HG nr. 276/2017
privind actualizarea valorii de inventar a imobilului 376 și transmiterea unei părți din acesta și a imobilului 687, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în domeniul public al municipiului Râmnicu Sărat, județul Buzău
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 9 alin. (1)
și
art. 20 din Legea nr. 213/1998
privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile
art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, și având în vedere prevederile
art. 2^1
și
2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003
privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin
Legea nr. 493/2003 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului 376 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în
anexa nr. 1 , înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziția cu nr. MFP 106982, ca urmare a reevaluării conform
Ordonanței Guvernului nr. 81/2003
privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin
Legea nr. 493/2003 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2
Se aprobă transmiterea unei părți din imobilul 376, având datele de identificare prevăzute în
anexa nr. 2 , și a imobilului 687, având datele de identificare prevăzute în
anexa nr. 3 , din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Râmnicu Sărat, județul Buzău, precum și declararea acestora din bunuri de interes public național în bunuri de interes public local.
Partea din imobilul 376 și imobilul 687 transmise potrivit
alin. (1)
se vor utiliza pentru construirea de locuințe sociale, locuințe prin programe ale Agenției Naționale pentru Locuințe și locuințe de serviciu care se vor realiza prin reabilitarea construcțiilor existente sau prin construirea de locuințe noi, pentru sedii ale unor instituții publice, amenajarea unei baze sportive, înființarea unui program școală după școală, înființarea unui centru de afaceri, înființarea unui cămin de bătrâni prin reabilitarea construcțiilor existente, pentru amenajarea unor parcuri și spații verzi, într-un termen de 10 ani de la preluare, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Sărat nr. 144/2016, astfel cum a fost modificată prin
Articolul 3
În cazul în care nu se respectă termenul și destinațiile părții din imobilul 376 și a imobilului 687 prevăzute la
art. 2 alin. (2) , acestea revin în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Articolul 4
Predarea-preluarea părții din imobilul 376 și a imobilului 687 transmise potrivit prevederilor
art. 2 alin. (1)
se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 5
Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și va opera împreună cu Ministerul Finanțelor Publice modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006
pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 6
Anexele nr. 1-3
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU SORIN MIHAI GRINDEANU Contrasemnează: p. Ministrul apărării naționale, Nicolae Nasta, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, Sevil Shhaideh Ministrul finanțelor publice, Viorel Ștefan București, 27 aprilie 2017. Nr. 276.
Anexa 1 DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului 376 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale la care se actualizează valoarea de inventar, conform art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare *Font 7* ┌───────┬─────────┬────────────┬────────────────────────────┬─────────────────┬───────────────┬──────────────┬──────────────────┐ │ Nr. │ Codul de│ Denumirea │ │ │ Valoarea de │ Valoarea de │ │ │ M.F.P.│ clasi- │bunului din │ Adresa/ │Elementele-cadru │ inventar a │ inventar │ │ │ │ ficare │ domeniul │ Carte funciară/ │ de descriere │ bunului imobil│ actualizată │ Administratorul │ │ │ │ public al │ Nr. cadastral │ tehnică │ înscrisă în │ a bunului │ bunului/CUI │ │ │ │ statului │ │ │ Inventarul │ imobil │ │ │ │ │ │ │ │ centralizat al│ (lei) │ │ │ │ │ │ │ │ bunurilor din │ │ │ │ │ │ │ │ │domeniul public│ │ │ │ │ │ │ │ │ al statului │ │ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ ├───────┼─────────┼────────────┼────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼──────────────────┤ │ 106982│ 8.19.01│Imobil 376 │Județul Buzău, municipiul │Construcții și │ │ │Ministerul │ │ │ │ │Râmnicu Sărat, str. Focșani │teren*) │ 12.554.523│ 14.114.620,04│Apărării Naționale│ │ │ │ │CF 31931 │ │ │ │CUI - 4183229 │ │ │ │ │Nr. cadastral 31931 │ │ │ │ │ │ │ │ │CF 20250 │ │ │ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral 20250 │ │ │ │ │ └───────┴─────────┴────────────┴────────────────────────────┴─────────────────┴───────────────┴──────────────┴──────────────────┘ pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, instituțiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale și care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.
*) Conform prevederilor
Anexa 2 DATELE DE IDENTIFICARE
a unei părți din imobilul 376 care se transmite din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Râmnicu Sărat, județul Buzău, și se declară din bun de interes public național în bun de interes public local *Font 7* ┌────────┬────────┬───────────┬───────────────┬──────────────────┬─────────────┬────────────┬────────────┬──────────────┬────────────────┐ │ Nr. │Codul de│ Denumirea │ │ │ Valoarea de │ Valoarea │ Valoarea │ Persoana │ Persoana │ │ MFP │ clasi- │ bunului │ Adresa/ │ Elementele-cadru │ inventar │ părții de │ părții │ juridică │ juridică │ │ │ ficare │ │Carte funciară/│ de descriere │ totală a │ imobil │ bunului │de la care se │ la care se │ │ │ │ │ Nr. cadastral │ tehnică │ bunului din │ care se │ imobil │ transmite │ transmite │ │ │ │ │ │ │ care se │ transmite │ care nu se │ imobilul │ imobilul │ │ │ │ │ │ │ transmite │ (lei) │ transmite │ │ │ │ │ │ │ │ │ partea de │ │ (lei) │ │ │ │ │ │ │ │ │imobil care │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │face obiectul│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │transmiterii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ │ │ ├────────┼────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ ├────────┼────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────────┤ │106982 -│ 8.19.01│Imobil 376 │Județul Buzău, │1. Construcții: │14.114.620,04│9.774.307,54│4.340.312,50│Statul român, │Domeniul public │ │parțial │ │- parțial │municipiul │Pavilionul A: │ │ │ │din │al municipiului │ │ │ │ │Râmnicu Sărat, │Suprafață │ │ │ │administrarea │Râmnicu Sărat │ │ │ │ │strada Focșani │construită = │ │ │ │Ministerului │CUI - 2406871 │ │ │ │ │CF: 31931 │661 mp; │ │ │ │Apărării │ │ │ │ │ │Nr. cadastral │Suprafață │ │ │ │Naționale │ │ │ │ │ │31931 │desfășurată = │ │ │ │CUI - 4183229 │ │ │ │ │ │ │1.309 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │contabilă = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │4.427,05 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul B: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │572 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │572 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │contabilă = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │4.427,06 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul B1: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │584 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │584 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 1.959,16 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul B3: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │580 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │580 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 1.932,4 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul B4: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │576 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │576 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 1.932,39 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul B5: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │580 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │580 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 1.945,78 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul B8: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │497 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │497 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 2.558,54 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul B9: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │497 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │497 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 1.672,25 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul E: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │220 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │220 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 843,97 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul G: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │773 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │773 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 2.236,25 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul H: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │446 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │446 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 18.752,00 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul K3: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │54 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │54 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 7.736,75 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul M: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │1.127 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │2.849 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 232.474,23 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul M1: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │861 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │2.583 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 235.569,80 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul N: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │11 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │11 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 473,75 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul N1: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │13 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │13 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 608,50 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul N2: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │43 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │43 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 1.831,75 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul P: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │73 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │73 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 204,25 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul S: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │1.042 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │1.042 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 78.439,13 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul T: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │278 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │278 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 99.057,50 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pavilionul Z3: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │237 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │237 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 4.013,75 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construită = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │9.725 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Suprafață │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │desfășurată = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │13.817 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Total valoare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construcții = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │703.096,26 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │2. Amenajări la │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │terenuri: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Drum asfaltat = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │2.380 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 12.542,60 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Drum betonat = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │910 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 22.254,24 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Platforme betonate│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 8.320 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 41.742,35 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Platouri betonate-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │asfaltate = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │3.630 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 18.211,90 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Împrejmuire din │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │plăci beton = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │1.129,68 ml; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 18.289,21 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Rețea energie │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │electrică │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │subterană = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │58,00 m │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 421,54 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Plantații pomi: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Arțar cu diametru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │< 15 cm = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │13 bucăți; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 0,13 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pin cu diametru < │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │15 cm = 12 bucăți;│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 4,54 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Plop cu diametru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │< 15 cm = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │93 bucăți; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 0,93 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Plop cu diametru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │> 15 cm = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │100 bucăți; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 31,43 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Salcâm cu diametru│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │> 15 cm = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │30 bucăți; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 3,32 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Tei cu diametru < │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │15 cm = 65 bucăți;│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 0,65 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Vișin > 3 ani = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │24 bucăți; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 3,04 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Total valoare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │amenajări la │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │la terenuri = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │113.505,88 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │3. Suprafața │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │totală a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │terenului: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │20,5265 ha │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Terenuri cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construcții = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │4,2306 ha │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │=1.624.550,40 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Terenuri fără │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │construcții = │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │16,2959 ha │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoare contabilă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │=7.333.155,00 lei │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Total valoare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │contabilă terenuri│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │= 8.957.705,40 lei│ │ │ │ │ │ └────────┴────────┴───────────┴───────────────┴──────────────────┴─────────────┴────────────┴────────────┴──────────────┴────────────────┘
Anexa 3 DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului 687, care se transmite din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Râmnicu Sărat, județul Buzău, și se declară din bun de interes public național în bun de interes public local *Font 7* ┌────────┬────────┬───────────┬───────────────┬──────────────┬───────────────────────────────────────────┬──────────────┬────────────────┐ │ Nr. │Codul de│ Denumirea │ │ │ │ Persoana │ Persoana │ │ MFP │ clasi- │ bunului │ Adresa/ │ Valoarea de │ Elementele-cadru │ juridică │ juridică │ │ │ ficare │ │Carte funciară/│ inventar │ de descriere │de la care se │ la care se │ │ │ │ │ Nr. cadastral │ (în lei) │ tehnică │ transmite │ transmite │ │ │ │ │ │ │ │ imobilul │ imobilul │ │ │ │ │ │ │ │ CUI │ CUI │ ├────────┼────────┼───────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────────┤ │ 106.986│ 8.19.01│Imobil 687 │Județul Buzău, │ 2.968.142,78│1. Amenajări la terenuri: │Statul român, │Domeniul public │ │ │ │ │municipiul │ │Împrejmuire sârmă ghimpată 1 rând = 483 ml │din │al municipiului │ │ │ │ │Râmnicu Sărat, │ │- valoarea contabilă = 1.716,67 lei │administrarea │Râmnicu Sărat │ │ │ │ │Șoseaua │ │Total valoare contabilă amenajări la │Ministerului │CUI - 2406871 │ │ │ │ │Podgoriei │ │terenuri = 1.716,67 lei. │Apărării │ │ │ │ │ │nr. 16 │ │2. Suprafața terenului = 6,6363 ha; │Naționale │ │ │ │ │ │CF: 31959 │ │Total valoare contabilă terenuri = │CUI - 4183229 │ │ │ │ │ │Nr. cadastral │ │2.966.426,11 lei. │ │ │ │ │ │ │31959 │ │Total valoare contabilă = 2.968.142,78 lei.│ │ │ └────────┴────────┴───────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────────────────────────────────┴──────────────┴────────────────┘ ------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.