Ordin · Ministerul Finanțelor Publice

Ordinul nr. 1237/2018

privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanțelor Publice a unor împrumuturi pe piețele externe de capital, prin lansarea unor serii noi de obligațiuni cu maturitatea de 12 și, respectiv, 20 de ani, în sumă totală cuprinsă între 1 miliard euro și 2 miliarde euro, în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes" și desemnarea administratorilor tranzacției

prezumat în vigoare

Data actului
1 februarie 2018
Emitent
Ministerul Finanțelor Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 100 din 1 februarie 2018
Citează
5 acte
Structură
5 articole · 3.219 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare, și ale

Normelor metodologice

de aplicare a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, al prevederilor

pct. 4.1.a), b) 2 subpct.10

și

11 din Normele metodologice

de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007 , cu modificările și completările ulterioare, precum și al prevederilor

art. 3 din Hotărârea Guvernului 1.264/2010

pentru aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes“, cu modificările ulterioare,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă contractarea de către Ministerul Finanțelor Publice a unor împrumuturi pe piețele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes“, în sumă totală cuprinsă între 1 miliard euro și 2 miliarde euro, prin lansarea unor serii noi de obligațiuni cu maturitatea de 12 și, respectiv, 20 de ani, împrumuturile fiind denumite în continuare emisiune. Suma finală, precum și ceilalți termeni și condiții financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării emisiunii, în funcție de condițiile de piață.

Articolul 2

Emisiunea este administrată de către Barclays Bank PLC, Erste Group Bank AG, ING Bank NV, Société Générale și UniCredit Bank AG.

Articolul 3

Suma aferentă emisiunii se virează în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Banca Națională a României și se utilizează pentru finanțarea deficitului bugetar, refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare privind datoria publică.

Articolul 4

Plata serviciului datoriei publice aferentă emisiunii se asigură conform legislației în vigoare privind datoria publică.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul finanțelor publice,
Daniela Pescaru,
secretar de stat
București, 1 februarie 2018.
Nr. 1.237.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.