Decizia nr. 5/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 și ale

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998

privind procedura falimentului băncilor, modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 186/1999 , excepție ridicată de BANKCOOP - Banca Generală de Credit și Promovare - S.A. în Dosarul nr. 8.133/1999 al Tribunalului București - Secția comercială.

La apelul nominal răspund BANKCOOP - Banca Generală de Credit și Promovare - S.A., reprezentată prin avocat Mariana Enache, și Banca Naționala a României, reprezentată prin consilier juridic Liana-Marcela Ionescu, constatandu-se lipsa Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul BANKCOOP - Banca Generală de Credit și Promovare S.A. formulează, în temeiul art. 27 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă, coroborat cu

art. 13 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 12 din 4 noiembrie 1997

pentru adoptarea Regulamentului Curții Constituționale, cerere de recuzare a domnului judecător-raportor Kozsokar Gabor. În motivarea acestei cereri se arata ca în cuprinsul raportului întocmit se indica o cifra eronată a Fondului de garantare a depozitelor populației, iar

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 , criticat ca fiind neconstitutional, este redat în redactarea nemodificata prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 186/1999 . Se apreciază, de asemenea, ca, prin concluzia din raport potrivit căreia "De altfel, procedura falimentului nu se încheie cu soluționarea contestației, ci abia începe", judecătorul-raportor s-a pronunțat înainte de dezbateri asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998

și chiar asupra contestației debitorului.

Reprezentantul Băncii Naționale a României solicita respingerea cererii de recuzare, pe care o apreciază ca fiind facuta în scopul tergiversarii soluționării cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea cererii de recuzare, ca fiind nefondata.

Deliberând în complet de 8 judecători, Curtea Constituțională decide respingerea cererii de recuzare ca fiind inadmisibila, întrucât, potrivit

art. 16 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale. Compatibilitatea se hotărăște exclusiv de Curte", iar în temeiul art. 24 din aceeași lege, raportul se întocmește de judecătorul-raportor în vederea îndeplinirii unei obligații legale și în cadrul procedurii jurisdicționale, nu anterior acesteia. În plus, deciziile Curții Constituționale sunt luate cu majoritatea voturilor judecătorilor, după ședința de dezbateri, în cadrul căreia conținutul raportului nu are caracter de obligativitate.

Reprezentantul BANKCOOP - Banca Generală de Credit și Promovare - S.A. formulează cerere de probe cu înscrisuri, respectiv să se facă dovada depunerii spre aprobare la Parlament a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 186/1999 , în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituție. Se menționează că acest motiv de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 186/1999 , deși ridicat în fața instanței de judecată, nu a fost reținut de către aceasta.

Reprezentantul Băncii Naționale a României considera ca această probă nu este relevanta pentru soluționarea în fond a cauzei.

Reprezentantul Ministerulu Public apreciază ca proba solicitată nu este utila cauzei.

Deliberând asupra cererii formulate, Curtea Constituțională, având în vedere limitele sesizării, astfel cum acestea rezultă din Încheierea din 30 noiembrie 1999 a Tribunalului București - Secția comercială, pronunțată în Dosarul nr. 8.133, încheiere în cuprinsul căreia nu a fost reținută o asemenea critica de neconstituționalitate, respinge cererea, întrucât, potrivit prevederilor

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea nu este competența să se pronunțe asupra aspectelor ce depășesc sesizarea cu care a fost legal investită.

Pe fond reprezentantul BANKCOOP - Banca Generală de Credit și Promovare - S.A. pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Cu referire la neconstituționalitatea

art. 17 din Legea nr. 83/1998 , modificat prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 186/1999 , se arata ca acest text încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi, consacrat de

art. 16 alin. (1) din Constituție. În vechea reglementare a Legii nr. 83/1998 , art. 17 prevedea doua faze anterioare solicitării declanșării falimentului, consecutive și obligatorii, de care au beneficiat toate băncile cu capital privat din România, în timp ce pentru BANKCOOP - Banca Generală de Credit și Promovare S.A., ca urmare a modificării textului criticat, a fost luată doar măsura de supraveghere specială, aplicându-se astfel un regim juridic diferit pentru situații identice. Se apreciază, de asemenea, ca prin declanșarea procedurii falimentului fără epuizarea celor două faze prefalimentare Banca Naționala a României nu protejeaza nici sumele depunatorilor, care aveau dreptul la același tratament juridic în fața legii și a autorității publice, și nici pe actionarii și depunatorii la alte bănci. În ceea ce privește

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 , modificat, se susține ca termenul de 10 zile în care judecătorul-sindic trebuie să se pronunțe asupra contestației debitorului este atât de scurt încât face imposibila o apărare eficienta, incalcandu-se în felul acesta art. 24 alin. (2) din Constituție. Se mai susține ca restrangerea dreptului la apărare al băncii este contrară art. 49 din Constituție, întrucât nu este determinata de vreuna dintre situațiile prevăzute de norma constituțională, nu este proporțională cu situația care a impus-o și aduce atingere insesi existenței dreptului.

Reprezentantul Băncii Naționale a României solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind nefondata. Se arata ca

art. 17 din Legea nr. 83/1998 , modificată, nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât acest text constituțional vizează cetățenii, iar nu societățile comerciale, inclusiv cele bancare, pe când ratiunea art. 19 alin. (3) din aceeași lege a fost prevederea unei proceduri speciale a falimentului băncilor, care să se caracterizeze îndeosebi prin celeritate. Termenul de 10 zile stabilit de textul criticat este un termen procedural, de recomandare, care răspunde dezideratelor legiuitorului.

Reprezentantul Ministerului Public, achiesand la punctul de vedere exprimat în raportul întocmit de judecătorul-raportor, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind nefondata.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 30 noiembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 8.133/1999, Tribunalul București - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 și ale

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998

privind procedura falimentului băncilor, modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 186/1999 , excepție ridicată de BANKCOOP - Banca Generală de Credit și Promovare S.A. În motivarea excepției se susține ca dispozițiile

art. 17 din Legea nr. 83/1998 , astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 186/1999 , sunt neconstituționale, întrucât elimina obligația ca, înainte de introducerea cererii de declansare a procedurii falimentului, să fie parcurse ambele etape prefalimentare, respectiv aplicarea de "măsuri de supraveghere" urmată de "administrare specială", care sunt asemănătoare procedurii reorganizării judiciare, aplicabilă altor societăți comerciale. Se mai susține ca împiedicarea salvării băncii "prin reorganizare judiciară" și îngrădirea dreptului persoanelor cu depozite mai mari decât cele garantate contravin prevederilor art. 49 din Constituție, întrucât restrangerea exercițiului dreptului "atinge existenta dreptului sau a libertății". Textul de lege criticat este considerat neconstitutional și pentru faptul ca "declararea falimentului băncii va face imposibila recuperarea contravalorii acțiunilor cumpărate", incalcand astfel prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție, referitoare la garantarea dreptului de proprietate. În legătură cu dispozițiile

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998

autorul excepției susține ca acestea "aduc atingere principiului privitor la dreptul la apărare consacrat de art. 24 alin. (2) din Constituția României". Prin obligarea judecătorului-sindic să se pronunțe asupra contestației în termen de 10 zile se instituie un termen atât de scurt încât este imposibila o apărare eficienta. Se mai arata ca restrangerea dreptului la apărare al băncii este contrară și prevederilor art. 49 din Constituție, întrucât nu este determinata de vreuna dintre situațiile prevăzute de norma constituțională, nu este proporțională cu situația care a impus-o și "aduce atingere insesi existenței dreptului".

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate este nefondata, întrucât dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 24 alin. (2), ale art. 41 alin. (1) și ale art. 49 din Constituție.

În conformitate cu prevederile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca art. 17 și

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998

sunt constituționale. Se arata ca înlocuirea conjunctiei "și" cu "sau" din cuprinsul

art. 17 din Legea nr. 83/1998

nu modifica reglementarea în drept a situației, adică nu condiționeaza introducerea cererii Băncii Naționale a României de instituirea succesiva a celor două categorii de măsuri. Se mai arata ca termenul de 10 zile a fost stabilit prin

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 , iar nu prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 186/1999 , pentru a se asigura celeritatea desfășurării procedurii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost legal sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 17 și ale

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998

privind procedura falimentului băncilor, modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 186/1999 , dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 17: "Banca Naționala a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară, va putea introduce cerere împotriva băncii față de care s-au aplicat măsuri de supraveghere sau administrare specială și care nu au condus la redresarea băncii aflate în situația de a nu onora plățile. [...]";

- Art. 19 alin. 3: "Judecătorul-sindic se va pronunța asupra contestației în termen de 10 zile, termen care poate fi prelungit o singură dată cu încă 10 zile. [...]".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

I. Autorul excepției de neconstituționalitate considera ca

art. 17 din Legea nr. 83/1998

privind procedura falimentului băncilor, care, ca urmare a modificării prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 186/1999 , prevede posibilitatea ca Banca Naționala a României sa introducă cerere de declansare a procedurii falimentului împotriva băncii față de care s-au aplicat măsuri de supraveghere sau administrare specială încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". Neconstituționalitatea dispozițiilor criticate este raportată la redactarea inițială a textului, care prevedea obligativitatea măsurilor de supraveghere și administrare specială, cu susținerea ca doar aplicarea succesiva a ambelor proceduri poate echivala cu "reorganizarea judiciară" reglementată pentru celelalte societăți comerciale.

Se mai susține ca textul criticat încalcă și prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege". Încălcarea consta în aceea că nu protejeaza drepturile depunatorilor și acționarilor persoane fizice. În sfârșit, în opinia autorului excepției

art. 17 din Legea nr. 83/1998 , modificată, aduce grave atingeri drepturilor salariaților băncii care nu pot beneficia de plățile compensatorii stabilite prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 98/1999

privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, deoarece art. 23 din ordonanța enumera limitativ persoanele care beneficiază de dispozițiile acesteia.

În legătură cu critica de neconstituționalitate a

art. 17 din Legea nr. 83/1998 , modificată, o primă constatare care se impune este aceea ca societățile bancare au un specific aparte, care necesita proceduri diferite pentru declararea falimentului acestora față de celelalte societăți comerciale. De aceea legiuitorul a reglementat procedurile referitoare la faliment prin legi distincte, dar scopul urmărit, atât prin măsuri de supraveghere sau administrare specială, cat și prin reorganizare judiciară este identic, și anume încercarea de a sprijini redresarea societății - bancare sau comerciale - aflate în incapacitate de plată.

De aceea susținerea referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacra principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, nu poate fi reținută. Art. 16 alin. (1) din Constituție, care garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor, are în vedere numai cetățenii, nu și persoanele juridice. În acest sens este și jurisprudenta constanta a Curții Constituționale, de exemplu Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996.

Nici susținerea potrivit căreia prin

art. 17 din Legea nr. 83/1998 , modificată, este încălcat dreptul de proprietate al depunatorilor și acționarilor persoane fizice asupra sumelor depuse la bănci nu poate fi reținută. Imposibilitatea temporară sau chiar definitivă de recuperare a depunerilor sau a contravalorii acțiunilor nu este un efect al reglementării legale, ci un rezultat al incapacității de plată a societății bancare, determinata de situația economico-financiară a acesteia, iar nu de declanșarea procedurii falimentului. De altfel, prin

Ordonanța Guvernului nr. 39/1996

privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar s-a instituit Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, al cărui scop, conform art. 2 alin. (1) din ordonanța, este "de a garanta rambursarea depozitelor constituite la societățile bancare de către deponenti persoane fizice", limitele valorice ale rambursarilor garantate stabilindu-se în funcție de posibilitățile Fondului.

Curtea nu poate retine nici critica potrivit căreia inexistenta etapei reorganizării judiciare și intrarea directa în faliment aduc atingere drepturilor salariaților băncii care nu pot beneficia de plățile compensatorii stabilite prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 , întrucât art. 23 din ordonanța prevede în mod limitativ categoriile de persoane care beneficiază de măsuri de protecție socială reglementată prin aceasta.