Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 831/2015

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ

prezumat în vigoare

Data actului
3 decembrie 2015
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 135 din 22 februarie 2016
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 9.171 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 63/2011 10 mai 2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxilia…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 63/2011

privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, excepție ridicată de Andrea Bitte și alții, prin reprezentant legal Sindicatul Învățământului Preuniversitar Satu Mare, în Dosarul nr. 2.162/83/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.060D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.132D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 63/2011

privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, excepție ridicată de Sînziana Silvia Cristea și alții, prin reprezentant legal Sindicatul Învățământului Preuniversitar Satu Mare, în Dosarul nr. 2.479/83/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepțiilor de neconstituționalitate, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.132D/2015 la Dosarul nr. 1.060D/2015, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența instanței de contencios constituțional în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 4 iunie 2015, respectiv prin Încheierea din 8 iunie 2015, pronunțate în dosarele nr. 2.162/83/2014, respectiv nr. 2.479/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 63/2011

privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ. Excepția a fost ridicată de Andrea Bitte și alții, respectiv de Sînziana Silvia Cristea și alții, prin reprezentant legal Sindicatul Învățământului Preuniversitar Satu Mare, într-o cauză având ca obiect soluționarea apelurilor formulate împotriva sentințelor civile nr. 88/LMA, respectiv nr. 93/LMA din 19 februarie 2015, pronunțate de Tribunalul Satu Mare, cu privire la drepturi bănești.

8. Cu privire la motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 63/2011

privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în cuprinsul apelurilor, fără a indica vreun temei constituțional și fără a formula vreo motivare, făcând doar precizarea potrivit căreia "motivarea am expus-o pe larg într-o cerere separată pe care o vom anexa prezentului apel".

9. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă își exprimă opinia, în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, câtă vreme legiuitorului îi aparține competența stabilirii sistemului de salarizare al personalului bugetar, iar, în realizarea politicilor sale raportat la condițiile economice și sociale existente la un moment dat, poate să prevadă un regim salarial distinct pentru anumite categorii de bugetari. Face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia statul este în măsură să stabilească valoarea sumelor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat, stat care poate introduce, suspenda ori înceta plata unor astfel de sume prin modificări legislative în acest sens (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei).

10. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Legii nr. 63/2011

privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu modificările ulterioare.

14. Autorii excepției nu indică, ca fiind încălcată, vreo dispoziție constituțională.

15. Analizând înscrisurile comunicate în dosarele nr. 1.060D/2015 și nr. 1.132D/2015, Curtea constată că autorii invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 63/2011

privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în cuprinsul apelurilor formulate împotriva sentințelor civile nr. 88/LMA, respectiv nr. 93/LMA din 19 februarie 2015, pronunțate de Tribunalul Satu Mare, în dosarele nr. 2.162/83/2014, respectiv nr. 2.479/83/2014, fără a indica vreun temei constituțional și fără a formula vreo motivare, făcând doar precizarea potrivit căreia "motivarea am expus-o pe larg într-o cerere separată pe care o vom anexa prezentului apel". Faptul că excepția de neconstituționalitate nu este motivată este reținut și de către Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, în Încheierea din 4 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.162/83/2014, prin care a fost sesizată Curtea Constituțională în Dosarul nr. 1.060D/2015.

16. Așadar, în prezenta speță, autorii excepției nu indică textele constituționale considerate a fi încălcate și nici nu formulează în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea actului normativ criticat cu Legea fundamentală. Prin urmare, excepția nu este motivată, nefiind respectate dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate". În mod constant, jurisprudența instanței constituționale a stabilit că sesizările de neconstituționalitate adresate Curții fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptățite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituțional.

17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 63/2011

privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, excepție ridicată de Andrea Bitte și alții, respectiv de Sînziana Silvia Cristea și alții, prin reprezentant legal Sindicatul Învățământului Preuniversitar Satu Mare, în dosarele nr. 2.162/83/2014, respectiv nr. 2.479/83/2014 ale Curții de Apel Oradea - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.