Decizia nr. 66/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și (9) și art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 și ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Valentina Bărbățeanu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (1)
și
(9)
- „în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietățile fundaționale ale cultelor religioase“,
art. 1 alin. (9)
și
art. 4
- „în măsura în care registrele de carte funciară și extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial și de cult nu permit restituirea proprietăților fundaționale“ din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , precum și ale
art. 1.202 din Codul civil din 1864
și ale
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
- „în măsura în care nu permit reexaminarea prezumției legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanțe noi, inclusiv pe calea excepției de neconstituționalitate“, excepție ridicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fundația „Fondul Bisericesc Român Ortodox al Bucovinei“ în Dosarul nr. 334/39/2016 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.698D/2016.
2.
La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, domnul avocat Tudor Vasile, membru în Baroul Suceava, în calitate de apărător ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celeilalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.711D/2016-nr. 1.717D/2016, nr. 1.801D/2016-nr. 1.803D/2016 și nr. 2.069D/2016-nr. 2.071D/2016, având ca obiect o excepție de neconstituționalitate similară, ridicată de aceiași autori în dosarele nr. 325/39/2016, nr. 330/39/2016, nr. 602/39/2016, nr. 603/39/2016, nr. 604/39/2016, nr. 605/39/2016, nr. 606/39/2016, nr. 326/39/2016, nr. 333/39/2016, nr. 600/39/2016, nr. 329/39/2016, nr. 331/39/2016 și nr. 601/39/2016 ale Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal.
4.
La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, aceiași în toate dosarele menționate, domnul avocat Tudor Vasile. Se constată lipsa celeilalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în toate aceste dosare, autorii excepției au transmis note scrise prin care solicită admiterea excepției, descriind situația juridică a bunurilor revendicate și accentuând ideea potrivit căreia Curtea Constituțională are competența de a se pronunța asupra excepțiilor de neconstituționalitate referitoare la texte de lege astfel cum acestea sunt aplicate și interpretate de instanțele de judecată, dacă în acest mod se încalcă drepturi fundamentale sau dacă legea este aplicată în mod arbitrar.
6.
Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 1.711D/2016-nr. 1.717D/2016, nr. 1.801D/2016-nr. 1.803D/2016 și nr. 2.069D/2016-nr. 2.071D/2016 la Dosarul nr. 1.698D/2016. Reprezentantul autorilor excepției și cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 1.711D/2016-nr. 1.717D/2016, nr. 1.801D/2016-nr. 1.803D/2016 și nr. 2.069D/2016-nr. 2.071D/2016 la Dosarul nr. 1.698D/2016, care a fost primul înregistrat.
7.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului ales al autorilor excepției, care reiterează argumentele expuse pe larg în notele scrise depuse la dosarele cauzei.
8.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că nu se justifică reconsiderarea soluției pronunțate prin
Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016 , astfel că pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (9)
și
art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
și ale
art. 1.202 din Codul civil din 1864
și de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (1)
din aceeași ordonanță de urgență, precum și ale
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
9.
Prin încheierile din 6 și 7 septembrie 2016 și 4 octombrie 2016 pronunțate în dosarele nr. 334/39/2016, nr. 325/39/2016, nr. 330/39/2016, nr. 602/39/2016, nr. 603/39/2016, nr. 604/39/2016, nr. 605/39/2016, nr. 606/39/2016, nr. 326/39/2016, nr. 333/39/2016, nr. 600/39/2016, nr. 329/39/2016, nr. 331/39/2016 și nr. 601/39/2016, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (1)
și
(9)
- „în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietățile fundaționale ale cultelor religioase“,
art. 1 alin. (9)
și
art. 4
- „în măsura în care registrele de carte funciară și extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial și de cult nu permit restituirea proprietăților fundaționale“ din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , precum și ale
art. 1.202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
- „în măsura în care nu permit reexaminarea prezumției legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanțe noi, inclusiv pe calea excepției de neconstituționalitate“, respectiv ale
art. 1 alin. (1)
și
(9)
și
art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , precum și ale
art. 1.202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fundația „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“, în cauze având ca obiect soluționarea cererilor de anulare a unor decizii ale Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, decizii emise cu motivarea că reclamanții nu au făcut dovada calității de proprietar.
10.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, identică în toate dosarele conexate, autorii acesteia arată, în esență, că dispozițiile
art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
prevăd retrocedarea către foștii proprietari ai imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România, fără să excludă de la restituire imobilele ce au format patrimoniul general al fundațiilor sau asociațiilor constituite de Biserică, patrimoniu al cărui titular este cultul religios. Precizează că imobilele ce formează obiectul judecății sunt incluse în noțiunea de „avere bisericească“ reglementată la momentul deposedării prin Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române adoptat în 20 octombrie 1948, în vigoare la data adoptării
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 . Întrucât fundația „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ este o fundație ce aparține Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, aceasta din urmă având calitatea de unic fondator și titular al patrimoniului general al acestei fundații, rezultă că patrimoniul Fondului face parte din averea bisericească, astfel încât cererile depuse de Arhiepiscopie în temeiul
art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
trebuie să aibă ca efect restituirea proprietăților fundaționale.
11.
Se arată că sintagmele „acte doveditoare“, respectiv „acte sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar“ cuprinse în
art. 1 alin. (9)
și
art. 4 alin. (2)
din actul normativ criticat vizează și extrasele de carte funciară. Dreptul de proprietate al Fundației „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ asupra bunului imobil revendicat este înscris în cartea funciară din perioada în care Bucovina era provincie a Imperiului Austro-Ungar, sistemul de drept întemeiat pe Codul civil austriac fiind bazat pe principiul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară și pe principiul forței probante absolute. Ca atare, extrasele de carte funciară fac dovada existenței dreptului de proprietate al reclamanților la data preluării abuzive a imobilului, iar aceste probe sunt suficiente pentru admiterea cererii de restituire. Așadar, proprietar al imobilului este cel înscris în cartea funciară la data preluării abuzive, aspect ce se circumscrie noțiunii de „bun“, în sensul
art. 1 din Primul Protocol adițional
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arată că din prevederile
art. 4 alin. (4)
și
(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
rezultă că legea instituie, pe de o parte, prezumția existenței dreptului de proprietate în favoarea cultului religios de la care statul a preluat imobilul și, pe de altă parte, per a contrario, prezumția de neproprietar al statului cu privire la bunurile bisericești preluate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Mai mult, „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ este continuatorul vechii persoane juridice din patrimoniul căreia au fost preluate în mod abuziv imobilele revendicate, aspect asupra căruia s-a pronunțat în mod irevocabil Curtea Supremă de Justiție, prin Decizia nr. 4.401 din 31 octombrie 2003, reținând că actuala persoană juridică este continuatoarea proprietarului tabular.
12.
Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 1.202 din Codul civil din 1864
și ale
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă , autorii excepției de neconstituționalitate susțin că instituirea unei prezumții legale absolute, care nu permite nicio dovadă contrară, cum este și prezumția de lucru judecat, afectează însăși ideea de „dreptate“ în sens constituțional, atunci când circumstanțe noi ar impune reexaminarea acesteia ori atunci când prezumția însăși este rezultatul unei interpretări și aplicări a legii contrare scopului legitim, incompatibile cu Legea fundamentală. Arată că simplul fapt că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților are acces la instanță, dar numai pentru ași vedea respinsă noua acțiune ori calea de atac prin jocul dispozițiilor referitoare la prezumția legală de lucru judecat nu corespunde exigențelor
art. 6 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
13.
În acest sens se arată că instanțele de judecată (Decizia civilă nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj - Secția I civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, nr. 3.332 din 27 noiembrie 2014) au reținut în mod irevocabil că, la momentul preluării abuzive a bunurilor revendicate, Fundația „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ nu ar fi avut calitatea de proprietar, ci ar fi avut doar un drept de administrare, corespunzător proprietății publice. Or, lipsirea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a fundației sale, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, de orice efect util al dreptului real înscris în cartea funciară și constituirea în anul 2015 în favoarea statului român a unui drept de proprietate asupra imobilelor ce aparțin averii bisericești, imobile preluate fără nicio despăgubire, relevă o manieră arbitrară, ilegitimă și imprevizibilă în soluționarea cererii de restituire a bunurilor, contrară principiului securității juridice.
14.
Se susține că puterea de apreciere acordată judecătorului în materie de probe nu este una absolută și nelimitată și nu trebuie să încalce forța probantă pe care legea o atribuie în mod imperativ anumitor acte și fapte. Decizia unei instanțe care este viciată arbitrar este incompatibilă cu principiul preeminenței dreptului, iar lipsa de predictibilitate jurisprudențială încalcă principiul general al securității juridice și eficacitatea dreptului de acces la justiție. În acest sens, arată că Decizia nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj - Secția I civilă și Decizia nr. 3.332 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă „sunt viciate de arbitrar în condițiile în care calitatea de proprietar tabular a reclamantei (Fundația «Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei»), afirmată prin extrasele de carte funciară în care dreptul de proprietate al acesteia este înscris în foile de carte funciară, este schimbată de instanțele de judecată în aceea de simplu fost uzufructuar și administrator al folosinței imobilelor revendicate, atribuind statului român, în lipsa oricărui titlu de proprietate, calitatea de proprietar“. Se apreciază că reclamanta nu poate fi lipsită, în baza unor considerații istorice, de efectele drepturilor sale de proprietar tabular, înscris în cartea funciară (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 noiembrie 2014, pronunțată în Cauza Sociedad Anonima del Ucienza împotriva Spaniei, paragrafele 65 și 66). Pentru imobilele supuse regimului de publicitate imobiliară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară, iar o asemenea dovadă nu poate fi combătută prin analiza unui context istoric. Adoptarea unei soluții singulare, de negare a dreptului tabular al reclamantei la data deposedării, schimbarea unei jurisprudențe unanime, conforme legi publicității imobiliare, care conferă celui al cărui drept de proprietate este înscris în cartea funciară o prezumție absolută de proprietate și recunoașterea, în lipsa unui titlu de proprietate, a unui drept de proprietate în favoarea statului, cu efecte de opozabilitate față de proprietarul tabular de la data deposedării, are valoarea unei legi retroactive ce alterează deznodământul judiciar firesc al litigiului, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.
15.
Se arată, totodată, că dreptul la nediscriminare impune, în cauză, înlăturarea oricărei inegalități de tratament privind exercițiul drepturilor tabulare în raport cu alți proprietari tabulari cărora jurisprudența constantă a instanței supreme le-a recunoscut și le recunoaște prezumția legală absolută a dreptului aparținând persoanei înscrise în cartea funciară. Totodată, din moment ce Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și fundația sa, „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“, au vocație legală în temeiul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000
la restituirea imobilelor preluate abuziv, acest drept este protejat de
art. 44 din Constituție .
16.
Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
17.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
18.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
19.
Președintele Camerei Deputaților, Președintele Senatului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile apărătorului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
20.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
21.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispozițiile
art. 1 alin. (1)
și
(9)
- „în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietățile fundaționale ale cultelor religioase“,
art. 1 alin. (9)
și
art. 4
- „în măsura în care registrele de carte funciară și extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial și de cult nu permit restituirea proprietăților fundaționale“ din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , respectiv și ale
art. 1.202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
- „în măsura în care nu permit reexaminarea prezumției legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanțe noi, inclusiv pe calea excepției de neconstituționalitate“, respectiv ale
art. 1 alin. (1)
și
(9)
și
art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , precum și ale
art. 1.202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă . Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul acesteia vizează
art. 1 alin. (1)
și
(9)
și
art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și
art. 1.202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă , care au următorul conținut normativ:
–
Articolul 1
alin. (1)
și
(9)
din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 :
(1)
Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la
art. 2 , se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (…)
(9)
În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie.
–
Articolul 4
alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 : „(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la
art. 3 alin. (3) .“;
–
Articolul 1
202 din Codul civil din 1864 :
Prezumția legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută.
Nicio dovadă nu este primită împotriva prezumției legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumții, anulează un act oarecare, sau nu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie și afară de aceea ce se va zice în privința jurământului și mărturisirii ce ar face o parte în judecată;
–
Articolul 328
alin. (2) din Codul de procedură civilă : „(2) Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel“.
22.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în
art. 1 alin. (3)-(5)
privind statul de drept, principiul separației și echilibrului puterilor în stat și cerințele de calitate a actelor normative,
art. 15 alin. (2)
referitor la neretroactivitatea legii,
art. 16 alin. (1)
și
(2)
referitor la egalitatea în fața legii și la preeminența legii,
art. 20
- Tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (3)
referitor la dreptul la un proces echitabil,
art. 24 alin. (1)
privind dreptul la apărare,
art. 29 alin. (3)
și
(5)
referitor la libertatea și autonomia cultelor religioase,
art. 44 alin. (1)
și
(2)
referitor la dreptul de proprietate privată,
art. 61 alin. (1)
privind rolul Parlamentului,
art. 124
- Înfăptuirea justiției și
art. 142 alin. (1)
referitor la rolul Curții Constituționale.
23.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textele de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, prin prisma unor critici identice, prin
Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 27 ianuarie 2017, instanța de contencios constituțional analizând conformitatea acestora cu prevederile
Constituției
invocate și în cauza de față.
24.
Prin decizia menționată, Curtea a observat (paragraful 25) că Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este o fundațiune specială, preluat în noua ordine juridică de după 1918 și reorganizat în 1925 cu un regim juridic specific, iar ulterior acestui moment cunoaște, de asemenea, o reglementare specială. Acesta, ca formă de organizare, este o fundație, dar cu un regim juridic distinct raportat la actul normativ cu aplicabilitate generală referitor la asociații și fundații de la acea vreme, respectiv
Legea nr. 21/1924 , fiind o fundație publică, înființată și organizată prin lege, și nu privată, iar, în același timp, este o entitate distinctă de Biserică în sine, indiferent de denumirea sub care apare de-a lungul existenței sale stabilite prin lege. Prin urmare, nu poate exista identitate între destinatarii actului normativ criticat, în speță cultele religioase - persoane juridice de drept privat și de utilitate publică, al căror scop este practicarea unei credințe religioase, și alte persoane juridice de drept public sau privat, precum fundațiile. Un cult religios, pe de o parte, și o fundație - constituită fie de acesta în calitate de unic fondator, fie de stat prin lege specială -, pe de altă parte, sunt persoane juridice distincte, astfel încât această diferență de personalitate juridică denotă, în mod firesc, o diferență de patrimonii.
25.
Curtea a reținut (paragraful 29) că, reglementând, prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , restituirea imobilelor preluate abuziv către cultele religioase - așadar, a averii/bunurilor comune ale Bisericii -, astfel încât acestea să le administreze, în acord cu statutele proprii, scopul legiuitorului a fost acela de a asigura mijloacele materiale necesare desfășurării activității spirituale, culturale și sociale a cultelor religioase, în deplin acord cu relația între stat și culte, instituită, la nivel constituțional, prin
art. 29 alin. (5) , potrivit căruia cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, și detaliată, în acest sens specific, la nivel infraconstituțional, prin
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 489/2006
privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, potrivit căruia cheltuielile pentru întreținerea cultelor și desfășurarea activităților lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create și administrate în conformitate cu statutele lor. De aceea, legiuitorul a circumstanțiat domeniul de aplicare a actului normativ criticat, în privința persoanelor îndreptățite la restituire, la cultele religioase, în considerarea scopului principal al acestora, respectiv acela de manifestare a credinței religioase în mod colectiv, scop care diferă, de la caz la caz, de obiectul de activitate al fundațiilor, indiferent de natura lor.
26.
De asemenea, cu privire la obiectul restituirii, Curtea a reținut (paragraful 30) că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
are caracter reparatoriu și vizează numai bunurile imobile preluate abuziv de stat în timpul regimului comunist, și anume în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; or, în cauza examinată prin decizia menționată, la fel ca în prezentele cauze conexate, se ridică probleme care excedează conținutului normativ al ordonanței de urgență, în sensul că sunt vizate bunuri imobile care nu au fost preluate abuziv de stat în perioada antereferită, regimul juridic al acestora fiind stabilit în baza unor realități normative ce premerg anului 1945. Prin urmare, cele antamate de autorii excepției de neconstituționalitate, atât în cauza de față, cât și în cele soluționate prin
Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016 , vizează contestarea, pe de o parte, a regimului juridic al bunurilor imobile, obiect al acțiunii principale, în perioada în care fostul Ducat al Bucovinei a aparținut Imperiului Austriac și, pe de altă parte, a dreptului de proprietate al statului român, drept rezultat în urma succesiunii de state și a voinței sale suverane, aspecte care nu vizează și nu pun în discuție legislația cu caracter reparatoriu adoptată pentru restituirea bunurilor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
27.
Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat (paragraful 31) că formula redacțională a normei criticate respectă exigențele tehnicii legislative, reglementate prin
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce“ [ art. 8 alin. (4) teza întâi
din lege] și „actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie“ [ art. 36 alin. (1)
din aceeași lege]. Prin urmare, raportat la cerințele de calitate a normei juridice, Curtea a reținut că prevederile
art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , potrivit cărora „(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România (…) se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență“, îndeplinesc criteriile de claritate, precizie și previzibilitate prevăzute de
art. 1 alin. (5) din Constituție , operațiunea de retrocedare vizând numai bunurile imobile care au aparținut cultelor religioase.
28.
În ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că sintagmele „acte doveditoare“, respectiv „acte sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar“, cuprinse în prevederile
art. 1 alin. (9)
și
art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , au în vedere în mod explicit și extrasele de carte funciară, astfel că este neconstituțională interpretarea dată acestor texte de lege de către instanța de judecată în sensul că extrasul de carte funciară nu face dovada dreptului de proprietate, ci doar a unui drept de administrare, Curtea a reținut (paragraful 32) că autorii excepției de neconstituționalitate solicită Curții Constituționale să se pronunțe asupra pertinenței și relevanței probelor pe care le poate depune persoana îndreptățită la restituire, precum și asupra modului în care aceste probe pot fi interpretate de către Comisia specială de retrocedare sau de către instanța de judecată. Or, Curtea Constituțională nu se poate substitui organului administrativ care are rolul de aplicare a legii și nici instanței de judecată chemată să cenzureze o eventuală decizie nelegală a acestuia. Aprecierea calității de proprietar a persoanei îndreptățite la restituire, respectiv a cultului religios [și nu a asociațiilor sau fundațiilor constituite prin lege specială sau de către cultele religioase], în baza probelor administrate, reprezintă o chestiune de fapt, a cărei stabilire intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Astfel cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa (cu titlu exemplificativ,
Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003), este atribuția instanțelor de judecată să interpreteze și să determine dispozițiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În temeiul
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului și nici nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar
Constituției , astfel încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (9)
și
art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
este inadmisibilă.
29.
În continuare, analizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1.202 din Codul civil din 1864
referitor la prezumția legală, Curtea a constatat (paragraful 33) că acestea au fost abrogate în mod expres la data intrării în vigoare a
noului Cod de procedură civilă , respectiv la data de 15 februarie 2013, potrivit
art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil . Or, la data sesizării Curții Constituționale de către instanța judecătorească, respectiv Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, prevederile
art. 1.202 din Codul civil din 1864
nu mai erau în vigoare, astfel încât acestea nu au nicio relevanță în soluționarea fondului cauzei, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă, în temeiul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .
30.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă , Curtea a reținut (paragraful 34) că acest text de lege consacră o clasificare indirectă a prezumțiilor legale, în funcție de posibilitatea răsturnării prin proba contrară, respectiv în prezumții absolute și relative. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că instituirea unei prezumții legale absolute, care nu permite nicio dovadă contrară, cum este și prezumția de lucru judecat, afectează însăși ideea de „dreptate“, menționată de
art. 1 alin. (3) din Constituție
ca valoare supremă garantată într-un stat de drept. În acest sens, arată că instanțele de judecată au reținut în mod irevocabil că Fundația „Fondul Bisericesc Ortodox Român“ nu avea calitatea de proprietar la data preluării abuzive a bunurilor revendicate, iar, în conformitate cu
art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă , autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină.
31.
În cauza examinată de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016 , la fel ca în prezenta cauză, instanța de contencios constituțional a observat (paragraful 36) că nu se poate susține în mod rezonabil că reglementarea legală a autorității de lucru judecat ce însoțește hotărârea judecătorească contravine noțiunii de „dreptate“, reglementată prin
art. 1 alin. (3) din Constituție , dat fiind faptul că există remedii procesuale, de natură a contracara efectele injuste ale unei hotărâri judecătorești netemeinice sau nelegale care este definitivă și executorie, și anume căile extraordinare de atac.
32.
În ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi, ca urmare a faptului că autorii excepției de neconstituționalitate nu beneficiază de valorificarea „prezumției legale absolute a dreptului aparținând persoanei înscrise în cartea funciară“, astfel cum în mod constant a decis instanța supremă în favoarea altor proprietari tabulari, Curtea Constituțională a constatat (paragraful 37) că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate. Faptul că instanța de judecată poate să nu dea valoare probatorie anumitor înscrisuri depuse în dovedirea dreptului pretins nu poate constitui eo ipso un veritabil tratament discriminatoriu și, implicit, neconstituțional.
33.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, Curtea constată că cele statuate prin decizia citată își mențin valabilitatea și în cauza de față.
34.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (9)
și
art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale
art. 1.202 din Codul civil din 1864 , excepție ridicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fundația „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ din Suceava în dosarele nr. 334/39/2016, nr. 325/39/2016, nr. 330/39/2016, nr. 602/39/2016, nr. 603/39/2016, nr. 604/39/2016, nr. 605/39/2016, nr. 606/39/2016, nr. 326/39/2016, nr. 333/39/2016, nr. 600/39/2016, nr. 329/39/2016, nr. 331/39/2016 și nr. 601/39/2016 ale Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.