Decizia nr. 27/2017

:

O persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezența ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citației și împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citației.

Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citație, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei.

În cursul urmăririi penale mandatul de aducere se emite de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanță.

În cazul în care pentru executarea mandatului de aducere este necesară pătrunderea fără consimțământ într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmăririi penale mandatul de aducere poate fi dispus, la cererea motivată a procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul.

Cererea formulată de procuror, în cursul urmăririi penale, trebuie să cuprindă:

a)

motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) și (2);

b)

indicarea infracțiunii care constituie obiectul urmăririi penale și numele suspectului sau al inculpatului;

c)

indicarea adresei unde se află persoana pentru care se solicită emiterea mandatului de aducere.

Cererea prin care se solicită, în cursul urmăririi penale, emiterea unui mandat de aducere se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților.

În cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți dispune motivat, prin încheiere definitivă, admiterea solicitării parchetului și încuviințarea aducerii persoanei solicitate, emițând de îndată mandatul de aducere.

Mandatul de aducere emis de judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să cuprindă:

a)

denumirea instanței;

b)

data, ora și locul emiterii;

c)

numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul de aducere;

d)

scopul pentru care a fost emis;

e)

numele persoanei care urmează a fi adusă cu mandat și adresa unde locuiește. În cazul suspectului sau inculpatului, mandatul de aducere trebuie să menționeze infracțiunea care constituie obiectul urmăririi penale;

f)

indicarea temeiului și motivarea necesității emiterii mandatului de aducere;

g)

mențiunea că mandatul de aducere poate fi folosit o singură dată;

h)

semnătura judecătorului și ștampila instanței.

În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt satisfăcute condițiile prevăzute la alin. (1), (2) și (4), dispune, prin încheiere definitivă, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Mandatul de aducere emis de organul de urmărire penală, în cursul urmăririi penale, sau de instanță, în cursul judecății, trebuie să cuprindă, în mod corespunzător, mențiunile prevăzute la alin. (8).

Organul judiciar ascultă, de îndată, persoana adusă cu mandat de aducere sau, după caz, efectuează de îndată actul care a necesitat prezența acesteia.

Persoanele aduse cu mandat rămân la dispoziția organului judiciar numai pe durata impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară prezența lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afară de cazul când s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă a acestora.“

17.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 24

referitor la Dreptul la apărare și

art. 124

referitor la Înfăptuirea justiției, precum și dispozițiile

art. 6 paragraful 3

referitor la drepturile pe care le are orice acuzat din

Convenți a pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 265 din Codul de procedură penală , Curtea constată că din analiza criticilor formulate, autorul excepției s-a limitat la o simplă invocare a unor temeiuri constituționale fără a arăta în mod concret în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Or, prevederile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

impun cerința motivării sesizărilor, care implică atât invocarea normelor constituționale pretins încălcate, cât și expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituționalitate (a se vedea

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). În aceste condiții, Curtea nu poate exercita controlul de constituționalitate, deoarece nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește motivarea acesteia, fapt pentru care urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 265 din Codul de procedură penală .

19.

În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală

referitoare la reținere, Curtea constată că prin

Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2016, și

Decizia nr. 316 din 17 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 9 august 2016, s-a mai pronunțat asupra unor critici similare. Astfel, Curtea a arătat că, prin

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidența

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală . Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a observat că, potrivit normelor procesual penale cuprinse în

art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală,

propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia,

alin. (2) al aceluiași articol , în prima și ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Reglementarea acestui termen are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât și, eventual, contestația formulată de procuror în temeiul

art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală , în caz de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie soluționate cu respectarea dreptului la apărare și garantarea libertății individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive (a se vedea paragraful 19 din decizia precitată). Plecând de la premisa potrivit căreia atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât și contestația formulată de procuror în temeiul

art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală

trebuie soluționate înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, Curtea a statuat că, prin calificarea termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ ca fiind un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage incidența

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală , se ajunge la încălcarea

art. 24 din Constituție

și

art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20.

În ceea ce privește reținerea și soluționarea propunerii luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, prin

Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016 , Curtea a constatat că măsura reținerii este reglementată în cuprinsul

art. 209-210 din Codul de procedură penală , fiind o măsură privativă de libertate ce se caracterizează, printre altele, prin faptul că poate fi dispusă exclusiv în cursul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că, în analiza criticilor de neconstituționalitate formulate, trebuie pornit de la coroborarea dispozițiilor

art. 209-210 din Codul de procedură penală

cu cele ale

art. 203-204

și

art. 223-227 din același act normativ . Astfel, potrivit

art. 209 alin. (1)

și

(3) din Codul de procedură penală , organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reținerea, pentru cel mult 24 de ore, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la

art. 202 din același cod . Totodată, conform

art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală , procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia.

21.

Așa fiind, Curtea a constatat că procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept, propunere care, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Potrivit

art. 225 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală , judecătorul de drepturi și libertăți sesizat stabilește termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă, fixând data și ora la care soluționarea va avea loc, în cazul inculpatului aflat în stare de reținere, termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă trebuind fixat înainte de expirarea duratei reținerii. Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului și dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, iar, dacă apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reținut [a se vedea

art. 226 alin. (1)

și

art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală ]. Împotriva acestor încheieri, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare, potrivit

art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală .

22.

În ceea ce privește soluționarea contestației, Curtea a constatat că prevederile

art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală

dispun în sensul în care contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Astfel, din conținutul acestui articol reiese că, spre deosebire de situația respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, în situația respingerii propunerii luării măsurii arestării preventive, soluționarea contestației formulate de procuror nu este ținută să se realizeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, adică înainte de expirarea măsurii reținerii.

23.

Având în vedere argumentele invocate, Curtea a reținut că, din punct de vedere temporal, în cazul soluționării propunerii luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, obligațiile ce incumbă procurorului și instanței judecătorești, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanței judecătorești și la fixarea termenului de soluționare a propunerii înainte de expirarea duratei reținerii. Astfel, pronunțarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut prin admiterea sau respingerea acesteia, precum și soluționarea contestației formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri pot interveni, în funcție de circumstanțele cauzei și după încetarea duratei reținerii.

24.

Prin urmare, avocatul inculpatului poate solicita el însuși un termen pentru studierea dosarului și formularea apărării dacă consideră că timpul scurs între momentul la care a luat cunoștință de data și ora la care soluționarea propunerii va avea loc și soluționarea acesteia nu este suficient pentru realizarea unei apărări eficiente și adecvate. Totodată, instanța de judecată, dacă apreciază că este necesar, poate amâna pronunțarea în scopul studierii dosarului cauzei pentru a putea delibera și dispune în cunoștință de cauză cu privire la propunerea luării măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrariul din soluția sa.

25.

De asemenea, Curtea a mai reținut că soluționarea propunerii luării măsurii arestului preventiv trebuie realizată în acord cu prevederile

art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, prin pronunțarea asupra măsurii „în termen scurt“. Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți învestit cu soluționarea propunerii luării măsurii arestului preventiv, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, trebuie să pună în balanță toate elementele specifice cauzei pentru satisfacerea atât a dreptului la apărare, cât și a dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil.

26.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

27.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 265 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Sorin-Petru Muntean în Dosarul nr. 173/59/2016 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile

art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2017.