Decizia nr. 770/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Livia-Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Oana Cristina Puică
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 5.257/111/2014/a2 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.529D/2015.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind devenită inadmisibilă, întrucât, prin
Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015 , Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
potrivit căreia numai „procurorul și inculpatul“ pot face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor, precum și împotriva soluțiilor prevăzute la
art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală
este neconstituțională. Or, potrivit
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 1 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.257/111/2014/a2, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară cu ocazia soluționării contestației formulate de partea responsabilă civilmente împotriva încheierii penale prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată a dispus începerea judecății.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției, susține, în esență, că dispozițiile
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
încalcă prevederile constituționale ale
art. 21
privind accesul liber la justiție. În acest sens, arată că procedura în camera preliminară privește verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, având influență asupra desfășurării judecății pe fond. De asemenea, arată că atât soluțiile prevăzute de
art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală , cât și
Decizia Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014
vizează toate părțile din proces, inclusiv partea responsabilă civilmente.
6.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
7.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
a devenit inadmisibilă. Arată că, prin
Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015 , Curtea Constituțională a admis excepția și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
potrivit căreia numai „procurorul și inculpatul“ pot face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor, precum și împotriva soluțiilor prevăzute la
art. 346 alin. (3)-(5)
este neconstituțională. Or, potrivit
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Astfel, odată cu publicarea deciziei mai sus menționate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
a devenit inadmisibilă.
8.
Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în
Deciziile Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014
și
nr. 641 din 11 noiembrie 2014 , în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală . Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile de lege criticate au fost modificate prin
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. Având în vedere însă că, în cauză, a produs efecte norma de procedură prevăzută de
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
în forma în vigoare la data sesizării Curții Constituționale, aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
în redactarea anterioară modificării acestora prin
Legea nr. 75/2016 . Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la
art. 346 alin. (1) , procurorul și inculpatul pot face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor, precum și împotriva soluțiilor prevăzute la
art. 346 alin. (3)-(5) “.
12.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 21
privind accesul liber la justiție.
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției, critică soluția legislativă din cuprinsul dispozițiilor în
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
potrivit căreia numai „procurorul și inculpatul“ pot face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor, precum și împotriva soluțiilor prevăzute la
art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală . Prin
Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
potrivit căreia numai „procurorul și inculpatul“ pot face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor, precum și împotriva soluțiilor prevăzute la
art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală
este neconstituțională. Or, potrivit
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“.
14.
Ținând cont de
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
și de faptul că decizia mai sus menționată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, Curtea urmează a respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
cu privire la soluția legislativă potrivit căreia numai „procurorul și inculpatul“ pot face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor, precum și împotriva soluțiilor prevăzute la
art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală .
15.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
cu privire la soluția legislativă potrivit căreia numai „procurorul și inculpatul“ pot face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor, precum și împotriva soluțiilor prevăzute la
art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală , excepție ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 5.257/111/2014/a2 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.