Hotărârea nr. 6/2019
pentru modificarea și completarea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 42/2018 privind aprobarea structurii organizatorice și a statului de funcții ale serviciilor Camerei Deputaților și abrogarea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 31/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor Camerei Deputaților, precum și a statului de funcții pe anul 2009
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Hotărârea nr. 42/2018 26 iunie 2018 privind aprobarea structurii organizatorice și a statului de funcții ale serviciilor Camer…
În temeiul prevederilor
art. 67 din Constituția României, republicată , precum și ale
art. 85 din Regulamentul Camerei Deputaților , aprobat prin
Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994 , republicat, cu modificările și completările ulterioare,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Hotărârea Camerei Deputaților nr. 42/2018
privind aprobarea structurii organizatorice și a statului de funcții ale serviciilor Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 26 iunie 2018, se modifică și se completează după cum urmează:
1.
La
articolul 3, după alineatul (1)
se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1)
Secretarul general al Camerei Deputaților conduce și răspunde de întreaga activitate funcțională a Camerei Deputaților sub autoritatea și controlul Biroului permanent.
2.
La
articolul 3, alineatul (2)
se modifică și va avea următorul cuprins:
(2)
În cadrul structurii organizatorice a serviciilor Camerei Deputaților prevăzută în anexa nr. 1, prin decizie a Biroului permanent al Camerei Deputaților se pot organiza sau reorganiza, motivat, direcții, servicii, birouri sau compartimente, după caz, fără a desființa structurile aprobate prin prezenta hotărâre. Modificările se efectuează cu încadrarea în numărul de posturi aprobat prin statul de funcții și în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul Camerei Deputaților. În raport cu modificările intervenite, secretarul general va proceda la reîncadrarea personalului existent în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3), alin. (5) și alin. (8).
3.
După articolul 4
se introduce un nou articol, articolul 4^1, cu următorul cuprins:
Articolul 4^1
Numirea și eliberarea din funcția de șef de departament și din cea de director general se realizează prin ordin emis de către secretarul general, cu avizul Biroului permanent.
Articolul II
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă
Hotărârea Camerei Deputaților nr. 31/2006
pentru aprobarea
Regulamentului
de organizare și funcționare a serviciilor Camerei Deputaților, precum și a statului de funcții pe anul 2009, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 30 iunie 2009, și
Hotărârea Camerei Deputaților nr. 19/2017
privind aprobarea structurii organizatorice și a statului de funcții ale Centrului Internațional de Conferințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 8 martie 2017.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 27 februarie 2019, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, FLORIN IORDACHE București, 27 februarie 2019. Nr. 6.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.