Decizia nr. 152/1999
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV pct. 2 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995
prezumat în vigoare
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV pct. 2 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată, cu modificări, prin
Legea nr. 12/1995 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Transtex" - S.R.L. Sighisoara în Dosarul nr. 249/1999 al Judecătoriei Sighisoara.
La apelul nominal lipsesc părțile față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției, ținând seama de jurisprudenta Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 8 iunie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 249/1999, Judecătoria Sighisoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată, cu modificări, prin
Legea nr. 12/1995 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Transtex" - S.R.L. Sighisoara.
În motivarea excepției se susține ca dispozițiile
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
contravin prevederilor art. 41 alin. (7), art. 49, art. 134 alin. (1) și (2), art. 135 alin. (6), art. 29 și 30 din Constituție, deoarece aduc restrangeri libertății comerțului și instituie o răspundere obiectivă, fără culpa, ceea ce contravine art. 41 alin. (7) din Constituție.
Exprimandu-și opinia, Judecătoria Sighisoara considera ca referirile la dispozițiile art. 29, 30, art. 41 alin. (7), art. 49, art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) și ale art. 135 alin. (6) din Constituția României nu au incidența în cauza, excepția de neconstituționalitate fiind neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV pct. 2 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată, cu modificări, prin
Legea nr. 12/1995 , este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Prin
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
se stabilesc o serie de norme în scopul consolidării regimului valutar în vigoare și al intaririi disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare. Stabilirea acestor norme nu încalcă dispozițiile constituționale, întrucât, din coroborarea prevederilor constituționale la care se face referire, respectiv cele cuprinse în art. 49 alin. (1), art. 134 alin. (1) și (2) și în art. 135 alin. (6), cu celelalte dispoziții constituționale, cum ar fi cele cuprinse în art. 136 alin. (1), reiese faptul ca inviolabilitatea proprietății private nu justifica utilizarea bunurilor proprietate privată, indiferent de natura lor, cu încălcarea reglementărilor legale privind protecția unui interes național, astfel cum este cel al asigurării disponibilităților valutare necesare pentru achitarea obligațiilor externe de plată ale economiei, iar asigurarea libertății comerțului se realizează prin respectarea legalității în ansamblul sau, urmărindu-se și interesul public în cadrul activității economice. Se mai precizează ca susținerea potrivit căreia, prin dispozițiile
art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , se instituie o răspundere obiectivă, fără culpa, contravenindu-se art. 41 alin. (7) din Constituția României, este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât, fiind vorba de săvârșirea unei contravenții, elementul vinovatiei este de esenta acesteia și, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancțiune contravențională. Totodată se arata ca principiul proportionalitatii nu este aplicabil în cauza, întrucât dispozițiile art. 49, fiind cuprinse în cap. II din titlul II al Constituției, referitor la drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, privesc domeniul acestor drepturi și libertăți, în timp ce art. 134, care la alin. (2) lit. a) stabilește obligația statului de a asigura libertatea comerțului, se regaseste în titlul IV privind economia și finanțele publice. Cu privire la raportarea
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
la art. 29 și 30 din Constituție, se arata ca aceste din urma prevederi constituționale nu au nici un fel de relevanta, întrucât se referă în realitate la libertatea gandirii, a conștiinței și la libertatea de exprimare.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține urmatoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția ridicată.
Prin excepția de neconstituționalitate ridicată se contesta legitimitatea constituțională a întregului
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 . Ținând însă seama ca litigiul în cadrul căruia excepția a fost ridicată are ca obiect plângerea acestei societăți comerciale împotriva sancțiunii contravenționale ce i-a fost aplicată în temeiul
art. IV pct. 2 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , rezultă ca numai aceste prevederi urmează să fie avute în vedere pentru soluționarea excepției.
Articolul IV
pct. 2 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată, cu modificări, prin
Legea nr. 12/1995 , are următorul cuprins: "În vederea consolidării regimului valutar în vigoare și intaririi disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare, se stabilesc următoarele: [...]
2. Persoanele juridice și fizice prevăzute la art. 1 sunt obligate sa încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executarilor de lucrări și prestărilor de servicii în străinătate, precum și din orice alte operațiuni și tranzacții externe, prin conturile deschise în România la bănci autorizate. [...]
7. În cazul constatării nerespectării termenelor menționate la pct. 3, 5 și 6, precum și a celor menționate în autorizația Băncii Naționale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenționale reprezentând:
- 10 %, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;
- 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 și 60 de zile calendaristice;
- 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depășește primele 60 de zile de întârziere.
În toate situațiile se menține obligația repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenției.
În cazul depășirii termenului de la alineatul precedent, penalitățile stabilite la
art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță, se majorează cu 50% ."
Examinând critica referitoare la neconstituționalitatea pct. 2 al
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , care instituie obligația persoanelor fizice și juridice, care executa lucrări și prestează servicii în străinătate, de a incasa sumele în valută din orice operațiuni și tranzacții externe, prin conturi deschise în România la bănci autorizate, Curtea constata ca litigiul aflat în fața instanței judecătorești are ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție pentru întârzierea repatrierii unor sume în valută. Pe de altă parte, potrivit
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea poate fi sesizată de instanțele judecătorești numai asupra unor prevederi din legi sau ordonanțe de care depinde soluționarea cauzei. În speta, soluționarea cauzei de către instanța de judecată nu depinde de textul de lege criticat, astfel ca excepția privind dispozițiile
art. IV pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibila.
Cu privire la constituționalitatea pct. 7 al
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , Curtea s-a pronunțat prin mai multe decizii, precum de exemplu: Decizia nr. 15/1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 149/1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, și Decizia nr. 186 din 17 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 5 februarie 1999. Respingând excepțiile de neconstituționalitate, Curtea și-a motivat aceste decizii, în esenta, astfel:
a) atât obligația de repatriere a valutei, cat și efectuarea operațiunilor prin conturile deschise în România la bănci autorizate nu încalcă dispozițiile art. 49 alin. (1) din Constituție, deoarece acesta, reglementand situațiile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de cap. II din titlul II al Constituției, nu se aplică în cauza;
b) dispozițiile legale criticate nu contravin art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) și art. 135 alin. (6) din Constituție, deoarece inviolabilitatea, în condițiile legii, a proprietății private nu poate fi opusă cerințelor apărării intereselor naționale în activitatea financiară și valutară, în stadiul actual de dezvoltare a economiei de piața. Nici economia de piața și nici libertatea comerțului nu justifica încălcarea obligației de repatriere a valutei și a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde funcționarea însăși a sistemului economic, astfel ca autonomia juridică a agenților economici în activitatea de comerț exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligații.
Întrucât nu exista elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cat și soluțiile pronunțate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de fața. De aceea excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile
art. IV pct. 2 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
urmează a fi respinsă.
În plus, în ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile pct. 7 al
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
contravin prevederilor art. 29 și 30 din Constituție, Curtea constata ca aceste texte din legea fundamentală se referă, în esenta, la drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, care nu pot fi opuse cerințelor apărării intereselor naționale în activitatea financiară și valutară.
De aceea urmează a se respinge și excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile
art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 .
Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată, cu modificări, prin
Legea nr. 12/1995 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Transtex" - S.R.L. Sighisoara în Dosarul nr. 249/1999 al Judecătoriei Sighisoara.
2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV pct. 7 din același act normativ, excepție ridicată de același autor în același dosar.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 1999.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.