Decizia nr. 20/2000

Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat

Pensia suplimentară se stabilește în condițiile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială.

Pensiile magistraților se actualizează în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraților în activitate.

De aceste drepturi beneficiază și magistrații reincadrati după pensionare."

În ceea ce privește dispozițiile alin. 5 al

art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicată, Curtea Constituțională a constatat prin deciziile nr. 88 și nr. 89 din 1 iunie 1999, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999 și, respectiv, nr. 322 din 6 iulie 1999, decizii pronunțate în soluționarea unor excepții de neconstituționalitate, ca aceste dispoziții legale sunt neconstituționale în măsura în care nu asigura și magistraților pensionați anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997, de modificare și completare a

Legii nr. 92/1992 , actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraților în activitate.

În motivarea sesizării de neconstituționalitate ce face obiectul prezentei decizii Curtea Suprema de Justiție invoca, în legătură cu ambele texte legale criticate, încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi. Deși în actul de sesizare adresat Curții Constituționale nu se indica de Curtea Suprema de Justiție care dintre cele doua alineate ale art. 16 este avut în vedere, din ansamblul procesului-verbal din 6 ianuarie 2000 al ședinței Curții Supreme de Justiție în Secții Unite rezultă în mod neîndoielnic faptul ca sesizarea de neconstituționalitate are în vedere dispozițiile alin. (1) al art. 16 din Constituție, care prevăd: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."

1. Analizând critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Curtea retine ca prin acest text de lege se introduce o modificare majoră a sistemului actual de pensii, între altele prin creșterea vârstei standard de pensionare, pentru bărbați - la 65 de ani, iar pentru femei - la 60 de ani. Astfel cum se arata în expunerea de motive a Guvernului, care a însoțit proiectul de lege, aceasta dispoziție este menita să contribuie la reechilibrarea într-o anumită măsura a raportului dintre populația activa și numărul de pensionari, precum și la alinierea varstelor standard de pensionare prevăzute de legislația română cu cele prevăzute în alte tari. În același timp, această măsură este impusa și de faptul ca, potrivit prognozei, în anul 2040 populația de peste 60 de ani va reprezenta circa 30% din populația tarii, față de 15,6% cat reprezenta acest segment de populație în anul 1990 și, totodată, astfel cum se arata în continuare în punctul de vedere al Guvernului, își mai găsește justificarea și în faptul ca din anul 1990 săptămâna de lucru a fost redusă în instituțiile statului și în alte unități de stat de la 6 la 5 zile.

Luând act de aceste ratiuni avute în vedere de initiatorul proiectului de lege, Curtea observa totodată ca măsurile stabilite prin art. 41 alin. (2) au un caracter general și se aplică tuturor categoriilor de persoane încadrate în munca, făcând excepție cei care lucrează în condiții speciale sau deosebite de muncă și care, din aceasta cauza, beneficiază prin lege de reducerea vârstei standard de pensionare și a stagiului de cotizare.

Examinarea prevederilor art. 41 alin. (2) și a conținutului anexei nr. 3, la care textul legal trimite, scoate în evidenta ca trecerea la aplicarea noilor condiții de vârsta și de cotizare pentru pensionare se va face treptat, pentru toți asigurații, într-o perioadă de 13 ani, tocmai spre a se atenua unele dintre consecințele schimbării produse. De asemenea, potrivit art. 49 din lege, este posibila și pensionarea anticipata, fie cu diminuarea cuantumului pensiei, cu procente reduse, fie chiar fără nici o reducere a acestuia.

În aceste condiții, Curtea Constituțională constata că nu poate fi primită critica formulată în sesizarea de neconstituționalitate a Curții Supreme de Justiție, în sensul că textul art. 41 alin. (2) din lege introduce o discriminare "deoarece se creează [...] o situație mai grea pentru unii asigurați care ar avea dreptul sa primească pensie la o dată mult mai îndepărtată decât alți asigurați". În logica sesizării de neconstituționalitate discriminarea ar consta în faptul ca asigurații care vor ieși la pensie sub imperiul noii legi ar fi dezavantajati față de cei pensionați anterior, prin faptul ca lor li se stabilește o vârsta mai ridicată și o perioadă mai mare de cotizare pentru a putea fi pensionați. Aceasta critica nu poate fi însă însușită de Curtea Constituțională, întrucât argumentarea pe care se bazează nu tine seama de dreptul autorității legiuitoare de a elabora politica legislativă în domeniul pensiilor în concordanta cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. A adopta punctul de vedere neimpartasit de Curtea Constituțională ar insemna ca, o dată elaborat un sistem de pensii, bazat pe anumite condiții de vârsta și de cotizare, acesta nu ar mai putea fi niciodată schimbat. Într-o astfel de conceptie se poate ajunge la negarea evoluției în reglementarea juridică a oricărui domeniu de activitate, ceea ce nu se poate admite.

În aceasta ordine de idei, Curtea Constituțională retine ca respectarea egalității în drepturi, precum și a obligației de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate.

De altfel, asa cum rezultă din expunerea de motive la proiectul Legii privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, noua reglementare este fundamentată pe necesitatea adecvarii sistemului de pensii la condițiile existente în prezent în societate, pe cerința modernizării legislației în domeniu și a punerii sale de acord cu legislația majorității țărilor europene.

De aceea, Curtea retine ca modificarea condițiilor de vârsta și a duratei de cotizare pentru cei care vor beneficia de pensie în viitor este justificată, fiind bazată pe considerente obiective și rationale, astfel ca urmează să constate ca art. 41 alin. (2) din lege este constituțional în raport cu criticile cuprinse în sesizarea de neconstituționalitate formulată de Curtea Suprema de Justiție.

2. În ceea ce privește dispozițiile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, dispoziții referitoare la abrogarea

art. 103 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, prin sesizarea Curții Supreme de Justiție se invoca încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sub doua aspecte.

2.a) Cel dintâi aspect se referă la faptul ca, prin abrogarea prevederilor

art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicată, text legal prin care în anul 1997 a fost instituită pensia de serviciu pentru magistrați, se creează "o discriminare în defavoarea magistraților care vor fi pensionați după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport cu cei pensionați până la această dată, ceea ce este inadmisibil față de dispozițiile art. 16 din Constituția României".

Curtea Constituțională, examinând aceasta sustinere, observa, din modul în care este formulată critica de neconstituționalitate, ca dispoziția legală vizata este considerată discriminatorie în raport cu efectele produse în trecut de norma juridică pe care o abroga, apreciindu-se, asadar, ca principiul egalității și al nediscriminarii, stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituție, ar putea să fie aplicabil cu privire la situații ce diferă ca urmare a succesiunii în timp a legilor prin care aceste situații au fost reglementate. Dimpotriva însă, Curtea Constituțională retine ca și în aceasta privinta sunt aplicabile considerentele avute în vedere anterior cu referire la constatarea constituționalității art. 42 alin. (1) din Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

De aceea, în privinta dispozițiilor art. 198 din aceeași lege prin care a fost abrogat

art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicată, nu poate fi primit cel dintâi aspect al criticii de neconstituționalitate, referitor la introducerea unui tratament juridic diferit, discriminatoriu, pentru magistrații care vor fi pensionați după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport cu magistrații pensionați anterior prin aplicarea regimului de pensionare prevăzut la

art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicată.

2.b) Cel de-al doilea aspect pentru care în sesizarea Curții Supreme de Justiție este criticat textul art. 198, prin care se abroga

art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicată, îl constituie nesocotirea faptului ca în România, ca și în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, "dreptul la pensie de serviciu îl au toate forțele de apărare a ordinii publice - armata, poliția și serviciile speciale". În acest sens, se arata ca justificarea acordării și menținerii pensiei de serviciu, în cazul magistraților, rezida în statutul special al acestora, care le interzice exercitarea unor activități producătoare de venituri, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și în gradul ridicat de risc pe care îl presupune exercitarea funcției de magistrat, caracteristica de altfel comuna, astfel cum se arata în sesizare, pentru întregul personal al forțelor de apărare a ordinii publice, a ordinii de drept.

Din aceasta argumentare rezultă ideea inegalitatii de tratament între magistrați și cadrele militare. Astfel, în timp ce prin abrogarea art. 103 din Legea pentru organizarea judecătorească se suprima magistraților dreptul de a li se stabili, în condițiile legii, pensie de serviciu, militarii vor continua sa beneficieze de pensia de serviciu pentru activitatea depusa, prevăzută la

cap. II al Decretului nr. 214/1977

privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care nu este prevăzut în cuprinsul art. 198 din noua lege a pensiilor între dispozițiile normative ce se abroga la data intrării în vigoare a legii.

Decretul nr. 214/1977

este aplicabil nu numai cadrelor din armata, ci și celor din sistemul Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Paza, Direcției Generale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției etc.

Examinând cel de-al doilea aspect al criticii de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca aceasta este intemeiata.

Astfel pensia de serviciu pentru magistrați, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării și completării

Legii nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, la fel ca și pensia de serviciu pentru militari, prevăzută de

Decretul nr. 214/1977

privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare, au fost instituite în vederea stimulării stabilitatii în serviciu și a formării unei cariere în magistratura sau, după caz, în rândul cadrelor militare permanente. Conform reglementărilor menționate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraților, respectiv militarilor care, în privinta totalului vechimii lor în munca, îndeplinesc condiția de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratura sau, după caz, ca militar. Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu consta, atât în cazul magistraților, cat și în cel al militarilor, în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport cu salariul, respectiv cu solda avută la data iesirii la pensie. În plus, în ceea ce privește acordarea pensiei de serviciu pentru militari, se aplică un spor de 10% până la 20% pentru militarii care beneficiază în considerarea vechimii și a activității meritorii de ordinul "Meritul Militar", conform prevederilor

art. 11 din Legea nr. 80/1995

privind Statutul cadrelor militare.

Constatând ca aceste elemente care diferentiaza regimul de pensionare al militarilor și al magistraților de regimul general al pensiilor asigura un tratament juridic specific celor două categorii de asigurați, Curtea Constituțională retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare și pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii și magistrații.

Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor și magistraților obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activități ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-și crea o situație materială de natura să le ofere după pensionare menținerea unui nivel de viața cat mai apropiat de cel avut în timpul activității. Sub acest aspect

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 80/1995

privind Statutul cadrelor militare prevede pentru ofițerii, maistrii militari și subofiterii în activitate obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare; iar alin. (2) al aceluiași articol instituie pentru categoriile menționate de militari interdicția de a îndeplini alte funcții decât cele în care sunt încadrați, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, precum și interdicția de a fi asociat unic ori de a participa direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția numirii în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naționale, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta. În cazul magistraților, Constituția însăși, prin art. 124 alin. (2) și prin art. 131 alin. (2), prevede, ca o garanție a imparțialității magistraților, ca funcția de judecător și, respectiv, aceea de procuror "[...] este incompatibilă cu orice alta funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior". În același timp

art. 112 din Legea nr. 92/1992 , republicată, prevede că magistraților le este interzisă exercitarea, direct sau prin persoane interpuse, a activităților de comerț, participarea la conducerea unor societăți comerciale sau civile, precum și participarea la administrarea unor asemenea societăți.

Un alt element comun care justifica în mod obiectiv și rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraților și al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce privește regimul de pensionare, îl reprezintă riscul pe care îl implica exercitarea profesiilor respective, ambele având un rol esențial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept. În considerarea riscurilor la care se expun în exercitarea atribuțiilor lor militarii și magistrații, Parlamentul a stabilit pentru militari dreptul de a purta uniforma și dreptul de a folosi, în condițiile legii, arme, iar, în mod corespunzător, în cazul magistraților,

art. 91 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 , republicată, prevede dreptul acestora și al familiilor lor de a fi protejati în situațiile în care viața, integritatea corporală sau avutul acestora este supus unor amenințări. De asemenea, art. 129 din Constituție prevede că "Instanțele judecătorești dispun de poliția pusă în serviciul lor", iar în aplicarea acestor dispoziții constituționale

art. 143 din Legea nr. 92/1992 , republicată, stabilește obligația Ministerului de Interne în acest sens. În sfârșit, art. 239 din Codul penal, reglementand infracțiunea de ultraj, prevede în alineatul final agravarea pedepsei în cazul în care infracțiunea este "[...] săvârșită împotriva unui magistrat, polițist sau jandarm, ori alt militar".

Curtea Constituțională constata, pe de altă parte, ca reglementarea în vigoare a pensiei de serviciu pentru militari, ca și cea a pensiei de serviciu pentru magistrați, cu diferențele pe care aceasta pensie le prezintă față de pensia comuna de asigurări sociale, nu constituie o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, principiu prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. Aceasta constatare se bazează pe specificul comun al activității militarilor și magistraților, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioară a dispozițiilor constituționale și legale aplicabile, impune celor două categorii profesionale obligații și interdicții severe, precum și riscuri sporite, ceea ce justifica în mod obiectiv și rezonabil o diferentiere a regimului juridic de pensionare față de regimul stabilit pentru alți asigurați care nu sunt supuși acelorași exigente, restrictii și riscuri.

În aceasta ordine de idei Curtea Constituțională, dând curs dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituție, referitoare la raportul dintre reglementările interne și cele internaționale, constata ca principiul egalității în drepturi își găsește expresia în numeroase acte internaționale la care România este parte, printre care unul dintre cele mai recente este Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 și ratificată de România prin

Legea nr. 74 din 3 mai 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Astfel aceasta carta, care prin art. 12 al părții a II-a reglementează între altele "Dreptul la securitate socială", prevede, de asemenea, la art. E al părții a V-a, denumit "Nediscriminarea", ca "Respectarea drepturilor recunoscute în prezenta carta trebuie asigurata fără deosebire de rasa, sex, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, sănătate, apartenența la o minoritate naționala, naștere sau orice alta situație". În vederea interpretării acestui text anexa (intitulata "Câmpul de aplicare a Cartei sociale europene revizuite în privinta persoanelor protejate"), care face parte integrantă din carta, dispune cu aceeași forta juridică în sensul că "O diferența de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată ca discriminatorie".

De asemenea, jurisprudenta Curții Constituționale, referitoare la aplicarea principiului egalității în fața legii și al nediscriminarii, a stabilit constant, în deplin acord cu jurisprudenta în materie, și ea constanta, a Curții Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și ca pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscandu-se dreptul la diferența. În acest sens sunt, de exemplu: Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993; Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994; Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.

În același timp Curtea Constituțională constata ca, față de asemanarile subliniate anterior între situația cadrelor militare și cea a magistraților, avându-se în vedere și caracteristicile comune ale statutelor aplicabile acestor categorii profesionale, care au determinat în mod obiectiv reglementarea prin lege, în mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate identifica o ratiune suficienta care să justifice aplicarea unui tratament diferit magistraților față de cadrele militare permanente, astfel cum s-a procedat prin art. 198 din noua lege a pensiilor, care abroga reglementarea privind pensia de serviciu a magistraților. Asa fiind, se impune concluzia ca este nejustificată abrogarea prin art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a dispozițiilor

art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicată.

Într-adevăr, diferența de regim juridic ce se creează între pensia magistraților și pensia militarilor constituie, în condițiile înfățișate prin considerentele anterioare, o încălcare de către legiuitor a egalității de tratament juridic, ceea ce, în absenta unei determinări obiective, este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, în înțelesul conferit acestui text constituțional prin dispozițiile actelor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Între acestea figurează și prevederile referitoare la nediscriminare ale art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, al căror cuprins, conturat prin dispozițiile corespunzătoare ale anexei, cuprinde și dispoziția conform căreia "O diferența de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată ca discriminatorie". Din aceste dispoziții, care sunt obligatorii pentru statul român, făcând parte din dreptul intern, conform art. 11 din Constituție, ca urmare a ratificării Cartei rezultă ca este discriminatorie diferența de tratament juridic ce nu se întemeiază pe un motiv obiectiv și rezonabil.

În același sens este de altfel și jurisprudenta îndelungată a Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminarii din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferența de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabila (de exemplu, prin hotărârea pronunțată în cazul "Marks contra Belgiei", 1979).

De asemenea, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a stabilit ca "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice". De asemenea, prin Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituțională a reținut ca "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite".

Constatând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, prin care se abroga

art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicată, Curtea Constituțională observa totodată ca aceasta abrogare a reglementării legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistrați este contrară exigențelor actuale pe care importante documente internaționale le exprima în mod direct cu privire la drepturile magistraților, în considerarea importantei rolului acestora în apărarea statului de drept.

Astfel, "Principiile fundamentale privind independenta magistraturii", adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentul delincventilor (Milano, 26 august - 6 septembrie 1985) și confirmate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin rezoluțiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 și nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art. 11 ca "durata mandatului judecătorilor, independenta acestora, siguranța lor, remunerația corespunzătoare, condițiile de muncă, pensiile și vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege".

În mod asemănător, "Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenta, eficacitatea și rolul judecătorilor", adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, subliniind importanța independentei judecătorilor în scopul intaririi preeminentei dreptului în statele democratice și în considerarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a "Principiilor fundamentale [ale Organizației Națiunilor Unite] privind independenta magistraturii", anterior menționate, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, și pe aceea "de a veghea ca statutul și remunerația judecătorilor să fie pe măsura demnității profesiei lor și a responsabilităților pe care și le asuma".

De asemenea, art. 6.4 din "Carta europeană privind statutul judecătorilor", adoptată în anul 1998, prevede că "În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecatoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcției, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinata, plata unei pensii al carei nivel trebuie să fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea jurisdicțională".

Din examinarea documentelor internaționale menționate, Curtea Constituțională retine preocuparea organismelor care le-au adoptat de a se promova independenta și imparțialitatea judecătorilor, ținând seama ca judecătorii se pronunța asupra vieții, libertăților, drepturilor, îndatoririlor și bunurilor cetățenilor. În acest context, o importanța deosebită o au măsurile preconizate pentru asigurarea unui statut, a unei remunerații și a pensiei adecvate pentru magistrați, precum și a garantarii prin lege a acestora. De asemenea, Curtea Constituțională constata ca în toate aceste documente principiile și măsurile stabilite cu privire la statutul și drepturile magistraților sunt puse în relație directa cu prevederile art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și cu cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecata de un tribunal competent, independent și impartial, stabilit prin lege.

În aceste condiții, Curtea Constituțională constata ca, deși unele dintre documentele internaționale menționate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conțin și prin finalitățile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte și în tratate la care România este parte și, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art. 11 și 20 din Constituție.

Totodată, Curtea Constituțională retine ca ratiunile pe care se întemeiază prevederile din actele internaționale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se afla în convergenta cu dispozițiile art. 123 alin. (2) din Constituție, conform cărora "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii". Într-adevăr, aceste dispoziții constituționale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituționale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independentei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenta statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituție. Asa fiind, abrogarea

art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicată, contravine și principiului stabilit prin art. 123 alin. (2) din Constituție.

În sfârșit, Curtea Constituțională constata ca argumentele care conduc la admiterea sesizării de neconstituționalitate formulate de Curtea Suprema de Justiție se regăsesc și în poziția Guvernului care, în calitatea sa de initiator al proiectului noii legi a pensiilor, nu a realizat nici o deosebire de tratament juridic între pensia de serviciu a magistraților și aceea a cadrelor militare, mentinand ambele categorii. De asemenea, Guvernul, prin reprezentantul sau, ministrul muncii și protecției sociale, în cadrul dezbaterilor parlamentare asupra proiectului legii, a combatut propunerea facuta de unii parlamentari de a se abroga dispozițiile legale care reglementează pensia de serviciu pentru magistrați, atât prin argumente de drept comparat, cat și prin invocarea asemanarilor cu pensia de serviciu a militarilor, astfel cum rezultă din stenograma ședinței Senatului din 30 octombrie 1999. De altfel, Senatul a adoptat art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale în redactarea cuprinsă în proiectul înaintat de Guvern, asadar fără abrogarea

art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicată, ceea ce a determinat consecința aplicării dispozițiilor art. 76 din Constituție, referitoare la desfășurarea procedurii de mediere între cele două Camere ale Parlamentului.

De asemenea, în punctul de vedere comunicat Curții Constituționale cu ocazia soluționării de către aceasta a sesizării de neconstituționalitate formulate de Curtea Suprema de Justiție, Guvernul a considerat ca sesizarea este intemeiata, concluzionand în sensul că "prevederile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, care privesc abrogarea

art. 103 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale [...]".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 11, al art. 16 alin. (1), al art. 20 alin. (2), al art. 123 alin. (2), al art. 144 lit. a) și al art. 145 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 2 alin. (3), al

art. 17 și următoarele din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Constata ca dispozițiile art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale sunt constituționale.

2. Constata ca dispozițiile art. 198 din aceeași lege, prin care a fost abrogat

art. 103 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, sunt neconstituționale.

Decizia se comunică Președintelui României, președintelui Camerei Deputaților și președintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituție, precum și Curții Supreme de Justiție, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și obligatorie.

Deliberarea a avut loc la data de 2 februarie 2000 și la ea au participat: Lucian Mihai, președinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu și Romul Petru Vonica, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII

CONSTITUȚIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Doina Suliman

--------------