Decizia nr. 114/2018

Articolul II

art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 : „(1) În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.“;

–

Articolul 9

alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 : „În anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.“;

–

Articolul 13

alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 , în forma anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 183/2014 : „Prin excepție de la prevederile art. 9 alin. (1), în situația în care activitatea desfășurată de personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).“;

–

Articolul 8

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 : „În anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.“

15.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispozițiile

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , ale

art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 , ale

art. 9

și

13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013

au fost abrogate prin

art. 44 alin. (1) pct. 27,

28 ș i, respectiv,

pct. 11, din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Însă, prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Astfel, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate își produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate îl reprezintă solicitarea de compensare a muncii suplimentare efectuate peste durata normală a programului de lucru.

16.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5),

referitor la obligația respectării

Constituției,

a supremației sale și a legilor,

art. 15 alin. (1)

privind universalitatea,

art. 41 alin. (2)

privind dreptul salariaților la măsuri de protecție socială și

art. 53,

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, precum și în

art. 6

și

art. 8 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil și, respectiv, dreptul la respectarea vieții private și de familie.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate, excepția fiind invocată de același autor, prin raportare la aceleași dispoziții din

Constituție

și din

Convenție

precum cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 407 din 13 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 noiembrie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a acestora și a constatat că, la fel ca în cauza de față, autorul excepției invocă, în esență, două aspecte de neconstituționalitate, și anume faptul că dispozițiile de lege criticate au un conținut neclar și faptul că sunt contrare prevederilor

art. 53 din Constituție , întrucât restrâng exercițiul dreptului la muncă, fără respectarea condițiilor cerute de

Legea fundamentală.

18.

Curtea a reținut, la paragraful 26 al respectivei decizii, că prevederile care stabilesc compensarea muncii prestate în afara programului normal de lucru prin „timp liber corespunzător“ nu reprezintă o reglementare cu caracter de noutate în materia dreptului muncii. Astfel, «înseși prevederile

art. 122 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, prevăd, ca regulă, compensarea muncii suplimentare „prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia“ și, numai în subsidiar, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, în termenul prevăzut de

art. 122 alin. (1)

în luna următoare,

art. 123 alin. (1)

prevede că „munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia“. Rațiunea acestei reglementări este aceea de a asigura, în primul rând, refacerea psihică și fizică a organismului salariatului în urma unui volum de muncă suplimentar, astfel încât să se creeze un echilibru între timpul de muncă și timpul de odihnă și, doar în măsura în care acest lucru nu este posibil, recompensarea bănească prin acordarea unui spor». Dispozițiile de lege criticate au stabilit, ca principiu, că, în anii 2012, 2014 și 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, urmau să se compenseze numai cu timp liber corespunzător. De asemenea,

art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 , introdus prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2014 , a stabilit și excepțiile de la această regulă, aplicabile în anul 2014. Această reglementare a reprezentat o opțiune a legiuitorului, determinată de disponibilitățile financiare limitate de care a dispus statul în acei ani. Curtea, prin Decizia

nr. 422 din 24 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 9 decembrie 2013, și

Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014, paragraful 24, a reținut că „nu există obligația constituțională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează“. De asemenea, nici Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 4 noiembrie 2003, nu prevede compensarea bănească a muncii suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, ci compensarea cu timp liber corespunzător. Prin urmare, Curtea Constituțională a reținut că acordarea de timp liber corespunzător, ca formă exclusivă de compensare a muncii suplimentare în anumiți ani, nu reprezintă o restrângere a dreptului la muncă și astfel nu poate fi reținută critica raportată la

art. 53 din Constituție .

19.

Referitor la caracterul clar și previzibil al normelor de lege criticate, la paragrafele 28-30 ale

Deciziei nr. 407 din 13 iunie 2017 , Curtea a constatat că interpretarea termenului „corespunzător“ este facilitată de o abordare sistematică a reglementării în materie. Astfel,

art. 122 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

stabilește corespondența dintre numărul de ore prestate peste programul normal de lucru și salariul cuvenit pentru orele libere acordate în compensarea muncii suplimentare. În acest context, termenul „corespunzător“ are semnificația de „potrivit cu“ sau, mai precis, de „echivalent cu“. Cu aceeași semnificație,

Codul muncii

folosește termenul „corespunzător“ și în alte articole, așa cum este

art. 19,

în care se referă la acordarea de „despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligației de informare“,

art. 24

privind „daune-interese corespunzătoare prejudiciului“ acordate angajatorului, ca urmare a nerespectării clauzei de neconcurență sau

art. 52 alin. (3),

care se referă la reducerea timpului de muncă „cu reducerea corespunzătoare a salariului“. Această interpretare a sintagmei „timp liber corespunzător“ se regăsește și în actele normative date în aplicarea textelor de lege supuse analizei de constituționalitate, în care se prevede, în mod expres, că, pentru compensarea muncii suplimentare, se acordă același „număr de ore libere cu numărul de ore lucrate“. Acordarea orelor libere se face în concordanță cu prevederile legale referitoare la durata normală a timpului de lucru, indiferent de modul în care se realizează repartizarea programului de muncă, astfel încât, prin cumularea orelor lucrate în regim normal și suplimentar, să nu fie depășită această durată. Având în vedere cele mai sus reținute, Curtea a stabilit că dispozițiile de lege criticate au un conținut clar, predictibil, iar aspectele invocate de autorul excepției nu relevă decât probleme de aplicare a legii, asupra cărora, însă, instanța de contencios constituțional nu este competentă să se pronunțe.

20.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 6 și

art. 8 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții care se referă la dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea vieții private și de familie, la paragraful 32 al

Deciziei nr. 407 din 13 iunie 2017 , Curtea a reținut că acestea, prin conținutul lor, nu au incidență în cauză. De altfel, autorul excepției nici nu motivează modul în care textele de lege criticate ar aduce atingere acestor prevederi convenționale.

21.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Administrației și Internelor, în numele și pentru membrii săi, în dosarele nr. 44.184/3/2015, nr. 44.174/3/2015, nr. 44.369/3/2015, nr. 44.357/3/2015, nr. 44.327/3/2015, nr. 44.301/3/2015, nr. 44.159/3/2015, nr. 44.215/3/2015, nr. 44.330/3/2015, nr. 44.360/3/2015, nr. 44.294/3/CAF/2015, nr. 44.367/3/CAF/2015, nr. 44.180/3/CAF/2015, nr. 44.185/3/2015, nr. 44.358/3/2015, nr. 44.355/3/2015, nr. 44.214/3/2015, nr. 44.361/3/2015 și nr. 44.187/3/2015 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. II art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale

art. 9 alin. (1) teza a doua

și

art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, în forma anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 183/2014

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2014

pentru modificarea și completarea

art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și ale

art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 martie 2018.