Decizia nr. 656/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, excepție ridicată de Societatea Comercială "Rompit Impex" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 36.063/3/2014 al Tribunalului București - Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 65D/2016 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde partea Primăria Municipiului București, prin avocat Mădălina Trușcă, din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, autoarea excepției a comunicat note scrise prin care susține admiterea criticilor de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentatului părții prezente, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, sens în care face referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie și arată că nu există elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acesteia. Depune note scrise.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la prevederile

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 27/2003 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 36.063/3/2014, Tribunalul București - Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Rompit Impex" - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect constatarea aprobării tacite.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 27/2003

sunt neconstituționale, având în vedere lipsa celui de al doilea grad de jurisdicție și imposibilitatea părților de a beneficia de garanția controlului unei "instanțe superioare cu caracter colegial". Unicul grad de jurisdicție prevăzut de normele legale criticate instituie o îngrădire a dreptului părților de a avea acces liber la justiție și de a beneficia de un proces echitabil și conduce la o negare a imparțialității și egalității în fața justiției. De asemenea, se susține încălcarea dispozițiilor art. 129 din Constituție, de vreme ce sintagma "în condițiile legii", din cuprinsul normei fundamentale evocate, nu poate fi interpretată ca o negare a ceea ce Constituția menționează, adică posibilitatea de a exercita căile de atac. Posibilitatea exercitării căilor de atac determină în mod direct proporțional restrângerea erorilor de judecată. Având în vedere încălcarea dispozițiilor constituționale, confirmată de jurisprudența recentă și divergentă a instanțelor judecătorești, rezultă necesitatea introducerii celui de-al doilea grad de jurisdicție în baza prezumției că instanța de control judiciar, fiind o "instanță colegială", va judeca corect în temeiul dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 .

8. Tribunalul București - Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt în dezacord cu dispozițiile din Legea fundamentală care promovează accesul la justiție, fără a condiționa acest aspect de existența mai multor grade de jurisdicție.

9. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, menționează, mai întâi, că procedura aprobării tacite are ca scop îmbunătățirea mediului de afaceri în România prin înlăturarea barierelor administrative, responsabilizarea autorităților administrației publice în vederea respectării termenelor stabilite de lege pentru emiterea autorizațiilor și promovarea calității serviciilor publice prin simplificarea procedurilor administrative. Reglementarea menționată a avut ca model proceduri similare din alte state europene, precum și

Recomandarea CE nr. 97/344

din 22 aprilie 1997 pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și simplificarea procedurilor pentru noile afaceri, în considerarea faptului că procedura aprobării tacite este privită ca o "bună practică" în relația dintre administrația publică și mediul de afaceri. Prevederea legală supusă controlului de constituționalitate nu încalcă normele constituționale care consacră accesul liber la justiție și nici art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, acest ultim text convențional nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac ( Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003 ). Accesul liber la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare și extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate stabili, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 ). În plus, posibilitatea oricărei persoane interesate de a se adresa instanței de judecată competente potrivit legii pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime reprezintă consacrarea principiului constituțional al liberului acces la justiție, instanța judecătorească având numai posibilitatea constatării îndeplinirii sau neîndeplinirii cerințelor stabilite de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 .

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 486/2003

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2003, care au următorul cuprins: "Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunțare și sunt irevocabile".

14. Curtea reține că, potrivit dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, "De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă și irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitivă»".

15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 126 alin. (1) care statuează că "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege" și art. 126 alin. (5) teza a doua potrivit cărora "Prin lege organică pot fi înființate instanțe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii". Prin raportare la art. 20 din Constituție - Dreptul internațional și dreptul intern, sunt invocate, de asemenea, și dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Examinând criticile de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare, iar, prin mai multe decizii, spre exemplu,

Decizia nr. 251 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005,

Decizia nr. 1.031 din 9 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 22 septembrie 2009,

Decizia nr. 1.009 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 28 septembrie 2011,

Decizia nr. 1.074 din 13 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013, și

Decizia nr. 531 din 5 iulie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 2 septembrie 2016, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate cu acest obiect.

17. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că prevederea legală criticată, potrivit căreia hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procedura aprobării tacite sunt definitive, nu încalcă prevederile Constituției și nici pe cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare, în principal, la dreptul de acces la justiție. Astfel, Curtea a reținut, pe de o parte, că Legea fundamentală nu cuprinde norme care să stabilească felul și numărul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind doar, în art. 129, că acestea se exercită "în condițiile legii"; pe de altă parte, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de Convenție (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157) și, în consecință, "nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac" ( Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003). Or, în cazul procedurii aprobării tacite, persoana care se consideră vătămată de o autoritate a administrației publice, prin neemiterea unei autorizații prevăzute de

art. 3 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , se poate adresa unei instanțe judecătorești pentru soluționarea plângerii sale, fiind astfel îndeplinite fără echivoc cerințele impuse de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18. Totodată, Curtea a statuat de principiu, în jurisprudența sa, că accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate stabili, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac (în acest sens, a se vedea

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

19. Prin

Decizia nr. 1.074 din 13 decembrie 2012 , precitată, Curtea a subliniat faptul că această concluzie, a constituționalității

art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

față de criticile formulate, nu intră în contradicție nici cu jurisprudența prin care instanța constituțională a constatat neconstituționalitatea eliminării controlului judecătoresc al hotărârii pronunțate de judecătorie în materia contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, care reprezintă "acuzații în materie penală" în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012), nici cu cea prin care aceeași instanță constituțională a reținut că eliminarea oricărei căi de atac împotriva hotărârilor pronunțate asupra fondului de către judecătorii în cauze al căror obiect îl constituie obligarea la plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv instituie în mod nejustificat un tratament juridic diferit în privința exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate asupra fondului cauzei, pentru aceleași categorii de litigii, și anume cererile privind creanțe având ca obiect plata unei sume de bani ( Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012).

20. În plus, Curtea a mai reținut, prin

Decizia nr. 531 din 5 iulie 2016 , că procedura de judecată prevăzută de ordonanța de urgență criticată pentru constatarea aprobării tacite este una specială, ce derogă de la procedura specifică contenciosului administrativ, derogatorie, la rândul său, de la normele dreptului comun, respectiv Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea a observat că

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, prevede, la art. 20, recursul, drept cale de atac împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță. Examinând dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , atât cele care precizează scopul actului normativ, cât și cele de natură procedurală, Curtea a reținut că această ordonanță de urgență urmărește să soluționeze cu celeritate acele situații ce nu și-au găsit rezolvarea în conformitate cu prevederile actelor normative ce reglementează tipologia autorizațiilor la care se poate aplica procedura aprobării tacite. Așadar, în scopul soluționării cu celeritate și al simplificării procedurilor administrative în atare situații (când reclamantul a parcurs și a respectat procedurile și termenele administrative prevăzute de lege), legiuitorul a prevăzut termene scurte de soluționare a cererii de constatare a aprobării tacite (30 de zile) sau de redactare a hotărârii (10 zile), a reglementat posibilitatea accesului direct la instanță, pentru obținerea documentului oficial prin care se permite desfășurarea activității, prestarea serviciului sau exercitarea profesiei, prin art. 7 alin. (2) și a înlăturat, de asemenea, posibilitatea exercitării vreunei căi de atac, prin art. 11 alin. (3) teza a doua din ordonanța de urgență menționată. Scopul special al actului normativ criticat justifică, prin urmare, și condițiile de procedură speciale, specifice constatării aprobării tacite.

21. Totodată, Curtea a constatat că soluția legislativă consacrată prin textul de lege criticat este determinată și de tipul de acțiune promovată la instanță, acesta fiind în constatarea, și nu în realizarea unui drept. Astfel, acțiunea în constatare urmărește, în cazul de față, constatarea existenței unui drept subiectiv al reclamantului față de pârât. De aceea, soluțiile pe care le poate pronunța instanța judecătorească sunt, și acestea, prevăzute în cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , la art. 11 alin. (1) și (2), astfel: "(1) Dacă instanța constată existența răspunsului autorității administrației publice sau, după caz, a notificării transmise potrivit art. 6 alin. (4), purtând data poștei de la locul de expediere a corespondenței sau data la care solicitantul a luat cunoștință de răspuns, anterioare expirării termenului legal pentru emiterea autorizației, respinge cererea reclamantului.

(2) În cazul în care instanța constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență privind aprobarea tacită, pronunță o hotărâre prin care obligă autoritatea administrației publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfășoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie".

22. Soluționarea acțiunii în constatare a aprobării tacite se face pe baza documentelor depuse de părți, respectiv: din partea reclamantului, copia cererii de autorizare purtând numărul și data înregistrării la autoritatea administrației publice pârâte, iar din partea pârâtului, răspunsul sau notificarea adresate solicitantului autorizației, în termenele prevăzute de lege. Confruntând aceste documente cu normele legale incidente, instanța de judecată constată o situație de drept, adică dacă au fost sau nu respectate termenele în care autoritatea publică avea obligația să răspundă reclamantului, fără a administra, ca în cazul altor tipuri de acțiuni judecătorești, un alt fel de probatoriu, deci fără a se pronunța asupra unei situații de fapt. Astfel, instanța va respinge cererea, dacă în cauză constată că autoritatea publică și-a îndeplinit, în termenul legal, obligația de a-i răspunde sau a-l notifica pe solicitantul autorizației; în caz contrar, când aceste termene sunt depășite sau nu există niciun fel de răspuns sau notificare a autorității publice pârâte, instanța judecătorească va admite cererea și va obliga autoritatea să emită documentul oficial solicitat.

23. Potrivit

art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , instanța competentă a soluționa această acțiune în constatare este tribunalul - secția de contencios administrativ. O eventuală cale de atac ar fi fost de competența curții de apel, care, reluând soluționarea pe fond a cauzei, nu ar fi făcut nimic altceva în plus față de prima instanță decât să confrunte, încă o dată, aceleași documente depuse de părți, ajungând la una dintre soluțiile prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2) din ordonanță. Or, un asemenea demers ar fi contrar însuși scopului

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , acela de a soluționa cu celeritate cauza, finalitatea urmărită de reclamant fiind emiterea și, respectiv, obținerea actului administrativ vizat. Pe de altă parte, Curtea a mai reținut că, dacă în situația analizată este pe deplin justificată lipsa căii ordinare de atac, persoana interesată poate apela la căile extraordinare de atac, în condițiile prevăzute de lege.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Rompit Impex" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 36.063/3/2014 al Tribunalului București - Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 noiembrie 2016.