Decizia nr. 30/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vasile Lucuț în Dosarul nr. 838/111/2015 al Tribunalului Bihor - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 194D/2016.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 246D/2016, nr. 383D/2016 și nr. 515D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de George Sorin Alexandrescu în Dosarul nr. 6.528/2/2013 (3.232/2013) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală, de Ioan Crăciun în Dosarul nr. 1.098/100/2015 al Tribunalului Maramureș - Secția penală și de Dorel Pușcov în Dosarul nr. 2.900/108/2015 al Tribunalului Arad - Secția penală.

4.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 383D/2016, partea Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a depus un punct de vedere prin care lasă la aprecierea Curții Constituționale soluționarea excepției invocate, iar partea Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise. De asemenea, în Dosarul nr. 515D/2016, partea Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise.

6.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

7.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.

8.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 246D/2016, nr. 383D/2016 și nr. 515D/2016 la Dosarul nr. 194D/2016, care a fost primul înregistrat.

9.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

10.

Prin încheierile din 8 și 24 februarie 2016, 16 martie 2016 și 13 aprilie 2016, pronunțate în dosarele nr. 838/111/2015, nr. 6.528/2/2013 (3.232/2013), nr. 1.098/100/2015 și nr. 2.900/108/2015, Tribunalul Bihor - Secția penală, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, Tribunalul Maramureș - Secția penală și Tribunalul Arad - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală .

11.

Excepția a fost ridicată de Vasile Lucuț, George Sorin Alexandrescu, Ioan Crăciun și Dorel Pușcov în dosarele de mai sus, având ca obiect soluționarea unor cauze penale la fond.

12.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece contestarea probelor în condițiile permise de textul criticat prezintă utilitate doar în ce privește readministrarea lor în faza de cercetare judecătorească, fiind imposibilă excluderea acestora ca urmare a contestării lor în fața judecătorului de fond. Astfel, dispozițiile

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală

creează un impediment în contestarea legalității anumitor probe care fundamentează trimiterea în judecată a unei persoane în condițiile în care suspiciunea asupra legalității acestora ar reieși ulterior, din administrarea probelor în faza de judecată. Arată că, în cursul urmăririi penale, nu a avut posibilitatea concretă de a lua cunoștință de conținutul suporților optici și nici posibilitatea de a contesta legalitatea obținerii probei constând în interceptările și înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, deși în timpul judecății pe fond, sar constata nelegalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, părțile nu mai au posibilitatea de a invoca nulitatea lor și nici instanța nu are la dispoziție vreun mijloc procedural pentru a le înlătura. O astfel de situație permite posibilitatea soluționării unei cauze penale în baza unor probe administrate în mod neloial, fapt care contravine flagrant principiului legalității procesului penal.

13.

Tribunalul Bihor - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece problematica legalității trimiterii în judecată și a legalității administrării probelor face obiectul camerei preliminare, instituție în care nu se discută fondul litigiului, ci aspecte legate exclusiv de sesizarea instanței și legalitatea urmăririi penale. Legiuitorul a separat această activitate de judecare a fondului litigiului tocmai pentru a facilita soluționarea cu celeritate a cauzei, sens în care verificarea legalității probelor și în cursul judecății ar lipsi de conținut instituția camerei preliminare și ar duce la tergiversarea nejustificată a judecății.

14.

Legalitatea probelor care fundamentează trimiterea în judecată a unor persoane este discutată și verificată în cadrul procedurii camerei preliminare, iar probele care sunt propuse în faza de judecată, potrivit

art. 374 alin. (6) ,

(9)

și

(10) din Codul de procedură penală , sunt puse în discuția contradictorie a părților, ocazie cu care se poate invoca nelegalitatea ori netemeinicia lor, propunerea lor neimplicând automat și încuviințarea lor fără a se verifica legalitatea.

15.

În mod similar, loialitatea probelor este analizată în cadrul procedurii din camera preliminară, etapă procesuală în care părțile au acces la dosarul cauzei și la toate piesele pe care le conține. Or, nu se poate susține că anumite probe pe care se fundamentează trimiterea în judecată ar parveni ulterior la dosarul cauzei și, prin urmare, judecătorul de cameră preliminară nu are cum să le verifice și nici părțile cum să le cunoască. Dispozițiile

art. 328 din Codul de procedură penală

stabilesc că rechizitoriul trebuie să arate toate probele și mijloacele de probă pe care se întemeiază dispoziția de trimitere în judecată și care se regăsesc la dosar.

16.

Așa fiind, nu se poate reține că o parte din probatoriu ar putea scăpa cenzurii judecătorului de cameră preliminară și că acest probatoriu ar trebui cenzurat sub aspectul legalității de către judecătorul fondului.

17.

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile legale criticate nu conțin restricția menționată de autorul excepției și nu permit instanței de judecată să pronunțe o hotărâre pe baza unor probe administrate de procuror cu încălcarea principiului loialității. Practic, autorul confundă legalitatea administrării probelor de către organele judiciare cu loialitatea administrării lor. În acest sens se arată că neloialitatea administrării unei probe presupune că aceasta întrunește condițiile de legalitate formală, însă datorită modului concret în care a fost obținută aduce atingere dreptului la un proces echitabil. De exemplu, obținerea unei declarații a unui martor prin violențe și amenințări nu este un aspect care să rezulte din însuși actul procedural întocmit. O astfel de împrejurare nu poate fi reținută de instanța de judecată decât în urma audierii nemijlocite a martorului respectiv, coroborată, evident, cu alte mijloace de probă administrate în cursul judecății.

18.

În aceste condiții, nu se poate reține că

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală

nu ar permite instanței de judecată să analizeze problema respectării principiului loialității de către organele de urmărire penală. Dispoziția conform căreia probele „sunt avute în vedere de instanță la deliberare“ se referă tocmai la faptul că instanța trebuie să delibereze asupra acestor probe, urmând ca, ulterior deliberării, judecătorul să decidă asupra tuturor împrejurărilor cauzei, inclusiv cu privire la respectarea sau nerespectarea principiului loialității în administrarea probelor.

19.

Totodată, potrivit dispozițiilor

art. 403 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivarea soluției cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate [...]“. Rezultă, implicit, că instrumentul pus la dispoziția instanței în acest scop este chiar hotărârea judecătorească prin care se dispune asupra fondului cauzei.

20.

Tribunalul Maramureș - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 342 din 7 mai 2015 .

21.

Tribunalul Arad - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul dă posibilitatea instanței de judecată să administreze din oficiu, oricând pe parcursul cercetării judecătorești, orice probe necesare pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei.

22.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

23.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală

este neîntemeiată. Astfel, probele administrate în faza de urmărire penală pot fi contestate sub două aspecte, respectiv legalitatea administrării lor și temeinicia acestora. Conform

art. 342 din Codul de procedură penală , legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală se examinează în procedura camerei preliminare și, odată confirmată de către judecătorul de cameră preliminară, nu mai poate fi pusă în discuție în faza judecății.

24.

În ce privește temeinicia - calitatea probelor de a susține tezele probatorii prin care au fost propuse - aceasta poate fi contestată în fața instanței cu ocazia judecării fondului cauzei penale. Astfel, prima teză a

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală

instituie o excepție de la principiul administrării nemijlocite a probelor de către instanța de judecată, stabilind că atunci când partea interesată nu contestă temeinicia unei probe legal administrate în faza de urmărire penală, această probă nu se mai readministrează. Așadar, întrucât reglementarea criticată nu refuză părții dreptul de a contesta temeinicia unei probe, ci doar prezumă lipsa interesului în readministrarea probei din faptul că aceasta nu a fost contestată de partea interesată, se apreciază că nu se poate susține încălcarea dreptului la un proces echitabil. Sub acest aspect se arată că, potrivit

art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală , chiar și probele necontestate de părți pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă aceasta apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

25.

Calitatea unei proceduri judiciare de a fi conformă exigențelor constituționale ale dreptului la apărare se apreciază într-un context mai larg, ținând seama de procedură în ansamblul său, de toate mijloacele pe care legiuitorul le pune la dispoziția părților în vederea realizării acestui drept, iar nu prin raportare doar la o etapă/fază a procedurii (în cazul de față, constatarea legalității probelor administrate la urmărirea penală). Așadar, având în vedere că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege, ci sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză -

art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală

-, că potrivit

tezei a doua a art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală , probele necontestate nu sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților și procurorului, dar și că, în temeiul

art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală , părțile au dreptul nu doar de a contesta temeinicia probelor legal administrate în faza de urmărire penală, ci și de a solicita administrarea unor probe noi - toate aceste prevederi constituindu-se în garanții ale dreptului la apărare, se apreciază că nu încalcă

art. 24 din Constituție . În acest sens, este invocată și jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 245 din 7 aprilie 2015 ,

Decizia nr. 342 din 7 mai 2015

și

Decizia nr. 486 din 23 iunie 2015 .

26.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, textul legal criticat prevede faptul că doar acele probe care au fost administrate în cursul urmăririi penale și nu au fost contestate de către părți urmează să nu mai fie readministrate în cursul cercetării judecătorești. Însă, și aceste probe sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților. În plus,

art. 374 din Codul de procedură penală

permite judecătorului să administreze din oficiu atât probele la care se referă

alin. (7) , precum și orice alte probe pe care le apreciază a fi necesare pentru aflarea adevărului. Revine judecătorului învestit cu soluționarea cauzei să aprecieze, de la caz la caz, care dintre probe trebuie să fie administrate.

27.

Prin

deciziile nr. 245 din 7 aprilie 2015 ,

nr. 342 din 7 mai 2015

și

nr. 486 din 23 iunie 2015 , Curtea Constituțională a statuat următoarele: faptul că instanța de judecată, nereadministrând probele în condițiile

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală , va ține seama de ele la judecarea cauzei, nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, întrucât, potrivit

art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală , probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, s-a făcut trimitere la jurisprudența instanței de la Strasbourg, potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine

art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (a se vedea Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44 și Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54). Prin urmare, Curtea Constituțională a statuat că prevederile legale criticate dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate și nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Așa fiind, nimic nu oprește partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit

art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală

„Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe“, părțile și persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate și să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală.

28.

De altfel, legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți, întrucât, potrivit

art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală , acestea pot fi administrate din oficiu de către instanța de judecată, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei.

29.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

30.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

31.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală , cu denumirea marginală Aducerea la cunoștință a învinuirii, lămuriri și cereri. Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală

au fost modificate prin

art. II pct. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Drept urmare, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. III din 31 octombrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, potrivit căreia, „în cazul în care, după invocarea unei excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluția legislativă din legea sau ordonanța modificată este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării“, Curtea urmează a se pronunța asupra prevederilor

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală

astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , deoarece din analiza noilor dispoziții legale rezultă că, din perspectiva criticilor formulate, a fost preluată soluția legislativă anterioară. Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

(7)

Probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților, a persoanei vătămate și a procurorului și sunt avute în vedere de instanță la deliberare.

32.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 11

referitor la Dreptul internațional și dreptul intern,

art. 20

referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21 alin. (3)

referitor la dreptul la un proces echitabil,

art. 24 alin. (1)

referitor la garantarea dreptului la apărare, precum și dispozițiile

art. 6

referitoare la Dreptul la un proces echitabil din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

33.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, asupra unor critici similare, s-a mai pronunțat prin mai multe decizii. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 342 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 3 iunie 2015,

Deciziei nr. 245 din 7 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015, și

Deciziei nr. 486 din 23 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015, Curtea a statuat că prevederile legale criticate dispun cu privire la imposibilitatea nuanțată/condiționată a readministrării ope legis în cursul cercetării judecătorești a probelor administrate în cursul urmăririi penale și care nu au fost contestate. Din această perspectivă, Curtea a constatat că legiuitorul a impus o singură condiție cu privire la soluția legislativă aleasă, respectiv absența unei manifestări univoce de voință a părții interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale.

34.

Faptul că instanța de judecată, nereadministrând probele în condițiile

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală , va ține seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit

art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală , probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine

art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005 pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54.) De aceea, utilizarea unei probe, așa cum a fost administrată în faza de urmărire penală, nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să o conteste. Prin urmare, nu se poate susține că, prin dispozițiile legale criticate, este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deși a avut posibilitatea, nu a contestat aceste probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituționalitatea unui text, deoarece obiectul acțiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluționarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerința ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare de excepție cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).

35.

Totodată, Curtea a constatat că, întrucât legalitatea și temeinicia sunt însușiri fundamentale ale oricărei probe care, prin elementele de fapt conținute, servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, s-ar putea pune în discuție afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil dacă, în pofida faptului că părțile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în fața unui judecător anterior cercetării judecătorești, probele nu sunt readministrate.

36.

Or, dimpotrivă, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu

art. 342 din Codul de procedură penală , în fața judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit

art. 346 alin. (4)

din același cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în fața judecătorului de fond pot fi puse în discuție numai aspecte ce țin de temeinicie referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată și care, raportat la acuzația concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanță.

37.

Analizând conținutul normativ al prevederilor legale criticate, Curtea a mai constatat că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate și nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Așa fiind, nimic nu oprește partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând, astfel, readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a reținut

alineatul (5) al art. 374 din Codul de procedură penală , conform căruia „Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe“, părțile și persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate și să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală.

38.

În sfârșit, este de observat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, astfel că potrivit

art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală , acestea pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanței de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit

art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală , „Instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii.“

39.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

40.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Lucuț în Dosarul nr. 838/111/2015 al Tribunalului Bihor - Secția penală, de George Sorin Alexandrescu în Dosarul nr. 6.528/2/2013 (3.232/2013) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală, de Ioan Crăciun în Dosarul nr. 1.098/100/2015 al Tribunalului Maramureș - Secția penală și de Dorel Pușcov în Dosarul nr. 2.900/108/2015 al Tribunalului Arad - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secția penală, Curții de Apel București - Secția a II-a penală, Tribunalului Maramureș - Secția penală și Tribunalului Arad - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2017.