Decizia nr. 49/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 563/2022 22 noiembrie 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 alin. (1) din Co…
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Afrodita Laura Tutunaru
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 311 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Dorel Pușcov în Dosarul nr. 2.900/108/2015/a1 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 104D/2016.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece autorul excepției deduce neconstituționalitatea prevederilor
art. 311 din Codul de procedură penală
din compararea acestora cu prevederile
art. 305
din același cod, astfel cum erau reglementate înainte de intrarea în vigoare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , potrivit cărora numai procurorul putea dispune începerea urmăririi penale in personam. Prin urmare, în opinia autorului, și extinderea urmării penale in personam ar trebui să fie dispusă numai de către procuror. Spre deosebire de reglementarea anterioară
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , în prezent, legiuitorul a oferit organului de cercetare penală posibilitatea de a dispune începerea urmării penale in personam cu condiția confirmării de către procuror. Așa fiind, reprezentantul Ministerului Public apreciază că
art. 311 din Codul de procedură penală
este constituțional, întrucât trebuie interpretat în coroborare cu
art. 304
din același cod potrivit căruia procurorul poate infirma extinderea urmăririi penale dacă aceasta este nelegală. Prin urmare, aceste texte coroborate sunt în conformitate cu
art. 131 alin. (3) din Constituție . De altfel,
definește în mod expres organele de cercetare penală ca fiind organe de urmărire penală și nicidecum administrative.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea nr. 137/CP/CO din 2 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.900/108/2015/a1, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 311 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Dorel Pușcov într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din 10 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.900/108/2015 al Tribunalului Arad, prin care s-a respins cererea formulată de inculpat privind restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că, în fapt, prin ordonanța din 12 iunie 2014, organul de cercetare penală a dispus extinderea urmăririi penale, în temeiul
art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală
față de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 . Autorul excepției apreciază că prin această posibilitate s-a produs o vătămare a dreptului inculpatului la un proces echitabil, în condițiile în care se conferă organului de cercetare penală posibilitatea de a dispune extinderea urmăririi penale cu privire la o persoană, extindere care echivalează practic cu o începere a urmăririi penale, act procesual atribuit, potrivit noilor dispoziții legale, exclusiv procurorului. În acest sens,
art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală
prevede în mod expres că atunci când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de acesta, care dobândește calitatea de suspect. De asemenea, raportat la faptul că dispozițiile legale nu prevăd posibilitatea procurorului de a-și delega acest atribut, rezultă indubitabil că doar acesta poate dispune începerea urmăririi penale in personam.
6.
Se mai arată că este normal ca un asemenea act procesual să fie dispus doar de către procuror, întrucât, în calitatea sa de magistrat, beneficiază de imparțialitate. Or, imparțialitatea procurorului este consacrată cu valoare de principiu în
art. 132 alin. (1) din Constituție .
7.
Totodată, prin posibilitatea conferită organului de cercetare penală de a dispune extinderea urmăririi penale cu privire la o persoană, se încalcă și principiul separației funcțiilor judiciare, în condițiile în care titularul funcției de urmărire penală este numai procurorul, care, potrivit
art. 56 din Codul de procedură penală , conduce și supraveghează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. Așa fiind, organul de cercetare penală este doar un organ administrativ abilitat să pună în executare dispozițiile procurorului.
8.
Or, în condițiile în care extinderea urmăririi penale cu privire la o persoană poate fi dispusă și de către organul de cercetare penală, care nu prezintă minime garanții de independență și imparțialitate,
art. 311 din Codul de procedură penală
încalcă dreptul inculpatului de a beneficia de un proces echitabil.
9.
Neconcordanța dispozițiilor
art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală
cu cele ale
art. 305 alin. (3)
din același cod a fost evidențiată de doctrina de specialitate care a apreciat că aceste texte legale trebuie interpretate teleologic, ceea ce înseamnă că, în măsura în care voința legiuitorului a fost ca numai procurorul să aibă competența de a dispune efectuarea urmăririi penale față de o persoană, competența de a extinde urmărirea penală in personam aparține tot procurorului. Într-o altă opinie s-a apreciat că extinderea urmăririi penale cu privire la persoane noi (extinderea urmăririi penale in personam) nu poate fi dispusă decât de procuror - într-o manieră simetrică reglementării cuprinse în
art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală . În ce privește competența organului de cercetare penală s-a considerat că extinderea urmăririi penale poate fi dispusă de organul de cercetare penală prin ordonanță motivată numai cu privire la alte fapte (in rem), deoarece acesta nu are competența originară de a dispune continuarea efectuării urmăririi penale față de suspect și, pe cale de consecință logică, nici de a extinde efectuarea urmăririi penale față de alți suspecți.
10.
Curtea de Apel Timișoara - Secția penală opinează că, în conformitate cu
art. 55 din Codul de procedură penală , organul de cercetare penală este organ de urmărire penală, astfel încât acesta poate proceda, potrivit
art. 311 din Codul de procedură penală , la extinderea urmăririi penale față de alte persoane.
11.
Este adevărat că
art. 305 din Codul de procedură penală
prevede că procurorul este cel care dispune începerea urmăririi penale „in personam“ însă aceasta reprezintă o situație de necorelare a textelor legale și nu o încălcare a unor dispoziții constituționale.
12.
Această problemă a fost discutată și la întâlnirea procurorilor șefi secție urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de la parchetele de pe lângă tribunale din 14-15 mai 2015, unde s-a concluzionat că dispozițiile
art. 311 din Codul de procedură penală
nu exclud posibilitatea ca extinderea urmăririi penale, inclusiv față de persoane noi, să se dispună de către organele de cercetare penală. S-a apreciat însă, că pentru a realiza corelarea cu prevederile
art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală
care permit ca trecerea de la urmărirea penală in rem la cea in personam să se dispună doar de către procuror, precum și pentru a asigura o mai mare implicare a procurorului în activitatea de supraveghere a urmăririi penale, este recomandabil ca tot acesta să dispună și extinderea urmăririi penale față de alte persoane.
13.
Ordonanța de extindere criticată a fost emisă în luna mai 2014, iar problema corelării acestor texte și recomandarea au avut loc un an mai târziu. Oricum, soluționarea acestor probleme de drept la nivelul unor astfel de întâlniri nu are caracter obligatoriu. Este adevărat că, întrucât doar procurorul poate dispune începerea urmăririi penale in personam, tot numai acesta trebuie să fie îndrituit a extinde urmărirea penală cu privire la alte persoane, însă această problemă nu este una de constituționalitate, ci de modificare legislativă, judecătorul de cameră preliminară opinând că dispozițiile
art. 311 din Codul de procedură penală
nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.
14.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
15.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit
art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală , extinderea urmăririi penale se dispune atunci când, după începerea urmăririi penale, se descoperă fapte noi ori participarea altor persoane la săvârșirea faptelor ce fac deja obiectul urmăririi penale.
16.
În situația în care într-o cauză nu există suspect, urmărirea penală desfășurându-se cu privire la faptă (in rem), extinderea se poate dispune chiar de organul de cercetare penală, întrucât, potrivit
art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală , începerea urmăririi penale constituie atributul organelor de urmărire penală, iar în această categorie intră, alături de procuror, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale -
art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală .
17.
Dacă într-o cauză există suspect, iar în urma cercetărilor se constată fapte noi săvârșite de acesta, extinderea urmăririi penale se va dispune de către procuror, soluția întemeindu-se pe interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor procesual penale, întrucât în
art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală
legiuitorul a statuat în mod expres că, atunci când „din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect“. Dispozițiile
art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală
se aplică întocmai și atunci când extinderea urmăririi penale vizează alte persoane, despre care în urma cercetărilor efectuate s-a descoperit că au participat la săvârșirea faptelor cercetate ori a altor fapte aflate în legătură cu acestea.
18.
Potrivit
art. 311 alin. (3) din Codul de procedură penală , organul judiciar are obligația legală de a-l informa pe suspect despre faptele noi reținute în sarcina sa, cu privire la care s-a dispus extinderea urmăririi penale. Or, odată cu această informare, suspectul are posibilitatea de a cunoaște noua învinuire, de a-și exprima poziția cu privire la aceasta și de a formula apărările pe care le consideră necesare, beneficiind astfel de garanțiile dreptului la un proces echitabil. Așadar, nu se poate susține încălcarea dispozițiilor
art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală .
19.
Având în vedere că procurorul este organul judiciar care dispune extinderea urmăririi penale dacă există suspect în cauză și că, atunci când urmărirea penală se efectuează in rem, organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă -
art. 311 alin. (2) din Codul de procedură penală
-, Guvernul apreciază că dispozițiile criticate recunosc procurorului rolul de titular al funcției de urmărire penală, respectând astfel dispozițiile
art. 132 alin. (1) din Constituție .
20.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
21.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
22.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 311 din Codul de procedură penală
cu denumirea marginală Extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile
art. 311 alin. (2) din Codul de procedură penală
au fost modificate prin
art. II pct. 78 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de
art. 311 din Codul de procedură penală
în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor
art. 311 din Codul de procedură penală
în redactarea anterioară modificării lor prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Prin urmare, prevederile de lege criticate au următorul conținut:
(1)
În cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice.
(2)
Organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă, propunând, după caz, punerea în mișcare a acțiunii penale.
(3)
Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea.
(4)
În cazul în care extinderea urmăririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul de urmărire penală are obligația să procedeze față de aceste persoane potrivit
art. 307 .
(5)
Procurorul sesizat de organul de cercetare în urma extinderii urmăririi penale sau din oficiu cu privire la ipotezele prevăzute la alin. (1) poate dispune extinderea acțiunii penale cu privire la aspectele noi.
23.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 11 alin. (1)
și
(2)
referitor la dreptul internațional și dreptul intern,
art. 20
referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (3)
referitor la dreptul la un proces echitabil,
art. 124 alin. (2)
referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și
art. 132 alin. (1)
referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor, precum dispozițiile
art. 6
referitor la Dreptul al un proces echitabil din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
24.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. 311 din Codul de procedură penală
reglementează cu privire la extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice.
25.
Conform
art. 201 din Codul de procedură penală din 1968 , organele de urmărire penală erau procurorul și organele de cercetare penală, acestea din urmă fiind organele de cercetare ale poliției judiciare și organele de cercetare speciale.
26.
Totodată, potrivit
art. 228 alin. 1
și
3^1 din Codul de procedură penală din 1968
„Organul de urmărire penală sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute la
art. 221
dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la
art. 10 . Rezoluția de începere a urmăririi penale, emisă de organul de cercetare penală, se supune confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligate să prezinte totodată și dosarul cauzei.“
27.
Analizând aceste dispoziții, Curtea constată că dispozițiile procesual penale anterioare nu făceau, în mod expres, distincție între începerea urmăririi penale in rem sau in personam, însă organul de cercetare penală putea dispune începerea urmăririi penale prin rezoluție care trebuia supusă confirmării motivate a procurorului care exercita supravegherea activităților, în termen de cel mult 48 de ore. De asemenea, organul de cercetare penală nu putea dispune el însuși cu privire la extinderea cercetărilor penale sau cu privire la schimbarea încadrării juridice, sens în care, ori de câte ori constata că se impune acest lucru, era obligat ca, în cel mult 3 zile de la data constatării faptelor, împrejurărilor sau persoanelor noi, să facă propuneri procurorului care trebuia să decidă prin ordonanță în termen de cel mult 5 zile.
28.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, în care organul de cercetare penală doar făcea propuneri procurorului în vederea extinderii cercetării penale, potrivit
art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală
în redactarea în vigoare la momentul ridicării prezentei excepții de neconstituționalitate, extinderea urmăririi penale poate fi dispusă prin ordonanță, atât de către procuror, cât și de către organul de cercetare penală, legiuitorul conferind acest drept organului de urmărire penală, care, potrivit
art. 55
din cod, poate fi: procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale.
29.
După intrarea în vigoare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , urmărirea penală in rem și urmărirea penală in personam se pot dispune atât de către procuror, cât și de către organul de cercetare penală, cu deosebirea că, în cazul urmăririi penale in personam dispusă de către organul de cercetare penală, măsura trebuie supusă confirmării procurorului în termen de 3 zile. Totodată, extinderea urmăririi penale in rem sau in personam se dispune de către organul de urmărire penală, cu mențiunea că, în cazul unei extinderi in personam, măsura dispusă de către organul de cercetare penală trebuie supusă, de asemenea, confirmării procurorului în cel mult 3 zile de la data emiterii ordonanței.
30.
Așa fiind, Curtea constată că, în esență, ceea ce critică autorul excepției este posibilitatea organului de cercetare penală de a dispune extinderea urmăririi penale față de o anumită persoană, fiind nemulțumit de împrejurarea că prin ordonanța din 12 iunie 2014 pronunțată în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale față de el pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, de către organul de cercetare penală, și nu de către procuror.
31.
Cu privire la aceste critici, Curtea constată că instituția extinderii urmăririi penale reglementată de
art. 311 din Codul de procedură penală
vizează situația în care, după începerea urmăririi penale prin strângerea de date și informații cu privire la fapta sau persoana ce formează obiectul urmăririi penale, organul de urmărire penală descoperă fie fapte noi, fie date privind implicarea altor persoane, astfel că dispune extinderea urmăririi penale. Practic se produce o lărgire a limitelor investirii inițiale, obiectul urmăririi penale extinzându-se la fapte și/sau la persoane noi. Consecințele unei astfel de proceduri duc fie la o extindere a urmăririi penale in rem, fie la o extindere a urmăririi penale in personam. Analizând dispozițiile
art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală , se poate observa că acestea vizează mai multe situații, respectiv:
–
extinderea urmăririi penale in rem pentru altă faptă care constituie o nouă infracțiune;
–
extinderea urmăririi penale in rem pentru altă faptă care constituie act material al aceleiași infracțiuni (fără schimbarea încadrării juridice; de exemplu, urmărirea penală se desfășoară cu privire la infracțiunea de furt și se descoperă luarea și a altor bunuri, fără a fi în prezența infracțiunii continuate);
–
extinderea urmăririi penale in rem pentru altă faptă care constituie act material al aceleiași infracțiuni (cu schimbarea încadrării juridice; în cazul infracțiunilor continuate și complexe, ori a celor cu consecințe deosebit de grave; de exemplu, urmărirea penală se desfășoară cu privire la infracțiunea de furt și se descoperă luarea altor bunuri de la aceeași persoană la intervale de timp diferite sau se cercetează o infracțiune de furt și se descoperă că s-au exercitat violențe pentru luarea bunului);
–
schimbarea încadrării juridice în cazul urmăririi penale in rem;
–
extinderea urmăririi penale in personam pentru altă faptă comisă de suspect care constituie o nouă infracțiune;
–
extinderea urmăririi penale in personam pentru altă faptă care constituie act material al aceleiași infracțiuni (fără schimbarea încadrării juridice);
–
extinderea urmăririi penale in personam pentru altă faptă care constituie act material al aceleiași infracțiuni (cu schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunilor continuate și complexe ori a celor cu consecințe deosebit de grave);
–
extinderea urmăririi penale in personam față de o altă persoană (coautor, instigator sau complice);
–
schimbarea încadrării juridice în cazul urmăririi penale in personam.
32.
Indiferent de soluția aleasă de legiuitor, respectiv posibilitatea organului de cercetare penală de a dispune sau nu el însuși cu privire la extinderea urmăririi penale in personam, Curtea constată că nu se aduce atingere dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, potrivit
art. 311 alin. (3)
și
(4) din Codul de procedură penală , organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea. În cazul în care extinderea urmăririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul de urmărire penală are obligația să procedeze față de acestea, potrivit
art. 307 din Codul de procedură penală , aducându-li-se la cunoștință, înainte de prima audiere, calitatea de suspecți, încadrarea juridică a faptei și drepturile prevăzute de
art. 83
din același cod. În acest sens se va încheia un proces-verbal. Aceasta este și viziunea instanței de la Strasbourg, care prin Hotărârea din 25 iulie 2000, pronunțată în Cauza Mattoccia împotriva Italiei, paragrafele 58, 59 și 61, a statuat că trebuie acordată o atenție specială notificării de „învinuire“, motiv pentru care indicarea infracțiunii joacă un rol crucial în procesul penal, întrucât acuzatul trebuie să beneficieze de timpul și mijloacele adecvate pentru a-și organiza apărarea. Așa fiind, nu poate fi primită teza potrivit căreia ar fi afectat dreptul la un proces echitabil.
33.
De asemenea, cât privește critica raportată la dispozițiile
art. 132 alin. (1) din Constituție
referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor, Curtea constată că acestea trebuie interpretate prin coroborare cu cele ale
art. 131 alin. (3) din Legea fundamentală
potrivit cărora „Parchetele […] conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii“. Prin urmare,
Constituția
a lăsat legiuitorului deplina libertate de a alege modalitatea de reglementare cu privire la acest aspect, în acord cu exigențele
art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală . Astfel, sintagma constituțională „în condițiile legii“ este reflectată nu numai în normele procesuale de referință, ci și în dispozițiile
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 364/2004
privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, potrivit cărora „Poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală.“ De asemenea, potrivit
art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, „Ministrul afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnează polițiști care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare“. În plus, potrivit
art. 299-304 din Codul de procedură penală , activitatea organelor de cercetare penală se desfășoară, în mod nemijlocit, sub conducerea, supravegherea și controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinire toate dispozițiile acestuia.
34.
Curtea constată că
art. 305
și
art. 311 din Codul de procedură penală
reglementează cu privire la două instituții procesuale diferite, respectiv situația prevăzută de
art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală , care vizează o continuare in personam a urmăririi penale anterior și obligatoriu începute, și situația prevăzută de
art. 311 din Codul de procedură penală , care vizează o extindere a urmăririi penale. De această dată legiuitorul nu a făcut distincție între o extindere in rem sau in personam, motiv pentru care, potrivit
art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală , un astfel de instrument procesual este la îndemâna organului de urmărire penală (fie organ de cercetare penală, fie procuror). Această voință se desprinde din
art. 311 alin. (2) din Codul de procedură penală
care, la momentul invocării excepției de neconstituționalitate, avea următorul cuprins: „Organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă, […]“.
35.
Așa fiind, Curtea constată că actuala reglementare este superioară celei anterioare, deoarece posibilitatea recunoscută organului de cercetare penală de a proceda la extinderea urmăririi penale ori la schimbarea încadrării juridice a faptei este firească, având în vedere că același organ judiciar poate dispune declanșarea urmăririi penale față de anumite fapte determinate, sub o încadrare juridică pe care o stabilește personal, chiar dacă activitatea sa se desfășoară sub supravegherea procurorului. Activitatea de supraveghere a urmăririi penale de către procuror a determinat, pe de altă parte, instituirea de către legiuitor, în sarcina organului de cercetare penală, a obligației de a-l informa pe procuror, despre extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice. Prin urmare, organul de cercetare penală poate dispune cu privire la extinderea urmăririi penale (fie in rem, fie in personam) cu obligația informării procurorului.
36.
În consecință, Curtea constată că această obligație are o importanță deosebită și dă consistență exigenței constituționale consacrate de
art. 131 alin. (3)
coroborat cu
art. 132 alin. (1) , întrucât procurorul, odată informat, poate, în acord cu
art. 304 din Codul de procedură penală , să infirme motivat orice act sau măsură procesuală dispusă de către organul de cercetare penală. De asemenea, potrivit
art. 336 din Codul de procedură penală , orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale legitime prin actul de extindere a urmăririi penale dispus de către organul de cercetare penală, se poate adresa prin plângere procurorului care supraveghează activitatea de cercetare penală. În plus, ordonanța de extindere a urmăririi penale cu privire la alte persoane este lato sensu un act de urmărire penală care, în lumina dispozițiilor
art. 131 alin. (3) teza finală din Constituție , reflectat în
art. 303 alin. (1) din Codul de procedură penală , poate fi realizat, în urma dispoziției procurorului care conduce și supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, de către acestea din urmă.
37.
Indiferent de varianta de interpretare și aplicare aleasă, o eventuală nesocotire a dispozițiilor legale nu constituie în sine o problemă de constituționalitate, iar situația relevată de autorul excepției nu reprezintă o consecință a conținutului normativ al
art. 311 din Codul de procedură penală .
38.
De asemenea, dispozițiile constituționale ale
art. 124 alin. (2)
referitor la înfăptuirea justiției nu sunt incidente în cauză, întrucât textul legal criticat este aplicabil fazei de urmărire penală.
39.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dorel Pușcov în Dosarul nr. 2.900/108/2015/a1 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 311 din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 2 februarie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.