Decizia nr. 860/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mircea Alexandru Drăghici în Dosarul nr. 7.608/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.064D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința civilă nr. 1.467 din 25 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 7.608/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mircea Alexandru Drăghici într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unui act administrativ.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate încalcă prevederile constituționale, întrucât afectează accesul liber la justiție în chiar substanța sa.

6. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate. În opinia instanței, legiuitorul procesual civil a înlocuit la art. 204 alin. (1) noțiunea de "prima zi de înfățișare" din Codul de procedură civilă din 1865 cu "primul termen de judecată", însă nu se poate reține sub nicio formă încălcarea egalității în drepturi, a imparțialității justiției, a dreptului la un proces echitabil, implicit a dreptului la apărare câtă vreme o altă condiție legală impusă este aceea ca reclamantul să fie legal citat.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, dispoziții care au următorul cuprins: "(1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei."

11. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16 privind principiul egalității în fața legii, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 31 alin. (2) privind dreptul la informare corectă, art. 51 privind dreptul la petiționare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum și în art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției. De asemenea, autorul excepției se mai raportează și la dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține faptul că noul Cod de procedură civilă a procedat, prin raportare la reglementările din Codul de procedură civilă din 1865 și în privința formulării unei cereri adiționale de către reclamant, la instituirea unei modificări substanțiale. În cazul în care reclamantul depune la dosar cerere modificatoare cu încălcarea termenului procedural imperativ stabilit de art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă [primul termen la care acesta este legal citat], sancțiunea este decăderea acestuia din dreptul de a formula cererea. Dacă există, însă, acordul expres al tuturor părților litigante, sancțiunea decăderii nu va interveni. Diferența de reglementare față de Codul de procedură civilă din 1865 este importantă, actuala reglementare fiind una mai restrictivă din punctul de vedere al reclamantului.

13. Principiul disponibilității, ca principiu fundamental al procesului civil, este prevăzut de art. 9 - Dreptul de dispoziție al părților - din Codul de procedură civilă, potrivit căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege. Principiul disponibilității trebuie, însă, coroborat și cu principiul legalității, părțile având, potrivit art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

14. Astfel, în ceea ce privește instituirea anumitor termene pentru exercitarea unui drept, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Așa fiind, Curtea constată că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 53 din Constituție. Totodată, Curtea a reținut că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), astfel că, pentru situații deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat. A se vedea în acest sens,

Decizia nr. 61 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 11 martie 2004,

Decizia nr. 156 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, precum și

Decizia nr. 211 din 15 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 29 mai 2014.

15. Curtea mai constată că soluția legislativă adoptată reprezintă opțiunea legiuitorului care a dorit disciplinarea părților, precum și asigurarea celerității procesului, permițând astfel o bună desfășurare a judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție. Curtea reține că respectiva soluție legislativă este pe deplin justificată, în condițiile în care în Codul de procedură civilă este reglementată expres procedura prealabilă a verificării și a regularizării cererii de chemare în judecată.

16. Mai mult, conform art. 201 din Codul de procedură civilă, pârâtul poate depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165 din același cod, reclamantul este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare, iar în termen de 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților. Așadar, reclamantul are timp pentru modificarea cererii de chemare în judecată și pentru propunerea de dovezi.

17. De asemenea, Curtea observă că, potrivit alin. (3) al art. 204 din Codul de procedură civilă, modificarea cererii de chemare în judecată se poate face și peste termenul prevăzut de alin. (1), dacă toate părțile din proces sunt de acord. Aceste dispoziții legale se aplică tuturor părților aflate în aceeași situație juridică, astfel încât nu se poate reține încălcarea art. 16 privind principiul egalității în fața legii.

18. Așa fiind, întrucât drepturile procesuale recunoscute de lege părților au caracter legitim numai în măsura în care sunt exercitate cu bună-credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, Curtea consideră că stabilirea de către legiuitor a unor limite prin intermediul textelor de lege criticate nu aduce nicio îngrădire drepturilor în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării lor în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept.

19. Așadar, Curtea constată că norma procedurală criticată nu aduce, sub niciun aspect, atingere dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare sau ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției.

20. În ceea ce privește invocarea art. 31 alin. (2) privind dreptul la informare corectă, art. 51 privind dreptul la petiționare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică din Constituție, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauza de față.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mircea Alexandru Drăghici în Dosarul nr. 7.608/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 decembrie 2015.