Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 598/2017

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , precum și a prevederilor art. 111 alin. (1), art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 120^1 alin. (1) și ale art. 124^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

prezumat în vigoare

Data actului: 28 septembrie 2017
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 129 din 12 februarie 2018
Citează: 8 acte
Structură: 6 articole · 14.637 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Legea nr. 571/2003 22 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul fiscal

Are ca temei 1

Legea nr. 227/2015 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , precum și a prevederilor

art. 111 alin. (1),

art. 119 alin. (1),

art. 120 alin. (1),

art. 120^1 alin. (1) ș i ale

art. 124^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Societatea „Skytower Building“ - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.761/3/2014 al Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 292D/2016.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că problemele ridicate de autorul excepției țin de interpretarea și aplicarea legii de către instanța judecătorească.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 6.761/3/2014, Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , precum și a prevederilor

art. 111 alin. (1),

art. 119 alin. (1),

art. 120 alin. (1),

art. 120^1 alin. (1) ș i ale

art. 124^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Societatea „Skytower Building“ - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații privind un act administrativ-fiscal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile legale menționate sunt neconstituționale în măsura în care permit determinarea termenului de plată a obligației de plată a obligației fiscale și, deci, calcularea de accesorii anterior stabilirii creanței fiscale de către organul fiscal, conform legii.

Se arată că neclaritatea prevederilor criticate lasă loc unor interpretări injuste și neconstituționale. Neprevăzând expres condiția stabilirii creanței fiscale și modul concret de efectuare a acestei operațiuni, textele de lege criticate pot duce la sancționarea contribuabilului în lipsa oricărei culpe, pentru că nu a efectuat o plată în termenul prevăzut de lege, deși la acel termen creanța nu fusese încă stabilită printr-un act opozabil contribuabilului, conform obligației care revine în baza legii organului fiscal. În esență, statul angajează răspunderea contribuabilului pentru inacțiunea organelor fiscale. Se mai arată că Înalta Curte de Casație și Justiție, în repetate rânduri, a reținut că, în materie fiscală, prevederile legale incerte se interpretează în contra autorităților fiscale, iar nu a contribuabililor. Acest principiu este cu siguranță încălcat în cazul în care statul pretinde plata creanței fiscale anterior stabilirii acesteia.

Se mai menționează jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunțată în Cauza Serkov împotriva Ucrainei, paragraful 42.

Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât determină sancționarea contribuabilului ce nu a efectuat plata în termenul prevăzut de lege, deși creanța nu fusese încă stabilită printr-un act opozabil contribuabilului.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Acesta arată că dificultățile de interpretare și, implicit, criticile autoarei excepției de neconstituționalitate cu privire la textele legale, au fost generate de „omisiuni“ ale reglementării. Prin urmare, aceasta nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci solicită, practic, completarea actului normativ.

11.

De asemenea, se mai arată că autoarea excepției de neconstituționalitate a învederat că textele criticate sunt neconstituționale, întrucât pot fi „interpretate abuziv“ de organele fiscale, ceea ce nu reprezintă un adevărat motiv de neconstituționalitate, ci o problemă de interpretare și aplicare a legii.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției,

precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție,

precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2,

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, precum și a prevederilor

art. 111 alin. (1),

art. 119 alin. (1),

art. 120 alin. (1),

art. 120^1 alin. (1) ș i

art. 124^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispozițiile care au următorul cuprins:

–

Articolul 255

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 : „Impozitul/taxa pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.“

–

Articolul 111

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 : „Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.“

–

Articolul 119

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 : „Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.“

–

Articolul 120

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 : „Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.“

–

Articolul 120

^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 : „Penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispozițiile art. 120 alin. (2)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător.“

–

Articolul 124

^1 alin. (1) : „Prin excepție de la prevederile

art. 119 alin. (1)

și

art. 120^1,

pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.“

15.

Curtea constată că

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

a fost abrogată prin

art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, iar

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

prin

art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, iar. Însă, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispozițiile criticate, întrucât ele continuă să producă efecte juridice în cauză.

16.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 44

privind dreptul de proprietate privată, în

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și în

art. 56 alin. (2)

privind justa așezare a sarcinilor fiscale. Autoarea excepției de neconstituționalitate se mai referă și la

art. 1 din Primul Protocol

adițional privind protecția proprietății,

art. 1 din Protocolul nr. 12

privind interzicerea discriminării din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și la

art. 17 privind dreptul de proprietate din Carta Drepturilor Fundamentale

a Uniunii Europene. Din modul cum este formulată excepția de neconstituționalitate, se poate deduce în mod rezonabil că autoarea acesteia a înțeles să se refere și la

art. 1 alin. (5) din Constituție

în componenta sa privind claritatea și previzibilitatea legii.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, așa cum a fost formulată, Curtea constată că, în realitate, criticile autoarei acesteia vizează chestiuni care țin de interpretarea și aplicarea legii, ce sunt de competența instanțelor de judecată. Față de cele prezentate, având în vedere că, potrivit jurisprudenței sale constante, spre exemplu

Decizia nr. 357 din 22 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Curtea a statuat că interpretarea și aplicarea normelor legale la speța dedusă judecății este atributul instanțelor de judecată și nu intră în competența sa de soluționare și având în vedere că, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, excepția va fi respinsă ca inadmisibilă.

18.

Curtea reamintește, însă, că atâta timp cât legea nu prevede în mod expres obligația calculării impozitului datorat pentru clădiri și terenuri de către contribuabil, nu se poate accepta ideea că aceasta se presupune. În consecință, calculul impozitelor pe clădiri și terenuri se face de către organul fiscal. Comunicarea acestui cuantum se face printr-o înștiințare de plată care, în cazul acesta, este un act administrativ-fiscal ce trebuie transmis în condițiile

art. 44 din Codul de procedură fiscală . De asemenea,

pct. 44.1 din Normele metodologice

de aplicare a

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 20 iulie 2004, statuează, în explicarea dispozițiilor

art. 45 alin. (2) din Codul de procedură fiscală

că organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii (a se vedea, mutatis mutandis și

Decizia nr. 784 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017).

19.

Mai mult, Curtea reține că prevederile

art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscal

sunt foarte clare: „Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:

Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:

dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;

dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.“

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , precum și a prevederilor

art. 111 alin. (1),

art. 119 alin. (1),

art. 120 alin. (1),

art. 120^1 alin. (1)

și ale

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 septembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.