Ordinul nr. 147/2019
pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2018, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.809/2018
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 3809/2018 18 decembrie 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2…
În temeiul prevederilor
art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Articolul I
Punctul 8.9 din
Normele metodologice
privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2018, aprobate prin
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.809/2018 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1078 din 19 decembrie 2018, cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.
După alineatul (1)
se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1)
În situația în care excedentul rezultat este aferent asigurărilor pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, reglementate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005
privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 399/2006 , cu modificările și completările ulterioare, regularizarea cu bugetul de stat nu se efectuează.
2.
Alineatele (2)
și
(3)
se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2)
Rezultatul execuției bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate la finele anului 2018 se preia/ se virează la data de 22 ianuarie 2019 de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul propriu 87.A.99.00.00 «Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate» în cazul în care acesta înregistrează deficit sau în contul 87.A.98.00.00 «Excedent al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate» în cazul în care acesta înregistrează excedent.
(3)
În situația în care, la finele anului 2018, există sume înregistrate atât în contul 87.A.99.00.00 «Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate», cât și în contul 87.A.98.00.00 «Excedent al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate», Casa Națională de Asigurări de Sănătate virează sumele corespunzătoare necesare acoperirii deficitului din anii precedenți din contul 87.A.98.00.00 «Excedent al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate» în contul 87.A.99.00.00 «Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate», până la data de 23 ianuarie 2019.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul finanțelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat București, 22 ianuarie 2019. Nr. 147.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.