Ordinul nr. 3004/2017
privind organizarea simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2016-2017
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Ordinul nr. 3150/2017 31 ianuarie 2017 (prevederi anume) pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului educației naționale și cercetării ș…
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (5) și ale
art. 94 alin. (2) lit. e) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare,
în baza prevederilor
Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011
privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 44/2016
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației naționale și cercetării științifice emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă organizarea simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2016-2017, pentru familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naționale, respectiv ale unui examen de bacalaureat național și cu scopul de a optimiza rezultatele obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.
Articolul 2
Se aprobă Calendarul simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și al simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2016-2017, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 3
Disciplinele la care se organizează simularea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2016-2017 sunt: limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă), matematică.
Lista conținuturilor pentru simularea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2016-2017 este cea prevăzută în anexa nr. 2 la
Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.069/2016
privind organizarea și desfășurarea simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2015-2016.
Articolul 4
Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național pentru elevii clasei a XI-a în anul școlar 2016-2017 sunt: limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică și istorie.
Lista conținuturilor pentru simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național pentru elevii clasei a XI-a în anul școlar 2016-2017 este prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 5
Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național pentru elevii clasei a XII-a în anul școlar 2016-2017 sunt: limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie.
Lista conținuturilor pentru simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național pentru elevii clasei a XII-a în anul școlar 2016-2017 este cea prevăzută în anexa nr. 4 la
Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.069/2016
privind organizarea și desfășurarea simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2015-2016.
Articolul 6
Desfășurarea simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național în anul școlar 2016-2017 se realizează în baza unei proceduri separate, care va fi comunicată ulterior.
Articolul 7
Rezultatele obținute de elevi la simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național în anul școlar 2016-2017 sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
Articolul 8
Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția minorități, Centrul Național de Evaluare și Examinare, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prezentul ordin.
Articolul 9
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației naționale și cercetării științifice, Mircea Dumitru București, 4 ianuarie 2017. Nr. 3.004.
Anexa 1 CALENDARUL
simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a
și al simulării probelor scrise ale examenului de
bacalaureat național, în anul școlar 2016-2017
13 martie 2017
Limba și literatura română - probă scrisă (clasa a VIII-a)
proba E)a) (bacalaureat) - probă scrisă - Limba și
literatura română
14 martie 2017
Limba și literatura maternă - probă scrisă (clasa a VIII-a)
proba E)b) (bacalaureat) - probă scrisă - Limba și
literatura maternă
15 martie 2017
Matematică - probă scrisă (clasa a VIII-a)
proba E)c) (bacalaureat) - probă scrisă - Proba obligatorie
a profilului
17 martie 2017
Simularea probei E)d) (bacalaureat) - probă scrisă
Proba la alegere a profilului și specializării
(numai pentru elevii clasei a XII-a)
31 martie 2017
Afișarea rezultatelor
Anexa 2 LISTA
conținuturilor pentru simularea probelor scrise ale
examenului de bacalaureat național pentru elevii
clasei a XI-a în anul școlar 2016-2017
------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.