Decizia nr. 217/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 76/2012 24 mai 2012 (prevederi anume) pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Interpretează 1
- Legea nr. 76/2012 24 mai 2012 (prevederi anume) pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel-Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ingrid Alina Tudora
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , coroborate cu
art. 54 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 , excepție ridicată de Petru Adrian Luca în Dosarul nr. 742/59/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.133D/2017.
2.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, reprezentantul convențional al acestuia - avocatul Ionuț Dobrinescu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând, în esență, cele prezentate pe larg în cuprinsul notelor scrise formulate cu prilejul invocării acesteia.
4.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care apreciază că prevederile legale criticate întrunesc cerințele de claritate și precizie, desprinzându-se cu ușurință opțiunea legiuitorului, în conformitate cu mandatul constituțional acordat de
art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală , de a menține, drept cale de atac formulată împotriva hotărârii de primă instanță, calea de atac a recursului, și nu înlocuirea acestuia cu apel. De asemenea arată că din cuprinsul
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
rezultă că recursul își menține calificarea juridică conferită de noua reglementare, și anume aceea de cale extraordinară de atac exclusiv pentru motive de nelegalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5.
Prin Încheierea din 3 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 742/59/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , coroborate cu
art. 54 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 . Excepția a fost ridicată de Petru Adrian Luca, cu ocazia judecării recursului declarat împotriva unei sentințe civile pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal într-o cauză având ca obiect „obligare emitere act administrativ“.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece, „în actualul context legislativ, calea de atac din materia contenciosului administrativ și fiscal are o reglementare nefericită, lipsită de claritate, care obligă la interpretarea unei norme de trimitere [ art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 ] care, la rândul său, face trimitere la o altă normă de trimitere [ art. 7 alin. (1)
și
(2) din același act normativ ], coroborate cu
art. 20 din Legea contenciosului administrativ
și
art. 488 și următoarele din secțiunea Recursul din Codul de procedură civilă “. Susține că efectul coroborat al acestor norme provoacă confuzii în practica instanțelor și în doctrina juridică, întrucât, deși formal s-a menținut aceeași cale de atac în materia contenciosului administrativ, și anume recursul, totuși natura și efectele acestuia s-au modificat radical, în sensul că ar urma regimul juridic prevăzut de
art. 488 din Codul de procedură civilă , fiind imposibilă examinarea în recurs a cauzei sub toate aspectele, ci numai în ceea ce privește motivele de nelegalitate.
7.
În acest context, autorul excepției apreciază că prevederile de lege criticate nu întrunesc exigențele de claritate prevăzute de
și nu sunt temeinic fundamentate, în sensul că schimbarea regimului juridic al căii de atac nu este justificată în expunerea de motive a
Legii nr. 76/2012 . Invocă, totodată, în susținerea argumentelor de neconstituționalitate,
Decizia Curții Constituționale nr. 30 din 27 ianuarie 2016
asupra sesizării de neconstituționalitate a prevederilor
art. 137 alin. (3) ,
(4)
și
(5) din Regulamentul Camerei Deputaților .
8.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar prevederile legale criticate nu sunt de natură a contraveni dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (5)
coroborate cu cele ale
art. 142 alin. (1) , și nici celor ale
art. 6 ,
7 ,
8 ,
30 ,
31 ,
32 ,
33 ,
36
și
50 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
9.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care face referire la doctrină și la jurisprudența în materie a Curții Constituționale concretizată, spre exemplu, prin
Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 ,
Decizia nr. 219 din 12 aprilie 2016
și
Decizia nr. 634 din 27 octombrie 2016 .
11.
Avocatul Poporului consideră că prevederile
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , coroborate cu
art. 54 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 , sunt constituționale și nu contravin dispozițiilor
art. 1 alin. (5) din Constituție . În susținerea acestui punct de vedere, invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 462 din 17 septembrie 2014
și
nr. 1.520 din 15 noiembrie 2011 .
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocat de autorul acesteia și reținut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , coroborate cu
art. 54 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 . Din examinarea evoluției cadrului legislativ în materie, Curtea reține că art. 54 pct. 3 din Legea nr. 76/2012 modifică
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , astfel încât Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției îl constituie prevederile
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, coroborate cu cele ale
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, prevederi care au următorul cuprins:
–
Articolul 7
din Legea nr. 76/2012 :
Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este «definitivă» de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.
Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este «supusă recursului» sau că «poate fi atacată cu recurs» ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.
Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în materie de contencios administrativ și fiscal, inclusiv în materia azilului.;
–
Articolul 20
alin. (3) din Legea nr. 554/2004 : „În cazul admiterii recursului, instanța de recurs, casând sentința, va rejudeca litigiul în fond. Când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanță. În cazul în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanța de recurs, casând sentința, va rejudeca litigiul în fond.“
15.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, reglementarea criticată contravine dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (5),
referitoare la cerința de claritate și precizie a textului legii, coroborate cu cele ale
art. 142 alin. (1)
potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției“, precum și prevederilor
art. 6 ,
7 ,
8 ,
30 ,
31 ,
32 ,
33 ,
36
și
50 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate în cauză au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, Curtea statuând, de fiecare dată, că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În acest sens sunt
Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015,
Decizia nr. 141 din 12 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 7 mai 2015,
Decizia nr. 219 din 12 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 17 iunie 2016, și
Decizia nr. 634 din 27 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 12 ianuarie 2017.
17.
Prin deciziile menționate, Curtea a reținut că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, iar alteori, deși considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat și pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituții juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile
art. 488 din Codul de procedură civilă , care consacră motivele de casare a unor hotărâri judecătorești, legiuitorul a acordat o eficiență sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele, conform
art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865 , noile norme nu mai prevăd nicio excepție de la regula mai sus amintită. Curtea a constatat că, după adoptarea noului
Cod de procedură civilă , în materia contenciosului administrativ este menținut sistemul dublului grad de jurisdicție, respectiv instanțele de fond care soluționează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor sau ale curților de apel, fiind menținută, de asemenea, prin prevederile
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de către instanțele de fond. Astfel, și după intrarea în vigoare a noului
Cod de procedură civilă , recursul împotriva hotărârii instanței de fond se exercită în condițiile prevăzute de
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare. Curtea a reținut că, în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunțate în primă instanță nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
a rămas aplicabilă și după intrarea în vigoare a noului
Cod de procedură civilă , situație reglementată expres în
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , potrivit căreia, în materia contenciosului administrativ și fiscal, precum și în materia azilului, nu este prevăzută calea de atac a apelului.
18.
Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în
Codul de procedură civilă , în contenciosul administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, așadar hotărârea pronunțată în primă instanță, potrivit legii contenciosului administrativ, deși nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanța casează sentința și rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres și limitativ prevăzute în
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , și anume atunci când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanța de recurs să caseze sentința și să rejudece litigiul în fond.
19.
De asemenea, în jurisprudența sa, spre exemplu fiind
Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea a reținut că „legiuitorul are îndreptățirea constituțională
de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce privește stabilirea căilor de atac“. Astfel, „în materia contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel cu toate consecințele care decurg din aceasta, [...] potrivit
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, legiuitorul a optat pentru menținerea căii de atac a recursului, și nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina noului
Cod de procedură civilă , recursul în materia contenciosului administrativ este esențialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului. Așadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanțe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului.“ Astfel, potrivit prevederilor
art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.“
20.
Prin
Decizia nr. 679 din 5 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 16 iunie 2009, și
Decizia nr. 549 din 15 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, instanța de control constituțional a reținut că dispozițiile
art. 129 din Constituție
„conțin precizarea esențială potrivit căreia hotărârile instanțelor pot fi atacate, de Ministerul Public sau de părțile interesate, în condițiile legii. În plus,
art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală
oferă legiuitorului dreptul de a legifera cu privire la acest aspect, de aici se desprinde concluzia că nimic nu împiedică edictarea unei soluții legislative ca cea cuprinsă în textul de lege criticat. De altfel, această opțiune a legiuitorului a fost impusă de exigența soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății, aceasta fiind una dintre caracteristicile acțiunii în contencios administrativ.“ S-a reținut totodată că, „potrivit
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , în cazul în care recursul este admis, fondul cauzei va fi examinat din nou, fie chiar de către instanța de recurs, fie de către prima instanță, după casarea cu trimitere sau ca urmare a constatării că prima instanță nu a judecat fondul. Partea interesată va avea astfel posibilitatea de a-și realiza o apărare eficientă.“
21.
De asemenea, prin
Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea a reținut că „dreptul la două grade de jurisdicție este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor
art. 2 din Protocolul nr. 7
adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, chiar și aici putând fi instituite, însă, unele excepții de la această regulă“. În același sens este și
Decizia nr. 491 din 6 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 13 iunie 2008, prin care Curtea, analizând o critică referitoare la lipsa posibilității de a declara și calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanței de contencios administrativ, a reținut că „este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Niciun text din
Constituție
nu garantează dreptul la două grade de jurisdicție. Chiar și reglementările internaționale în domeniul drepturilor omului, respectiv
art. 2 din Protocolul nr. 7
la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicție exclusiv în materie penală, nu și în cauzele de natură administrativă.“
22.
În jurisprudența sa, exemplu fiind
Decizia nr. 423 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 septembrie 2014, Curtea a statuat că „exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății.“ Ca atare, prin reglementarea criticată, legiuitorul a înțeles să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiții optime a dreptului de acces la justiție și a dreptului la apărare.
23.
Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, apreciem că argumentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
24.
Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor
art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea consideră că reglementarea criticată întrunește exigențele de claritate și previzibilitate a legii, având în vedere că normele juridice nu există în mod izolat, ci ele pot și trebuie interpretate și raportate la întreg ansamblul normativ din care acestea fac parte.
25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petru Adrian Luca în Dosarul nr. 742/59/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , coroborate cu cele ale
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 aprilie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.