Decizia nr. 748/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , excepție ridicată de Nicolae Dăniciuc în Dosarul nr. 1.819/ 337/2015 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 357D/2016.

2.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Susține că textul criticat reglementează o situație tranzitorie, suspendarea condiționată a executării pedepsei nemaifiind prevăzută de noile dispoziții penale. Astfel, din punctul de vedere al aplicării legii penale în timp, este justificată opțiunea legiuitorului de a preciza expres că regimul ce guvernează această instituție, precum și motivele care pot atrage anularea sau revocarea acesteia sunt cele în vigoare la momentul aplicării acesteia. Un alt argument rezidă în faptul că, nefiind preluată în noul

Cod penal , această instituție nu are un element de comparație din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile. Așadar, apreciază că dispoziția criticată respectă exigențele constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 11 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.819/337/2015, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , excepție ridicată de Nicolae Dăniciuc, cu ocazia soluționării apelului împotriva unei sentințe penale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate determină ultraactivitatea dispozițiilor

art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969 , deși legea penală nouă poate retroactiva dacă, în ansamblu, conține dispoziții mai favorabile decât vechea reglementare. Prevederile constituționale ale

art. 15 alin. (2)

obligă la aplicarea fie a legii penale vechi, în vigoare la momentul comiterii infracțiunii, fie a celei noi, în vigoare după comiterea infracțiunii, în funcție de caracterul mai favorabil al legii. În acest context se poate observa că dispozițiile criticate creează, în mod evident, o situație mai grea persoanelor care sunt judecate pentru o infracțiune săvârșită în termenul de încercare aferent suspendării condiționate dispuse potrivit

art. 81 din Codul penal din 1969 , aplicarea lor încălcând prevederile

art. 15 alin. (2)

din Legea fundamentală. Totodată, dispozițiile criticate sunt neconstituționale, deoarece conduc la combinarea unor dispoziții din

Codul penal din 1969

cu dispoziții din actuala reglementare, creându-se o lex tertia, ceea ce contravine

art. 1 alin. (4)

și

art. 61 alin. (1) din Constituție .

6.

Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori, făcând referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 648 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile criticate au fost adoptate de către Parlament, astfel nu s-ar putea considera că acestea contravin

art. 1 alin. (4)

și a rt. 61 alin. (1) din Constituție .

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că dispozițiile criticate au avut rolul de a stabili, la nivel legislativ, modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei, dispuse în temeiul

Codului penal anterior . Legiuitorul a prezumat în mod absolut că suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de

Codul penal din 1969

este mai favorabilă în raport cu modalitățile de individualizare prevăzute de Legea nr. 286/2009, așa încât nu se impune modificarea modalității de individualizare prevăzute de

Codul penal din 1969 , aceeași fiind situația și cu privire la termenele de încercare stabilite potrivit legii vechi, care vor curge în continuare, nefiind afectate de intrarea în vigoare a noului Cod penal. Totodată, apreciază că nu se poate susține existența unei discriminări, principiul egalității cuprinzând egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparație cu alta. În final, face referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 648 din 11 noiembrie 2014 .

9.

Avocatul Poporului, făcând referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 648 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu următorul conținut: „Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de

Codul penal din 1969 .“

13.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (4 ) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale,

art. 15 alin. (2)

potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile și în

art. 61 alin. (1)

referitor la rolul și structura Parlamentului.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015 , a statuat că, potrivit

art. 81 alin. 1

din

Codul penal din 1969 , instanța putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă erau întrunite anumite condiții prevăzute de lege. Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituia termen de încercare pentru condamnat și se compunea din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adăuga un interval de timp de 2 ani. Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârșea din nou o infracțiune, pentru care se pronunța o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, potrivit

art. 83 alin. 1

din

Codul penal din 1969 , instanța revoca suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopea cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplica sporul prevăzut de lege pentru recidivă.

15.

Cu același prilej, Curtea a constatat că instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu se mai regăsește în

Codul penal

intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituție privește modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, precum și motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia.

16.

Curtea a reținut, de asemenea, că autorul excepției de neconstituționalitate a pus în balanță, în momentul formulării criticilor de neconstituționalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiționate și de individualizare a pedepsei pentru noua infracțiune, având în vedere, pe de-o parte, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei ( art. 81

din

Codul penal din 1969 ), iar, pe de altă parte, instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere ( art. 91 din Codul penal ). Or, cele două instituții sunt instituții diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislație, la

art. 86^1 , cât și în Codul penal, la

art. 91-98 . Astfel, chiar dacă, potrivit

art. 96 alin. (5) din Codul penal , pedeapsa principală pentru noua infracțiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiționate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce privește, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Așa fiind, Curtea a apreciat că declararea neconstituționalității textului de lege criticat din perspectiva susținută nu poate atrage aplicarea în speță a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal.

17.

În ceea ce privește critica potrivit căreia dispoziția criticată determină o combinare a unor dispoziții din

Codul penal din 1969

cu dispoziții din actuala reglementare, creându-se o lex tertia, Curtea observă că autorul excepției are în vedere dispozițiile

art. 83 alin. 1

din

Codul penal din 1969 , pe de-o parte, și cele ale

art. 335 alin. (2) din Codul penal , pe de altă parte. Referitor la acest aspect, Curtea observă că, adoptând noua reglementare, legiuitorul a înțeles să nu mai păstreze în cuprinsul acesteia instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, impunându-se, astfel, adoptarea unor dispoziții tranzitorii relative la efectele hotărârilor judecătorești definitive de suspendare condiționată a executării unor pedepse, pronunțate înainte de intrarea în vigoare a noii legislații.

18.

Astfel, potrivit dispozițiilor tranzitorii ale

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 , temeiul legal al revocării sau anulării suspendării condiționate, ca efect al săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, îl constituie, potrivit voinței legiuitorului, dispozițiile

art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior . Faptul că pentru infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare legea penală mai favorabilă poate fi

Codul penal

intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014 nu presupune crearea unei lex tertia.

19.

Potrivit voinței legiuitorului exprimată în dispozițiile de lege criticate, tratamentul sancționator în speță este cel reglementat de

art. 83 alin. 1

din

Codul penal din 1969 , care nu îl diferențiază după cum noua infracțiune a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie sau în stare de pluralitate intermediară. Or, având în vedere că aceasta este voința legiuitorului, Curtea constată că nu poate fi pusă în discuție crearea unei lex tertia prin dispozițiile de lege criticate. Curtea reține că, prin definiție, crearea unei lex tertia nu poate fi imputată puterii legiuitoare, aceasta din urmă având competența de a edicta acte normative. Un argument în acest sens îl reprezintă cele reținute de instanța de contencios constituțional prin

Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, unde, la paragraful 49, a constatat încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (4)

și

art. 61 alin. (1) din Constituție , întrucât prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor.

20.

În acest context, Curtea constată că tocmai aplicarea prin analogie a dispozițiilor

art. 96 alin. (5) din Codul penal , referitoare la regimul suspendării sub supraveghere, de către instanța judecătorească ar determina crearea unei lex tertia prin ignorarea voinței legiuitorului exprimată expres în dispozițiile

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 .

21.

În final, Curtea observă că, în același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 13 din 6 mai 2015

privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae Dăniciuc în Dosarul nr. 1.819/337/2015 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și constată că dispozițiile

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2016.