Decizia nr. 119/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ștefan Eugeniu Mihăilescu, Liana Ciurezu, Adrian Ilie Iosif, Ioan Gavrilă și Vasile Tilcă în Dosarul nr. 25.636/215/2015 al Tribunalului Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 200 D/2016.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că procedura în cadrul căreia se pune în discuție redeschiderea urmăririi penale nu echivalează cu o judecată asupra fondului și nu vizează stabilirea vinovăției făptuitorului, aspectele avute în vedere privind exclusiv legalitatea și temeinicia ordonanței de redeschidere a urmăririi penale, context în care, chiar dacă se pune în discuție formularea unei acuzații în materie penală, așa cum Curtea Constituțională a statuat prin
Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015 , această procedură nu privește, totuși, luarea unei hotărâri referitoare la respectiva acuzație în materie penală, lucru care urmează să se întâmple doar ulterior, după redeschiderea urmăririi penale. Așa fiind, se arată că opțiunea legiuitorului ca o astfel de încheiere să nu fie supusă contestației nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției, nefiind obligatorie asigurarea dublului grad de jurisdicție în materie penală.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea nr. 10 din 21 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 25.636/215/2015, Tribunalul Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ștefan Eugeniu Mihăilescu, Liana Ciurezu, Adrian Ilie Iosif, Ioan Gavrilă și Vasile Tilcă într-o cauză având ca obiect soluționarea contestațiilor formulate de autorii excepției împotriva încheierii de confirmare a ordonanței procurorului de redeschidere a urmăririi penale.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se face trimitere la
Decizia Curții Constituționale nr. 496 din 23 iunie 2015 , prin care instanța de contencios constituțional a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăște „fără participarea procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului“, din cuprinsul dispozițiilor
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală , este neconstituțională. Se susține că, în urma pronunțării acestei decizii, a fost acoperit viciul de neconstituționalitate al textului criticat sub aspectul asigurării caracterului oral și contradictoriu al procedurii redeschiderii urmăririi penale, dar a fost menținut caracterul neconstituțional al prevederilor
art. 335 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură penală , sub aspectul lipsei unei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară confirmă sau infirmă cererea de redeschidere a urmăririi penale. Se arată că lipsa posibilității de a contesta soluția pronunțată, conform
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală , este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil. Se susține că, în lipsa căii de atac anterior menționate, dreptul fundamental invocat este golit de conținut și că simplul drept al persoanei de a se adresa justiției capătă caracter formal atâta vreme cât garanțiile specifice procesului echitabil nu sunt respectate. Se arată că, pentru ca persoanele vătămate prin săvârșirea unor infracțiuni să aibă plenitudinea exercitării drepturilor fundamentale ale căror titulare sunt, este necesar ca acestea să aibă la dispoziție nu doar o procedură de judecată contradictorie și orală, ci și calea de atac a contestației împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară analizate.
6.
Tribunalul Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că accesul liber la justiție nu presupune accesul, în toate categoriile de cauze, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Se arată că atât competența instanțelor, cât și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, care, cu respectarea principiului egalității în drepturi, poate să prevadă reguli diferite, pentru diferite categorii de cauze. Se susține că, în sistemul nostru juridic, folosirea anumitor căi de atac poate fi exclusă, prin lege, din motive de asigurare a celerității soluționării cauzelor, pentru protejarea anumitor interese sociale sau pentru că natura cauzei impune pronunțarea unei soluții definitive prompte și rapide, așa cum este cazul naturii procedurii redeschiderii urmăririi penale. Se arată, de asemenea, că, potrivit art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dreptul la un proces echitabil nu implică, în mod necesar, existența mai multor grade de jurisdicție sau a unor căi de atac.
7.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8.
Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că eliminarea căilor de atac împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, conform
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală , este justificată de caracterul special al procedurii redeschiderii urmăririi penale, procedură ce impune asigurarea soluționării cu celeritate, de către judecătorul de drepturi și libertăți, a cererii formulate de procuror și obținerea, în mod rapid, a unei hotărâri definitive, prin care să fie exercitat controlul judiciar asupra soluției procurorului de redeschidere a urmăririi penale. Se mai arată că, potrivit
art. 126 alin. (2)
și
art. 129 din Constituție , legiuitorului îi revine atribuția constituțională exclusivă de a stabili competența instanțelor judecătorești și regulile de procedură, prin urmare și cea a reglementării căilor de atac și că, de altfel, nici dispozițiile
art. 129 din Constituție , nici prevederile
art. 6 din Convenție
nu obligă la asigurarea tuturor căilor de atac în toate cauzele.
9.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se susține că procedura confirmării de către judecătorul de drepturi și libertăți a redeschiderii urmăririi penale constituie, ea însăși, o garanție procesuală a caracterului echitabil al actului redeschiderii urmăririi penale, fiind reglementată de legiuitor în vederea punerii în acord a dispozițiilor Codului de procedură penală cu prevederile
art. 6 paragraful 1 din Convenție , ca urmare a celor statuate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în
Hotărârea din 4 august 2005 , pronunțată în Cauza Stoianova și Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care instanța europeană a constatat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanțe naționale, care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul de a aprecia dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. Se face trimitere, în acest sens, la
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 27 din 29 octombrie 2015
privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă ordonanța procurorului ierarhic superior, prin care, în baza
art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală , este admisă plângerea persoanei vătămate și se dispune infirmarea ordonanței procurorului și redeschiderea urmăririi penale, este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară potrivit
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală . Se face, totodată, referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, conform căreia legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și modalitățile instituite prin lege.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituție i, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală . Din analiza excepției de neconstituționalitate rezultă că autorii critică, în realitate, prevederile
art. 335 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură penală , care, la data invocării excepției de neconstituționalitate, aveau următorul cuprins: „Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă“.
13.
În urma modificării și completării
art. 335 din Codul de procedură penală
prin dispozițiile
art. II pct. 85 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, soluția juridică criticată a fost menținută de legiuitor, aceasta fiind inclusă în cuprinsul
art. 335 alin. (4^1) din Codul de procedură penală .
14.
Având în vedere cele statuate prin
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate dispozițiile
art. 335 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură penală
în forma lor în vigoare la data invocării excepției.
15.
Se susține că textul criticat contravine prevederilor
art. 21 alin. (3) din Constituție
și
art. 6 din Convenție .
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin
Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015 , paragrafele 16 și 17, a reținut că dispozițiile
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală
reglementează reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere a acesteia. S-a arătat, în acest sens, că potrivit
art. 273 din Codul de procedură penală din 1968 , reluarea urmării penale în caz de redeschidere era de competența exclusivă a procurorului, prevederile
alin. 2
al articolului anterior menționat arătând doar că redeschiderea urmăririi penale se dispune de procuror prin ordonanță. Spre deosebire de vechea reglementare, conform
art. 335 alin. (4) din actualul Cod de procedură penală , instituția redeschiderii urmăririi penale nu mai este prerogativa exclusivă a procurorului, ci este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. În acest fel, legiuitorul a înțeles să pună în acord dispozițiile Codului de procedură penală cu prevederile
art. 6 paragraful 1 din Convenție , ca urmare a celor reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin
Hotărârea din 4 august 2005 , pronunțată în Cauza Stoianova și Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care instanța europeană a constatat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanțe naționale care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul de a aprecia dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. Curtea a arătat, totodată, că lipsurile care apar în realizarea anchetelor inițiale nu sunt imputabile reclamanților și nu trebuie să îi pună pe aceștia în situații defavorabile. Prin urmare, Curtea a reținut că procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a redeschiderii urmăririi penale astfel reglementată constituie o garanție procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanților la procesul penal, conform dispozițiilor
art. 21 alin. (3) din Constituție
și celor ale
art. 6 paragraful 1 din Convenție .
17.
Prin aceeași decizie, paragrafele 19-23, Curtea a reținut că dispozițiile
art. 335 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală
reglementează trei cazuri de redeschidere a urmăririi penale de către procuror, din oficiu. Potrivit
alin. (1) al art. 335 din Codul de procedură penală , redeschiderea urmăririi penale are loc atunci când procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția clasării constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia această soluție. În acest caz, procurorul ierarhic superior infirmă ordonanța de clasare și dispune redeschiderea urmăririi penale, restituind dosarul organului de cercetare penală, potrivit
art. 317 din Codul de procedură penală . Conform
art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală , redeschiderea urmăririi penale poate fi dispusă și în situația în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea. În acest caz, procurorul revocă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale. În fine, potrivit
art. 335 alin. (3) din Codul de procedură penală , procurorul revocă ordonanța de renunțare la urmărire penală și dispune redeschiderea urmăririi penale când constată că suspectul sau inculpatul nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite conform
art. 318 alin. (3)
din același cod. Situațiilor procesuale anterior analizate le sunt aplicabile dispozițiile
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală , conform cărora redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității. În vederea pronunțării unei soluții în acest sens, judecătorul de cameră preliminară este obligat să verifice legalitatea și temeinicia ordonanței de redeschidere a urmăririi penale. Verificarea legalității ordonanței de redeschidere a urmăririi penale constă în analiza realizată de judecătorul de cameră preliminară cu privire la îndeplinirea condițiilor legale pentru reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere, respectiv faptul că, în drept, în cauză este aplicabilă una dintre situațiile prevăzute la
art. 335 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală . Neîndeplinirea condițiilor de legalitate anterior arătate determină infirmarea ordonanței de redeschidere a urmăririi penale. Verificarea temeiniciei ordonanței de redeschidere a urmăririi penale presupune, însă, efectuarea unui control asupra situațiilor de fapt ce determină aplicarea prevederilor legale ale
art. 335 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală . Astfel, judecătorul de cameră preliminară se află, potrivit textului criticat, în situația de a verifica și constata că, în mod concret, în cauză nu a existat împrejurarea pe care s-a întemeiat soluția de clasare [în situația prevăzută la
art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală ], au apărut fapte sau împrejurări noi care fac să dispară împrejurarea pe care s-a întemeiat clasarea [în situația prevăzută la
art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală ] sau că suspectul sau inculpatul nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite potrivit
art. 318 alin. (3) din Codul de procedură penală , cu prilejul renunțării de către procuror la urmărirea penală [în situația prevăzută la
art. 335 alin. (3) din Codul de procedură penală ].
18.
Tot prin
Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015 , paragrafele 24-25, Curtea a reținut că redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale conform dispozițiilor
art. 285 și următoarele din Codul de procedură penală . În acest sens,
art. 335 alin. (1)
din același cod prevede că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale, dispozițiile
art. 317 din Codul de procedură penală
urmând a fi aplicate în mod corespunzător. Astfel, redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluțiile prevăzute la
art. 327 din Codul de procedură penală , respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunțarea la urmărire. Dacă ultimele două potențiale soluții nu schimbă situația juridică a persoanei în privința căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluția de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, poate avea ca efect supunerea acesteia cercetării judecătorești. Dar, în oricare dintre cele trei situații juridice analizate împotriva persoanei referitor la care este confirmată soluția de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzație în materie penală.
19.
Având în vedere cele reținute prin decizia anterior citată, Curtea constată că procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale nu are ca finalitate stabilirea vinovăției persoanei în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru care a fost urmărită penal, ci doar reluarea urmăririi penale în privința acesteia, care va fi urmată de aplicarea de către procuror a uneia dintre soluțiile prevăzute la
art. 327 din Codul de procedură penală
mai sus enumerate. Prin urmare, în cazul trimiterii în judecată, inculpatului îi vor fi aplicabile toate dispozițiile prevăzute la
art. 349 și următoarele din Codul de procedură penală
ce reglementează judecata, acesta urmând a beneficia de toate garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil, asigurate de legiuitor în etapa procesului penal anterior menționată. Astfel, procedura reglementată prin textul criticat nu trebuie analizată izolat, din perspectiva asigurării garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil, ci prin raportare la ansamblul dispozițiilor legale ce reglementează procesul penal, întrucât aceasta are ca efect formularea unei acuzații în materie penală, acuzație care va fi însă dezbătută în faza judecății.
20.
Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat, în repetate rânduri, că prevederile constituționale ale
art. 21
nu obligă la asigurarea accesului la toate căile de atac și la toate structurile judecătorești, în toate categoriile de cauze. Prin aceeași jurisprudență, Curtea a statuat că, în considerarea unor situații deosebite, legiuitorul este îndreptățit să stabilească reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procesuale (a se vedea
Decizia nr. 572 din 3 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005).
21.
Totodată, prin
Decizia nr. 27 din 29 octombrie 2015
privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă ordonanța procurorului ierarhic superior, prin care, în baza
art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală , este admisă plângerea persoanei vătămate și se dispune infirmarea ordonanței procurorului și redeschiderea urmăririi penale, este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară potrivit
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 11 decembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a redeschiderii urmăririi penale astfel reglementate - respectiv prin ajungerea în fața unei „instanțe naționale“ - constituie, prin urmare, o garanție procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanților la procesul penal, conform dispozițiilor
art. 21 alin. (3) din Constituție
și ale
art. 6 paragraful 1 din Convenție .
22.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu poate fi reținută încălcarea, prin prevederile
art. 335 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală , a dispozițiilor
art. 21 alin. (3) din Constituție
și ale
art. 6 din Convenție .
23.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ștefan Eugeniu Mihăilescu, Liana Ciurezu, Adrian Ilie Iosif, Ioan Gavrilă și Vasile Tilcă în Dosarul nr. 25.636/215/2015 al Tribunalului Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile
art. 335 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 martie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.