Decizia nr. 25/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 245 și art. 246 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Are ca temei 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Afrodita Laura Tutunaru
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 245
și
art. 246 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Andrei Tudor Raneti în Dosarul nr. 14.277/231/2015 al Judecătoriei Focșani și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 112D/2016.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus o completare a sesizării Curții Constituționale referitoare la abuzurile organelor judiciare.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că textele contestate reglementează condițiile de aplicare a măsurii obligării provizorii la tratament medical, conținutul acestei măsuri și, respectiv, procedura de aplicare și de ridicare a măsurii, sens în care impun anumite obligații pentru organele îndreptățite să propună și să dispună o astfel de măsură și, respectiv, drepturi și garanții pentru suspectul sau inculpatul față de care se procedează la luarea măsurii obligării provizorii la tratament medical. Obligarea provizorie la tratament este o măsură de siguranță cu caracter medical, care nu poate fi luată decât pe parcursul procesului penal, suspectul sau inculpatul beneficiind de o serie de garanții, cum ar fi efectuarea unei expertize, obligativitatea de a fi asistat de către un avocat ales sau din oficiu, posibilitatea să fie asistat de un medic curant sau de un medic specialist. Așadar, textele criticate nu afectează dreptul la un proces echitabil sau prezumția de nevinovăție, motiv pentru care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea din 11 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 14.277/231/2015, Judecătoria Focșani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 245
și
art. 246 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Andrei Tudor Raneti într-o cauză având ca obiect soluționarea propunerii formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea de obligare provizorie la tratament medical.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate afectează prezumția de nevinovăție, întrucât numai condamnații pot fi obligați la tratament medical ambulatoriu. Mai arată că, în preambulul ordonanței de renunțare la urmărirea penală, procurorul desemnat în cauză a inventat o infracțiune de ultraj și l-a instigat pe medicul legist să redacteze în fals un raport de expertiză medico-legală psihiatrică.
7.
Judecătoria Focșani opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece măsura de siguranță a obligării la tratament medical reglementată de
art. 245
și
art. 246 din Codul de procedură penală , cu referire la
art. 109 alin. (1) din Codul penal , nu reprezintă o veritabilă sancțiune de drept penal, care are legătură directă cu vinovăția sau nevinovăția suspectului/inculpatului cercetat într-o cauză penală.
8.
Măsura de siguranță are drept scop protejarea suspectului/inculpatului, precum și a celorlalte persoane în situațiile în care se constată că suspectul sau inculpatul are nevoie de tratament medical pentru o afecțiune constatată medico-legal. Această măsură nu impietează în niciun fel asupra răspunderii penale a persoanei față de care se solicită a se lua măsura și în situația în care se dispune o soluție de clasare, renunțare la urmărirea penală ori achitare urmează a fi sesizată instanța civilă care va dispune asupra internării nevoluntare a persoanei în cauză. Așadar, măsura de siguranță a obligării la tratament medical, privită din perspectiva scopului său, nu apare ca fiind o măsură esențialmente cu caracter penal, iar ea este reglementată în Codul de procedură penală grație situației procesuale la care se află la un moment dat persoana față de care se solicită a se dispune măsura.
9.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
10.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile legale criticate reglementează aspecte ce țin de aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, respectiv a unor aspecte legate de obligarea provizorie la tratament medical a suspectului/inculpatului. Din coroborarea acestor prevederi cu cele ale
art. 107 din Codul penal
rezultă că acestea nu conțin norme care ar permite stabilirea vinovăției unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni ori considerarea acesteia ca fiind vinovată la un moment anterior pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare, fiind deci conforme cu dispozițiile
art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală .
11.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, măsura de siguranță a obligării la tratament medical are ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală, motiv pentru care se prevede expres că măsura va putea fi dispusă până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
12.
În acest context, critica autorului excepției potrivit căreia una din premisele obligării la tratament medical rezidă în existența unei condamnări, nu are suport legal, Codul de procedură penală nereglementând o asemenea condiție. În literatura de specialitate se arată expres că o primă condiție pentru luarea măsurii este ca făptuitorul să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, indiferent dacă fapta este sau nu infracțiune.
13.
Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prezumției de nevinovăție, întrucât
art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală
consacră această prezumție exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituționale, făcându-se referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare“, dar și din economia reglementărilor, prevederile fiind înscrise în cuprinsul dispozițiilor cu privire la „libertatea individuală“. În acest sens se invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 16 din 20 ianuarie 2005 .
14.
Referitor la încălcarea
art. 6 paragraful 2 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Avocatul Poporului arată că textele criticate stabilesc detaliat procedura de aplicare și de ridicare a măsurii, precum și controlul legalității luării acesteia, instituind suficiente garanții ale asigurării dreptului la un proces echitabil și ale respectării prezumției de nevinovăție.
15.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse de autor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 245
cu denumirea marginală Condițiile de aplicare și conținutul măsurii și
art. 246
cu denumirea marginală Procedura de aplicare și de ridicare a măsurii, ambele din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile
art. 246 din Codul de procedură penală
au fost completate prin
art. II pct. 60 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, în sensul că, după alin. (12), se introduce un nou alineat, alin. (13). Având în vedere că, în cauză, a produs efecte norma de procedură prevăzută de
art. 246 din Codul de procedură penală
în forma în vigoare la data sesizării, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor
art. 246 din Codul de procedură penală
în redactarea anterioară modificării lor prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Prin urmare, prevederile de lege criticate au următorul conținut:
–
Articolul 245
:
Judecătorul de drepturi și libertăți, pe durata urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, sau instanța, în cursul judecății, poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului, dacă se află în situația prevăzută de
art. 109 alin. (1) din Codul penal .
Măsura prevăzută la alin. (1) constă în obligarea suspectului sau inculpatului să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra măsurii prevăzute la alin. (1) în camera de consiliu, prin încheiere motivată. Instanța se pronunță asupra măsurii prin încheiere motivată.“;
–
Articolul 246
:
În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical.
Propunerea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de expertiza medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii obligării la tratament medical.
Judecătorul sesizat conform alin. (1) fixează termen de soluționare a propunerii în cel mult 5 zile de la data înregistrării acesteia și dispune citarea suspectului sau inculpatului.
Când suspectul sau inculpatul este prezent, soluționarea propunerii se face numai după audierea acestuia, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se soluționează și în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deși a fost legal citat, dar numai în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.
Participarea procurorului este obligatorie.
Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la soluționarea propunerii de luare a măsurii obligării provizorii la tratament medical să fie asistat și de către un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecătorului de drepturi și libertăți. Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta și la alcătuirea planului terapeutic.
Judecătorul se pronunță asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestată în 5 zile de la pronunțare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranță.
Dacă admite propunerea, judecătorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului și efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care aceasta nu a fost depusă potrivit alin. (2).
În cazul când după dispunerea măsurii s-a produs însănătoșirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol pentru siguranța publică, judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea măsurii luate. Dispozițiile alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.
Dacă după dispunerea măsurii a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de către judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza.
În cursul judecății în primă instanță și în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, care solicită acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozițiile alin. (4)-(9) se aplică în mod corespunzător.
Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credință măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța care a luat măsura ori în fața căreia se află cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului, în condițiile prevăzute la art. 247.“
18.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 23 alin. (11)
referitor la prezumția de nevinovăție, precum și dispozițiile
art. 6 paragraful 2
referitor la dreptul oricărei persoane acuzate de o infracțiune de a fi prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiile
art. 11
referitor la prezumția de nevinovăție din
Declarația Universală a Drepturilor Omului .
19.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate reglementează procedura referitoare la condițiile de aplicare și conținutul măsurii de siguranță a obligării provizorii la tratament medical a suspectului sau inculpatului, precum și procedura de aplicare și de ridicare a acesteia, fiind condiționată de situația prevăzută de
art. 109 alin. (1) din Codul penal , potrivit căruia, dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Așa fiind, legiuitorul a condiționat posibilitatea dispunerii măsurii de siguranță de existența pericolului pentru societate. Potrivit dispozițiilor
art. 23 alin. (1) din Constituție , libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile. Totodată, în acord cu
art. 22 alin. (1)
și
art. 26 alin. (2) din aceeași Lege fundamentală , dreptul la integritate fizică și psihică este garantat, motiv pentru care orice persoană fizică are dreptul să dispună de ea însăși dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Cât privește situația persoanelor care din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, Curtea constată că acestea pot prezenta o suită de afecțiuni ale căror simptome pot genera un comportament de natură a afecta atât propria viață, precum și pe cea a altora, cât și aspecte ce țin de ordinea publică sau bunele moravuri. Prin urmare, prin forța împrejurărilor, situația acestor persoane care nu sunt în stare să înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului lor impune cu stringență luarea măsurilor legale referitoare la aplicarea unui tratament medical adecvat în așa fel încât să fie înlăturate orice riscuri iminente ce implică posibile vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane, precum și distrugeri de bunuri materiale importante.
20.
De asemenea, potrivit dispozițiilor
art. 53-55 din Codul penal , pedepsele sunt de trei categorii, respectiv pedepse principale (detențiunea pe viață, închisoarea și amenda), pedepse accesorii și pedepse complementare (interzicerea exercitării unor drepturi, degradarea militară și publicarea hotărârii de condamnare). Așa fiind, obligarea provizorie la tratament medical nu este o pedeapsă în sensul legii penale, motiv pentru care nu poate fi primită critica potrivit căreia prin dispunerea ei este afectat principiul referitor la prezumția de nevinovăție, deoarece instituirea măsurilor de siguranță cu caracter medical nu echivalează cu o pronunțare asupra vinovăției suspectului sau inculpatului. Măsura obligării la tratament medical este reclamată de existența unei stări de pericol pentru societate care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin obligarea suspectului/inculpatului de a urma, în mod regulat, tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări. În plus,
art. 23 alin. (11) din Constituție
consacră prezumția de nevinovăție, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituționale, făcându-se referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare“, dar și din economia reglementărilor, prevederile
art. 23 alin. (11)
fiind înscrise în cuprinsul dispozițiilor cu privire la „libertatea individuală“ (a se vedea
Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 21 iunie 1996). De altfel, principiul prezumției de nevinovăție tinde a proteja o persoană învinuită de săvârșirea unei fapte penale împotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit în mod legal și privește ansamblul procedurii penale litigioase, fiind inclus și modul de administrare a probelor (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 august 1987, pronunțată în Cauza Nolkenbockhoff împotriva Germaniei, paragraful 33).
21.
Analizând condițiile de aplicare și conținutul măsurii provizorii la tratament medical, precum și procedura de aplicare și ridicare a unei astfel de măsuri, Curtea constată că aceasta poate fi dispusă pe toată durata procesului de către judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată și constă în obligarea provizorie a suspectului/inculpatului să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de către un medic de specialitate. Caracterul provizoriu al unei astfel de măsuri se deduce din faptul că aceasta este dispusă pe parcursul procedurilor judiciare (în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și/sau în cursul judecății) prin convertirea măsurii de siguranță reglementată de
art. 108 lit. a) din Codul penal
într-o măsură procesuală a cărei subzistență sub o astfel de identitate se încheie odată cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești - potrivit
art. 404 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală
dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă și cele hotărâte cu privire la măsurile de siguranță. Aceasta nu înseamnă că, în mod automat, dispunerea obligării la tratament medical se întinde până la finalizarea procesului, întrucât menținerea ei este indisolubil legată de însănătoșire ori de obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Totodată, măsura obligării provizorii la tratament medical va fi dispusă după ce, în prealabil, a fost efectuată o expertiză medico-legală, cu citarea suspectului/inculpatului și numai în prezența avocatului ales sau numit din oficiu. Persoana supusă măsurii are dreptul ca, la soluționarea unei astfel de propuneri, să fie asistată și de către un medic desemnat de aceasta care poate prezenta concluzii și care poate participa la alcătuirea planului terapeutic. În cazul în care a intervenit însănătoșirea ori o ameliorare a stării de sănătate care înlătură starea de pericol, măsura provizorie a obligării la tratament medical poate fi ridicată la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului/inculpatului ori a unui membru de familie al acestuia.
22.
Așa fiind, Curtea constată că măsura obligării la tratament medical este o măsură procesuală provizorie, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv. Așadar, legiuitorul, prin edictarea normelor legale criticate, și-a exercitat tocmai competența constituțională consacrată de
art. 61 din Legea fundamentală , ținând cont de specificul măsurilor cu caracter medical instituite în procesul penal - măsuri procesuale cu caracter provizoriu - și de scopul pentru care acestea sunt dispuse, respectiv de a înlătura pericolul pentru societate.
23.
În concluzie, persoana supusă măsurii provizorii beneficiază de garanții specifice dreptului la un proces echitabil și în concordanță cu prezumția de nevinovăție, câtă vreme necesitatea dispunerii măsurii obligării la tratament medical este evaluată de către o instanță în cadrul unei proceduri judiciare, ce include o audiere publică în care apărarea are acces la dosarul cauzei și în care prezumțiile pe care acuzarea se bazează nu sunt absolute, astfel încât ele pot fi răsturnate de persoana interesată. Mai mult, din interpretarea dispozițiilor
art. 245
și
art. 246 din Codul de procedură penală
nu rezultă că suspectului/inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă, ci că, din cauza unei boli preexistente, prezintă pericol pentru societate. De altfel, pe baza prevederilor legale contestate, suspectul/inculpatul supus măsurii provizorii a obligării la tratament medical nu este considerat vinovat de săvârșirea unei fapte penale, întrucât această măsură se poate dispune față de o persoană care a comis o faptă prevăzută de legea penală, chiar și în situația în care acesteia nu i se aplică o pedeapsă. De aceea, nu se poate susține că dispozițiile legale examinate ar fi contrare prevederilor
art. 23 alin. (11) din Constituție
privitoare la prezumția de nevinovăție.
24.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că dispozițiile
art. 245
și
art. 246 din Codul de procedură penală
nu afectează principiul prezumției de nevinovăție consacrat de
art. 23 alin. (11) din Constituție ,
art. 6 paragraful 2 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și
art. 11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului .
25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andrei Tudor Raneti în Dosarul nr. 14.277/231/2015 al Judecătoriei Focșani și constată că dispozițiile
art. 245
și
art. 246 din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Focșani și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.