Decizia nr. 150/1999

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 217 alin. 6 din Codul penal, excepție ridicată de Nicolae Radu în Dosarul nr. 384/1999 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.

La apelul nominal este prezent autorul excepției, Nicolae Radu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepției declara ca lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției, invocand considerentele

Deciziei nr. 177 din 15 decembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, prin care Curtea Constituțională, pronunțându-se asupra dispozițiilor art. 213 alin. 2 din Codul penal, a constatat ca dispoziția "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" este neconstitutionala. Excepția de neconstituționalitate ce face obiectul cauzei vizează aceeași dispoziție legală, cuprinsă în alin. 6 al art. 217 din Codul penal, astfel încât, pentru identitate de ratiune, se impune admiterea excepției aflate în dezbatere.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, prin Încheierea din 3 iunie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 384/1999, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 217 alin. 6 din Codul penal, excepție ridicată de Nicolae Radu.

În motivarea excepției se susține ca prevederile art. 217 alin. 6 din Codul penal "creează o diferentiere în regimul de protecție a proprietății, în sensul acordării unui plus de garanție proprietății statului prin aplicarea principiului oficialitatii în exercitarea acțiunii penale, în timp ce în cazul proprietății private punerea în mișcare a acțiunii penale și aplicarea sancțiunii sunt condiționate de plângerea prealabilă a persoanei vătămate". Se susține în continuare ca dispoziția "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului", cuprinsă în textul de lege criticat, este contrară prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (2), precum și celor ale art. 135 alin. (1). Se mai arata ca art. 217 alin. 6 din Codul penal stabilește o inegalitate a cetățenilor în fața legii, prin aceea ca rapeste inculpatului care săvârșește o infracțiune de distrugere a unor bunuri ale statului posibilitatea de a beneficia de împăcarea părților sau de retragerea plângerii, posibilitate de care beneficiază numai autorii infracțiunilor de distrugere a unor bunuri proprietate privată. Întrucât aceasta prevedere legală instituie o situație diferita pentru autorii unor asemenea infracțiuni, ea contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi.

Exprimandu-și opinia, în temeiul prevederilor

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de judecată considera excepția intemeiata, deoarece "nu se poate ca statul, în ceea ce privește bunurile care formează obiectul proprietății private, sa beneficieze de o ocrotire diferita de aceea a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, respectiv de exercitarea acțiunii penale din oficiu, ce presupune parcurgerea fazei urmăririi penale și sesizarea instanței prin rechizitoriu, în timp ce persoanele fizice sau cele juridice de drept privat exercita plângerea prealabilă potrivit procedurii stipulate de aceasta, reglementările prevăzute de Codul de procedură penală fiind distincte. De asemenea, se evidențiază o inegalitate și din punct de vedere al beneficiului împăcării părților, ce operează numai pentru subiectii care au distrus bunuri ce nu aparțin proprietății private a statului".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul sau de vedere Guvernul apreciază ca dispozițiile art. 217 alin. 6 din Codul penal contravin într-adevăr prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție, nu însă și prevederilor art. 16 alin. (1) și ale art. 135 alin. (1) din legea fundamentală. De aceea considera ca excepția este intemeiata numai în raport cu art. 41 alin. (2) din Constituție, asa cum este și jurisprudenta Curții Constituționale, exprimată în deciziile nr. 177/1998 și nr. 5/1999, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. 2 din Codul penal și, respectiv, a dispozițiilor art. 214 alin. 3 din același cod.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate, fiind legal sesizată.

Critica de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 217 alin. 6 din Codul penal, potrivit cărora "Dacă bunul este proprietate privată, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților inlatura răspunderea penală".

Autorul excepției considera ca aceasta dispoziție legală încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", pe cele cuprinse în art. 41 alin. (2) teza întâi, potrivit cărora "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular", precum și pe cele cuprinse în art. 135 alin. (1), potrivit cărora "Statul ocrotește proprietatea".

Din examinarea dispoziției legale criticate Curtea retine ca dispozițiile constituționale ale art. 41 alin. (2) trebuie interpretate în sensul că se referă la ocrotirea în mod egal atât a proprietății aparținând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, cat și a proprietății private a statului. Prin urmare, statul nu poate beneficia de o ocrotire juridică diferita de aceea a persoanelor de drept privat în ceea ce privește bunurile ce constituie obiectul proprietății sale private.

Totuși, prin art. 217 alin. 6 din Codul penal, s-a prevăzut un regim juridic diferențiat sub aspectul instituției plângerii prealabile. Astfel, dacă bunul face parte din sfera proprietății private a altor subiecte de drept decât statul, acțiunea penală împotriva autorului infracțiunii de distrugere poate fi pusă în mișcare numai în baza plângerii prealabile a persoanei vătămate. Dacă însă bunul face obiectul proprietății private a statului, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu, această măsură nemaifiind condiționată de existenta plângerii prealabile a persoanei vătămate.

Punerea în mișcare din oficiu a acțiunii penale, astfel cum prevede în prezent art. 217 alin. 6 din Codul penal, asigura o mai energica apărare juridică, indiferent de voința persoanei vătămate. Este de ajuns ca organele de urmărire penală să fie sesizate despre săvârșirea faptei sau chiar să se sesizeze din oficiu pentru ca procesul penal să fie pornit. Acest proces, astfel declansat, parcurge și faza urmăririi penale, în cadrul căreia organele de urmărire penală strang probele necesare soluționării cauzei, urmând ca sesizarea instanței să se facă prin rechizitoriul procurorului. Dimpotriva, dacă persoana vătămată este o persoană fizica sau juridică de drept privat, ea trebuie, în plus, să se adreseze instanței cu plângerea sa, în termen de doua luni (art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală), în caz contrar răspunderea penală fiind înlăturată (art. 131 alin. 1 din Codul penal). În sfârșit, tot ea trebuie să producă și să prezinte probele necesare în sprijinul plângerii sale. Din toate acestea rezultă ca deosebirea de reglementare este evidenta. Întrucât dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituție asigura o egala ocrotire proprietății private, indiferent de titular, acestea interzic, implicit, ca legea penală sa cuprindă reglementări diferențiate cu privire la ocrotirea proprietății private. Or, prin art. 217 alin. 6 din Codul penal, se face o diferentiere, pe care Constituția o interzice, între proprietatea privată a statului și proprietatea privată a altor subiecte de drept.

De altfel, acest principiu constituțional al apărării nediferentiate a proprietății private a mai fost examinat cu prilejul soluționării unor excepții privitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul unor infracțiuni împotriva patrimoniului.

Astfel, prin deciziile nr. 177 din 15 decembrie 1998 și nr. 5 din 4 februarie 1999, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999 și nr. 95 din 5 martie 1999, Curtea a admis, în primul caz, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 213 alin. 2 din Codul penal, iar în cel de-al doilea caz, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214 alin. 3 din același cod, constatând ca dispoziția "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului", cuprinsă în articolele menționate, este neconstitutionala.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea constata ca dispoziția legală criticata este neconstitutionala în raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din legea fundamentală.

În consecința, punerea în mișcare a acțiunii penale, în temeiul art. 217 alin. 6 din Codul penal, se poate face doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu numai atunci când bunul aparține persoanelor fizice sau juridice de drept privat, ci și atunci când este în întregime sau în parte în proprietatea privată a statului.

Fața de motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al

art. 23 și 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae Radu în Dosarul nr. 384/1999 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constata ca este neconstitutionala dispoziția "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului", prevăzută la art. 217 alin. 6 din Codul penal.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 1999.