Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 146/2017

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) teza referitoare la competența Curții de Apel București din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei

prezumat în vigoare

Data actului
14 martie 2017
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 366 din 17 mai 2017
Citat de
7 acte
Citează
15 acte
Structură
0 articole · 22.195 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, teza „Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București“, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 280/64/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 202D/2016.

2.

La apelul nominal răspunde autoarea excepției de neconstituționalitate, Filofteia Ciobanu. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, autoarea excepției a depus cereri prealabile prin care solicită Curții Constituționale următoarele: să ceară de la Comisia Europeană și de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene puncte de vedere și date efective în sensul dacă cetățenii vreunui stat membru sunt condiționați în accesul la justiție de instituirea unei competențe teritoriale exclusive a unei instanțe care se află departe de domiciliul reclamantului și dacă în celelalte state membre ale Uniunii Europene autoritățile permit tăierea curentului electric pentru consum casnic; să ceară de la organizațiile de revoluționari, Frontului Salvării Naționale constituit, un punct de vedere în sensul dacă au avut ca ideal pe acela ca autoritățile să tolereze ca cetățenilor români să li se întrerupă curentul electric pentru consumul casnic în locuință.

4.

Având cuvântul, autoarea excepției Filofteia Ciobanu solicită admiterea acestor cereri, în conținutul lor integral, precizând că a motivat în drept aceste cereri prin invocarea

Directivei 2009/72/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a

Directivei 2003/54/CE

și a

Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , care definește „consumatorul vulnerabil financiar“.

5.

Având cuvântul asupra cererilor prealabile formulate de autoarea excepției, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestora.

6.

Curtea respinge aceste cereri prealabile formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate, întrucât Curtea Constituțională nu administrează probe, iar datele solicitate de autoarea excepției nu sunt relevante în analiza constituționalității textului de lege criticat.

7.

Având cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate, autoarea solicită admiterea acesteia, arătând, în esență, că instituirea unei competențe exclusive a Curții de Apel București aduce prejudicii consumatorului vulnerabil financiar, ceea ce contravine

Directivei 2009/72/CE

și

Legii nr. 123/2012

care a transpus această directivă. Or, potrivit directivei, cel vătămat trebuie să aibă acces facil la o instanță de judecată, pe lângă obligația existenței unei proceduri administrative rapide, ceea ce în România nu există. Așadar, instituirea competenței Curții de Apel București încalcă prevederile constituționale

ale art. 1 alin. (3)

privind statul de drept și

art. 21

privind accesul liber la justiție, iar faptul că instanța apreciază că există posibilitatea judecării în lipsă sau a trimiterii actelor prin poștă reprezintă o ofensă la adresa consumatorului vulnerabil financiar. În final, precizează că, prin

Decizia nr. 136 din 10 martie 2015 , Curtea Constituțională nu a declarat neconstituțională teza criticată în prezenta cauză.

8.

Având cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia, deoarece dispozițiile de lege criticate reprezintă norme de procedură, iar legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, precum instituirea competenței exclusive a Curții de Apel București, la fel cum a procedat, spre exemplu, și în cazul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității sau al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

9.

Prin Încheierea din 4 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 280/64/2014 (transmisă Curții Constituționale la data de 11 februarie 2016), Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 , teza „Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București“. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanta Filofteia Ciobanu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluționarea cererii de suspendare a executării unor decizii și ordine ale președintelui Agenției Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

10.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept și

art. 21 alin. (1)-(3)

privind accesul liber la justiție, deoarece stabilesc competența teritorială a Curții de Apel București pentru atacarea ordinelor și deciziilor emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. Or, competența de soluționare a cererii în contencios administrativ ar trebui să aparțină curții de apel de la domiciliul reclamantului, potrivit

art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

și

art. 11 din Codul de procedură civilă . În acest sens arată că

art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

dispune imperativ că, de la data intrării în vigoare a

Codului de procedură civilă , orice dispoziție contrară, chiar cuprinsă în legi speciale, se abrogă. În consecință, începând cu data de 15 februarie 2013, Curtea de Apel București nu mai are competența prevăzută de

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 .

11.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, stabilirea unei competențe teritoriale exclusive în favoarea unei instanțe din București nefiind de natură să afecteze accesul liber la justiție al reclamantului, în condițiile în care normele de procedură oferă garanții pentru exercitarea acestui acces prin instituirea, de exemplu, a posibilității depunerii acțiunii prin poștă sau e-mail, prin posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă, prin dreptul de a primi toate actele de procedură întreprinse de partea adversă, prin posibilitatea de a solicita efectuarea sau expedierea prin poștă de copii de pe actele din dosar, prin posibilitatea de a solicita acordarea ajutorului public judiciar sub forma achitării onorariului de avocat în situația în care cheltuielile procesului (inclusiv cele de deplasare) influențează semnificativ starea materială a reclamantului etc.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă

deciziile Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994

și

nr. 115 din 6 martie 2014 .

14.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , deoarece, prin

Decizia nr. 136 din 10 martie 2015 , Curtea a declarat neconstituționale prevederile

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 .

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 5 alin. (7) teza „Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București“ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, modificată și completată prin

art. I pct. 1

și

2 din Legea nr. 160/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind modificarea și completarea

Legii energiei electrice nr. 13/2007

și

Legii gazelor nr. 351/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 3 octombrie 2012, dispoziții care au următorul conținut: „Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părților interesate.“ Prin

Decizia nr. 136 din 10 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 8 mai 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, sunt neconstituționale. Având în vedere acestea, precum și motivarea autoarei excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 5 alin. (7) teza referitoare la competența Curții de Apel București din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

18.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept și

art. 21 alin. (1)-(3)

privind accesul liber la justiție.

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 136 din 10 martie 2015 , precitată, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, sunt neconstituționale. La paragrafele 17 și 18 ale acestei decizii, Curtea a reținut că textul

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

nu face distincție între actele administrative cu caracter individual sau cu caracter normativ, ambele categorii de acte fiind supuse aceluiași termen de decădere de 30 de zile pentru a putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ. Actele administrative cu caracter normativ vor scăpa controlului judecătoresc, întrucât, după expirarea termenului de 30 de zile, împotriva acestora nu se va mai putea exercita nicio acțiune directă, deoarece, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, nu pot fi aplicate prevederile legii generale în condițiile existenței unei legi speciale care fixează expres un anumit termen. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate introduc o derogare de la principiul constituțional al controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, prin stabilirea termenului de 30 de zile pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, fără ca această excepție să fie expres prevăzută de

art. 126 alin. (6) din Constituție .

20.

În prezenta cauză însă, autoarea excepției de neconstituționalitate critică teza referitoare la competența Curții de Apel București, prevăzută de dispozițiile

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 , întrucât, în opinia sa, competența de soluționare a cererii în contencios administrativ ar trebui să aparțină curții de apel de la domiciliul reclamantului, potrivit

art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , iar nu Curții de Apel București. Cu privire la această critică, Curtea reține că stabilirea, prin textul de lege criticat, a competenței materiale speciale a Curții de Apel București, pentru soluționarea acțiunilor împotriva ordinelor și deciziilor emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, nu este de natură să afecteze accesul liber la justiție al reclamantului. În conformitate cu

art. 126 alin. (2) din Constituție , competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească anumite competențe speciale, fără ca prin aceasta să încalce, de plano, dreptul la un proces echitabil.

21.

De altfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță nu este unul absolut. Astfel, prin

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a stabilit că instituirea unor condiții procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanței nu echivalează cu încălcarea

art. 21 din Constituție , referitor la accesul liber la justiție. S-a reținut, astfel, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiție. Mai mult, Curtea a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție . De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exemplu fiind

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța dreptului.

22.

Referitor la invocarea faptului că, pentru reclamantul care are domiciliul în altă localitate, este îngrădit accesul la justiție prin stabilirea competenței speciale în favoarea Curții de Apel București, Curtea constată că această critică este neîntemeiată, deoarece normele de procedură oferă garanții pentru exercitarea accesului la justiție prin instituirea, de exemplu, a posibilității depunerii cererii de chemare în judecată prin poștă, curier, fax sau prin poștă electronică, prin comunicarea către reclamant a întâmpinării, prin posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă, prin posibilitatea de a solicita efectuarea sau expedierea prin poștă de copii de pe actele din dosar etc. Astfel, Curtea constată că instituirea competenței materiale speciale în favoarea Curții de Apel București, pentru soluționarea acțiunilor împotriva ordinelor și deciziilor emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, competență prevăzută de textul de lege criticat, nu poate fi considerată drept o negare a efectivității dreptului de acces la justiție, ci aceasta constituie o expresie a obligativității exercitării drepturilor și libertăților cu bună-credință, în limitele instituite de lege.

23.

Curtea observă că, și în alte materii, legiuitorul a instituit competența materială specială a Curții de Apel București, de exemplu, prin dispozițiile

art. 19 alin. (7) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, care prevăd că deciziile adoptate de Consiliul Concurenței în plen vor putea fi atacate în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel București sau prin dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004

privind piața de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, potrivit cărora „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București.“

24.

Pentru aceleași considerente, Curtea constată că și critica de neconstituționalitate invocată prin raportare la

art. 1 alin. (3) din Constituție

privind statul de drept este neîntemeiată.

25.

În final, autoarea excepției de neconstituționalitate solicită Curții Constituționale să constate că, ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, dispozițiile de lege criticate nu mai pot fi aplicate, deoarece, potrivit

art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 , „La data intrării în vigoare a

Codului de procedură civilă

se abrogă: [...] k) orice alte dispoziții contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale“; or, potrivit

art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, „Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.“ Cu privire la această solicitare, Curtea constată că nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci vizează o pretinsă neconcordanță între anumite prevederi de lege. Or, potrivit

art. 2 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, fiind neconstituționale prevederile actelor care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 280/64/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 5 alin. (7) teza referitoare la competența Curții de Apel București din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 martie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.