Procedura din 22 ianuarie 2016
privind autorizarea unor organisme pentru a importa bunuri în regim de scutire
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Suspendă 1
- Ordinul nr. 105/2016 22 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată și a acc…
ORDINUL nr. 105 din 22 ianuarie 2016 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 8 februarie 2016.
Aprobată prin
Capitolul I Autorizarea organismelor prevăzute la art. 48 din Normele cuprinse în anexa 1 la ordin
Articolul 1
În sensul prezentei proceduri, organizații de stat reprezintă ministerele și alte instituții ale administrației publice centrale sau locale, căminele de bătrâni și centrele de plasament pentru minori finanțate integral de la bugetul de stat, care funcționează potrivit prevederilor legale în vigoare.
Articolul 2
În vederea autorizării pentru a importa bunuri în regim de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată, organizațiile de stat sau alte organizații cu caracter caritabil ori filantropic, care pot beneficia de scutire de la plata taxei în baza prevederilor art. 48 din Normele cuprinse în anexa nr. 1 la ordin, depun o cerere în acest sens la:
a)
direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora, cu excepția contribuabililor mijlocii și a contribuabililor care au domiciliul fiscal în raza teritorială a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București;
b)
administrațiile finanțelor publice pentru contribuabili mijlocii, pentru contribuabilii mijlocii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora;
c)
administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București, pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora, cu excepția contribuabililor mijlocii;
d)
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov.
Cererile se analizează de comisiile instituite în cadrul autorităților fiscale prevăzute la alin. (1), în temeiul art. 2 din Procedura de aplicare a dispozițiilor art. 61-65 și ale art. 74-80 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale, aprobată prin
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.400/2010 , cu modificările și completările ulterioare.
Cererea prevăzută la
alin. (1)
se întocmește conform modelului prevăzut în
anexa nr. 1 la procedură , se semnează de reprezentantul legal al organismului care solicită autorizarea și este însoțită de următoarele documente:
a)
copia actului de înființare sau a statutului, după caz;
b)
copia certificatului de înregistrare fiscală;
c)
certificatul de atestare fiscală, în original sau copia legalizată a acestuia, din care să rezulte că solicitantul nu are obligații bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuții, inclusiv contribuțiile individuale ale salariaților și orice alte venituri bugetare, cu excepția celor eșalonate și/sau reeșalonate la plată, precum și a celor suspendate în condițiile legii.
Ministerele și alte instituții ale administrației publice centrale și locale nu depun documentul prevăzut la
alin. (3) lit. c) .
Articolul 3
Comisia analizează documentele depuse și decide asupra aprobării sau respingerii cererii de autorizare prevăzute la
art. 2 alin. (1) . În acest sens, comisia emite "Decizia privind aprobarea/respingerea autorizării de desfășurare a activității de import de bunuri în regim de scutire de la plata TVA", întocmită potrivit modelului prevăzut în
anexa nr. 2
la procedură. Decizia se semnează de președintele comisiei și se comunică solicitantului, printr-o notificare scrisă, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii la organul fiscal competent.
În cazul respingerii cererii privind autorizarea, decizia întocmită conform
alin. (1)
cuprinde motivele care au stat la baza respingerii, precum și mențiunea potrivit căreia decizia respectivă poate fi contestată, în baza dispozițiilor legale în vigoare.
Articolul 4
Decizia privind aprobarea autorizării de desfășurare a activității de import de bunuri în regim de scutire de la plata TVA se acordă doar organizațiilor care depun la organul fiscal competent, odată cu cererea de autorizare, și un angajament din care să reiasă că evidențele contabile ale acestei organizații permit autorităților competente să le supravegheze operațiunile.
Articolul 5
Decizia privind aprobarea autorizării de desfășurare a activității de import de bunuri în regim de scutire de la plata TVA se prezintă în original la autoritatea vamală, care menționează pe verso numărul și data declarației vamale de punere în liberă circulație și reține o copie. Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată se acordă după verificarea îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de legislația în vigoare.
Articolul 6
Organismele care primesc Decizia privind aprobarea autorizării de desfășurare a activității de import de bunuri în regim de scutire de la plata TVA transmit la organul fiscal care a emis decizia un raport anual privind activitatea desfășurată în baza acestei decizii, respectiv structura și cantitatea bunurilor importate și destinația acestora. Acest raport anual trebuie transmis organului fiscal competent până la data de 31 ianuarie a anului următor celui pentru care se depune raportul.
Articolul 7
În situația constatării de către organele fiscale teritoriale cu atribuții de efectuare a inspecției fiscale a nerespectării prevederilor prezentei proceduri, organizațiilor li se anulează Decizia privind aprobarea autorizării de desfășurare a activității de import de bunuri în regim de scutire de la plata TVA de către aceeași autoritate care a eliberat-o și care va înștiința autoritatea vamală, în vederea încasării taxei pe valoarea adăugată aferente operațiunilor care au fost efectuate cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare.
Articolul 8
Organele fiscale teritoriale cu atribuții de efectuare a inspecției fiscale efectuează verificări la entitățile care au beneficiat de aprobare, cel puțin o dată pe an, asupra modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare.
Capitolul II Autorizarea organismelor prevăzute la art. 56 din Normele cuprinse în anexa nr. 1 la ordin
Articolul 9
În vederea autorizării pentru a importa bunuri în regim de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată, instituțiile de stat sau alte organizații cu caracter caritabil ori filantropic, care pot beneficia de scutire de la plata taxei în baza prevederilor
art. 56 din Normele
cuprinse în
anexa nr. 1 la ordin , depun o cerere în acest sens la:
a)
direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora, cu excepția contribuabililor mijlocii și a contribuabililor care au domiciliul fiscal în raza teritorială a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București;
b)
administrațiile finanțelor publice pentru contribuabili mijlocii, pentru contribuabilii mijlocii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora;
c)
administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București, pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora, cu excepția contribuabililor mijlocii;
d)
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov.
Cererea prevăzută la
alin. (1)
se întocmește conform modelului prevăzut în
anexa nr. 1
la procedură și este însoțită de documentele menționate la
art. 2 alin. (3) , precum și de o declarație pe propria răspundere prin care solicitantul se obligă să plătească taxa pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri efectuate în condițiile
alin. (6) , în situația în care nu obține aprobarea pentru a importa bunuri în regim de scutire. Ministerele și alte instituții ale administrației publice centrale și locale nu depun documentul prevăzut la
art. 2 alin. (3) lit. c) .
În vederea soluționării cererilor de autorizare prevăzute la
alin. (1) , comisia menționată la
art. 2 alin. (2)
analizează documentația aferentă și, în situația în care aceasta este completă și îndeplinește condițiile legale, în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii documentației complete, transmite cererea și documentația aferentă Direcției generale de legislație Cod fiscal și reglementări vamale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Direcția generală de legislație Cod fiscal și reglementări vamale ia măsurile necesare supunerii solicitărilor prevăzute la
alin. (1)
deciziei Comisiei Europene, în conformitate cu procedura de urgență pentru consultarea celorlalte state membre.
După primirea notificării privind decizia Comisiei Europene, Direcția generală de legislație Cod fiscal și reglementări vamale comunică această decizie Comisiei de autorizare care a înaintat documentația pentru a elibera solicitantului Decizia privind aprobarea/respingerea autorizării de desfășurare a activității de import de bunuri în regim de scutire de la plata TVA. Această decizie este întocmită conform modelului prevăzut în
anexa nr. 2
la procedură, se semnează de președintele comisiei și se comunică solicitantului, printr-o notificare scrisă, în termen de maximum două zile lucrătoare de la data la care Comisia de autorizare a fost informată în mod oficial cu privire la decizia Comisiei Europene. În cazul respingerii cererii privind autorizarea, decizia cuprinde motivele care au stat la baza respingerii, precum și mențiunea potrivit căreia decizia respectivă poate fi contestată, în baza dispozițiilor legale în vigoare.
Până la data soluționării cererii solicitantului se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor importate de către solicitant, cu condiția ca acesta să își asume răspunderea privind plata taxei în cazul în care scutirea nu se acordă, în conformitate cu declarația pe propria răspundere prevăzută la
alin. (2) .
Suspendarea provizorie a plății taxei pe valoarea adăugată se face de către autoritățile prevăzute la
alin. (1) , prin emiterea "Deciziei privind suspendarea provizorie a plății TVA", întocmită conform modelului prevăzut în
anexa nr. 3
la procedură. Data emiterii acestei decizii este data la care autoritățile menționate transmit cererea și documentația aferentă Direcției generale de legislație Cod fiscal și reglementări vamale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Decizia privind suspendarea provizorie a plății TVA, întocmită în condițiile
alin. (7) , este semnată de președintele comisiei și este valabilă până la data comunicării Deciziei privind aprobarea/respingerea autorizării de desfășurare a activității de import de bunuri în regim de scutire de la plata TVA, întocmită în condițiile
alin. (5) . În situația în care prin decizia întocmită în condițiile
alin. (5)
se respinge autorizarea, persoanele care au beneficiat de suspendarea plății TVA au obligația de a plăti TVA aferentă importurilor de bunuri realizate și de a prezenta, în original, decizia privind aprobarea suspendării provizorii, autorității fiscale emitente, în vederea anulării acesteia și anunțării organelor vamale.
Articolul 10
Prevederile
art. 4-8
sunt aplicabile și în cazul deciziilor privind aprobările și aprobările provizorii, eliberate conform dispozițiilor prezentului capitol.
Capitolul III Autorizarea organismelor prevăzute la art. 65 lit. c) din Normele cuprinse în anexa nr. 1 la ordin
Articolul 11
În vederea autorizării pentru a importa bunuri în regim de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată, organismele oficiale, autoritățile publice sau grupurile care desfășoară activități de interes public, aflate în România, și care pot beneficia de scutire de la plata taxei în baza prevederilor
art. 65 lit. c) din Normele
cuprinse în
anexa nr. 1 la ordin , depun o cerere în acest sens la:
a)
direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora, cu excepția contribuabililor mijlocii și a contribuabililor care au domiciliul fiscal în raza teritorială a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București;
b)
administrațiile finanțelor publice pentru contribuabili mijlocii, pentru contribuabilii mijlocii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora;
c)
administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București, pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora, cu excepția contribuabililor mijlocii;
d)
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov.
În sensul
alin. (1) , prin organisme oficiale sau grupuri care desfășoară activități de interes public se înțelege orice entitate stabilită în România care, prin actul de înființare, desfășoară activități de interes public. În cazul organismelor oficiale stabilite într-o țară terță se va înțelege organizațiile internaționale și intraguvernamentale acreditate în România. Autoritățile publice menționate la
alin. (1)
reprezintă instituțiile enumerate în cadrul titlului III din Constituția României, republicată.
Cererea prevăzută la
alin. (1)
se întocmește conform modelului prevăzut în
anexa nr. 1
și trebuie să fie însoțită de o declarație pe propria răspundere a solicitantului, din care să reiasă că bunurile a căror scutire de taxă pe valoarea adăugată la import se solicită sunt transmise sub formă de cadouri de către organisme oficiale, autorități publice sau grupuri care desfășoară activități de interes public aflate într-o țară terță, precum și contextul în care sunt oferite aceste cadouri.
Comisia analizează documentele depuse și decide asupra aprobării sau respingerii cererii de autorizare prevăzute la
alin. (1) . În acest sens, emite "Decizia privind aprobarea/ respingerea autorizării de desfășurare a activității de import de bunuri în regim de scutire de la plata TVA", întocmită potrivit modelului prevăzut în
anexa nr. 2
la procedură. Decizia se semnează de președintele comisiei și se comunică solicitantului, printr-o notificare scrisă, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii la organul fiscal competent.
În cazul respingerii cererii privind autorizarea, decizia întocmită conform
alin. (1)
cuprinde motivele care au stat la baza respingerii, precum și mențiunea potrivit căreia decizia respectivă poate fi contestată, în baza dispozițiilor legale în vigoare.
Articolul 12
Prevederile
art. 5
și
7
sunt aplicabile și în cazul deciziilor eliberate conform dispozițiilor prezentului capitol.
Articolul 13
Anexele nr. 1-3
fac parte integrantă din prezenta procedură.
Anexa 1 la procedură
Denumirea organizației ..................
Codul de identificare fiscală ...........
Adresa ..................................
Telefon .................................
Nr. de înregistrare .....................
CERERE
privind autorizarea pentru importul de bunuri în
regim de scutire de la plata TVA
În conformitate cu prevederile art. 48, 56, ale art. 65 lit. c), după caz, din Normele privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată și a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) și
art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, prevăzute în anexa nr. 1 la
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 105/2016
și în baza documentației anexate, solicităm aprobarea pentru desfășurarea activităților de import în condițiile art. 48-52, art. 56-63, art. 65-67, după caz, din norme.
Reprezentantul legal al organizației,
....................................
(numele și prenumele)
....................................
(semnătura)
Data ....................
Anexa 2 la procedură
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice .................
Unitatea fiscală ...............
DECIZIE
privind aprobarea/respingerea autorizării de desfășurare a activității
de import de bunuri în regim de scutire de la plata TVA
Nr. ............ din ............
În conformitate cu prevederile art. 48, 56 sau ale art. 65 lit. c), după caz, din Normele privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată și a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) și
art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, prevăzute în anexa nr. 1 la
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 105/2016 , pe baza documentației depuse și înregistrate sub nr. ..........., se aprobă/respinge autorizarea desfășurării activității de import în condițiile art. 48-52, art. 56-63, art. 65-67, după caz, din norme de către organizația ..............., cu sediul social în localitatea ...................., str. ............... nr. ......., codul de identificare fiscală ..........., telefon ........., reprezentată legal de către ......(numele și prenumele).....
Autorizarea desfășurării activității de import a fost respinsă din următorul (următoarele) motiv (motive): ..............................
Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 45 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit
art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent potrivit art. 272 alin. (6) din același act normativ.
Conducătorul organului fiscal,
...........................
Nr. de înregistrare ca operator de date cu caracter personal ..............
Cod ..............................
Anexa 3 la procedură
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ................
Unitatea fiscală ...............
DECIZIE
privind suspendarea provizorie a plății TVA
Nr. ............ din ............
În conformitate cu prevederile art. 59 alin. (2) din Normele privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată și a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) și
art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, prevăzute în anexa nr. 1 la
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 105/2016 , pe baza documentației depuse și înregistrate sub nr. ............., se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată aferente importurilor de bunuri, în condițiile art. 57-63 din norme, de către organizația ......................, cu sediul social în localitatea .........................., str. ........................................ nr. ........, codul de identificare fiscală ...................., telefon ..........., reprezentată legal de către ......(numele și prenumele).....
Prezenta decizie este valabilă până la data emiterii Deciziei privind aprobarea/respingerea autorizării de desfășurare a activității de import de bunuri în regim de scutire de la plata TVA.
Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 45 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit
art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent potrivit art. 272 alin. (6) din același act normativ.
Conducătorul organului fiscal,
...........................
Nr. de înregistrare ca operator de date cu caracter personal ..............
Cod ..............................
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.