Decizia nr. 691/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 89 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Gabriel Cătălin Vereș în Dosarul nr. 16.859/180/2014 al Curții de Apel Bacău - Secția penală, cauze cu minori și de familie, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 118 D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se susține că sensul sintagmei "persoană supravegheată" rezultă, în mod evident, din interpretarea dispozițiilor legale care reglementează instituția amânării aplicării pedepsei, respectiv din interpretarea art. 83 și art. 89 din Codul penal, fiind evident că este avută în vedere persoana supusă unor măsuri de supraveghere impuse de instanță odată cu pronunțarea soluției amânării aplicării pedepsei. Mai mult, conform art. 403 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța este obligată ca, în dispozitivul hotărârii judecătorești, să menționeze pedeapsa penală stabilită, a cărei aplicare se amână, precum obligațiile și măsurile de supraveghere impuse, conform art. 85 din Codul penal, persoanei condamnate. De asemenea, persoanei condamnate îi sunt aduse la cunoștință consecințele nerespectării obligațiilor și măsurilor anterior menționate și ale săvârșirii unei noi infracțiuni în interiorul termenului impus de instanță. Se conchide că, având în vedere dispozițiile legale anterior referite, în cadrul procesului penal, se cunoaște care este persoana supusă supravegherii, motiv pentru care textul criticat respectă exigențele de claritate, precizie și previzibilitate impuse de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și de jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 14 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 16.859/180/2014, Curtea de Apel Bacău - Secția penală, cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 89 alin. (1) din Codul penal, excepție invocată de Gabriel Cătălin Vereș într-o cauză având ca obiect soluționarea unui apel împotriva unei sentințe penale de condamnare a autorului excepției pentru săvârșirea unei noi infracțiuni în perioada de supraveghere, în condițiile amânării aplicării pedepsei.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că sintagma "persoana supravegheată", din cuprinsul textului criticat, este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate și că aceasta nu este definită în cuprinsul Codului penal sau în cuprinsul altui act normativ în vigoare, nepermițând destinatarilor legii penale să își adapteze conduita la exigențele sale. Este subliniat caracterul imperativ al necesității asigurării de către legiuitor a standardului calității legii, făcându-se trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la

Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015 , dar și la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 mai 2000 și 25 ianuarie 2007, pronunțate în cauzele Rotaru împotriva României și Sissanis împotriva României.

6. Curtea de Apel Bacău - Secția penală, cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că sensul sintagmei criticate este circumscris instituției reglementate prin prevederile art. 89 alin. (1) din Codul penal, respectiv amânării aplicării pedepsei. Se arată, totodată, că art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală obligă judecătorul care dispune această formă de executare a pedepsei să informeze persoana condamnată cu privire la consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare. Pentru aceste motive, se apreciază că textul criticat este suficient de clar și de previzibil și că acestea nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) și art. 24 din Legea fundamentală.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că sensul sintagmei criticate poate fi dedus din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 89 alin. (1) din Codul penal, din care rezultă că această expresie are în vedere persoana supusă uneia sau mai multor măsuri de supraveghere impuse de instanță odată cu pronunțarea amânării aplicării pedepsei. Se mai arată că, din motive de suplețe a textului, legiuitorul utilizează noțiuni cu un anumit grad de generalitate, aspect ce nu este de natură a contraveni dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la calitatea legii. Se face trimitere la

deciziile Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010 , nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 92 din 3 martie 2015 și nr. 146 din 12 martie 2015, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000 și 9 noiembrie 2006, pronunțate în cauzele Wingrove împotriva Regatului Unit, Rotaru împotriva României, Leempoel & S. A. Ed. Cine Revue împotriva Belgiei.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se susține că sensul expresiei "persoana supravegheată" rezultă, cu suficient de multă claritate, din interpretarea dispozițiilor art. 83-89 din Codul penal, ce reglementează condițiile care trebuie îndeplinite pentru dispunerea amânării aplicării pedepsei, termenul de supraveghere, măsurile și obligațiile ce pot fi dispuse, supravegherea, modificarea și încetarea obligațiilor, revocarea amânării aplicării pedepsei și anularea amânării aplicării pedepsei. Se arată că, de altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului relevă faptul că, având în vedere caracterul general al normelor juridice, acestea nu pot prezenta o claritate absolută, revenind instanțelor judecătorești atribuția interpretării și aplicării lor, de la caz la caz. Se face referire la hotărârile din 25 mai 1993, 24 mai 2007, 12 februarie 2008, 20 ianuarie 2009 și 10 aprilie 2012, pronunțate de instanța europeană anterior menționată în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, Kafkaris împotriva Ciprului, Sud Fondi - S.R.L. și alții împotriva Italiei și Miron Victor Panaitescu împotriva României.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 89 alin. (1) din Cod penal, care au următorul cuprins: "Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară."

13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii și art. 24 cu privire la dreptul la apărare.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că supravegherea persoanei condamnate este reglementată, în mod distinct, în cazul fiecărei forme de individualizare a pedepsei pentru care legiuitorul a considerat ca fiind necesară impunerea acestei măsuri. Astfel, în cazul amânării aplicării pedepsei, art. 84 din Codul penal prevede termenul de supraveghere, de 2 ani, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, iar art. 85 din Codul penal prevede măsurile de supraveghere și obligațiile persoanei cu privire la care se dispune amânarea aplicării pedepsei. De asemenea, în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, art. 92 din Codul penal prevede termenul de supraveghere, cuprins între 2 și 4 ani, care se calculează de la data la care hotărârea prin care a fost pronunțată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă, art. 93 din Codul penal reglementează măsurile de supraveghere și obligațiile care sunt impuse condamnatului, iar art. 94 din Codul penal stabilește reguli procedurale referitoare la modalitățile concrete de aplicare a măsurilor de supraveghere. În fine, în cazul liberării condiționate, art. 101 din Codul penal reglementează măsurile de supraveghere și obligațiile ce pot fi impuse persoanei condamnate, iar art. 102 din Codul penal prevede procedura de realizare a supravegherii.

15. Analizând gramatical dispozițiile legale anterior enumerate, Curtea constată că, în cuprinsul acestora, legiuitorul a folosit, în cazul reglementării instituției amânării aplicării pedepsei, sintagma "persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei", având în vedere că această formă de individualizare nu presupune condamnarea inculpatului, aplicarea unei pedepse sau decăderi, interdicții ori incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită. În cazul reglementării suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a liberării condiționate, au fost folosite sintagme precum "cel condamnat" și "persoana condamnată", întrucât formele de individualizare a pedepsei analizate presupun pedepsirea persoanei care a săvârșit o infracțiune, pedeapsă care, însă, nu se execută în stare de detenție.

16. Prin urmare, chiar dacă noțiunea de "persoană supravegheată" nu este definită în Codul penal sau în Codul de procedură penală, din analiza sistematică a dispozițiilor legale mai sus arătate, Curtea reține că aceasta se referă la persoana cu privire la care a fost dispusă o măsură de supraveghere, indiferent că este vorba despre persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau de persoana condamnată, în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere și al liberării condiționate.

17. Curtea constată, totodată, că dispozițiile art. 89 alin. (1) din Codul penal fac parte din secțiunea a 4-a "Amânarea aplicării pedepsei" a capitolului V "Individualizarea pedepselor" a titlului III "Pedepsele" a părții generale a Codului penal și cuprind expresia "persoana supravegheată", în contextul reglementării anulării amânării aplicării pedepsei, instituție anterior menționată.

18. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea reține că sensul sintagmei criticate de autorul excepției poate fi determinat cu exactitate, fiind vorba despre persoana care a săvârșit o infracțiune și în privința căreia instanța competentă a dispus amânarea aplicării pedepsei și măsura supravegherii, pentru o durată de 2 ani de la data amânării aplicării pedepsei, conform prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul penal. Astfel, persoana supravegheată este persoana care se află în interiorul unui termen de supraveghere, stabilit potrivit normei juridice anterior referite.

19. Pentru aceste motive, Curtea constată că prevederile art. 89 alin. (1) din Codul penal sunt clare, precise și previzibile, nefiind contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii.

20. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dreptului la apărare al persoanei supuse măsurii supravegherii, în cazul anulării amânării aplicării pedepsei, Curtea reține că prevederile art. 24 din Constituție nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât reglementează un drept fundamental care este asigurat prin intermediul normelor procesual penale.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Cătălin Vereș în Dosarul nr. 16.859/180/2014 al Curții de Apel Bacău - Secția penală, cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 89 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Bacău - Secția penală, cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2016.