Ordin · Agenția Națională de Administrare Fiscală

Ordinul nr. 51/2019

pentru stabilirea valorii de stingere a creanțelor fiscale prin operațiunea de dare în plată

prezumat în vigoare

Data actului
11 ianuarie 2019
Emitent
Agenția Națională de Administrare Fiscală
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 38 din 15 ianuarie 2019
Citat de
2 acte
Citează
4 acte
Structură
5 articole · 3.732 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 263

și

art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, al

art. 1 lit. k) din anexa nr. 3

la

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.054/2016

pentru aprobarea componenței și a

regulamentului

de organizare și funcționare al Comisiei pentru analiza și soluționarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanțe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile, precum și de stabilire a documentației care însoțește cererea, precum și al

art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013

privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere avizul conform al Ministerului Finanțelor Publice, comunicat prin Adresa nr. 772.648 din 3.12.2018,

președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Articolul 1

Creanțele fiscale administrate de organul fiscal central, cu excepția celor cu reținere la sursă și a accesoriilor aferente acestora, a drepturilor vamale și a altor creanțe transmise spre colectare organului fiscal central, pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile reprezentând construcție și teren aferent, precum și terenuri fără construcții, după caz, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent.

Articolul 2

Stingerea creanțelor fiscale, potrivit

art. 1 , se face:

a)

în cazul debitorilor pentru care nu s-a deschis procedura insolvenței/debitorului garant persoană juridică, la valoarea cea mai mică, pentru fiecare bun imobil în parte, dintre valoarea stabilită prin evaluare a bunurilor imobile, în conformitate cu prevederile

art. 232 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, și valoarea de inventar a bunurilor imobile, evidențiată în contabilitate, reevaluată în conformitate cu ultimele reglementări legale în vigoare;

b)

în cazul debitorului garant persoană fizică, la valoarea stabilită prin evaluare a bunurilor imobile, în conformitate cu prevederile

art. 232 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare;

c)

în cazul debitorului pentru care s-a deschis procedura insolvenței, la valoarea de lichidare din raportul de evaluare, stabilită potrivit

art. 154 din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare bun imobil în parte.

Articolul 3

Data stingerii creanțelor fiscale prin dare în plată este data procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile.

Articolul 4

Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, precum și unitățile subordonate acestora vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
Mihaela Triculescu
București, 11 ianuarie 2019.
Nr. 51.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.