, vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot participa la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean, în timp ce pentru vehiculele deținute în baza unui contract de leasing se acordă 10 puncte.
Pentru a se vedea dacă diferența de tratament între cele două categorii de vehicule este obiectiv justificată este necesar a se analiza regimul juridic definit de contractul de închiriere, în opoziție cu cel de leasing, conform acelor normative aplicabile.
Astfel, Curtea reține că, potrivit
O.G. nr. 27/2011 , definește la art. 3 pct. 10 contractul de închiriere de vehicule rutiere ca fiind acel contract încheiat în formă autentică, prin care un locator, persoană fizică sau juridică, transmite, contra cost, dreptul de folosință pe perioadă determinată a unuia sau mai multor vehicule, fără conducător auto, către o altă persoană fizică sau juridică, numită locatar.
Pe de altă parte,
art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997
prevede că prin operațiunea de leasing o parte, denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.
După cum se observă, nu există nicio diferență de regim juridic între cele două categorii de vehicule, în perioada de derulare a contractelor de închiriere și, respectiv, de leasing, în ce privește existența și întinderea dreptului de folosință asupra autovehiculului. Prin urmare, Curtea constată că nu există nicio justificare rezonabilă și obiectivă pentru care vehiculele deținute cu contract de închiriere să nu participe la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean, spre deosebire de cele deținute în temeiul unui contract de leasing. Sub acest aspect, Curtea observă că autoritatea pârâtă justifică diferența de tratament prin faptul că, dacă, în ceea ce privește închirierea, autovehiculele nu se transferă utilizatorului, ci aparțin proprietarului, nu același lucru se întâmplă și în cazul leasingului, unde se conferă utilizatorului anumite drepturi reale, iar la termenul prevăzut în contract beneficiarul își poate manifesta opțiunea de a cumpăra vehiculul respectiv. Aceste afirmații sunt eronate, întrucât atât locatarul, cât și utilizatorul beneficiază de același dezmembrământ al dreptului de proprietate (dreptul de folosință) pe toată durata contractului de închiriere și, respectiv, de leasing. Singura diferență există la finalizarea contractelor, însă această diferență este nerelevantă sub aspectul acestei analize, întrucât există întotdeauna posibilitatea ca locatarul să cumpere bunul de la locator, după cum există posibilitatea ca la finalul contractului de leasing utilizatorul să nu se prevaleze de dreptul său de a cumpăra bunul.
Cât privește prevederile de la pct. 6 din anexă, Curtea observă că
Legea nr. 85/2006 , la care se face trimitere, prevede două proceduri distincte în cadrul insolvenței, respectiv reorganizarea judiciară și falimentul. Or, potrivit art. 3 pct. 24 din lege, procedura generală reprezintă procedura prin care un debitor care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), fără a le îndeplini simultan și pe cele de la art. 1 alin. (2), intră, după perioada de observație, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului. Or, fie și din lectura acestui text se poate desprinde concluzia că aplicarea
nu presupune în mod necesar falimentul debitorului, fiind posibil ca în urma reorganizării judiciare să intervină o reabilitare care să permită redresarea activității în condiții de profitabilitate. Prin urmare, aplicarea fără nicio distincție a prevederilor pct. 6 din anexă, fără niciun suport normativ în
O.G. nr. 27/2011 , constituie un tratament discriminatoriu al unui agent economic aflat în dificultate financiară (dar căruia nu i s-a aplicat procedura falimentului) în raport cu alți operatori economici ce nu se află într-o astfel de situație. Un atare tratament nu are nicio justificare rezonabilă, deoarece, așa cum deja s-a arătat, actul normativ cu forță juridică superioară nu cuprinde nicio prevedere cu privire la această situație. În plus, Curtea observă că prevederea criticată instituie în fapt o sancțiune pentru agenții economici aflați în situație de insolvență, în condițiile în care însăși legea privind procedura insolvenței are ca scop, în primul rând, redresarea agentului economic, iar nu îngrădirea dreptului de a desfășura activități economice profitabile.
Referitor la dispozițiile pct. 9 din anexa nr. 2, Curtea împărtășește punctul de vedere al autorității pârâte, conform căruia eliminarea operatorului de transport rutier de la atribuirea traseelor județene, în cazul în care înregistrează obligații restante la bugetul centralizat al statului, conform certificatului de atestare fiscală, urmărește reducerea evaziunii fiscale și a datoriilor pe care operatorii de transport le înregistrează față de bugetul consolidat al statului. Astfel, dacă în celelalte două cazuri analizate se poate discuta despre situații aflate între limite legale, situația este cu totul diferită în acest din urmă caz, întrucât achitarea obligațiilor față de bugetul statului este o obligație generală a oricărui agent economic, fără discriminare.
Având în vedere toate argumentele expuse, Curtea va admite în parte acțiunea și pe cale de consecință va anula punctul 2 teza a doua și punctul 6 din anexa nr. 2 la
Ordinul nr. 1.640/2012 , emis de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în București, piața Walter Mărăcineanu nr. 1-3, sectorul 1, și Consiliul Concurenței, cu sediul în București, Piața Presei Libere nr. 1, sectorul 1, și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. NIC&GIL IMPEX - S.R.L., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.A. Gabriela Amzar, în București, str. Liviu Rebreanu nr. 31, bl. M13, sc. 2, et. 2, ap. 31, sectorul 3, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, cu sediul în București, str. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1.
Anulează punctul 2 teza a doua și punctul 6 din anexa nr. 2 la
Ordinul nr. 1.640/2012
emis de pârât.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE IONEL RADU Grefier, Mariana Dincă DECIZIE 160 21/01/2015
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.