Decizia din 12 februarie 2015

(Cererea nr. 26.608/09)

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 20 ianuarie 2015 într-un comitet format din Luis Lopez Guerra, președinte, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 30 aprilie 2009,

având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 16 ianuarie 2014, prin care solicita Curții scoaterea cauzei de pe rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație,

după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT ȘI PROCEDURA

Reclamantul, domnul Marius Iorga, este un resortisant român, născut în 1960, cu domiciliul în Focșani. Acesta a fost reprezentat în fața Curții de doamna A.M. Angheluș, avocat în București.

Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plâns de durata nerezonabilă a procesului penal împotriva sa, care, în speță, a fost de 9 ani și 5 luni și a implicat 3 grade de jurisdicție.

Cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN DREPT

După eșecul negocierilor pentru soluționarea pe cale amiabilă, prin Scrisoarea din 16 ianuarie 2014, Guvernul a informat Curtea că intenționează să formuleze o declarație unilaterală cu scopul de a soluționa problema invocată prin cerere. Acesta a solicitat Curții să scoată cererea de pe rol, în temeiul art. 37 din Convenție.

Declarația era redactată după cum urmează:

"Guvernul declară - prin intermediul prezentei declarații unilaterale - că recunoaște durata excesivă a procedurii interne care face obiectul prezentei cereri în fața Curții.

Guvernul se declară dispus să plătească reclamantului Iorga Marius, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 2 160 EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă în raport cu jurisprudența Curții. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice impozit. Aceasta va fi plătită în lei românești, la rata de schimb aplicabilă la data plății, în contul bancar indicat de reclamant, în termen de trei luni de la data comunicării deciziei Curții, pronunțată în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În caz de neplată în termenul stabilit, Guvernul se obligă să plătească, de la expirarea termenului menționat și până la momentul plății efective a sumei respective, o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Guvernul solicită respectuos Curții să declare că nu mai este justificată continuarea examinării cererii și să scoată cererea de pe rol în conformitate cu art. 37 § 1 lit. c) din Convenție."

Prin Scrisoarea din 1 martie 2014, partea reclamantă a arătat că nu este de acord cu termenii declarației unilaterale.

Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 37 din Convenție, în orice stadiu al procedurii, poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele permit să tragă una dintre concluziile enunțate la lit. a), b) sau c) ale primului paragraf al acestui articol. Art. 37 § 1 lit. c) îi permite, în special, să scoată o cerere de pe rol dacă:

"pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică."

Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicată scoaterea unei cereri de pe rol în temeiul art. 37 § 1 din Convenție în baza declarației unilaterale a guvernului pârât, chiar și în cazul în care reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest sens, Curtea trebuie să examineze în detaliu declarația prin prisma principiilor care consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar [Tahsin Acar împotriva Turciei (întrebare preliminară) (MC), nr. 26.307/95, pct. 75-77, CEDO 2003-VI, și Sulwinska împotriva Poloniei (dec.) nr. 28.953/03, 18 septembrie 2007].

Curtea și-a stabilit în multe cauze, dintre care și cele îndreptate împotriva României, practica în ceea ce privește plângerile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi ascultat într-un termen rezonabil [a se vedea, de exemplu, Frydlender împotriva Franței (MC), nr. 30.979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII, Cocchiarella împotriva Italiei (MC), nr. 64.886/01, pct. 69-98, CEDO 2006-V, și Vlad și alții împotriva României, nr. 40.756/06, 41.508/07 și 50.806/07, pct. 131-133 și 161, 26 noiembrie 2013].

Ținând cont de natura concesiilor din declarația Guvernului, precum și de cuantumul despăgubirilor propuse, care sunt conforme cu sumele acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se justifică continuarea examinării cererii [art. 37 § 1 lit. c)].

În lumina considerațiilor precedente și ținând cont în special de jurisprudența sa clară și amplă pe acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și protocoalele la aceasta nu impune continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine).

În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu va respecta termenii din declarația sa unilaterală, cererea ar putea fi reintrodusă pe rol în temeiul art. 37 § 2 din Convenție [Josipovic împotriva Serbiei (dec.), nr. 18.369/07, 4 martie 2008].

În consecință, este oportună scoaterea cauzei de pe rol.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

Ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 § 1 din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor luate pe această cale.

Decide să scoată cererea de pe rol, în temeiul art. 37 § 1 lit. c) din Convenție.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 12 februarie 2015.