Decizia nr. 373/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, precum și ale art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 144/2012 23 iulie 2012 (prevederi anume) pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utiliz…
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Andreea Costin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. II din Legea nr. 144/2012
pentru modificarea
Ordonanței Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, precum și ale
art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Ploiești - Secția civilă în Dosarul nr. 16.688/281/2016 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.309D/2016.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că instanța constituțională s-a mai pronunțat asupra textelor legale criticate, spre exemplu prin
Decizia nr. 385 din 1 octombrie 2013 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 7 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 16.688/281/2016, Judecătoria Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. II din Legea nr. 144/2012
pentru modificarea
Ordonanței Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, precum și ale
art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile
art. II din Legea nr. 144/2012
sunt neconstituționale în măsura în care restrâng aplicarea principiului constituțional al retroactivității dispozițiilor
art. I pct. 2
din același act normativ, dispoziții legale care constituie o lege contravențională mai favorabilă, ale cărei efecte și arie de aplicare nu pot fi restrânse prin
art. II
din același act normativ, ci trebuie determinate conform
art. 15 alin. (2) din Constituție . Instanța apreciază că dispozițiile
art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 , prin care se abrogă dispozițiile
art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , constituie o lege contravențională mai favorabilă ale cărei efecte și arie de aplicare nu pot fi restrânse prin
art. II
din același act normativ, ci trebuie determinate potrivit
art. 15 alin. (2) din Constituție . Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut deja că abrogarea dispozițiilor privind tariful de despăgubire constituie o lege contravențională mai favorabilă în sensul
art. 15 alin. (2) din Constituție
( Decizia nr. 385 din 1 octombrie 2013 ), iar efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută ( Decizia nr. 112 din 6 martie 2014 ). Instanța precizează că a menționat jurisprudența Curții Constituționale, întrucât practica judiciară în materie este neunitară, unele instanțe apreciind că dispozițiile legale invocate nu au caracter de lege contravențională mai favorabilă, întrucât tariful de despăgubire prevăzut anterior de
art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
nu reprezintă o sancțiune contravențională, ci o despăgubire civilă. Se mai arată că instanța constituțională a analizat dispozițiile
art. II din Legea nr. 144/2012
atât prin raportare la
art. 16 din Constituție , reținând că acestea nu creează o discriminare, cât și prin raportare la
art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală , însă doar sub aspectul constituționalității producerii de efecte retroactive.
6.
Însă, în prezenta cauză, dispozițiile
art. II din Legea nr. 144/2012
sunt criticate prin raportare la
art. 15 alin. (2) din Constituție
prin prisma restrângerii principiului constituțional al retroactivării legii contravenționale mai favorabile cuprins în
art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 . Astfel, apreciază că principiul constituțional al retroactivității legii contravenționale mai favorabile se aplică în mod direct
art. I pct. 2
din lege, iar a interpreta dispozițiile
art. II
din lege în sensul că doar persoanele vizate de acestea pot beneficia de abrogarea
art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
ar conduce la restrângerea acestui principiu constituțional.
7.
În concluzie, instanța arată că dispozițiile
art. II din Legea nr. 144/2012
sunt constituționale în măsura în care nu restrâng aplicarea retroactivității dispozițiilor
art. I pct. 2
din aceeași lege,
constând în abrogarea
art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 .
8.
Referitor la dispozițiile
art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă , instanța apreciază că acestea sunt neconstituționale în măsura în care împiedică invocarea, pe calea contestației la executare, a legii contravenționale mai favorabile intervenite după întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, dar înainte de executarea sancțiunilor și, eventual, a tarifelor de despăgubire aplicate prin acesta. Prin urmare, a interpreta dispozițiile
art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă
în sensul imposibilității invocării în cadrul contestației la executare a legii contravenționale mai favorabile, pentru motivul că petentul avea la dispoziție calea plângerii contravenționale, i-ar restrânge dreptul de acces la justiție, în condițiile în care nici prin intermediul acesteia nu ar putea beneficia de examinarea drepturilor invocate.
9.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
10.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, în privința dispozițiilor
art. II din Legea nr. 144/2012 , instanța constituțională a mai analizat constituționalitatea reglementărilor menționate, în raport cu critici asemănătoare, în acest sens fiind spre exemplu
Decizia nr. 385 din 1 octombrie 2013 . Referitor la dispozițiile
art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă , Guvernul arată, în esență, că procesul-verbal de constatare și sancționare a faptelor contravenționale întocmit potrivit
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
nu poate forma obiectul unei analize pe fond în cadrul contestației la executare, într-o astfel de situație existând o procedură specială, aceea a plângerii contravenționale.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. II din Legea nr. 144/2012
pentru modificarea
Ordonanței Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012, precum și ale
art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă , texte legale care au următorul cuprins:
–
Articolul II
din Legea nr. 144/2012 : „Tarifele de despăgubire prevăzute de
Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 424/2002 , cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.“;
–
Articolul 713
alin. (2) din Codul de procedură civilă : „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.“
14.
În opinia instanței de judecată, autoare a excepției, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 15 alin. (2) , care consacră principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, și ale
art. 21
privind accesul liber la justiție, astfel cum acesta se interpretează, potrivit
art. 20 din Constituție , și prin prisma
art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile
art. II din Legea nr. 144/2012
au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale. Astfel, prin
Decizia nr. 511 din 30 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 11 august 2015, Curtea a observat că, potrivit
art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, actele normative pot cuprinde, pe lângă amenda contravențională ca sancțiune de drept administrativ, și tarife de determinare a despăgubirilor pentru prejudiciile pricinuite prin săvârșirea contravenției. În acest sens, potrivit
art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 424/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare, „contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4“.
16.
De asemenea, Curtea a menționat că, în concepția
Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 , stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. de a beneficia de repararea prejudiciului (uzarea și degradarea drumurilor naționale) cauzat (prejudiciul fiind rezultatul direct al acțiunii de folosire a drumurilor naționale fără plata rovinietei) prin fapta ilicită săvârșită de utilizator (folosirea drumului național fără plata rovinietei). Așadar, obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii pentru săvârșirea unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. În acest context, Curtea a observat că
art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012
a abrogat
art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , mai sus menționat, „astfel încât nedeținerea rovinietei valabile atrage sancțiunea contravențională, dar, de la data intrării în vigoare a legii, nu mai atrage obligația plății tarifului de despăgubire“.
17.
Referitor la pretinsa discriminare, prin
Decizia nr. 165 din 17 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 16 iunie 2015, paragraful 14, Curtea a reținut că „cele două categorii de persoane, respectiv contravenienții care au contestat tarifele de despăgubire prevăzute de
Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
până la data intrării în vigoare a
- tarife care se anulează conform textului criticat - și cei care nu au formulat astfel de contestații sau ale căror contestații au fost respinse ca tardive, se află în situații juridice diferite, aspect ce justifică tratamentul juridic diferit aplicat de legiuitor, neputând fi reținută încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor
art. 16 din Constituție “.
18.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează aplicabilitatea și în prezenta cauză.
19.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă , Curtea observă că prevederile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale, și a reținut, prin
Decizia nr. 261 din 27 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 13 iulie 2017, paragrafele 13, 15 și 16, că dispozițiile de lege criticate fac parte din
cap. VI - „Contestația la executare“ al titlului I - „Dispoziții generale“ din cartea a V-a - „Despre executare silită“ a Codului de procedură civilă
și prevăd că, în ipoteza unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, „numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui“. Aceleași prevederi au existat și în cuprinsul
art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 , Curtea constatând în numeroase cazuri constituționalitatea acestora, de exemplu,
Decizia nr. 1.082 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 1 noiembrie 2011, prin care a statuat că procedura contestației la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluționării contestației, instanța nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicțională în fața cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părțile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluție contrară sub acest aspect ar nesocoti principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. În acest sens, Curtea s-a pronunțat, cu valoare de principiu, prin mai multe decizii, de exemplu, prin
Decizia nr. 454 din 2 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, sau prin
Decizia nr. 816 din 19 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009. De asemenea, prin
Decizia nr. 420 din 13 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 octombrie 2005, Curtea a reținut că adoptarea acestei măsuri nu face, în realitate, decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a preveni abuzul de drept constând în invocarea acelorași apărări în două căi de atac diferite, în scopul tergiversării cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
20.
Curtea a reținut că neexercitarea unui drept în condițiile și termenele stabilite de lege (în speță, plângerea împotriva procesului-verbal ce constituie titlu executoriu, în termenul de 15 zile stabilit de
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 ) nu poate justifica analiza motivelor de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, pe calea contestației la executare, în ipoteza unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească.
21.
Prin urmare, cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile
art. 15 alin. (2) din Constituție
privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu împiedică aplicarea unei eventuale legi contravenționale mai favorabile, ci doar prevede că, în ipoteza unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, „numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui“. Or, este firesc ca apărările de fond ce privesc titlul executoriu și care pot duce la desființarea acestuia să poată fi invocate pe calea contestației la executare, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
22.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Ploiești - Secția civilă în Dosarul nr. 16.688/281/2016 al acestei instanțe și constată că dispozițiile
art. II din Legea nr. 144/2012
pentru modificarea
Ordonanței Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, precum și ale
art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 31 mai 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.