Decizia nr. 870/2015

Daniel Marius Morar

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 lit. a) și

art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004

privind procedura adopției, excepție ridicată de George Bostan în Dosarul nr. 514/1.372/2014 al Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov și care formează obiectul Dosarului nr. 980D/2015 al Curții Constituționale.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința din 26 noiembrie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 10 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din 14 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 514/1.372/2014, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 lit. a) și

art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004

privind procedura adopției. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de George Bostan într-o cauză având ca obiect cererea de încuviințare a adopției.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece îngrădesc dreptul soțului la adopția copilului minor al soției, cetățeni români cu domiciliul în România, dar cu drept de muncă și rezidență în spațiul Uniunii Europene. Astfel, contrar Constituției, se instituie obligația ca adoptatorul, cetățean român, să locuiască efectiv și continuu pe teritoriul României, în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de adopție, această cerință fiind impusă și copilului ce urmează a fi adoptat. Prin obligativitatea de a locui efectiv și continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de adopție impusă de prevederile imperative ale art. 3 și

art. 4 din Legea nr. 273/2004 , se creează o situație discriminatorie între cetățenii români care au drept de rezidență în străinătate și cetățenii români cu domiciliul în România și care vor să adopte copilul sau copiii soților lor.

5. În acest sens, autorul excepției susține că textele de lege criticate aduc atingere inclusiv principiilor consacrate de Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008 și semnată de România la Strasbourg la 4 martie 2009, ratificată prin

Legea nr. 138/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 21 iulie 2011, care se referă la interesul superior al minorului de a i se asigura un mediu stabil și armonios, precum și la interesul de a reglementa dispoziții mai favorabile pentru copilul adoptat. De asemenea, se apreciază că sunt încălcate și principiile consacrate de Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată prin

Legea nr. 84/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie 1994, referitoare la faptul că minorul trebuie să crească într-un mediu familial, de fericire, iubire și de înțelegere și că fiecare stat semnatar trebuie să ia, cu prioritate, măsuri corespunzătoare pentru a permite menținerea copilului în familia sa de origine.

6. În susținerea criticii de neconstituționalitate se invocă Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 27 octombrie 1994, pronunțată în Cauza Kroon și alții împotriva Olandei.

7. Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov consideră că exigența impusă de

art. 3 lit. a) din Legea nr. 273/2004

cetățenilor români, potențiali adoptatori, de a avea domiciliul în România și de a locui efectiv și continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare demarării procedurii de adopție încalcă dreptul la liberă circulație, instituit prin art. 25 din Constituție. De asemenea, instanța judecătorească apreciază că, prin modul de reglementare a art. 3 lit. a) și

art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004 , se aduce atingere dreptului la viață intimă, familială și privată, prevăzut de art. 26 din Legea fundamentală, întrucât statul nu permite dezvoltarea unei legături familiale existente între un soț și copilul celuilalt soț, sub forma adopției copilului soțului. Instanța judecătorească apreciază că

art. 3 lit. a) din Legea nr. 273/2004

și art. 4 din lege nu aduc atingere celorlalte dispoziții constituționale invocate.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 3 lit. a) și

art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004

privind procedura adopției, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 19 aprilie 2012, având următorul conținut:

- Art. 3 lit. a): "În înțelesul prezentei legi, prin reședință obișnuită în România a adoptatorului/familiei adoptatoare se înțelege situația:

a) cetățenilor români sau cetățenilor români cu multiplă cetățenie, după caz, care au domiciliul în România, care au locuit efectiv și continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de atestare; la stabilirea continuității nu sunt considerate întreruperi absențele temporare care nu depășesc 3 luni și nici cele determinate de șederea pe teritoriul altui stat ca urmare a existenței unor contracte de muncă impuse de derularea unor activități desfășurate în interesul statului român, precum și ca urmare a unor obligații internaționale asumate de România;";

- Art. 4 lit. a): "În înțelesul prezentei legi, prin reședință obișnuită în România a copilului se înțelege situația:

a) copiilor cetățeni români cu domiciliul în România care au locuit efectiv și continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviințare a adopției;".

12. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 17 referitor la românii din străinătate, art. 26 privind dreptul la viață intimă, familială și privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 3 lit. a) și

art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004

stabilesc înțelesul noțiunilor de "reședință obișnuită în România" a adoptatorului, respectiv a copilului, în strânsă legătură cu condițiile necesar a fi îndeplinite pentru declanșarea procedurii adopției interne. Aceste prevederi au fost introduse în cuprinsul

Legii nr. 273/2004 , în anul 2011, prin

art. I pct. 2 din Legea nr. 233/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 273/2004

privind regimul juridic al adopției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 7 decembrie 2011.

14. Curtea observă că, potrivit Expunerii de motive la

Legea nr. 233/2011 , prin acest act normativ "este revizuit cadrul normativ în materia adopției, ținând cont atât de Convenția Europeană de la Strasbourg revizuită în materia adopțiilor de copii, semnată de România la 4 martie 2009, cât și de Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată de România prin

Legea nr. 84/1994 , Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, din 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin

Legea nr. 18/1990 , cât și în raport cu legislația română în domeniul protecției copilului". Una dintre schimbările determinate de promovarea

Legii nr. 233/2011

a fost "redefinirea noțiunilor de adopție internă și adopție internațională. În prezent, criteriul utilizat pentru definirea celor două noțiuni și, respectiv, diferențierea procedurilor adopției interne și a celei internaționale este cel al domiciliului. Pentru o aplicare adecvată a Convenției de la Haga, se impune însă utilizarea criteriului reședinței obișnuite a adoptatorului sau a familiei adoptatoare și a copilului ce urmează a fi adoptat". De asemenea, în aceeași expunere de motive se arată că "în contextul intrării țării noastre în Uniunea Europeană și al liberei circulații s-a constatat existența unor situații frecvente în care cetățeni români care au obținut un drept de ședere permanentă pe teritoriul altor state păstrează și domiciliul în România (având cărți de identitate încă valabile) sau își restabilesc domiciliul în România (deși locuiesc efectiv pe teritoriul unui stat străin) și solicită să adopte conform procedurii adopției interne. Aceste situații creează însă, ulterior finalizării adopțiilor respective, o serie de dificultăți în ceea ce privește recunoașterea lor în statele străine și implicit asupra statutului copilului pe teritoriul statului respectiv".

15. Sub acest aspect, Curtea reține că prevederile de lege criticate dau expresie opțiunii legiuitorului de a reglementa condiții precise, specifice, în acord cu realitățile sociale actuale, privind procedura adopției interne, distinctă de cea a adopției internaționale. Astfel, potrivit

art. 2 lit. c) și d) din Legea nr. 273/2004 , prin adopție internă se înțelege adopția în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât și adoptatul au reședința obișnuită în România, în timp ce prin adopție internațională se înțelege adopția în care adoptatorul sau familia adoptatoare și copilul ce urmează să fie adoptat au reședința obișnuită în state diferite, iar, în urma încuviințării adopției, copilul urmează să aibă aceeași reședință obișnuită cu cea a adoptatorului.

16. În aceste condiții, examinând critica de neconstituționalitate formulată în raport de art. 16 și art. 4 din Constituție, prin prisma susținerii autorului excepției că prevederile art. 3 lit. a) și

art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004

creează o situație discriminatorie între cetățenii români care au drept de rezidență în străinătate și cetățenii români cu domiciliul în România și care vor să adopte copilul sau copiii soților lor, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Situația celor două categorii de persoane este în mod evident și obiectiv distinctă, adresa la care persoana fizică locuiește fiind tocmai criteriul utilizat de legiuitor pentru a stabili norme distincte referitoare la adopția internă și cea internațională.

17. Prin urmare, fiind în prezența unor situații distincte și, în mod obiectiv, a unui tratament juridic diferențiat, pe deplin justificat, Curtea constată că dispozițiile art. 16 din Constituție nu sunt încălcate.

18. Desigur, aprecierea în concret a îndeplinirii condiției legale de a locui efectiv și continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de atestare, în cazul adoptatorului/familiei adoptatoare, respectiv ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviințare a adopției, în cazul copilului, revine autorităților publice competente în procedura adopției.

19. În același timp, Curtea reține că prevederile de lege criticate nu îngrădesc exercițiul dreptului la viață intimă, familială și privată, ci stabilesc, în acord cu interesul superior al copilului cu reședința obișnuită în România, ce urmează a fi adoptat, condițiile privind exercitarea acestui drept.

20. De altfel, Curtea observă că cetățenii români, care nu locuiesc efectiv și continuu pe teritoriul României timp de 12 luni anterioare depunerii cererii de adopție, ci au reședința în străinătate (aceasta fiind și situația autorului excepției), au deschisă posibilitatea de declanșare a procedurii adopției internaționale, conform

cap. IV din Legea nr. 273/2004 . Astfel, potrivit

art. 52 din Legea nr. 273/2004 , adopția internațională a copilului cu reședința obișnuită în România de către o persoană/familie cu reședința obișnuită în străinătate poate fi încuviințată numai pentru copiii care se află în evidența Oficiului (Oficiul Român pentru Adopții a fost desființat, fiind înființată Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, potrivit

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2014

privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 21 martie 2014) și numai în următoarele situații:

a) adoptatorul sau unul dintre soții familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne;

b) adoptatorul sau unul dintre soții familiei adoptatoare este și cetățean român;

c) adoptatorul este soț al părintelui firesc al copilului a cărui adopție se solicită.

21. Adopția prevăzută la lit. b) este permisă numai pentru copiii pentru care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopției interne și nu a putut fi identificat un adoptator sau o familie adoptatoare cu reședința obișnuită în România sau una dintre persoanele prevăzute la lit. a), într-un termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopției interne.

22. De asemenea,

Legea nr. 273/2004

instituie procedura de urmat în cazul adopției internaționale stabilind reguli privind atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire și încuviințarea adopției internaționale de către instanța română.

23. În raport cu cele enunțate mai sus și din analiza dispozițiilor legale privind adopția internațională care dau cetățenilor români cu reședința obișnuită în străinătate posibilitatea de a adopta, în cazul îndeplinirii tuturor condițiilor legale prevăzute în cadrul acestei proceduri, Curtea constată că textele de lege supuse controlului de constituționalitate nu sunt contrare dispozițiilor art. 26 din Constituție privind dreptul la viață intimă, familială și privată.

24. În final, Curtea constată că invocarea dispozițiilor art. 17 și art. 25 din Constituție nu are relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de George Bostan în Dosarul nr. 514/1.372/2014 al Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov și constată că prevederile art. 3 lit. a) și

art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004

privind procedura adopției sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 decembrie 2015.