Sentința nr. 166/2016

Dosar nr. 154/64/2016

Completul compus din:

Președinte

- Laura Popa

Grefier

- Doina Tiu

Pentru astăzi amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamanții Rabocskai Marika, Neagu Mariana, Ilie Anca-Maria, Costin Mioara, Ginta Ana-Maria Teodora, Chifor Elena-Colette, Dumitrana Diana-Violeta, Gîlca Silvia-Chivuța, Ciornei Mihaela, Tudor Ilariana-Daniela, Micu Luminița, Icusca Daniela, Bogiu Malina, Măgurean Ruxandra-Ileana, Ghișă Olimpia, Pană Atena-Mariana, Voicau Felicia-Adina, Mezei Sanda, Mureșan Aneta, Szocs Hajnalka-Magdolna, Popa Mihai, Matyas Tunde-Zsuzsa, Cîrstoiu (Ciungu) Gabriela-Marinela, Nechifor Cristina Simona, Dăniluc Mariana, Bukovszki Monica-Cristina, Ghiorghiță Mariana, Avram Eugenia-Cristina, Dobrin Emilia, Mociorniță Ionela, Solomon Mădălina-Roxana, Ferentiu Maria, Savu Alina, Mateș Narcisa-Loredana, Stănescu Andreea-Beatrice, Leac Eva-Georgiana, Egri Monica-Teodora, Șandor Pop Emilia în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 26.10.2016 când părțile au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în temeiul

art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă

în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 9.11.2016.

CURTEA,

Asupra acțiunii de față,

Constată că, prin cererea formulată la data de 4 martie 2016, reclamanții Rabocskai Marika, Neagu Mariana, Ilie Anca-Maria, Costin Mioara, Ginta Ana-Maria Teodora, Chifor Elena-Colette, Dumitrana Diana-Violeta, Gîlca Silvia-Chivuța, Ciornei Mihaela, Tudor Ilariana-Daniela, Micu Luminița, Icusca Daniela, Bogiu Malina, Măgurean Ruxandra-Ileana, Ghișă Olimpia, Pană Atena-Mariana, Voicau Felicia-Adina, Mezei Sanda, Mureșan Aneta, Szocs Hajnalka-Magdolna, Popa Mihai, Matyas Tunde-Zsuzsa, Cîrstoiu (Ciungu) Gabriela-Marinela, Nechifor Cristina Simona, Dăniluc Mariana, Bukovszki Monica-Cristina, Ghiorghiță Mariana, Avram Eugenia-Cristina, Dobrin Emilia, Mociorniță Ionela, Solomon Mădălina-Roxana, Ferentiu Maria, Savu Alina, Mateș Narcisa-Loredana, Stănescu Andreea-Beatrice, Leac Eva-Georgiana, Egri Monica-Teodora, Șandor Pop Emilia, în calitate de reprezentanți legali ai minorilor Rabocskai David, Neagu Alessandra-Gabriela, Silion Alexandra-Maria, Costin Roberta-Ioana, Ginta Alex-Octavian, Chifor Daria-Andreea, Dumitrana Mihail-Vlad, Gilca Radu-Mihai, Ciornei Elyza-Ioana, Oprescu Ioana-Teodora, Micu Maria-Saviana, Icusca Emilia-Teodora, Hanga Melissa Maria Elena, Hanga Matteo, Magurean Andrei-Cristian, Ciocan Maria Izabela, Pana Albert-Ionuț, Voicau Darian, Mezei Alexandra-Gabriela, Kammerer Dennis, Szocs Szilard, Popa Antonia, Matyas Peter, Ciungu Robert-Ștefan, Nechifor Raluca-Alexandra, Daniluc Daria-Teodora, Volosciuc Cristina-Atia, Ghiorghita Maria-Gabriela, Costache Andrei-Darius, Dobrin Alexandra-Georgiana, Mociornita Darius-Nicolae, Solomon Andrada-Stefania, Ferentiu Bogdan-Andrei, Savu Miruna-Alexandra, Mates Aissa, Stanescu Maria-Ioana, Leac Vlad-Aurel, Egri Rares-Teodor, Negru Mihai-Alexandru au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale anularea parțială a

Ordinului comun nr. 725/12.709/2002

privind

criteriile

pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, emis de pârâții Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în sensul înlăturării sintagmei „grupa de vârstă 0-7 ani“ din cadrul prevederilor „Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale“ din

secțiunea a V-a -

Afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv metabolic și endocrin,

lit. c) alin. 4

din

anexa nr. 2

la ordinul sus-menționat.

În motivarea acțiunii introductive, reclamanții au arătat că sunt reprezentanți legali ai unor minori cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani, diagnosticați cu diabet zaharat tip I, făcând o descriere a bolii și a nevoilor copiilor diagnosticați cu o astfel de boală. În ce privește legislația se arată că copiii suferinzi de diabet zaharat tip l pot fi încadrați în grade de handicap în raport cu intensitatea deficitului funcțional individual și prin corelare cu funcționarea psihosocială corespunzătoare vârstei. În

anexa nr. 1

la

Ordinul nr. 725/12.709/2002 , cu modificările ulterioare, se prevede că pentru a se realiza asimilarea pe grade de handicap se va ține seama de faptul că nu boala în sine determină severitatea handicapului, ci gradul tulburărilor funcționale determinate de acestea, în raport cu stadiul de evoluție, de complicații în activitatea și participarea socială, de factori personali. Gradele de handicap se pot acorda după cum urmează: gradul grav, copiilor care au, în raport cu vârsta, capacitatea de autoservire încă neformată sau pierdută, respectiv au un grad de dependență ridicat fizic și psihic. În această situație autonomia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate, ceea ce conduce la restricții multiple în participarea socială a copilului. Drept urmare, copilul necesită îngrijire specială și supraveghere permanentă din partea altei persoane; gradul accentuat, copiilor la care incapacitatea de a desfășura activitatea potrivit rolului social corespunzător dezvoltării și vârstei se datorează unor limitări funcționale importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultate din afecțiuni severe, în stadii înaintate, cu complicații ale unor aparate și sisteme. În această situație participarea socială a copilului este substanțial restricționată; gradul mediu: copiilor care au capacitate de prestație fizică (motorie, metabolică) sau intelectuală redusă, corespunzând unei deficiențe funcționale scăzute, ceea ce duce la limitări în activitate, în raport cu așteptările corespunzătoare vârstei. În această situație ele se reflectă în restricții relativ semnificative ale participării sociale a copilului; gradul ușor, se poate acorda pentru cazurile în care impactul afectării asupra organismului este minim, cu limitare nesemnificativă a activității, și nu

necesită măsuri de protecție specială, participarea socială fiind în limite rezonabile. Aceste cazuri vor fi raportate și înregistrate statistic.

Cap V lit. c)

- Tulburări cronice de metabolism și nutriție, din

anexa nr. 2

la

Ordinul nr. 725/12.709/2002

privind

criteriile

pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, emis de Ministerul Sănătății și Familiei și Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, cu modificările ulterioare, prevede: „copiii cu diabet din grupa de vârsta 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale“. Comisiile pentru protecția copilului din cadrul consiliilor județene și locale ale sectoarelor municipiului București procedează la o interpretare restrictivă a prevederilor

Ordinului nr. 725/12.709/2002

și, de regulă, după împlinirea vârstei de 7 ani, pentru copiii suferinzi de diabet zaharat tip I se emit hotărâri de încadrare în gradul accentuat de handicap. Acest fapt este determinat de o interpretare restrictivă a prevederilor

cap. V lit. c) -

Tulburări cronice de metabolism și nutriție din

anexa nr. 2

la

Ordinul nr. 725/12.709/2002 , apreciindu-se eronat că legiuitorul a distins pe limite de vârstă în ceea ce privește încadrarea în gradele de handicap. Acest aspect este dovedit prin hotărârile emise de comisiile pentru protecția copilului din cadrul consiliilor județene și locale ale sectoarelor municipiului București, care arareori dispun încadrarea în gradul grav de handicap al copilului cu vârsta mai mare de 7 ani. Ori, cu toate că nu intervine nicio schimbare în participarea socială a copilului și autonomia acestuia după împlinirea vârstei de 7 ani, comisiile emit hotărâri de încadrare în gradul de handicap accentuat, ca urmare a interpretării restrictive a sintagmei „0-7 ani“.

Se arată, în continuare, care sunt efectele încadrării în gradul de handicap accentuat. Primul efect al neacordării gradului grav de handicap este pierderea dreptului la însoțitor pentru copilul care suferă de diabet zaharat tip I. Or, un copil în vârstă de 8 ani, spre exemplu, nu se diferențiază din punctul de vedere al dezvoltării psihosociale de un copil în vârstă de 7 ani, iar cerințele medicale privind copilul bolnav de diabet nu se schimbă odată cu împlinirea vârstei de 7 ani. Multitudinea, ritmul și complexitatea operațiunilor medicale de dozare a glicemiei și administrare adecvată a insulinei, de dietă și de monitorizare permanentă, recomandate bolnavului de diabet, nu pot fi realizate fără riscuri de copilul singur și nesupravegheat, aceste cerințe nefiind specifice vârstei, ci bolii de care suferă. Toate aceste cerințe medicale permanente conduc la dependență, la limitări ale autonomiei și la restricții multiple în participarea socială a copilului, fiind necesare, pentru prevenirea și eliminarea riscurilor multiple, atât în mediul familial, cât și în cel extrafamilial, o îngrijire specială și o supraveghere permanentă din partea altei persoane. Or, aceste cerințe sunt specifice gradului de handicap grav, iar nu accentuat. Însă reglementarea din

cap. V lit. c) -

Tulburări cronice de metabolism și nutriție din

anexa nr. 2

la

Ordinul nr. 725/12.709/2002 , prin care se distinge în cadrul aceleași categorii - copiii, pe limita de vârstă 0-7 ani, nejustificată din punctul de vedere al autonomiei în realizarea cerințelor medicale și de dieta zilnice privind copilul bolnav de diabet zaharat tip I și a dezvoltării psihosociale a acestuia, permite comisiilor astfel de practici cu efect discriminatoriu. Al doilea efect al încadrării în gradul accentuat de handicap, subsidiar pierderii dreptului la însoțitor, este reprezentat de riscul agravării stării medicale, care poate conduce chiar la moartea copilului. Copilul bolnav de diabet zaharat tip I este dependent de insulină, iar până la dobândirea unei vârste proprii și a unui discernământ valabil, nu este capabil a-și adapta singur dozele de insulină și de dietă. În acest sens îngrijirea și supravegherea permanentă din partea unui însoțitor sunt indispensabile, în caz contrar riscul de hipoglicemie severă sau hiperglicemie cu cetoză și cetoacidoză poate crește, având grave repercusiuni asupra sănătății și putând cauza chiar moartea copilului. Mai mult, chiar în prospectul care conține informații privind administrarea insulinei pentru utilizatorul acesteia, se prevede în mod expres faptul că acest medicament nu trebuie să fie lăsat la „îndemâna și vederea copiilor“ - a se vedea pct. 5 din prospectul anexat prezentului înscris. Pe cale de consecință, este nevoie de asistență permanentă din partea unui supraveghetor la administrarea insulinei. Așadar, delimitarea legislativă pe grupa de vârstă 0-7 ani și interpretarea restrictivă a acestor prevederi în activitatea comisiilor competente în acordarea gradului de handicap pun în pericol chiar viața copilului, reprezentând totodată o încălcare a principiului interesului superior al copilului reglementat în mod expres de prevederile

art. 2 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 .

Aceste prevederi sunt în contradicție cu reglementările naționale și internaționale, respectiv prevederile

Legii nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului,

art. 2 alin. 4

și

art. 4 lit. a ,

art. 46 alin. 1 ,

art. 49 alin. 1

și

2,

art. 55 alin. 1,

cu prevederile

art. 38 alin. 1,

art. 41 alin. 1 din Codul civil ,

art. 1 din Convenția pentru Drepturile Copilului

a Organizației Națiunilor Unite,

art. 6 din Convenție ,

art. 487 din Convenție , prevederile

art. 23 paragraful 2 din Convenția cu privire la Drepturile Copilului ,

Convenția Organizației Națiunilor Unite

privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România prin

Legea nr. 221/2010 , prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 137 din 31 august 2000 , republicată,

art. 1 alin. 2 lit. e) pct. IV,

art. 2 alin. 1,

art. 2 alin. 3 ;

art. 2 alin. 4,

prevederile

art. 3 lit. b din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 ,

art. 34 alin. 1 din Constituția României , capitolul 3.9 din Recomandarea Rec (2006)5 a Consiliului de Miniștri către statele membre ale Consiliului Europei, adoptată de Comitetul de Miniștri la data de 5 aprilie 2006.

Așadar, având în vedere și aceste reglementări, reclamanții apreciază că distincția privind limită de vârsta 0-7 ani în cadrul aceleiași categorii - copii, realizată de prevederile

Ordinului nr. 725/12.709/2002 , nu este în acord cu legislația internă și legislația internațională, ratificată de statul român, încalcă dreptul copilului la sănătate și, în special, dreptul copilului cu handicap de a beneficia în mod egal de îngrijiri speciale și creează o situație discriminatorie, cu consecința atingerii aduse chiar dreptului la viață al copilului. Nicio prevedere legală, internă sau internațională, nu face vreo distincție între copiii cu vârsta de până la 7 ani și copiii cu vârsta mai mare de 7 ani.

În ce privește practica instanțelor de judecată, reclamanții arată că, urmare a interpretării restrictive a prevederilor

cap. V lit. c) -

Tulburări cronice de metabolism și nutriție, din

anexa nr. 2

la

Ordinul nr. 725/12.709/2002 , de către comisii, reprezentanții legali ai copiilor cu diabet zaharat tip I sunt nevoiți să atace în instanța de judecată hotărârile comisiilor și, de cele mai multe ori, li se recunoaște acest drept prin hotărârile judecătorești pronunțate în aceste cauze, constatându-se astfel ca ritmul, multitudinea și complexitatea cerințelor medicale și de dietă conduc la dependență, la limitări ale autonomiei și la restricții multiple în participarea socială a copilului, iar acestea nu sunt specifice vârstei copilului, ci bolii de care acesta suferă. Aceste aspecte determină o încadrare justă în gradul grav de handicap, anexând în acest sens soluții de practică judiciară.

Reclamanții menționează, de asemenea, că au îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de

art. 7 din Legea nr. 554/2004 , adresându-se anterior pârâților în vederea efectuării tuturor demersurilor necesare pentru înlăturarea sintagmei „grupa de vârsta 0-7 ani“ din prevederea

cap. V lit. c) -

Tulburări cronice de metabolism și nutriție din

anexa nr. 2

la

Ordinul nr. 725/12.709/2002

privind

criteriile

pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora.

În concluzie, reclamanții au arătat că reglementarea

cap. V lit. c) -

Tulburări cronice de metabolism și nutriție din

anexa nr. 2

la

Ordinul nr. 725/12.709/2002 , privind sintagma „grupa de vârsta 0-7 ani“, are un caracter nelegal, după cum urmează:

1.

Creează o situație discriminatorie între copilul cu vârsta între 0-7 ani și copilul cu vârsta mai mare de 7 ani, nejustificată din punctul de vedere al dezvoltării psihosociale a copilului, coroborată cu cerințele medicale și de dietă, de îngrijire și supraveghere a copilului suferind de diabet zaharat tip I.

2.

Aduce o îngrădire în ocrotirea deplină a dreptului la sănătate și dreptului la viață recunoscut copilului. 3. Determină o interpretare restrictivă realizată de comisiile pentru protecția copilului din cadrul consiliilor județene și locale ale sectoarelor municipiului București, care dispun, de regulă, încadrarea în gradul accentuat de handicap a copilului bolnav de diabet zaharat tip I cu vârsta mai mare de 7 ani. 4.

Ordinul nr. 725/12.709/2002

trebuie să conțină reglementări care să conducă la creșterea calității vieții copilului și respectarea dreptului la sănătate, garantat acestuia, lipsa unui însoțitor care să asigure o îngrijire și supraveghere permanentă a copilului reducând șansele acestuia de a ține sub control afecțiunea medicală de care suferă și de a avea ulterior o viață independentă și împlinită.

În drept, reclamanții au invocat prevederile

art. 194 și următoarele din Codul de procedură civilă ;

art. 34,

art. 52 din Constituția României, revizuită ;

Legea nr. 554/2004, republicată ,

Legea nr. 272/2004 ;

Codul civil - art. 38 ,

art. 41 ;

Convenția pentru Drepturile Copilului

a Organizației Națiunilor Unite;

Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități ;

Ordonanței Guvernului nr. 137 din 31 august 2000 ; prevederile

art. 3 lit. b) din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 ; Recomandarea Rec (2006)5 a Consiliului de Miniștri către statele membre ale Consiliului Europei, adoptată de Comitetul de Miniștri la data de 5 aprilie 2006.

În susținerea cererii, reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pârâții Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat respingerea cererii având în vedere că, prin cererea introdusă pe rolul acestei instanțe de judecată, reclamanții au solicitat anularea în parte a

Ordinului comun nr. 725/12.709/2002

privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, în sensul înlăturării sintagmei „grupa de vârstă 0-7 ani“ din cadrul prevederilor „Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale“ din

secțiunea a V-a -

Afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv metabolic și endocrine,

lit. c) alin. 4 ), însă, din punctul de vedere al criteriilor medicale, această situație a fost analizată de către Comisia de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice a Ministerului Sănătății, care a făcut deja propuneri de modificare în ceea ce privește reformularea prevederilor a căror anulare o solicită reclamanții. Propunerea are următorul conținut: „c) diabetul zaharat tip 1 (insulinodependent) confirmat de către medicul curant și medicul de specialitate diabet zaharat, nutriție și boli metabolice coordonator pe județ“, includerea la gradul accentuat de handicap a pacienților cu diabet zaharat tip 1 cu vârste cuprinse între 14-18 ani și a elevilor și studenților bolnavi cu vârste între 18-25 ani; eliminarea precizării „poate“, modificarea prevederii referitoare la „grupa de vârstă 0-7 ani“ care va deveni „grupa de vârstă 0-14 ani“; înlocuirea formulei „se pot încadra“ cu „se încadrează“.

Însă, potrivit dispozițiilor

Ordinului nr. 725/12.709/2002 ,

criteriile

în baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora sunt atât cele de ordin medical - și care se cuvin a fi analizate de către acest pârât, dar și de ordin psihosocial - analiza acestora neintrând în sfera de competență a Ministerului Sănătății. În acest sens dispozițiile

anexei nr. 1

la

Ordinul nr. 725/12.709/2002

sunt cât se poate de clare: „încadrarea în grade de handicap se face în raport cu intensitatea deficitului funcțional individual și prin corelare cu funcționarea psihosocială corespunzătoare vârstei. Pentru a se realiza asimilarea pe grade de handicap în cazul diverselor entități nozologice se va ține seama că nu boala în sine determină severitatea handicapului; ci gradul tulburărilor funcționale determinate de acestea, în raport cu stadiul de evoluție, de complicații în activitatea și participarea socială, de factori personali etc.“ Astfel, așa cum reiese din

Ordinul comun nr. 725/12.709/2002

- aflat în procedura de modificare, încadrarea în grade de handicap se face în raport cu intensitatea deficitului funcțional individual și prin corelare cu funcționarea psihosocială corespunzătoare vârstei, analiza tuturor acestor criterii și ponderea lor în constituirea handicapului presupunând dezbateri, consultări și participare interinstituțională. Din probele depuse la dosarul cauzei (Adresa MS nr. 10.084/23.02.2015, Adresa ANPDCA nr. 1.391/DGPDC/SSP/ip/2015) rezultă că

Ordinul comun nr. 725/12.709/2002

se află la acest moment în procedură de modificare, aceasta vizând exact aspectele semnalate de reclamanți în prezenta cauză.

La rândul său, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată deoarece legislația în vigoare ce vizează domeniul încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap este aliniată standardelor internaționale, care promovează modelul biopsihosocial de abordare a dizabilității, și anume: Clasificația Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății, versiunea pentru copii și tineri (CIF-CT), adoptată de OMS în 2007, și

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități , ratificată de România prin

Legea nr. 221/2010 . Prin alinierea, inițial la CIF adoptat de OMS în 2001 și ulterior la CIF-CT adoptată în 2007, statul român promovează modelul social, care consideră dizabilitatea ca fiind o problemă creată social și care necesită integrarea în societate. Un copil cu dizabilități este evaluat complex - medical, psihologic, social și educațional -, iar prin aplicarea criteriilor biopsihomedicale se propune încadrarea într-un grad de handicap și un plan de recuperare cu beneficii sociale, servicii (din domeniile protecția copilului, educație, sănătate și recuperare) și intervenții în funcție de nevoile copilului și ale familiei. Astfel, prezența bolii nu semnifică automat prezența dizabilității sau a handicapului. Fiecare copil în parte este privit holistic și individual, fapt pentru care copii cu același diagnostic pot avea încadrări diferite în grad de handicap, la fel și același copil, în dinamică, în funcție de progresele sau regresele înregistrate. În acest sens, dispozițiile

anexei nr. 1

la

Ordinul nr. 725/12.709/2002

prevăd că: „încadrarea în grade de handicap se face în raport cu intensitatea deficitului funcțional individual și prin corelare cu funcționarea psihosocială corespunzătoare vârstei. Pentru a se realiza asimilarea pe grade de handicap în cazul diverselor entități nozologice se va ține seama că nu boala în sine determină severitatea handicapului, ci gradul tulburărilor funcționale determinate de acestea, în raport cu stadiul de evoluție, de complicații în activitatea și participarea socială, de factori personali etc. Deci, pentru aceeași boală - ca premisă a identificării și încadrării - încadrarea în grade de handicap poate merge de la gradul ușor la gradul grav.“ Deși aspectele care țin de dizabilitate au întotdeauna un impact emoțional puternic asupra oricărui om, trebuie menționat faptul că încadrarea în grad de handicap a copilului cu dizabilități are în

vedere două componente. Pe de o parte, deficiența/afectarea funcțională constatată prin aplicarea criteriilor medicale pornind de la diagnosticul medical formulat de medicul de specialitate, iar, pe de altă parte, limitarea activității și restricțiile de participare constatate prin aplicarea criteriilor psihosociale pornind de la rezultatul evaluării sociale, interviul cu copilul și părinții și, după caz, rezultatul evaluării psihologice. Fiecare dintre cele două componente are o grilă de ierarhizare a gravității de la ușor la grav. Comisia pentru protecția copilului de la nivel județean/de sector al municipiului București aprobă încadrarea în grad de handicap pe baza corelării celor două componente. Pârâta a precizat, totodată, că în acest moment

Ordinul nr. 725/12.709/2002

al Ministerului Sănătății și Familiei și Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție se află în procedură de modificare, criteriile medicale fiind concepute și revizuite de către Ministerul Sănătății, prin intermediul comisiilor de specialitate, iar criteriile psihosociale fiind concepute și revizuite de către ANPDCA.

La rândul său, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat, în primul rând, excepția lipsei calității sale procesuale pasive pentru următoarele considerente:

Ordinul nr. 725/12.709 din 1 octombrie 2002

contestat de reclamanți este emis de Ministerul Sănătății cu

nr. 725

și de Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopții cu

nr. 12.709

în temeiul prevederilor

art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999

privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată și modificată prin

Legea nr. 519/2002 , ale

art. 4 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 22/2001

privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății și Familiei, cu modificările și completările ulterioare, al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2001

privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului si Adopție, aprobată și modificată prin

Legea nr. 252/2001 , și ale

art. 9 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 216/2001

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, ministrul sănătății și familiei și secretarul de stat; Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție. Conform prevederilor

art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 216 din 26 ianuarie 2001

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 6 februarie 2001, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, denumită în continuare Autoritatea, s-a organizat și a funcționat ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea directă a ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului. La data promovării acțiunii reclamanților în conformitate cu prevederile

art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 299/2014

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în vigoare la 20.04.2014, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Prin urmare pârâtul M.M.F.P.S.P.V. nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații, ordinul contestat nefiind emis de această instituție.

Pe fondul cauzei, pârâtul M.M.F.P.S.P.V., neavând calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, a solicitat respingerea acțiunii promovate de Rabocskai Marika, Neagu Mariana și alții ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății. Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, în răspunsul la memoriul adresat ministrului sănătății, transmis spre competenta soluționare A.N.P.D., a comunicat următoarele: „Potrivit

art. 85 alin. (2) din. Legea nr. 448/2006, republicată , încadrarea în grad și tip de handicap a copiilor cu handicap se face de comisia pentru protecția copilului. Astfel, în conformitate cu prevederile

art. 10 alin. (1)

și

alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004

privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului, hotărârea comisiei este executorie. Hotărârile comisiei pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele supuse judecării fiind soluționate potrivit regulilor speciale de procedură prevăzute de

Legea nr. 272/2004

privind protecția si promovarea drepturilor copilului, republicată în 2014.“ De asemenea, prin Adresa nr. 1.391/13.02.2015 referitoare la reanalizarea

Ordinului nr. 725/12.709/2007 , Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a arătat că, urmare a procesului de revizuire a mai multor acte normative bazat pe o etapă de consultare serviciile de evaluare complexă pentru copii, centrele de resurse și asistență educațională, direcțiile de sănătate publică, organizațiile neguvernamentale de profil, universități și, nu ultimul rând, părinți ai copiilor cu dizabilități, a fost elaborat un pachet legislativ, care cuprinde mai multe acte normative, între care și proiectul de ordin al ministrului sănătății și ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice pentru înlocuirea Ordinului ministrului sănătății și familiei și al secretariatului de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție

nr. 725/12.709/2002

privind

criteriile

pe baza cărora stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială acestora. De asemenea se menționează că pachetul legislativ urmează să fie pus în dezbate publică pe site-ul celor trei ministere, astfel că propunerea privind reanalizarea ordinului de mai sus, care formează și obiectul prezentului litigiu, va fi luată în discuție, decizia privind aspectele medicale revenind în exclusivitate Ministerului Sănătății, și nu M.M.F.P.S.P.V. Prin urmare, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății și solicită respingerea acțiunii promovate de reclamanți în contradictoriu cu M.M.F.P.S.P.V. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală pasivă, aceasta fiind și neîntemeiată.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că acțiunea formulată de reclamanți este fondată pentru următoarele considerente:

Analizând cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, invocată prin întâmpinare, curtea de apel constată că aceasta este nefondată, impunându-se a fi respinsă. Curtea de apel reține că susținerile acestui pârât privind lipsa competenței sale în materie nu sunt întemeiate deoarece, potrivit legii, acest pârât are atribuții de reglementare în domeniul în care a fost emis ordinul contestat de reclamanți. Astfel, potrivit

art. 4 alin. 2 lit. a)

și

i) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014

din 30 aprilie 2014 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, acest minister îndeplinește următoarele atribuții specifice, în domeniile: a) Protecția drepturilor copilului și adopție: 1. avizează cadrul normativ în domeniul protecției drepturilor copilului și adopției și al armonizării legislației interne în materia protecției drepturilor copilului și adopției cu normele și principiile prevăzute de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în vederea aplicării efective a acestora; 2. coordonează elaborarea și aprobă Strategia națională în domeniul protecției drepturilor copilului și al adopției; 3. coordonează și monitorizează implementarea politicilor și strategiilor în domeniul protecției drepturilor copilului și al adopției; 4. inițiază proiecte de acte normative în domeniul asigurării calității serviciilor sociale din domeniul protecției drepturilor copilului și adopție; 5. acreditează serviciile sociale destinate prevenirii separării copilului de părinții săi, precum și protecției speciale a copilului, organizate, în condițiile legii, de

către autoritățile publice sau organismele private autorizate; (...) i) Protecția persoanelor cu dizabilități: 1. inițiază și avizează, după caz, proiectele de acte normative cu impact asupra domeniului protecției persoanelor cu dizabilități; 2. acreditează furnizorii de servicii sociale pentru protecția persoanelor cu dizabilități.

Totodată, nu numai că acest pârât are atribuții cu privire la domeniul reglementat de actul normativ contestat, că acest ordin este un ordin comun al mai multor ministere, iar unul din emitenți funcționează în subordinea sa (pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție), dar, mai mult, acest pârât a emis acte de modificare și abrogare (ordine comune mai multor ministere) a ordinului contestat. Astfel, acest pârât a emis, împreună cu pârâtul Ministerul Sănătății,

Ordinul nr. 762/2.260/2012

pentru modificarea

Ordinului nr. 725/12.709/2002

privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, precum și

Ordinul nr. 89/113/2015

pentru completarea

anexei nr. 2

la

Ordinul nr. 725/12.709/2002

privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora.

Mai mult decât atât, a emis, tot împreună cu pârâtul Ministerul Sănătății, după pronunțarea prezentei hotărâri, un ordin comun prin care a fost abrogat ordinul contestat de reclamanți. Este vorba despre

Ordinul comun nr. 1.306/1.883/2016

din 17 noiembrie 2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, emis de pârâtul Ministerul Sănătății - cu

nr. 1.306 din 17 noiembrie 2016

și de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - cu

nr. 1.883 din 14 septembrie 2016 , la a cărui intrare în vigoare a fost abrogat ordinul ce face obiectul prezentei judecăți.

Față de toate aceste considerente, curtea de apel reține că acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză, acțiunea de față urmând a fi judecată în contradictoriu și cu acest minister în calitate de pârât, niciuna din susținerile sale nefiind întemeiate, impunându-se a fi înlăturate.

În ce privește fondul cauzei, ca stare de fapt, curtea de apel reține că, potrivit

art. 8 alin. 1

și

1^2 din Legea nr. 544/2004 , persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la

art. 2 alin. (1) lit. h) , poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), acțiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorității pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune administrativă, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii.