Protocol · Act Internațional

Protocolul nr. 3/2010

la Convenția europeană privind extrădarea

prezumat în vigoare

Data actului
10 noiembrie 2010
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 358 din 15 mai 2017
Citează
1 act
Structură
19 articole · 17.121 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legea nr. 101 din 10 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 15 mai 2017

Strasbourg 10 noiembrie 2010

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare la prezentul protocol,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza un grad mai mare de unitate între membrii săi,

din dorința de a consolida capacitatea individuală și colectivă de reacție împotriva infracționalității,

având în vedere prevederile

Convenției europene privind extrădarea

(ETS nr. 24), deschisă spre semnare la Paris la 13 decembrie 1957 (denumită în continuare " Convenția "), precum și pe cele ale celor două

protocoale adiționale la aceasta (ETS nr. 86 și 98), adoptate la Strasbourg la 15 octombrie 1975

și respectiv

17 martie 1978 ,

considerând oportună completarea dispozițiilor

Convenției

în anumite privințe cu scopul de a simplifica și accelera procedura de extrădare atunci când persoana căutată a consimțit la extrădare,

au convenit după cum urmează:

Ratificat de

Articolul 1

Obligația de a extrăda potrivit procedurii simplificate

Părțile contractante se angajează să extrădeze una către cealaltă în baza procedurii simplificate prevăzute de prezentul protocol persoanele căutate în conformitate cu

articolul 1 din Convenție , sub rezerva consimțământului acestor persoane și a aprobării de către partea solicitată.

Articolul 2

Inițierea procedurii

1.

Atunci când persoana căutată face obiectul unei cereri de arestare provizorie în conformitate cu

articolul 16 din Convenție , extrădarea menționată la

articolul 1

din prezentul protocol nu este condiționată de depunerea unei cereri de extrădare și a documentelor justificative în conformitate cu

articolul 12 din Convenție . Următoarele informații, furnizate de către partea solicitantă, sunt considerate de către partea solicitată ca fiind adecvate în vederea aplicării prevederilor

articolelor 3 - 5

din prezentul protocol și a luării deciziei finale privind extrădarea potrivit procedurii simplificate:

a)

datele de identificare ale persoanei căutate, inclusiv cetățenia sau cetățeniile acesteia, dacă sunt cunoscute;

b)

autoritatea care solicită arestarea;

c)

existența unui mandat de arestare sau a unui alt document cu aceeași forță juridică sau a unei hotărâri executorii, precum și confirmarea faptului că persoana este căutată în conformitate cu

articolul 1 din Convenție ;

d)

natura și încadrarea juridică a faptei, inclusiv pedeapsa maximă sau pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă, cu mențiunea dacă vreo parte din hotărâre a fost deja executată;

e)

informații privind prescripția și întreruperea cursului acesteia;

f)

descrierea împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea, inclusiv ora, data, locul și gradul de implicare a persoanei căutate;

g)

în măsura posibilului, consecințele infracțiunii;

h)

în cazurile în care extrădarea este solicitată în vederea executării unei hotărâri definitive, precizarea dacă hotărârea a fost pronunțată in absentia.

2.

Fără a afecta prevederile

paragrafului 1

pot fi solicitate informații suplimentare dacă informațiile prevăzute la acel paragraf nu sunt suficiente pentru a permite părții solicitate să decidă în legătură cu extrădarea.

3.

În cazurile în care partea solicitată a primit o cerere de extrădare potrivit

articolului 12 din Convenție , prezentul protocol se aplică în mod corespunzător.

Articolul 3

Obligația de a informa persoana

Dacă persoana căutată în vederea extrădării este arestată potrivit prevederilor

articolului 16 din Convenție , autoritatea competentă a părții solicitate o informează pe aceasta, potrivit legislației sale și fără întârzieri nejustificate, referitor la cererea care o privește, precum și la posibilitatea aplicării procedurii simplificate de extrădare în conformitate cu prezentul protocol.

Articolul 4

Consimțământul la extrădare

1.

Consimțământul persoanei căutate și, după caz, renunțarea sa expresă la aplicarea regulii specialității se exprimă în fața autorității judiciare competente a părții solicitate, în conformitate cu legea acelei părți.

2.

Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că consimțământul și, după caz, renunțarea prevăzute la

paragraful 1

sunt stabilite în așa fel încât să se arate că persoana în cauză le-a exprimat de bunăvoie și fiind pe deplin conștientă de consecințele juridice. În acest scop, persoana solicitată are dreptul la un apărător. Dacă este necesar, partea solicitată se asigură că persoana căutată beneficiază de asistența unui interpret.

3.

Consimțământul și, după caz, renunțarea, menționate la

paragraful 1 , se consemnează în conformitate cu legea părții solicitate.

4.

Sub rezerva

paragrafului 5 , consimțământul și, după caz, renunțarea, menționate la

paragraful 1 , nu se revocă.

5.

Oricare stat poate, la momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, sau la orice dată ulterioară, să declare că consimțământul și, după caz, renunțarea la aplicarea regulii specialității pot fi revocate. Consimțământul poate fi revocat până la momentul luării de către partea solicitată a deciziei finale asupra extrădării potrivit procedurii simplificate. În acest caz, perioada cuprinsă între notificarea consimțământului și aceea a revocării acestuia nu se ia în considerare la calculul termenelor prevăzute la

articolul 16 paragraful 4 din Convenție . Renunțarea la aplicarea regulii specialității poate fi revocată până la momentul predării persoanei în cauză. Orice revocare a consimțământului la extrădare sau a renunțării la aplicarea regulii specialității se consemnează potrivit legii părții solicitate și se notifică imediat părții solicitante.

Articolul 5

Renunțarea la aplicarea regulii specialității

Fiecare stat poate declara, la momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, sau la orice dată ulterioară, că regulile prevăzute la

articolul 14 din Convenție

nu se aplică atunci când persoana extrădată de către acest stat, în conformitate cu

articolul 4 din prezentul protocol :

a)

consimte la extrădare; sau

b)

consimte la extrădare și renunță în mod expres la aplicarea regulii specialității.

Articolul 6

Notificările în caz de arestare provizorie

1.

Pentru a permite părții solicitante să formuleze, după caz, cererea de extrădare în conformitate cu

articolul 12 din Convenție , partea solicitată îi notifică acesteia, cât mai curând posibil și nu mai târziu de zece zile de la data arestării provizorii, dacă persoana căutată și-a exprimat sau nu consimțământul la extrădare.

2.

În cazuri excepționale în care partea solicitată decide să nu aplice procedura simplificată deși persoana căutată și-a exprimat consimțământul, ea notifică acest lucru părții solicitante cu suficient timp înainte pentru a permite acesteia să formuleze cererea de extrădare înainte de împlinirea termenului de patruzeci de zile stabilit la

articolul 16 din Convenție .

Articolul 7

Notificarea deciziei

Dacă persoana căutată și-a exprimat consimțământul privind extrădarea, partea solicitată notifică părții solicitante decizia sa în legătură cu extrădarea potrivit procedurii simplificate în termen de douăzeci de zile de la data la care persoana și-a exprimat consimțământul.

Articolul 8

Mijloacele de comunicare

În aplicarea prezentului protocol, comunicările pot fi înaintate pe cale electronică sau prin orice alte mijloace care lasă urme în scris, în condiții care să permită părților să le stabilească autenticitatea, precum și prin intermediul Organizației Internaționale a Poliției Penale (Interpol). În orice caz, partea în cauză va transmite, la cerere și în orice moment, documentele în original sau în copie autentificată.

Articolul 9

Predarea persoanei care urmează a fi extrădată

Predarea va avea loc cât mai curând posibil, de preferință în termen de zece zile de la data notificării deciziei de extrădare.

Articolul 10

Consimțământul exprimat după expirarea termenului-limită prevăzut la articolul 6

Dacă persoana căutată și-a exprimat consimțământul după expirarea termenului de zece zile prevăzut la

articolul 6 paragraful 1

din prezentul protocol, partea solicitată aplică procedura simplificată potrivit prevederilor prezentului protocol dacă nu a primit încă o cerere de extrădare în sensul

articolului 12 din Convenție .

Articolul 11

Tranzitul

În cazul în care are loc tranzitul în condițiile prevăzute la

articolul 21 din Convenție , dacă o persoană urmează a fi extrădată potrivit procedurii simplificate către partea solicitantă, se aplică următoarele prevederi:

a)

cererea de tranzit trebuie să cuprindă informațiile cerute la

articolul 2 paragraful 1

din prezentul protocol;

b)

partea căreia i se solicită acordarea dreptului de tranzit poate solicita informații suplimentare dacă informațiile prevăzute la litera a nu sunt suficiente pentru ca această parte să ia o decizie asupra tranzitului.

Articolul 12

Relația cu Convenția și cu alte instrumente internaționale

1.

Termenii și expresiile folosite în prezentul protocol urmează a fi interpretate în sensul pe care îl au în

Convenție . În ceea ce privește părțile la prezentul protocol, prevederile

Convenției

se aplică în mod corespunzător, în măsura în care sunt compatibile cu prevederile prezentului protocol.

2.

Prevederile prezentului protocol nu afectează aplicarea

articolului 28 paragrafele 2

și

3 din Convenție

referitor la relațiile dintre

Convenție

și acordurile bilaterale sau multilaterale.

Articolul 13

Soluționarea amiabilă

Comitetul European pe Probleme Penale din cadrul Consiliului Europei va fi informat periodic cu privire la aplicarea prezentului protocol și va lua toate măsurile necesare pentru facilitarea soluționării pe cale amiabilă a oricăror dificultăți care ar putea apărea în interpretarea și aplicarea acestuia.

Articolul 14

Semnarea și intrarea în vigoare

1.

Prezentul protocol va fi deschis spre semnare de către statele membre ale Consiliului Europei care sunt părți la

Convenție

sau au semnat

Convenția.

El este supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un semnatar nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul protocol decât dacă a ratificat, acceptat sau aprobat în prealabil

Convenția

sau dacă face acest lucru în mod simultan. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare se depun la secretarul general al Consiliului Europei.

2.

Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează împlinirii a trei luni de la depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare, acceptare sau aprobare.

3.

Față de orice stat semnatar care își depune ulterior instrumentul de ratificare, acceptare sau aprobare, prezentul protocol intră în vigoare în prima zi a lunii ce urmează împlinirii a trei luni de la data depunerii.

Articolul 15

Aderarea

1.

Oricare stat nemembru care a aderat la

Convenție

poate adera la prezentul protocol după intrarea sa în vigoare.

2.

Această aderare se realizează prin depunerea unui instrument de aderare, la secretarul general al Consiliului Europei.

3.

Față de orice stat care aderă la acesta, protocolul va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează împlinirii a trei luni de la data depunerii instrumentului de aderare.

Articolul 16

Aplicarea teritorială

Oricare stat poate, la momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, să specifice teritoriul sau teritoriile față de care urmează să se aplice prezentul protocol.

2.

Oricare stat poate, la orice dată ulterioară, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului protocol la orice alt teritoriu precizat în declarație. Prezentul protocol va intra în vigoare față de acel teritoriu începând cu prima zi a lunii ce urmează împlinirii a trei luni de la data primirii declarației de către secretarul general.

3.

Orice declarație formulată în baza celor două paragrafe precedente poate, față de oricare teritoriu precizat în declarație, să fie retrasă printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea produce efecte începând cu prima zi a lunii ce urmează împlinirii a șase luni de la data primirii notificării de către secretarul general.

Articolul 17

Declarațiile și rezervele

1.

Rezervele formulate de un stat în legătură cu orice prevedere din

Convenție

sau din cele două protocoale adiționale la aceasta se aplică și în legătură cu prezentul protocol, dacă acel stat nu declară altfel la momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare. Aceeași regulă se aplică și oricărei declarații formulate în legătură cu sau în baza oricărei prevederi a

Convenției

sau a celor două protocoale adiționale la aceasta.

2.

Orice stat poate, la momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, să declare că se folosește de dreptul de a nu accepta total sau parțial

articolul 2 paragraful 1

din prezentul protocol. Nu este permisă nicio altă rezervă.

3.

Orice stat poate, la momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, sau la orice dată ulterioară, să formuleze declarațiile prevăzute la

articolul 4 paragraful 5 , precum și la

articolul 5

din prezentul protocol.

4.

Orice stat poate să retragă total sau parțial o rezervă sau o declarație pe care a formulat-o în conformitate cu prezentul protocol, prin intermediul unei declarații adresate secretarului general al Consiliului Europei, care începe să producă efecte de la data primirii sale.

5.

O parte care a formulat o rezervă la

articolul 2 paragraful 1

din prezentul protocol, în conformitate cu

paragraful 2 din prezentul articol , nu poate cere aplicarea acelui paragraf de către o altă parte. Ea poate totuși, dacă rezerva sa este parțială sau condiționată, să ceară aplicarea acelui paragraf în măsura în care l-a acceptat ea însăși.

Articolul 18

Denunțarea

1.

Orice parte poate, în măsura în care este interesată, să denunțe prezentul protocol printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.

2.

Denunțarea începe să producă efecte din prima zi a lunii ce urmează împlinirii a șase luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.

3.

Denunțarea

Convenției

atrage în mod automat denunțarea prezentului protocol.

Articolul 19

Notificările

Secretarul general al Consiliului Europei notifică statelor membre ale Consiliului Europei, precum și oricărui altui stat care a aderat la prezentul protocol:

a)

orice semnare a acestuia;

b)

depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare;

c)

orice dată a intrării în vigoare a prezentului protocol în conformitate cu

articolele 14

și

15 ;

d)

orice declarație formulată potrivit

articolului 4 paragraful 5 ,

articolului 5 ,

articolului 16

și

articolului 17 paragraful 1 , precum și orice retragere a unei asemenea declarații;

e)

orice rezerve formulate în conformitate cu

articolul 17 paragraful 2 , precum și orice retragere a unei asemenea rezerve;

f)

orice notificare primită potrivit prevederilor

articolului 18 , precum și data de la care denunțarea începe să producă efecte;

g)

orice alt act, declarație, notificare sau comunicare referitoare la prezentul protocol.

Drept care subsemnații, împuterniciți în mod corespunzător, au semnat prezentul protocol.

Întocmit la Strasbourg, astăzi, 10 noiembrie 2010, în limbile engleză și franceză, ambele texte fiind deopotrivă autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii certificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei, precum și statelor nemembre care au aderat la

Convenție .

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.