Decizia nr. 104/2017
la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală , în interpretarea dată prin Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale art. 478 alin. (1) și art. 479 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Interpretează 1
- Decizia nr. 25/2014 17 noiembrie 2014 privind examinarea pronunțării unei hotărâri în faza de urmărire penală, în procedura acor…
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel-Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 396 alin. (10) ,
art. 478 alin. (1)
și
art. 479 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Pop Murariu Cristian Aurel în Dosarul nr. 83/84/2016 al Tribunalului Sălaj - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 604D/2016.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că autorul excepției critică lipsa din dispozițiile de lege criticate a posibilității reducerii limitelor de pedeapsă în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției. În continuare, arată că instanța de contencios constituțional, analizând critici de neconstituționalitate identice cu cele formulate în prezenta cauză prin raportare la aceleași dispoziții criticate, a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Apreciază că cele reținute prin
Decizia nr. 690 din 24 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2017, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, drept care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Sentința penală nr. 78 din 6 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 83/84/2016, Tribunalul Sălaj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 396 alin. (10) ,
art. 478 alin. (1)
și
art. 479 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Pop Murariu Cristian Aurel, cu ocazia soluționării unui acord de recunoaștere a vinovăției.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate, spre deosebire de procedura de recunoaștere a învinuirii în fața instanței, nu permite diminuarea limitelor speciale cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii și cu 1/4 în cazul pedepsei amenzii. Această împrejurare este de natură a provoca o situație defavorabilă persoanelor care uzează de procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției din cursul urmăririi penale, în raport de persoanele care își recunosc vinovăția în fața instanței, în baza
art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală .
6.
Tribunalul Sălaj - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Guvernul arată că, în materie penală, judecarea cauzelor se poate desfășura într-o procedură accelerată - prin scurtarea etapei cercetării judecătorești - dacă inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți. În sensul
art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală , interpretat per a contrario, procedura de judecată accelerată nu se poate aplica atunci când acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață. Dacă, soluționând cauza, instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei recunoașterea învinuirii produce efecte și pe planul dreptului material penal, determinând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, și cu o pătrime, în cazul pedepsei amenzii.
9.
În ce privește procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, aceasta este reglementată de
art. 478 și următoarele din Codul de procedură penală , fiind o instituție specifică sistemului procesual adversial, un element de „justiție negociată“. În sensul dispozițiilor
art. 483 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , dacă actul de inculpare are ca obiect mai multe infracțiuni, acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia și cu privire numai la unele dintre acestea; de asemenea, în același caz, dacă pentru celelalte infracțiuni se dispune trimiterea în judecată a inculpatului, sesizarea instanței se face separat: pentru primele, actul de sesizare îl va constitui acordul de recunoaștere a vinovăției, iar pentru celelalte, rechizitoriul. Așadar, cele două instituții pot fi incidente în legătură cu același act de inculpare; astfel, dacă un inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni cu privire la care era posibilă încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, el poate beneficia de efectele procedurii accelerate de judecată, dacă recunoaște în fața instanței toate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și se declară de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală.
10.
Având în vedere cele expuse, Guvernul arată că cele două proceduri diferă atât prin condițiile în care devin incidente, cât și prin efectele pe care le produc pe planul dreptului material și al dreptului procesual penal. Or, reglementarea diferită a unor situații juridice diferite nu constituie o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 396 alin. (10) ,
art. 478 alin. (1)
și
art. 479 din Codul de procedură penală . Dispozițiile
art. 396 alin. (10)
și cele ale
art. 479
au fost modificate prin
art. II pct. 100
și
pct. 119 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Curtea observă că a fost sesizată prin Sentința penală din 6 aprilie 2016, anterior modificărilor arătate, astfel că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 396 alin. (10) ,
art. 478 alin. (1)
și
art. 479 din Codul de procedură penală
în forma de dinainte de modificare.
14.
În continuare, Curtea reține că, prin
Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 22 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor
art. 480-485 din Codul de procedură penală , procurorul nu poate, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, să rețină dispozițiile
art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală , cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită. Având în vedere că motivele de neconstituționalitate ridicate de autorul excepției se referă la discriminarea ce decurge din imposibilitatea diminuării limitelor speciale cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii și cu 1/4 în cazul pedepsei amenzii în cazul procedurii speciale a acordului de recunoaștere a vinovăției, spre deosebire de procedura de recunoaștere a învinuirii în fața instanței, Curtea constată că examinarea constituționalității va avea în vedere dispozițiile
art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală , în interpretarea dată prin
Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014
a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
15.
Astfel, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală , în interpretarea dată prin
Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014
a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale
art. 478 alin. (1)
și
art. 479 din Codul de procedură penală . Dispozițiile criticate au următorul conținut:
–
Articolul 396
alin. (10) : „Când judecata s-a desfășurat în condițiile
art. 375 alin. (1)
și
(2) , când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile
art. 377 alin. (5)
ori
art. 395 alin. (2) , iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.“;
–
Articolul 478
alin. (1) : „În cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat.“;
–
Articolul 479
: „Acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.“
16.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în
art. 16 alin. (1)
referitor la egalitatea în drepturi și
art. 21 alin. (3)
potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
17.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală , în interpretarea dată prin
Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014
a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea reține că, prin
Decizia nr. 53 din 16 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 12 mai 2016, a statuat că acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o procedură specială ce are ca obiect, conform
art. 479 din Codul de procedură penală , recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia. Potrivit
art. 478 din Codul de procedură penală , în cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat. Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat. Limitele încheierii lui sunt stabilite prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior, iar efectele sunt supuse aceluiași aviz.
18.
Cu același prilej, Curtea a reținut că, spre deosebire de acordul de recunoaștere a vinovăției, recunoașterea învinuirii are loc în faza judecății în primă instanță. Aceasta constituie o procedură simplificată de judecare și soluționare a cauzei, în cadrul căreia inculpatul recunoaște situația de fapt reținută în sarcina sa prin rechizitoriu și solicită să fie judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale și a înscrisurilor noi prezentate de părți și de persoana vătămată. Conform
art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală , în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele completului pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți (n.r. și de persoana vătămată, ca urmare a modificărilor aduse prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 ), dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i, totodată, la cunoștință dispozițiile
art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală . Potrivit acestora din urmă, recunoașterea de către inculpat a învinuirii are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și reducerea cu o pătrime a acestor limite în cazul pedepsei amenzii.
19.
Distinct de aceste aspecte, Curtea observă că regimul sancționator prevăzut la
art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală
în cazul recunoașterii învinuirii a fost reglementat prin
art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală
și pentru cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției.
Articolul 480
alin. (3) din Codul de procedură penală
a fost însă abrogat prin dispozițiile
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, nefiind astfel niciodată în vigoare. Curtea reține că, prin
art. I pct. 121 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, la
articolul 480 , după
alineatul (3)
s-a introdus un nou alineat,
alineatul (4) , cu următorul cuprins: „Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Pentru inculpații minori se va tine seama de aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.“
20.
Cu toate acestea, Curtea observă că la momentul sesizării sale și al pronunțării Sentinței penale, regimul sancționator aplicabil în cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției nu era reglementat în sensul celor prevăzute de
noul alineat (4)
introdus prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Totodată, Curtea reține că împotriva Sentinței penale pronunțate de Tribunalul Sălaj - Secția penală nu a fost exercitată calea de atac a apelului, astfel că este exclusă o eventuală aplicare în cauză a noilor reglementări relative la regimul sancționator aplicabil în cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției.
21.
Astfel, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate relative la încălcarea principiului nediscriminării prin imposibilitatea aplicării în cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției al aceluiași sistem sancționator ca cel aplicabil în cazul recunoașterii învinuirii, Curtea observă că, răspunzând unei critici identice cu cea formulată în prezenta cauză, s-a pronunțat prin
Decizia nr. 53 din 16 februarie 2016 , precitată. Cu acel prilej, instanța de control constituțional a constatat că o astfel de excepție de neconstituționalitate este argumentată prin compararea regimului sancționator aplicabil în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției cu cel aplicabil în cazul recunoașterii de către inculpat a faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.
22.
Totodată, Curtea a reținut că, în aceste condiții, neconstituționalitatea textului criticat este dedusă prin compararea celor două instituții sub aspectul regimului sancționator aplicabil. Or, având în vedere prevederile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
23.
Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, referitor la critici de neconstituționalitate similare, în jurisprudența sa, a statuat că acestea urmează să fie respinse ca inadmisibile, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne (a se vedea
Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 18 noiembrie 2013, și
Decizia nr. 823 din 3 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2016).
24.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală , în interpretarea dată prin
Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014
a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
25.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 478 alin. (1)
și
art. 479 din Codul de procedură penală , Curtea observă că motivele de neconstituționalitate ridicate de autorul excepției se referă la regimul sancționator aplicabil în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției, fără a arăta, în mod concret, în ce măsură dispozițiile criticate vin în contradicție cu prevederile constituționale relative la principiul nediscriminării.
26.
Or, potrivit
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile
art. 146 din Constituție . De altfel, prin
Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a statuat că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă ce va cuprinde trei elemente, și anume textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia. De aceea, Curtea a constatat că, în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere, deci, că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele trei elemente menționate.
27.
Curtea apreciază că, în prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În același sens a statuat Curtea și prin
Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.»“ (a se vedea în acest sens și
Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008).
28.
Astfel, Curtea constată că, dat fiind caracterul general al textelor constituționale invocate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 478 alin. (1)
și ale
art. 479 din Codul de procedură penală .
29.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală , în interpretarea dată prin
Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014
a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale
art. 478 alin. (1)
și
art. 479 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Pop Murariu Cristian Aurel în Dosarul nr. 83/84/2016 al Tribunalului Sălaj - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 7 martie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.