Rezoluția nr. 277/2016
privind adoptarea amendamentelor la anexa la Convenția internațională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave
prezumat în vigoare
Ordinul nr. 979 din 16 mai 2018 , publicat în Monitorul Oficial, Parte I, nr. 470 din 7 iunie 2018.
(Adoptată la 28 octombrie 2016) Amendamente la Anexa la
Convenția internațională din 1973
pentru prevenirea poluării de către nave,
așa cum a fost modificată prin
Protocolul din 1978
referitor la aceasta
Amendamente la anexa V la
MARPOL
(Substanțele HME și modelul Jurnalului de înregistrare a operațiunilor de descărcare a gunoiului)
Comitetul pentru protecția mediului marin,
amintind articolul 38(a) al Convenției privind crearea Organizației Maritime Internaționale referitor la funcțiile Comitetului pentru protecția mediului marin conferite acestuia prin convențiile internaționale pentru prevenirea și controlul poluării marine de la nave,
luând notă de
articolul 16 al Convenției internaționale din 1973
pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin
Protocolul din 1978
referitor la aceasta ( MARPOL ), care specifică procedura de amendare și conferă organismului corespunzător al Organizației funcția de a examina și adopta amendamente la aceasta,
luând în considerare, la cea de-a șaptezecea sa sesiune, amendamentele propuse la anexa V la
MARPOL
referitoare la substanțele dăunătoare pentru mediul marin (HME) și la modelul Jurnalului de înregistrare a operațiunilor de descărcare a gunoiului,
1.
adoptă, în conformitate cu articolul
16(2)(d) al MARPOL , amendamentele la anexa V la
MARPOL , al căror text este prezentat în anexa la prezenta rezoluție;
2.
Stabilește, în conformitate cu articolul
16(2)(f)(iii) al MARPOL , că amendamentele se vor considera ca fiind acceptate la 1 septembrie 2017, în afara cazului în care, înainte de această dată, cel puțin o treime din părți sau părțile ale căror flote comerciale reprezintă în total nu mai puțin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale vor fi comunicat Organizației obiecțiile lor la aceste amendamente;
3.
invită părțile să ia notă că, în conformitate cu articolul
16(2)(g)(ii) al MARPOL , amendamentele menționate vor intra în vigoare la 1 martie 2018, după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;
4.
solicită secretarului general, în conformitate cu
articolul 16(2)(e) al MARPOL , să transmită tuturor părților la
MARPOL
copii certificate ale prezentei rezoluții și ale textului amendamentelor conținute în anexă;
5.
solicită în plus secretarului general să transmită membrilor Organizației care nu sunt părți la
MARPOL
copii ale prezentei rezoluții și ale anexei sale.
Conținută de
Anexa la Rezoluția MEPC.277(70)
AMENDAMENTE la anexa V la MARPOL (Substanțele HME și modelul Jurnalului de înregistrare
a operațiunilor de descărcare a gunoiului)
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.