Ordin · Agenția Națională de Administrare Fiscală

Ordinul nr. 620/2018

privind aprobarea Listei conturilor de venituri ale bugetului de stat în care se încasează sume din contul de TVA deschis de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

prezumat în vigoare

Data actului
8 martie 2018
Emitent
Agenția Națională de Administrare Fiscală
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 218 din 12 martie 2018
Citează
4 acte
Structură
2 articole, 1 anexă · 3.112 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

Având în vedere avizul conform al Ministerului Finanțelor Publice comunicat prin Adresa nr. 747.830 din 7 martie 2018,

în temeiul

art. 6 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 23/2017

privind plata defalcată a TVA, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 275/2017 , și al

art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013

privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,

președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Articolul 1

(1)

Se aprobă Lista conturilor de venituri ale bugetului de stat în care se încasează sume din contul de TVA deschis de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit

art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal,

prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2)

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care aplică plata defalcată a TVA conform

Ordonanței Guvernului nr. 23/2017

privind plata defalcată a TVA, aprobată cu modificări și completări prin L egea nr. 275/2017 , achită obligațiile fiscale reprezentând TVA datorată bugetului de stat, din contul de TVA deschis la instituțiile de credit/unitatea Trezoreriei Statului, în conturile prevăzute în anexa la prezentul ordin, utilizând cod IBAN beneficiar care să conțină în structura sa șirul de caractere „TVA“.

(3)

Plata obligațiilor fiscale reprezentând TVA datorată de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care nu sunt obligate sau nu optează pentru plata defalcată a TVA potrivit dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 23/2017

privind plata defalcată a TVA, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 275/2017 , se efectuează în conturile prevăzute în

anexa

la prezentul ordin, utilizând cod IBAN beneficiar care să conțină în structura sa șirul de caractere „TVA“.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
Mirela Călugăreanu
București, 8 martie 2018.
Nr. 620.

Anexa LISTA

conturilor de venituri ale bugetului de stat

în care se încasează sume din contul de TVA deschis de persoanele impozabile

înregistrate în scopuri de TVA potrivit

art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Nr. crt.

Numărul contului de venituri

Denumirea contului de venituri

1

20A100101

TVA încasată pentru operațiuni interne

2

20A100102

TVA încasată pentru importurile de bunuri

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.