Acordul din 26 mai 1999
de cooperare pentru prevenirea și combaterea infractionalitatii transfrontaliere
prezumat în vigoare
-------------
în dorința de a largi și de a diversifica relațiile de cooperare în cadrul Programului "Inițiativa de cooperare în Sud-Estul Europei",
luând în considerare importanța legăturilor comerciale dintre părți și a celor cu alte state și dorind să contribuie la dezvoltarea armonioasă a acestor legături,
recunoscând interesul lor reciproc în ceea ce privește combaterea infracțiunilor transfrontaliere și dezvoltarea unei mai strânse cooperări regionale în aplicarea legislației,
fiind convinse ca infracțiunile existente la frontierele părților reprezintă o amenințare serioasă pentru suveranitatea acestora și pentru comerțul legal, aceasta putând fi combatuta în mod eficient prin cooperarea dintre autoritățile cu atribuții legale specifice,
fiind de părere ca, pentru a realiza acest obiectiv, ar trebui sa existe un angajament de dezvoltare a cooperării în cel mai înalt grad între autoritățile cu atribuții legale specifice,
considerând ca infracțiunile transfrontaliere prejudiciază interesele economice, fiscale și comerciale ale respectivelor state,
având în vedere acordurile, înțelegerile sau tratatele existente privind asistența reciprocă, precum și alte acorduri internaționale cu privire la aplicarea legii, deja acceptate de părți,
au convenit următoarele:
*) Traducere.
Guvernele semnatare ale acordului, denumite în continuare părți,
Articolul 1
Definiții
În sensul prezentului acord:
a) sintagma autorități cu atribuții în aplicarea legii privind infractionalitatea transfrontaliera și vamală defineste autoritățile naționale competente, desemnate de părți; aceasta desemnare va fi confirmată la Secretariatul SECI și poate fi modificată printr-o notificare adresată acestuia;
b) sintagma infractionalitate transfrontaliera defineste toate încălcările sau tentativele de încălcare a legislatiilor și reglementărilor naționale, în scopul organizării, dirijarii, sprijinirii sau facilitării activităților infractionale internaționale;
c) sintagma legi vamale defineste legile și reglementările aplicate de administrațiile vamale la importul, exportul și tranzitul sau la circulația mărfurilor, în corelatie cu drepturile, comisioanele și cu alte taxe vamale sau cu măsurile prohibitive, restricțiile și cu alte controale similare referitoare la miscarea bunurilor aflate sub control, care traverseaza frontierele naționale;
d) termenul informații defineste date sub orice formă, documente, evidente și rapoarte ori copii legalizate sau autentificate de pe acestea;
e) termenul persoana defineste orice persoană fizica sau juridică;
f) sintagma date personale defineste toate informațiile referitoare la o persoană fizica identificata sau identificabila;
g) termenul bunuri defineste bunurile de orice fel și documentele sau instrumentele juridice care menționează dreptul la sau interesul pentru aceste bunuri;
h) sintagma măsuri provizorii defineste:
interzicerea temporară a schimbării naturii bunurilor, a efectuării actelor de dispoziție asupra bunurilor, a deplasarii sau transferului bunurilor; sau
preluarea temporară a custodiei sau a controlului asupra bunurilor, pe baza unei dispoziții emise de un tribunal, o autoritate competentă sau prin alte mijloace juridice ori administrative;
i) sintagma pierderea unui drept defineste privarea de folosință ori de posesia unor bunuri în baza unei dispoziții a unui tribunal sau a unei autorități competente și include și confiscarea în cazurile în care se poate aplica;
j) sintagma autoritatea solicitanta defineste autoritatea descrisă la art. 1 lit. a), care cere asistența în conformitate cu prevederile art. 8 paragraful 1;
k) sintagma autoritatea solicitată defineste autoritatea descrisă la art. 1 lit. a), căreia i se cere asistența în conformitate cu prevederile art. 8 paragraful 1.
Articolul 2
Domeniul de aplicare a acordului
1. Părțile, prin autoritățile desemnate, își vor acorda asistența reciprocă, în conformitate cu prevederile prezentului acord, în ceea ce privește prevenirea, descoperirea, investigarea, aducerea în fața justiției și sancționarea infracțiunilor transfrontaliere.
2. Prezentul acord nu va fi interpretat ca putând sa prejudicieze sau sa afecteze aplicarea Tratatului Uniunii Europene, a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 și a Convenției pentru aplicarea Acordului Schengen din 19 iunie 1990, a acordurilor internaționale, acordurilor de asistența reciprocă și a altor acorduri internaționale privind aplicarea legii, acceptate deja de părți, sau a oricărei asistente reciproce privind aplicarea unei legi, unui acord, unei înțelegeri sau a unui tratat în vigoare între oricare dintre părțile la acest acord sau care ar putea fi încheiat ulterior de acestea.
3. Fiecare parte va executa cererile de asistența în sensul prezentului acord, în conformitate cu prevederile legale ale statului sau.
4. În scopul îmbunătățirii eficientei prevenirii, descoperirii, investigarii și aducerii în fața justiției a infracțiunilor transfrontaliere, în calitate de membri activi ai OIPC-Interpol în probleme specifice activității poliției și ai Organizației Mondiale a Vamilor în probleme vamale, statele participante la SECI vor face schimb de informații și de analize în parteneriat cu autoritățile lor cu atribuții în aplicarea legii, cu Secretariatul General Interpol și cu Organizația Mondială a Vamilor.
Articolul 3
Formele asistenței speciale
1. La cerere sau din proprie inițiativă, o parte va furniza asistența unei alte părți, sub forma de informații cu privire la infractionalitatea transfrontaliera.
2. La cerere, o parte va furniza asistența sub forma de informații care pot să asigure punerea în aplicare a legislației și a reglementărilor naționale de evaluare exactă a drepturilor vamale și a taxelor impuse de părți.
3. La cerere sau din proprie inițiativă o parte poate oferi asistența sub forma de informații, care includ, dar nu se limitează la:
a) metode și tehnici de examinare a pasagerilor și a mărfurilor;
b) aplicarea cu succes a mijloacelor și tehnicii de lupta împotriva fraudelor;
c) acțiuni ce ar putea fi folositoare în lupta împotriva fraudelor;
d) noi metode folosite în comiterea infracțiunilor.
Părțile vor coopera pentru:
a) facilitarea unei coordonari eficiente;
b) stabilirea și menținerea canalelor de comunicare pentru a facilita asigurarea și schimbul rapid de informații;
c) asigurarea reciprocă, după caz, a oricărui alt tip de asistența tehnica, prin schimb de cunoștințe profesionale, științifice și tehnice;
d) evaluarea și testarea noilor echipamente sau proceduri;
e) orice alte probleme administrative generale care pot necesita din când în când acțiuni comune;
f) punerea în practica a metodelor de livrări controlate, în conformitate cu legislația naționala a părților interesate.
5. La cerere, părțile se vor informa reciproc despre efectuarea legală a importului pe teritoriul uneia dintre părți al mărfurilor exportate din teritoriul celeilalte părți. Dacă se solicita, informațiile vor cuprinde procedura vamală aplicată pentru vamuirea bunurilor.
6. La cerere, partea solicitată va acorda, în măsura în care este abilitata, în limita resurselor disponibile și în conformitate cu legislația naționala, informații referitoare la:
a) persoane cunoscute sau suspectate de autoritatea solicitanta de a fi comis infracțiuni transfrontaliere, în special persoanele care intră în și ies de pe teritoriul sau;
b) bunurile aflate în curs de transport sau depozitate, identificate de autoritatea solicitanta ca făcând obiectul unei activități de trafic clandestin cu destinația în teritoriul sau; și
c) mijloacele de transport suspectate de a fi fost folosite la comiterea unor fraude pe teritoriul părții solicitante.
7. La cerere sau din proprie inițiativă, părțile își vor furniza reciproc informațiile cu privire la activitățile ce pot conduce la apariția infracțiunilor transfrontaliere. În cazuri care pot implica daune substanțiale asupra economiei, sănătății publice, securității publice sau oricăror alte interese vitale ale celeilalte părți, o parte va putea furniza aceste informații în măsura posibilităților, fără cerere specială.
8. În conformitate cu legislația naționala, părțile își vor acorda asistența prin punerea în practica a măsurilor provizorii și a procedurilor legale referitoare la bunuri, venituri și/sau mijloace ale infracțiunilor transfrontaliere supuse acestor măsuri provizorii.
9. Părțile pot, cu condiția respectării legislației naționale:
a) sa dispună de bunurile, de veniturile și de mijloacele confiscate ca urmare a activității de asistența oferite prin prezentul acord, în ceea ce privește controlul bunurilor, veniturilor și mijloacelor respective;
b) sa transfere bunurile, veniturile sau mijloacele confiscate ori veniturile rezultate în urma vânzării lor către cealaltă parte, în condiții stabilite de comun acord.
Articolul 4
Confidențialitatea informațiilor și protecția datelor personale
1. Informațiilor obținute potrivit prezentului acord li se va asigura de către autoritatea solicitanta același grad de confidențialitate cu cel care este acordat de legea statului sau aceluiași tip de informații la care acesta are acces.
2. Fără a prejudicia prevederile Convenției pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea automatizata a datelor (Consiliul Europei, ETS No. 108 Strasbourg, 28 ianuarie 1981), datele personale primite ca urmare a aplicării acestui acord vor fi protejate la un nivel care este cel puțin echivalent cu cel prevăzut de legea statului părții furnizoare.
3. Informațiile obținute în conformitate cu prezentul acord vor fi folosite numai în scopurile menționate în acesta. Atunci când autoritatea solicitanta cere folosirea unor astfel de informații pentru alte scopuri, inclusiv difuzarea lor către un terț, ea va trebui să obțină consimțământul scris al autorității solicitate care a furnizat informația. Folosirea informațiilor va fi realizată în condițiile stabilite de autoritatea solicitată.
4. În cazul în care partea solicitată nu indica altfel, prevederile paragrafului 3 nu vor împiedica folosirea informațiilor în procedurile judiciare sau administrative instituite ca urmare a comiterii unei infracțiuni transfrontaliere. Părțile pot folosi drept probe în evidentele lor, în rapoarte și în mărturii, precum și în procedurile judiciare informațiile obținute și documentele consultate în conformitate cu prevederile prezentului acord. Autoritatea competența care a furnizat informația va fi notificată în scris înaintea folosirii acesteia.
Articolul 5
Răspunderea și protecția legală pentru prelucrarea neautorizata sau incorectă a datelor
1. Fiecare parte va fi responsabilă, în conformitate cu legislația statului sau, pentru daunele provocate unei persoane ca rezultat al unei erori de drept sau de fapt în datele transmise Centrului SECI.
2. Numai statul părții pe teritoriul căruia a avut loc evenimentul care a dat naștere la o dăuna poate constitui subiectul unei acțiuni de compensare intentate de partea lezata, care va solicita aceasta instanței în jurisdicția căreia se afla, în conformitate cu legislația naționala a statului SECI implicat.
3. O parte nu poate invoca faptul ca o altă parte a transmis date inexacte în scopul de a evita răspunderea care îi revine, în conformitate cu legislația sa naționala, cu privire la o parte lezata. Dacă aceste erori legale sau de fapt au avut loc ca rezultat al transmiterii eronate a unor date sau ca urmare a nerespectării obligațiilor prevăzute în acest acord de către una sau mai multe părți ori ca rezultat al unei transmiteri neautorizate sau incorecte, cealaltă parte implicata va trebui sa plătească, la cerere, sumele plătite drept compensație, dacă datele nu au fost utilizate de partea aparținând statului pe al cărui teritoriu a fost provocată dăuna ca urmare a încălcării acestui acord.
Articolul 6
Dosare și documente
1. Autoritatea solicitată va furniza, la cerere, copii autentificate în mod corespunzător de pe dosarele, documentele și alte materiale referitoare la infracțiunile transfrontaliere.
2. În cazul în care autoritatea solicitanta nu cere în mod expres originale sau copii autentificate, autoritatea solicitată poate transmite informații computerizate sub orice formă. Autoritatea solicitată va furniza, în același timp, toate informațiile relevante pentru interpretarea sau folosirea informațiilor computerizate.
3. Cu acordul autorității solicitate, persoane oficiale desemnate de autoritatea solicitanta pot examina la sediul autorității solicitate informațiile relevante într-un caz de infracțiune transfrontaliera și pot face copii de pe acestea sau pot extrage din ele informații.
Articolul 7
Martori și experți
1. O persoana oficială reprezentând autoritatea solicitată poate fi autorizata sa compara, în limitele autorizării acordate, ca martor sau ca expert în proceduri juridice sau administrative inițiate pe teritoriul statului părții solicitante, în probleme referitoare la prezentul acord, și să prezinte dosare, documente sau alte materiale ori copii de pe acestea. Solicitarea de a comparea trebuie să specifice în ce problema și în virtutea cărui titlu sau a carei calități compara persoana oficială drept martor sau expert.
2. Partea solicitanta este datoare sa ia toate măsurile necesare pentru asigurarea securității persoanelor oficiale pe durata șederii lor pe teritoriul statului sau, conform paragrafului 1. Cheltuielile zilnice și de transport ale persoanelor oficiale vor fi suportate de partea solicitanta.
Articolul 8
Comunicarea cererilor
1. Cererile se întocmesc, în conformitate cu prezentul acord, în scris, în limba engleza sau în alta limba acceptată de autoritățile părții solicitate, direct de către autoritățile desemnate. Informațiile necesare pentru executarea cererilor se vor anexa la acestea. În situații urgente pot fi făcute și acceptate și cereri verbale, dar ele vor fi confirmate în scris, în maximum 48 de ore. Fiecare parte va desemna un punct național unic de contact inițial, care va transmite și va primi cererile și va difuza detaliile de contact prin Secretariatul Centrului SECI.
2. Cererile vor cuprinde următoarele informații:
a) denumirea autorităților desemnate și numele persoanelor care fac cererea;
b) natura problemei sau a procedurilor, inclusiv legile, reglementările și alte prevederi legale implicate;
c) o descriere sumară a faptelor și a infracțiunilor transfrontaliere comise;
d) tipul de asistența avută în vedere;
e) motivul cererii și modul de utilizare a informatiei;
f) numele și adresele persoanelor implicate, scrise în conformitate cu documentele lor de identitate naționala sau internationala, dacă sunt cunoscute.
Articolul 9
Executarea cererilor
1. Autoritatea solicitată va lua toate măsurile posibile pentru a soluționa cererea și se va strădui să asigure orice măsură necesară în acest scop.
2. În cazul în care autoritatea solicitată nu are competența în rezolvarea cererii, ea va lua măsuri pentru a obține soluționarea acesteia ca și când ar acționa pe cont propriu și în conformitate cu legislația statului sau și va aviza în acest sens autoritatea solicitanta.
3. Autoritatea solicitată va efectua sau, dacă este posibil și în conformitate cu legislația naționala, va permite autorității solicitante să efectueze inspecții, verificări, audieri sau măsuri de investigare, inclusiv audierea experților, martorilor și a persoanelor suspectate de a fi comis o infracțiune transfrontaliera, dacă acestea sunt necesare în vederea soluționării cererii.
4. Pentru a facilita acțiuni concertate și la cerere, autoritatea solicitanta va fi informată în prealabil despre data și locul oricărei acțiuni ce se va întreprinde pentru soluționarea unei cereri.
5. La cerere, autoritatea solicitată va autoriza, dacă este posibil și în conformitate cu legislația statului sau într-o măsura cat mai mare, ca persoanele oficiale ale părții solicitante să fie prezente pe teritoriul statului părții solicitate, pentru a asista la soluționarea unei cereri.
6. Autoritatea solicitată va respecta cererea de urmare a unei anumite proceduri, cu condiția ca aceasta sa nu fie interzisă de legislația statului părții solicitate.
Articolul 10
Cazuri de excepție
1. În cazul în care autoritatea solicitată considera ca acordarea asistenței încalcă suveranitatea, securitatea, ordinea publică a statului sau ori alt interes național important sau dacă încalcă legislația și reglementările naționale, asistența poate fi refuzată sau retrasă ori poate fi acordată în anumite condiții.
2. Dacă autoritatea solicitanta nu va putea satisface o cerere similară înaintată de autoritatea solicitată, ea va atrage atenția asupra acestui fapt în cererea sa. Îndeplinirea cererii va fi lăsată la latitudinea autorității solicitate.
3. Autoritatea solicitată poate amana acordarea de asistența în cazul în care aceasta se interfereaza cu o investigatie, urmărire sau procedura în curs. În acest caz autoritatea solicitată se va consulta cu autoritatea solicitanta pentru a stabili dacă asistența se poate acorda în termenii și în condițiile impuse de autoritatea solicitată.
4. În cazul în care nu se poate da curs cererii, autoritatea solicitanta va fi anunțată imediat, precizându-se motivele care au stat la baza amânării sau a refuzului cererii. Autorității solicitante îi vor fi furnizate datele despre împrejurările care ar putea fi relevante pentru urmărirea ulterioară a cazului.
Articolul 11
Cheltuieli
1. Părțile vor renunța, de regula, la toate pretențiile de rambursare a cheltuielilor ocazionate de punerea în aplicare a prezentului acord, exceptând cheltuielile pentru martori și onorariile pentru experți, precum și cheltuielile pentru translatori și interpreți, dacă aceștia nu sunt salariați guvernamentali.
2. Dacă pentru soluționarea unei cereri apar cheltuieli substanțiale sau extraordinare, autoritățile se vor consulta pentru stabilirea termenilor și a condițiilor în care se va rezolva cererea de asistența, precum și a modului în care vor fi suportate cheltuielile.
Articolul 12
Implementarea acordului
1. Pentru aplicarea prezentului acord se constituie un comitet comun de cooperare, cu sediul la București, format din reprezentanți ai autorităților desemnate de părți, în care fiecare parte are un singur vot. Un reprezentant al OIPC - Interpol și al Organizației Mondiale a Vamilor va servi drept consilier permanent pe lângă Comitetul Comun de Cooperare. Comitetul Comun de Cooperare se va întruni cel puțin o dată pe an într-un loc și la o dată stabilite de comun acord.
2. Inter alia, Comitetul Comun de Cooperare:
a) va asigura corecta aplicare a prezentului acord;
b) va examina toate problemele ce decurg din aplicarea lui;
c) va lua măsurile necesare în vederea cooperării în conformitate cu domeniul de aplicare a prezentului acord;
d) va schimba puncte de vedere de interes comun privind cooperarea, inclusiv măsurile viitoare și resursele pentru acestea;
e) va recomanda soluții pentru realizarea obiectivelor acordului.
3. Comitetul Comun de Cooperare, care este organul instituțional suprem al Centrului SECI, va adopta prin consens propriul regulament interior.
4. Comitetul Comun de Cooperare se va consulta cu alte instituții internaționale, cum sunt: Comisia Economică pentru Europa, Oficiul O.N.U. pentru Controlul Stupefiantelor și Prevenirea Infractionalitatii, Organizația Mondială a Vamilor, Interpol și Europol, în scopul funcționarii eficiente a acordului și a Centrului SECI.
Articolul 13
Centrul Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei - SECI pentru combaterea infractionalitatii transfrontaliere (Centrul SECI)
1. Centrul SECI se va înființa și va avea sediul la București, România.
2. Centrul SECI va funcționa conform unei Carte de organizare și funcționare a Centrului SECI de combatere a infracțiunilor transfrontaliere, care urmează să fie adoptată de părți cat mai curând posibil, ca parte integrantă a prezentului acord.
3. Activitatea Centrului SECI va fi coordonata de Comitetul Comun de Cooperare.
Articolul 14
Aplicarea
Prezentul acord se va aplica pe teritoriul statului fiecărei părți.
Articolul 15
Soluționarea divergentelor
În cazul unei divergențe între doua sau mai multe părți sau între o parte și Centrul SECI privind interpretarea sau aplicarea acestui acord, părțile interesate vor consulta și, dacă este necesar, vor inainta divergenta spre soluționare Comitetului Comun de Cooperare.
Articolul 16
Intrarea în vigoare și denunțarea
1. Prezentul acord va intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei la care trei părți notifica depozitarului încheierea procedurilor naționale necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia.
2. Pentru fiecare stat participant la SECI, care adera la prezentul acord după intrarea lui în vigoare, acesta va intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei la care acel stat notifica depozitarului instrumentul sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
Pentru orice stat neparticipant la SECI hotărârea de a permite aderarea la acest acord după intrarea lui în vigoare poate fi luată numai prin consensul statelor participante la SECI. Pentru acele state acest acord va intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei la care acel stat notifica depozitarului instrumentul sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
3. Guvernul României va îndeplini calitatea de depozitar al acestui acord. Depozitarul va informa părțile cu privire la notificarea despre care se face referire la paragrafele 1 și 2, precum și cu privire la data intrării în vigoare a acordului.
4. O parte se poate retrage din prezentul acord în orice moment, printr-o notificare scrisă, transmisă depozitarului. Retragerea va deveni efectivă la 3 luni după data notificării. Procedurile în curs la data retragerii vor fi finalizate în conformitate cu prevederile prezentului acord.
Articolul 17
Amendamente
1. Amendamentele la acest acord pot fi propuse de oricare dintre părți. Orice amendament propus va fi transmis depozitarului, care îl va comunică părților.
2. Părțile vor notifica depozitarului cat mai curând posibil acceptarea sau refuzul amendamentelor propuse la acest acord.
3. Amendamentele adoptate în conformitate cu paragraful 2, prin consens, vor intră în vigoare în conformitate cu prevederile art. 16.
4. În cazul în care depozitarul primește o obiectie sau un refuz la amendamentul recomandat, amendamentul respectiv va fi considerat ca neacceptat și va fi nul.
Acest acord, întocmit într-un singur exemplar în limba engleza, va fi depus în original la Guvernul României, în calitate de depozitar, care va transmite o copie autentificată fiecărei părți.
Drept care, subsemnații, fiind pe deplin autorizați de guvernele lor, au semnat prezentul acord.
Semnat la București la 26 mai 1999.
Pentru Guvernul Republicii Albania,
Marko Bello,
ambasador extraordinar și
plenipotențiar la București
Pentru Guvernul Bosniei-Hertegovina,
Recica Nudzeim,
adjunct al ministrului pentru
probleme civile și comunicații
Pentru Guvernul Republicii Bulgaria,
Bojdihar Dimitrov Popov,
secretar-șef în Ministerul de Interne
Pentru Guvernul Republicii Elene,
Georgios Andreopoulos,
secretar general în Ministerul Justiției
Pentru Guvernul Republicii Ungare,
Rudolf Joo,
secretar de stat adjunct
în Ministerul Afacerilor Externe
Pentru Guvernul Fostei Republici
Iugoslave a Macedoniei,
Ulber Ljufi,
subsecretar în Ministerul de Interne
Pentru Guvernul Republicii Moldova,
Victor Catan,
ministru de interne
Pentru Guvernul Republicii Turcia,
Ramazan Uludag,
subsecretar în Subsecretariatul Vamal
Pentru Guvernul României,
Constantin Dudu Ionescu,
ministru de interne
CARTA
de organizare și funcționare a Centrului Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei - SECI pentru combaterea infractionalitatii transfrontaliere
1. Obiectivele Centrului SECI
1.1. Dezvoltarea relațiilor de lucru interinstitutionale eficiente în cadrul Centrului SECI, între și în interiorul statelor participante.
1.2. Părțile, prin intermediul ofițerilor de legătură, vor coopera pentru a incerca sa identifice, sa prevină, sa investigheze și sa combata infracțiunile transfrontaliere prin schimb de informații și documente și alte activități corespunzătoare, prevăzute în acord.
1.3. Asistența pentru investigațiile vamale și penale privind criminalitatea transfrontaliera, în curs de desfășurare.
1.4. Identificarea, studiul și propunerile referitoare la probleme care influențează calitatea cooperării în aplicarea legii în regiune.
1.5. Coordonarea legăturii cu OIPC - Interpol și cu Organizația Mondială a Vamilor, pentru minimizarea efortului și maximizarea impactului diferitelor programe în curs de desfășurare.
2. Activitatea participanților la Centrul SECI
2.1. Activitatea Centrului SECI va fi conformă cu termenii Acordului de cooperare pentru prevenirea și combaterea infractionalitatii transfrontaliere.
2.2. Centrul va utiliza procedurile standard și sistemele tehnice ale OIPC - Interpol pentru transmiterea, stocarea, căutarea, recuperarea și analiza categoriilor convenite de informații legate de infracțiunile transfrontaliere.
2.3. Centrul SECI va organiza ad-hoc intalniri de lucru și, atunci când este necesar și în conformitate cu legislația naționala, va sprijini activitățile operative în interiorul statelor participante, la cererea acestora.
2.4. În cazul aderării sau al retragerii ofițerilor de legătură la/din Centrul SECI, părțile vor notifica în scris directorului Centrului SECI, care apoi va notifica acest lucru Comitetului Comun de Cooperare.
3. Observatorii permanenți
3.1. Statutul unui observator permanent va fi aprobat de Comitetul Comun de Cooperare.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.