Decizie · Parlamentul

Decizia nr. 1/2020

privind convocarea Camerei Deputaților și a Senatului în sesiune extraordinară

prezumat în vigoare

Data actului
20 ianuarie 2020
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 41 din 21 ianuarie 2020
Citează
4 acte
Structură
1 articol, 1 anexă · 2.268 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere solicitarea Președintelui României din data de 20 ianuarie 2020 privind convocarea Camerei Deputaților și Senatului în sesiune extraordinară,

în temeiul dispozițiilor

art. 65 alin. (2)

și

art. 66 alin. (2)

și

(3) din Constituția României, republicată,

președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului emit prezenta decizie.

Articol unic

(1)

Camera Deputaților și Senatul se convoacă în sesiune extraordinară în perioada 27-31 ianuarie 2020 pentru derularea procedurii parlamentare de angajare a răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege pentru modificarea și completarea

Legii nr. 115/2015

pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea

Legii administrației publice locale nr. 215/2001 , precum și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali, conform prevederilor

art. 114 din Constituția României, republicată .

(2)

Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru sunt cuprinse în

anexa

care face parte integrantă din prezenta decizie.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
PREȘEDINTELE SENATULUI
TEODOR-VIOREL MELEȘCANU
București, 20 ianuarie 2020.
Nr. 1.

Anexa SESIUNEA EXTRAORDINARĂ A CAMEREI DEPUTAȚILOR ȘI SENATULUI

27-31 ianuarie 2020

Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru perioada 27-31 ianuarie 2020

I.

Proiectul ordinii de zi

1.

Angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege pentru modificarea și completarea

Legii nr. 115/2015

pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea

Legii administrației publice locale nr. 215/2001 , precum și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali

II.

Proiectul programului de lucru Miercuri, 29 ianuarie 2020

–

ora 14,00 - ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.