Decizia nr. 157/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002

privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială Farmexpert DCI - S.R.L. din București în Dosarul nr. 12.582/314/2014 al Tribunalului Suceava - Secția a II-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 542D/2016.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, avocatul Dragoș Cosmin Sarău, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a depus note scrise în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, solicitând, totodată, judecarea cauzei în lipsă.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, sens în care reiterează argumentele expuse în notele scrise prin care a fost formulată excepția de neconstituționalitate. În esență, susține că reglementarea legală criticată, prin care se introduce obligativitatea obținerii prealabile a acordului scris din partea instituției publice în ipoteza în care operatorii economici doresc să cesioneze drepturile de încasat de la aceste instituții, este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată și accesului liber la o activitate economică, ignorându-se astfel acordul de voință al părților contractante. Menționează, de asemenea, că prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 819/2011 era prevăzută o procedură concretă în materia cesiunii de creanță, însă, ulterior abrogării acestuia, deși trebuia să se aplice regulile cesiunii de creanță prevăzute de Codul civil, a apărut o practică neunitară la nivelul caselor de asigurări de sănătate. În acest context, susține că, deși există Norme metodologice care indică cum se aplică prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002 , niciunde în cuprinsul textului de lege sau în cuprinsul acestor norme nu sunt specificate condițiile necesare și suficiente pentru ca cesiunea creanțelor pe care instituția publică le datorează unui agent economic să fie valabilă.

5.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, și arată că, deosebit de cesiunea de creanță reglementată de Codul civil, care este guvernată de principiul consensualismului, prin dispozițiile criticate din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 , legiuitorul a prevăzut, ca și condiție suplimentară pentru validitatea încheierii contractului de cesiune, acceptul prealabil exprimat în scris de către instituția publică care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate. Precizează că legiuitorul a avut în vedere calitatea specială a debitorului cedat și anume aceea de instituție publică, astfel încât reglementarea legală criticată nu contravine normelor constituționale invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate, nu afectează creanța cesionată și nici nu schimbă natura acesteia. Totodată, critica vizând lipsa unei reglementări infralegale, generată prin abrogarea Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 819/2011, ține de aplicarea legii și nu implică neconstituționalitatea textului criticat din cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6.

Prin Încheierea din 9 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 12.582/314/2014, Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002

privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială Farmexpert DCI - S.R.L. din București cu ocazia soluționării apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.636 din 19 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Suceava într-o cauză civilă având ca obiect pretenții.

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că „prin prevederile

art. 6^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002

se introduce obligativitatea obținerii prealabile a unui acord scris din partea instituției publice, fără a exista nicio cheie de control asupra modalității în care acest acord se eliberează.“ Învederează că, deși există Norme metodologice care arată cum se aplică prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002 , niciunde în cuprinsul textului de lege și/sau în cuprinsul acestor norme nu sunt specificate condițiile necesare și suficiente pentru ca cesiunea creanțelor pe care instituția publică le datorează unui agent economic sa fie valabilă. Arată că, lăsând la o parte caracterul impropriu al terminologiei utilizate în ceea ce privește valabilitatea unui contract, ceea ce creează posibilitatea discriminatorie caselor de asigurări de a lua în mod arbitrar orice decizie, prin reglementarea criticată sunt încălcate și dispozițiile

art. 44 ,

art. 45

și

art. 53 din Constituție . Apreciază că, prin aplicarea

art. 6^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 , instituția publică poate, și chiar reușește, să intervină în manifestarea de voință a părților, eliminând credința legitimă a cesionarului (autor al excepției) că în măsura îndeplinirii tuturor dispozițiilor legale speciale aferente cesiunii de creanță, va deveni creditorul instituției publice, în aceeași măsură ca și cedentul creanței. Arată că dreptul de creanță transmis de către cedent cesionarului reprezintă un bun pe care, și de care, cesionarul trebuie să se poată folosi fără nicio tulburare din partea niciunui terț, fie el și o instituție publică, dacă aceasta are la bază o atitudine arbitrară. Susține, astfel, că textul de lege criticat oferă posibilitatea exclusivă caselor de asigurări de sănătate de a aplica sau nu, după libera lor apreciere, dacă și cui dau acest acord prealabil, ceea ce nu reprezintă o stare de normalitate de jurisdicție și/sau de speranță legitimă a părților că vor beneficia de rezultatul manifestării lor de voință. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că modalitatea în care părțile contractante înțeleg să stingă obligațiile pe care le au între ele este și trebuie să rămână o prerogativă exclusivă a acestora, nimeni neputând să intervină și să dicteze modalitatea în care se vor stinge aceste obligații.

8.

Așadar, prin aplicarea prevederilor

art. 6^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002

apar veritabile restrângeri ale exercițiului unor drepturi, restrângeri care au un regim juridic special, stabilit prin

art. 53 din Constituție . Or, prin textul criticat, legiuitorul își arogă competența de a lipsi de eficacitate acest contract de cesiune de creanță față de instituțiile publice, fără a exista niște criterii obiective care să stea la baza acestei acțiuni. Toate acestea conduc, evident, la încălcarea

art. 44 din Constituție , iar consecința paralizării manifestării de voință a părților privind transferul de proprietate asupra creanței cedate conduce, în egală măsură, la o ingerință evidentă în libertatea de a desfășura o activitate economică, prevăzută de

art. 45 din Legea fundamentală , ce trebuie coroborat și cu dispozițiile

art. 135 din Constituție . Prin urmare, prin acest

art. 6^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 , se încalcă dreptul fundamental al persoanelor fizice și juridice de a alege singure și fără nicio ingerință din partea nimănui care este activitatea economică pe care doresc să o întreprindă.

9.

Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepției de neconstituționalitate. Arată că textul de lege criticat nu aduce atingere

art. 44 din Constituție , iar reglementarea amănunțită a procedurii de cesiune a drepturilor de încasat de la instituții publice de către operatorii economici nu este în niciun caz susceptibilă a vătăma proprietatea privată. De asemenea, apreciază că textul criticat nu aduce atingere principiului accesului liber la o activitate economică, ci doar stabilește condițiile pentru cesiunea drepturilor de încasat de la instituții publice de către operatorii economici. Instanța de judecată arată, totodată, că reglementarea criticată nu contravine nici dispozițiilor constituționale ale

art. 53 , întrucât măsura restrângerii este proporțională cu situația care a determinat-o, fiind aplicată nediscriminatoriu, și nici celor ale

art. 135

privind libera inițiativă și concurență.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Guvernul arată că din criticile formulate de autoarea excepției reiese că aceasta este nemulțumită de faptul că nu există prevederi care să reglementeze o procedură de acordare a acceptului instituției publice pentru cesiunea de creanță ce vizează drepturile de încasat de la instituții publice. Or, având în vedere competența Curții Constituționale, apreciază că o atare critică, care vizează o lacună legislativă, este inadmisibilă.

12.

Având în vedere și celelalte critici formulate, apreciază că cerința acceptului prealabil exprimat în scris a instituției publice, în calitate de debitor cedat, nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate al cesionarului. Cesiunea de creanță este o convenție între cedent și cesionar, dar care produce efecte asupra unui terț. Anterior obținerii acceptului instituției publice, cesiunea produce efecte depline între părți cedent și cesionar. Drept urmare, cedentul este ținut să predea cesionarului tot ceea ce primește de la debitorul cedat, astfel că lipsa acceptului nu impietează asupra drepturilor și obligațiilor reciproce ale părților cesiunii. Raportat la toate acestea, apreciază că prevederile criticate nu aduc atingere dispozițiilor constituționale ale

art. 44

și nici

art. 53 . În ceea ce privește pretinsa încălcare a

art. 45

și

art. 135 din Constituție , apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile avocatului prezent, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 6^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002

privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 16 aprilie 2008, articol introdus prin

articolul unic pct. 3 din Legea nr. 125/2011

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2010

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002

privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului și pentru modificarea

art. 52 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice. Prevederile criticate au următorul cuprins:

(1)

Operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituții publice aferente bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, prevăzute la

art. 6 alin. (1) , către alți operatori economici sau alte instituții de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituției publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate.

(2)

Suma care face obiectul cesionării se achită de către instituțiile publice în contul indicat de cesionar, deschis la Trezoreria Statului, numai dacă operatorul economic nu are obligații de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale.

(3)

Instituțiile publice care plătesc sume reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate datorate operatorilor economici care și-au cesionat drepturile de încasat vor solicita organelor fiscale competente eliberarea certificatelor de atestare fiscală ale operatorilor economici respectivi, conform

art. 112 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plății. În acest caz, eliberarea certificatului de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru.

(4)

În cazul în care certificatul de atestare fiscală conține obligații de plată ale beneficiarului, instituțiile publice înștiințează operatorul economic și cesionarul cu privire la cuantumul acestor obligații.

(5)

În termen de 10 zile lucrătoare de la înștiințare, dar nu mai târziu de 20 decembrie, operatorul economic poate prezenta instituției publice un nou certificat de atestare fiscală din care să rezulte că acesta nu mai are obligații către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale.

(6)

La expirarea termenului prevăzut la

alin. (5) , instituțiile publice au următoarele obligații:

a)

virează în contul operatorului economic prevăzut la

art. 6 alin. (1)

suma aferentă obligațiilor bugetare înscrise în certificatul de atestare fiscală;

b)

virează în contul cesionarului, deschis la Trezoreria Statului, diferența dintre suma cesionată și suma prevăzută la lit. a).

16.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 44

privind dreptul de proprietate privată,

art. 45

referitor la libertatea economică,

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și celor ale

art. 135

privind economia. În egală măsură, consideră că sunt încălcate și dispozițiile

art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului

și cele ale

art. 1 din Primul Protocol

adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , coroborate cu

art. 11 din Constituția României .

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia susține, în principal, faptul că până la introducerea, prin

Legea nr. 125/2011 , a prevederilor

art. 6^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 , existau reglementări speciale stabilite prin ordine de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate privind aplicarea instituției cesiunii de creanță privind sumele datorate farmaciilor de către casele de asigurări de sănătate. Însă, după abrogarea Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 819/2011 privind aprobarea cesiunii de creanță a furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 706 din 12 octombrie 2012, casele de asigurări de sănătate, fără a avea o practică unitară, au stabilit din proprie inițiativă faptul că, în considerarea dispozițiilor

art. 6^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 , au libertatea absolută de a fi de acord sau nu cu eventuala cedare a creanțelor de către creditorii lor.

18.

În contextul criticilor formulate de autoarea excepției, Curtea constată că aceasta este nemulțumită, totodată, de faptul că, deși există norme metodologice în ceea ce privește modalitatea de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002 , nicăieri în cuprinsul acestora nu există prevederi care să reglementeze procedura de acordare a acceptului instituției publice pentru cesiunea de creanță ce vizează drepturile de încasat de la instituții publice, „nefiind indicate condițiile necesare și suficiente pentru ca cesiunea creanțelor pe care instituția publică le datorează unui agent economic să fie valabilă.“

19.

Or, analiza unor astfel de critici de neconstituționalitate, care vizează o lacună legislativă, or o eventuală completare a reglementării legale criticate, nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“ și, prin urmare, nu are competența de a cenzura o eventuală omisiune legislativă. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa (spre exemplu,

Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999) că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002

privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială Farmexpert DCI - S.R.L. din București în Dosarul nr. 12.582/314/2014 al Tribunalului Suceava - Secția a II-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 martie 2017.