Ordin · Ministerul Educației Naționale

Ordinul nr. 3850/2017

pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare a programelor de formare psihopedagogică în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
2 mai 2017
Emitent
Ministerul Educației Naționale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 361 din 16 mai 2017
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 22 iunie 2017, ultima la 16 iulie 2018
Citat de
14 acte
Citează
2 acte
Structură
6 articole, 1 anexă · 4.742 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 2

  • Ordinul nr. 4218/2017 22 iunie 2017 privind modificarea Ordinului ministrului educației naționale nr. 3.850/2017 pentru aproba…
  • Ordinul nr. 4129/2018 16 iulie 2018 (prevederi anume) privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului educației naționale nr. 3…

Având în vedere prevederile

Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.841/2012

pentru aprobarea condițiilor privind organizarea masterului didactic,

în temeiul

art. 236

și

237 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și al

Hotărârii Guvernului nr. 26/2017

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale,

ministrul educației naționale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă

Metodologia-cadru

de organizare a programelor de formare psihopedagogică prin departamentele de specialitate din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică, prevăzută în

anexa

care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

(1)

Furnizorii de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor didactice obligatorii pentru profesia didactică sunt:

a)

liceele pedagogice pentru funcțiile didactice din învățământul antepreșcolar, preșcolar și primar de educator-puericultor, educatoare/educator, învățător/învățătoare, și unitățile de învățământ terțiar nonuniversitar, pentru formarea maiștrilor-instructori și a antrenorilor;

b)

instituțiile de învățământ superior acreditate, prin departamente de specialitate cu profil psihopedagogic înființate în condițiile legii, pentru funcțiile didactice din învățământul antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal.

(2)

Instituțiile de învățământ superior acreditate elaborează metodologia proprie de organizare a programelor de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică, denumită în continuare metodologia proprie, cu respectarea prevederilor metodologiei-cadru prevăzute la

art. 1 .

(3)

Metodologia proprie este aprobată de către senatul universitar și publicată pe pagina web a instituției de învățământ superior.

(4)

Condițiile de admitere la programele de formare psihopedagogică, inclusiv lista documentelor necesare înscrierii, trebuie făcute publice în fiecare an de către universitate, cu cel puțin 6 luni înainte de susținerea concursului de admitere.

Articolul 3

(1)

Programele de formare psihopedagogică sunt acreditate și evaluate periodic de Ministerul Educației Naționale, prin intermediul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior sau de către o altă agenție de asigurare a calității, din țară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR).

(2)

Instituțiile de învățământ superior acreditate pot organiza programe de formare psihopedagogică înființate în condițiile legii, cu respectarea prevederilor metodologiei-cadru prevăzute la

art. 1 , ale metodologiei proprii și ale legislației în vigoare.

(3)

Acreditarea și evaluarea periodică a programelor de formare psihopedagogică se realizează distinct pentru fiecare limbă de predare, pentru fiecare locație geografică în care se desfășoară și pentru numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, propus de către agențiile de evaluare a calității care au evaluat fiecare program de formare psihopedagogică, cu asigurarea practicii pedagogice de specialitate în unități în care procesul de învățământ se desfășoară în aceeași limbă, pe bază de acorduri-cadru încheiate între unitățile/instituțiile de învățământ care asigură formarea inițială și inspectoratele școlare la care sunt arondate unitățile de învățământ.

Articolul 4

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice prevedere contrară.

Articolul 5

Direcția generală învățământ universitar, Direcția generală management preuniversitar, Direcția generală evaluare și monitorizare învățământ preuniversitar, inspectoratele școlare județene/al municipiului București, precum și toate instituțiile de învățământ superior acreditate duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației naționale,
Pavel Năstase
București, 2 mai 2017.
Nr. 3.850.

Anexa METODOLOGIE-CADRU din 2 mai 2017

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.